Ordin de protecţie. Decizia nr. 933/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 933/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 28025/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 17 Noiembrie 2014

Președinte - I. E. B.

Judecător - G. C.

Grefier - N. E.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 933/2014

Ministerul Public a fost reprezentat prin

PROCUROR – R. V.

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâtul G. I. împotriva sentinței civile nr._ din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. S., având ca obiect ordin de protecție evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelantul personal și asistat de avocat Cotan A. M., lipsă fiind intimata.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, procedura de citare cu părțile fiind legal îndeplinită, că apelul este nesemnat și că pentru apelant s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu, la dosar fiind înaintată Delegația 7483/05.11.2014 prin care a fost desemnat apărător din oficiu, avocat H. R..

În timpul ședinței de judecată, anterior apelării prezentei cauze, se prezintă avocat H. E., cu delegație de substituire pentru avocat H. R., care solicită dosarul la studiu.

Fiind prezentă în sala de judecată, avocat Cotan A. arată că are încheiat contract de asistență juridică cu apelantul.

În aceste condiții, avocat H. E. arată că nu mai dorește să studieze dosarul.

După apelul părților, cauza fiind la ordine, apelantul se legitimează cu cartea de identitate . nr._ eliberată de SPCLEP Iași la data de 01.10.2009, CNP._.

Avocat Cotan depune la dosar împuternicire avocațială.

Apelantul arată că își însușește cererea de apel pe care o semnează în fața instanței.

Având în vedere că s-a depus prezentat dovada relațiilor contractuale cu avocat Cotan A. M., instanța constată că încetează delegația apărătorului din oficiu.

Fiind primul termen de judecată în apel, instanța stabilește competența Tribunalului Iași în conformitate cu disp.art. 131 raportat la art. 95 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

La solicitarea instanței, apărătorul apelantului precizează că nu mai are de formulat alte cereri prealabile sau alte probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă apărătorului apelantului cuvântul în apel.

Avocat Cotan solicită admiterea apelului, desființarea sentinței de fond și să se constate că nu există o stare de pericol așa cum este consacrată de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată, incidentele de care se face vorbire atât în cererea principală cât și prin probatoriul administrat au fost generate de multe ori de reclamantă și de copii majori ai familiei, apelantul fiind tot timpul într-o stare de inferioritate și într-o stare în care nu s-a putut apăra. Solicită a se avea în vedere faptul că declarația martorului audiat la fond este subiectivă, acesta fiind concubinul fiicei majore, el însuși a fost agresor la adresa apelantului și din această perspectivă declarația acestuia se impune a fi înlăturată. Solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată în apel.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, pe baza probatoriului administrat, respingerea apelului, menținerea sentinței de fond, din punctul său de vedere evacuarea temporară a apelantului și impunerea unor restricții s-au impus ca urmare a conduitei violente a acestuia care putea degenera și se putea ajunge la fapte mai grave în relația de cuplu. Consideră că soluția a corespuns situației de fapt existente la momentul introducerii acțiunii.

Declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr._ din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

„Admite cererea reclamantei G. S., având ca obiect ordin de protecție, în contradictoriu cu pârâtul G. I. (CNP_).

Dispune pentru o perioada de 6 luni de la data pronuntarii prezentei sentinte:

-evacuarea temporara a pârâtului din locuinta . in . Cetatuii, ., jud.Iasi.

-obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima de 500 m fata de reclamanta G. S. precum si fata de copii G. S. I. si G. P.

-obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima de 500 m fata de locuinta . in . Cetatuii, ., jud.Iasi.

-obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima de 500 m fata de locul de munca al reclamantei la Liceul Tehnologic de Mecatronica si Automatizari Iasi din Soseaua N..

-interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice mod cu reclamanta G. S.

Prezenta hotarare se va comunica Poliției Comunei C. in a carei raza teritoriala se afla domiciliul ambelor parti. ”

Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:

„Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamanta G. S. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul G. I. să emită un ordin de protecție prin care să se dispuna evacuarea temporara a paratului din locuinta . reclamantei); obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de reclamanta si cei doi copii; interzicerea agresorului de a lua contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta si in orice alt mod cu reclamanta;

Obligarea paratului la pastrarea unei distante minime determinate fata de locul de munca al reclamantei, evacuarea urmand a se face fara somatie si fara trecerea vreunui termen.

In motivare a aratat in esenta ca relatia a devenit tensionata pe fondul violentelor manifestate de parat care obisnuieste sa consume bauturi alcoolice si a distrus toata mobila din casa.

Din cauza violentelor reclamanta a apelat in repetate randuri la ajutorul organelor de politie si a fost internata si la Spitalul de Urgenta pentru acordarea de ingrijiri medicale.

În drept au invocat disp. Legii 217/2003.

Cererea este scutită de la plata taxelor de timbru.

Paratul, legal citat, a formulat intampinare, prin care a aratat ca reclamanta impreuna cu copii si concubinul fiicei lor l-au agresat atat verbal cat si fizic, fiind provocat la tot felul de discutii, iar in perioada in care reclamanta a parasit domiciliul comun, a venit si a schimbat incuietoarea locuintei de la .> La termenul din 26.08.2014 instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu cate un martor, fiind audiat martorul propus de reclamanta, M. V. T., iar paratul a fost decazut in temeiul disp.art.187 NCPC, din proba testimoniala pentru neindeplinirea in termenul acordat a obligatiei puse in sarcina prin incheierea de sedinta din 09.10.2014.

