Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1381/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1381/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 22008/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Octombrie 2014
Președinte - A. M. C.
Judecător - P. T.
Judecător - E.-C. P.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1381/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent H. L. și pe intimat V. I. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul, prin av. C. B., lipsind recurentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin Serviciul Registratură, la data de 20.10.2014, recurentul a depus motivele de recurs în 2 exemplare, după care:
Cauza aflându-se la prim termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că recursul este formulat în termen, nemotivat la momentul studierii dosarului și netimbrat.
Instanța constată că se depune delegație pentru intimata V. I. de către doamna av. C. B..
Instanța constată că prin Serviciul Registratură au fost înaintate motivele de recurs și comunică intimatei, prin avocat, un exemplar al acestora.
Instanța, față de momentul la care a fost comunicată sentința primei instanțe, respectiv 18.08.2014, către pârâtul H. L., față de momentul la care au fost depuse motivele de recurs, respectiv 20.10.2014, față de disp. art. 302 ind. 1 Cod pr. civ., invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Instanța reține că recurentul a fost citat la data de 22.09.2014 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 886 lei, însă la dosarul cauzei nu se regăsește dovada îndeplinirii acestei obligații de către recurent, motiv pentru care constată că excepția netimbrării recursului este prioritară excepției nulității pentru nemotivare.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției netimbrării cererii de recurs.
Av. C., pentru intimată, solicită instanței anularea cererii de recurs ca netimbrată. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare, sub aspectul excepției nulității recursului pentru netimbrare, excepție prioritară celei ne nulitate a recursului pentru nemotivare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3829/21.10.2014, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Admite cererea formulată de reclamanta pârâtă V. I. în contradictoriu cu pârâtul reconvenient H. L..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvenient în contradictoriu cu reclamanta pârâtă.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală apartamentul format din 3 camere, cu suprafața utilă de 65,25 mp, situat în Hîrlău, . și Sfânt nr.6, ., ., jud. Iași, în valoare de 59.082 lei.
Dispune sistarea stării de devălmășie astfel:
Atribuie pârâtului reconvenient, în deplină proprietate, apartamentul format din 3 camere, cu suprafața utilă de 65,25 mp, situat în Hîrlău, . și Sfânt nr.6, ., ., jud. Iași, în valoare de 59.082 lei.
Obligă pârâtul reconvenient să plătească reclamantei pârâte sultă în valoare de 29.541 lei în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
Obligă pârâtul reconvenient să restituie statului suma de 315,30 lei, reprezentând 50% din taxa judiciară de timbru, care a fost avansată cu titlu de ajutor public judiciar.
Compensează cheltuielile de judecată și obligă pârâtul reconvenient să plătească reclamantei pârâte suma de 2125,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 20.10.1990, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr.1453/11.09.2002, pronunțată de Judecătoria H., definitivă și irevocabilă.
La data de 20.01.1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.125 de BNP E. Berzentu, între R. C. Dollores, în calitate de vânzătoare și H. L. și H. I., în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul cu 3 camere, cu suprafața de 65,25 mp, situat în Hîrlău, . și Sfânt, ., ., prețul de 30.000.000 ROL fiind achitat integral de cumpărători la data autentificării contractului.
La data de 20.01.1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.124 de BNP E. Berzentu, între R. D., H. C., S. S., în calitate de vânzători și M. D. C., M. A., în calitate de cumpărători, având ca obiect cota indiviză de ¾ din imobilul compus din casă de locuit cu etaj, compusă din 4 camere, anexă gospodărească și terenul aferent cu suprafața de 1500 mp, situat în intravilanul orașului H., jud. Iași, imobilul fiind dobândit de vânzători prin moștenire în urma defuncților H. A., decedat la data de 11.03.1977 și H. E., decedată la data de 13.01.1990. Prețul de 16.478.000 ROL a fost achitat integral vânzătorilor.