Pârâtei i s-a asigurat asistență juridica gratuită din oficiu, insa a fost reprezentat prin aparator ales.

Analizând probatoriul administrat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile instanța reține următoarele:

Reclamanta este casatorita cu paratul din data de 03.10.1992, iar din relatia partilor au rezultat doi copii, in prezent majori, care locuiesc in domiciliul comun al sotilor, astfel cum rezulta din continutul raportului de ancheta sociala.

Retine instanța că potrivit art. 26 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*) pentru prevenirea si combaterea violentei in familie ,, Persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,

Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei.

In cauza instanta constata că sunt îndeplinite conditiile anterior enumerate, fiind dovedita prin probele administrate violenta verbala si psihologica la care a fost supusa reclamanta.

Pe fondul consumului de alcool, paratul se manifesta violent atat fata de reclamanta cat si fata de copii. Acesta se manifesta ., amenintand verbal pe reclamanta cu un topor, distrugand bunurile din casa si aruncand dupa aceasta cu diferite obiecte. ., din cauza fricii, reclamanta s-a refugiat in alta camera din imobil impreuna cu un copil si a incuiat usa, insa paratul a distrus clanta usii, aceasta situatie nefiind una singulara, astfel cum a declarat martorul audiat in cauza. Mai mult, chiar martorul audiat a relatat ca el insusi a intervenit . care paratul voia sa o stranga de gat pe reclamanta.

In conturarea acestei stari de fapt instanta a avut in vedere declaratia martorului audiat in cauza, coroborat cu cererea de chemare in judecata, cu inscrisurile depuse si referatul de ancheta sociala.

Reține instanța că actele de agresiune verbala si psihica exercitate asupra reclamantei, afirmate si dovedite in prezenta cauza, sunt în măsură să justifice luarea unor măsuri împotriva pârâtului, pentru a împiedica exercitarea de catre acesta a altor acte de violenta asupra membrilor familiei.

În consecință, instanta va dispune evacuarea temporara a pârâtului din locuinta . in . Cetatuii, ., jud.Iasi; obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima de 500 m fata de reclamanta G. S. precum si fata de copii G. S. I. si G. P.; obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima de 500 m fata de locuinta . in . Cetatuii, ., jud.Iasi; obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima de 500 m fata de locul de munca al reclamantei la Liceul Tehnologic de Mecatronica si Automatizari Iasi din Soseaua N.; interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice mod cu reclamanta G. S.

In temeiul disp. art. 27 7 din Legea nr. 217/2003 Prezenta hotarare se va comunica Poliției Comunei C. in a carei raza teritoriala se afla domiciliul ambelor parti, organele de politie având îndatorirea de a supraveghea modul in care se respecta prezentul ordin de protecție.”

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței de fond și să se constate că nu există o stare de pericol așa cum este consacrată de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată.

Incidentele menționate atât în cererea principală cât și prin probatoriul administrat au fost generate de multe ori de reclamantă și de copii majori ai familiei, apelantul fiind tot timpul într-o stare de inferioritate și într-o stare în care nu s-a putut apăra, în plus declarația martorului este subiectivă.

În faza apelului nu s-au administrat probe.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apelul și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Prin cererea adresată primei instanțe reclamanta G. S. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul G. I. să emită un ordin de protecție prin care să se dispuna evacuarea temporara a paratului din locuinta . reclamantei); obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de reclamanta si cei doi copii; interzicerea agresorului de a lua contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta si in orice alt mod cu reclamanta; obligarea paratului la pastrarea unei distante minime determinate fata de locul de munca al reclamantei, evacuarea urmand a se face fara somatie si fara trecerea vreunui termen.

Potrivit prevederilor art. 23 alin.1 lit. a, d și g din Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri constând în obligații sau interdicții, și anume: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, Tribunalul retine, că în prezenta cauză, sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție.

Astfel, în baza probatoriul administrat, respectiv referatul de anchetă socială și declarația martorului M. V. T., în mod corect prima instanță a reținut că aspectele arătate în cererea de chemare în judecată au fost confirmate în cauză.

Într-adevăr, relațiile dintre părți sunt tensionate, pe fondul consumului de alcool, apelantul manifestându-de violent atât fata de reclamanta cat si fata de copii, amenințând verbal pe reclamanta cu un topor, distrugând bunurile din casa si aruncând după aceasta cu diferite obiecte.

O astfel de stare tensionată impune intervenția instanței în condițiile art. 23 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*) pentru prevenirea si combaterea violentei in familie care arată că ,,persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,

Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protecție trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei. In cauza instanța constata ca sunt îndeplinite cumulativ condițiile anterior enumerate, reclamanta dovedind prin probele administrate faptul că pârâtul manifestă asupra sa un comportament violent și că acesta este fi expusă unui grad ridicat de pericol asupra integrității fizice și psihice.

În ceea ce privește argumentele prezentate de apelant, Tribunalul constată că acestea au doar caracterul unor simple susțineri, iar declarația martorului se coroborează cu mențiunile din raportul de anchetă socială, fără a se putea reține vreun element de subiectivism.

Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul G. I. împotriva sentinței civile nr._ din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul ca nefondat.

Respinge, ca nefondată, cererea apelantului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 17 Noiembrie 2014.

Președinte,

I. E. B.

Judecător,

G. C.

Grefier,

N. E.

Red./Tehnored.C.G.

4ex./02.12.2014

Jud. fond:B. C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Decizia nr. 933/2014. Tribunalul IAŞI