Conform declarațiilor martorului propus de reclamantă, prietena acesteia, la scurt timp de la încheierea căsătoriei, părțile au locuit o perioadă la părinții pârâtului reconvenient. Ulterior, s-au mutat într-o casă aparținând mai multor moștenitori, motiv pentru care părțile le-au dat acestora banii de la nuntă pentru a rămâne în acest imobil. După aproximativ 10 ani, deoarece nu au încheiat un contract de vânzare cumpărare, părțile au primit banii înapoi și i-au folosit pentru a cumpăra apartamentul. Reclamanta a luat frecvent de la tatăl ei produse alimentare, iar de creșterea copilului și de gospodărie s-a ocupat doar reclamanta. Aceste aspecte sunt cunoscute de martor de la părți și de la nașii de cununie a acestora. În timpul căsătoriei reclamanta a avut permanent serviciu, fiind bibliotecară, iar pârâtul a avut mai multe locuri de muncă, dar au fost perioade în care nu a lucrat, aceste aspecte fiind cunoscute de martor de la oamenii din oraș, condiții în care instanța le va înlătura din probatoriul cauzei, întrucât legislația nu reglementează mărturia asupra opiniei răspândite în public.
Astfel cum a declarat martorul propus de pârât, verișoara pârâtului, după încheierea căsătoriei, o perioadă de aproximativ 8 ani, până la cumpărarea apartamentului, părțile au locuit în casa care a aparținut bunicilor pârâtului reconvenient, neexistând o înțelegere ca părțile să cumpere această casă. În cursul anului 1990 a fost dezbătută succesiunea bunicilor pârâtului, iar tatăl acestuia a primit echivalentul în bani a cotei succesorale de ¼ din moștenire, respectiv aproximativ 150.000 lei. În timp ce așteptau ca notarul să perfecteze actele, părțile și tatăl pârâtului s-au deplasat la o bancă, pentru a plăti prețul apartamentului. A arătat martorul că știe de la tatăl pârâtului că apartamentul a fost cumpărat exclusiv cu suma de bani rezultată în urma partajului succesoral. Martorul a precizat că în timpul căsătoriei ambele părți au avut serviciu și s-au ocupat de gospodărie și creșterea copilului. De asemenea, pârâtul a luat de la părinții săi produse alimentare. A mai arătat martorul că din discuțiile purtate cu diferite rude, știe că părțile nu au obținut foarte mulți bani la nuntă, iar cu acești bani au cumpărat obiecte de uz casnic, cum ar fi televizor și pat, aspecte pe care instanța nu le va reține, întrucât legislația română nu reglementează mărturia asupra opiniei răspândite în public.
Cu ocazia interogatoriului, reclamanta pârâtă a arătat că părțile au plătit moștenitorilor casei suma de 75.000 lei, bani obținuți la nuntă. Prin răspunsurile la celelalte întrebări, reclamanta pârâtă și-a menținut poziția procesuală.
De asemenea, prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul reconvenient și-a menținut poziția procesuală, nefiind relevate aspecte esențiale.
Deși pârâtul reconvenient susține că apartamentul supus partajului a fost cumpărat cu banii donați de tatăl său și rezultați în urma partajului succesoral, din probatoriul cauzei nu rezultă cu certitudine acest fapt. Astfel, declarațiile martorilor sunt contradictorii sub acest aspect, martorul propus de reclamantă arătând că, de fapt, în urma partajului succesoral părțile au primit înapoi banii obținuți la nuntă și pe care îi dăduseră moștenitorilor casei, motivat de faptul că nu a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare, în timp ce martorul propus de pârât a afirmat că apartamentul a fost cumpărat exclusiv cu banii primiți de pârât de la tatăl său și rezultați în urma partajului succesoral, însă acest aspect nu a fost perceput personal de către martor, ci este cunoscut de la tatăl pârâtului. Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că el și reclamanta au dat moștenitorilor (fiica și soția supraviețuitoare) unui frate al tatălui pârâtului o parte din banii obținuți la nuntă, afirmații care se coroborează cu cele ale reclamantei și ale martorului propus de reclamantă și le infirmă pe cele ale martorului propus de pârât. Pe de altă parte, încheierea la aceeași dată a contractelor de vânzare cumpărare, unul autentificat sub nr.125 de BNP E. Berzentu și celălalt sub nr.124 de BNP E. Berzentu, nu dovedește indubitabil destinația sumei de bani primite de tatăl pârâtului și anume pentru cumpărarea apartamentului supus partajului.
Astfel cum reiese din cărțile de muncă, reclamanta pârâtă a lucrat neîntrerupt pe perioada căsătoriei, iar pârâtul reconvenient a fost angajat din anul 1994 și a lucrat neîntrerupt până în decembrie 2000, fiind din nou angajat în iunie 2004. În perioada în care au lucrat, veniturile părților au fost sensibil apropiate ca valoare.
Valoarea actuală de circulație a apartamentului este, conform raportului de expertiză refăcut, de 59.082 lei (13.300 euro) (filele 152-162).
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei de la 1954, întrucât bunul comun al părților a fost dobândit sub regimul matrimonial unic și obligatoriu al comunității bunurilor, supus legii aplicabile în momentul funcționării acestui regim.
Obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei existente la data cererii de partaj. Potrivit dispozițiilor art.30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Față de aceste dispoziții, calitatea de copărtași a soților cu privire la bunurile comune este expres prevăzută de lege, excepție făcând exclusiv bunurile enumerate expres și limitativ prin art.31 C.fam., acestea din urmă fiind bunuri proprii ale fiecărui soț.
Instanța reține și aplicabilitatea dispozițiilor art.30 al.3 C.fam., potrivit cărora calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, urmând ca partea adversă, în măsura în care afirmă caracterul de bun propriu să facă dovada că acest bun se înscrie în categoriile expres și limitativ menționate de art.31 C.fam. Prin urmare, masa bunurilor comune, ce formează masa de împărțit, va fi stabilită prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate.
La stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunului comun se va avea în vedere contribuția efectivă a fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea bunului supus partajului. Cotele de contribuție se vor determina nu numai în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune, aport indicat de nivelul veniturilor fiecărui soț și al mijloacelor materiale întrebuințate, ci și de munca prestată în gospodărie.
Instanța reține, conform probatoriului cauzei și față de considerentele anterior expuse, că ambele părți au lucrat în timpul căsătoriei, au obținut venituri sensibil apropiate ca valoare, au fost ajutate de părinți cu produse alimentare și au avut grijă de gospodărie și de copil, condiții în care apreciază că au avut o contribuție egală la dobândirea bunului comun, astfel că va admite cererea de chemare în judecată, iar cererea reconvențională o va admite în parte, urmând să dispună ieșirea părților din indiviziune.
La atribuirea bunului comun, instanța va avea în vedere dispozițiile art.6739 C.proc.civ., potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Instanța reține că valoarea apartamentului este de 59.082 lei și, având în vedere solicitarea părților, faptul că apartamentul nu poate fi comod partajabil în natură, instanța va atribui pârâtului reconvenient, în deplină proprietate, apartamentul format din 3 camere, cu suprafața utilă de 65,25 mp, situat în Hîrlău, . și Sfânt nr.6, ., ., jud. Iași și îl va obliga pe pârâtul reconvenient să plătească reclamantei pârâte sultă în valoare de 29.541 lei, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, sultă echivalentă cotei sale de contribuție de 50% la dobândirea bunului comun.
În temeiul art.50 al.2 din O.U.G. nr.51/2008, întrucât pârâtul reconvenient a dobândit drepturi care depășesc de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat, instanța va dispune obligarea acestuia să restituie statului suma de 315,30 lei, reprezentând 50% din taxa judiciară de timbru, care a fost avansată cu titlu de ajutor public judiciar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți, instanța va avea în vedere natura cauzei, dubla calitate a părților de reclamant și pârât, precum și dispozițiile art.277 C.proc.civ. Astfel, instanța reține că toate cheltuielile de judecată au profitat în egală măsură ambelor părți din prezenta cauză și se impune ca fiecare să le suporte în mod egal.
Cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către reclamanta pârâtă sunt compuse din taxa de timbru, timbrul judiciar, onorariul expertului și onorariul avocatului (în total suma de 5787,46 lei), iar cele efectuate de pârâtul reconvenient sunt compuse din taxa de timbru și timbrul judiciar (în total suma de 1534,97 lei).
În temeiul art.276 C.proc.civ., instanța va dispune compensarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâtul reconvenient să plătească reclamantei pârâte suma de 2125,25 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul- reclamant H. L.. Acesta a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciara de timbru în sumă de 886 lei .
Până la termenul acordat, 21.10.2014, recurentul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit această obligație legală.
Potrivit disp. art 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar potrivit disp. art 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit a taxei de timbru se sancționează ,potrivit disp. art. 34 alin 2 din O.U.G. nr. 80/2013, cu anularea cererii pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.
Cum în speță, recurentul H. L. nu a achitat taxa de timbru pusă în vedere, recursul va fi anulat ca netimbrat.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de H. L. împotriva sentinței civile nr. 3829/14.03.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.A.M. T.P. P.E..C GREFIER,
I.F.L.
Red.T.P.
T.P/ex.2
25.11.2014
Jud.fond: A. T. S.
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 763/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
