Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 573/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 573/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 15916/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Iunie 2014
Președinte - E. C. P.
Judecător - C. E. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 573/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant O. L. și pe intimat M. C., având ca obiect exercitarea autorității părintești stabilire domiciliu minor.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.06.2014, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 13.221 din 15.10.2013 a Judecătoriei Iași,s-au dispus următoarele:
”Admite in parte actiunea formulata de reclamantul M. C. cu domiciliul in Iasi, ..39, ., apt.12 in contradictoriu cu parata O. L. cu domiciliul in Iasi, ., ., apt.9, jud.Iasi
Dispune exercitarea in comun a autoritatii parintesti in privinta minorului M. C.-Alisan, nascut la data de 20.06.2005 si stabileste locuinta minorului la domiciliul tatalui din Iasi, ..39, ., apt.12, jud.Iasi
Obligă parata la plata unei pensii de intretinere pentru minor in cuantum de 187 lei lunar, incepand cu data introducerii cererii ( 20.05.2013) si pana la data de 30.06.2013, si la suma de 200 lei incepand cu data de 01.07.2013 si pana la majoratul minorului.”
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20.05.2013 sub nr._, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta O. L. să dispună exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti in privinta minorului M. C.-Alisan, nascut la data de 20.06.2005 si sa stabileasac locuinta minorului la tatal reclamant.
In motivare a aratat ca in urma unei relatii de concubinaj cu parata s-a nascut minorul C. Alisan, la data de 20.06.2005, iar dupa nasterea copilului parata a inceput sa devina nemultumita, sa-si doreasca o situatie materiala mai buna asa incat in luna mai 2012 aceasta a plecat in Italia, fara a comunica si paratului adresa unde poate fi contactata. Copilul a ramas in grija unei femei straine, aspect cu care reclamantul a fost de acord, supraveghind in continuare pe minor, insa in luna mai 2013, cand femeia ce avea grija de minor trebuia la randul ei sa plece in Italia, a lasat copilul la o ruda la tara, asa incat reclamantul a luat copilul la el, deoarece trebuia sa creasca si sa mearga la scoala ..
In drept, art.398, art.400 NCC.
Legal citata, atat la ultimul domiciliu in Romania, cat si prin publicitate, parata nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare, interesele sale fiind aparate de curatorul avocat S. S..
Instanta a incuviintat si s-au administrat proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorul P. R. A., declaratia acesteia fiind consemnata separat si atasata la dosarul cauzei.
Din oficiu instanta a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantului.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Din relatia partilor, la data de 20.06.2005 s-a nascut minorul M. C.-Alisan in prezent in varsta de 9 ani, asa cum rezulta din certificatul de nastere aflat la dosarul cauzei.
Instanta retine că noua reglementare a art.503 din Noul cod civil stabileste faptul că parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea părintească, iar potrivit disp.art.505 alin.2 NCC, „daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritarii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort”.
Dacă exista motive intemeiate, instanta poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitata numai de către unul dintre părinti, celalalt părinte păstrând dreptul de a veghea la modul de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la casatoria acestuia (art.398 C.civ.).
Avand in vedere solicitarea reclamantului in sensul exercitarii exclusive a autoritatii parintesti in privinta minorului M. C.-Alisan, instanta constata neintemeiata cererea acestuia, dat fiind ca din coroborarea probatoriului administrat in cauza nu rezulta că parata ar fi un părinte iresponsabil și nici că ar exista vreun motiv întemeiat ca aceasta să nu poată exercita asupra copilului ei autoritatea părintească.
Astfel, martora audiata in cauza a aratat ca nu cunoaste care era relatia mamei cu copilul inainte de a pleca in Italia, iar legatura copilului cu mama sa este mentinuta telefonic, martora relatand ca nu a vazut-o pe parata sa vina acasa la copil.
In concluzie, cu toate ca reclamantul a probat existenta unor elemente consistente care sa pledeze pentru faptul ca tatal este perfect capabil sa exercite singur atributele autoritatii parintesti, instanta va retine ca regula in aceasta materie este cea a autoritatii parintesti in comun, si numai in situatii exceptionale aceasta poate primi o derogare, or in cauza nu a fost dovedita nici una din situatiile de exceptie care sa justifice derogarea de la regula.
Desi instanta nu-si intemeiaza solutia data acestui capat de cerere pe dispozitiile art.31 alin.2 ind 5 din Legea nr.272/2004, articol introdus in lege dupa pronuntarea prezentei solutii, trebuie amintit si faptul ca daca la momentul pronuntarii solutiei, dispozitiile legale nu explicau in nici un fel care ar fi exceptiile care sa permita derogarea de la regula generala a exercitarii autoritatii parintesti de catre ambii parinti, lasand practicii judiciare conturarea unei jurisprudente in materie, interventia legislativa vine sa explice si sa exemplifice motivele întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, intarind astfel dezlegarea data cererii in prezenta cauza.
Retinand deci ca nu exista motive exceptionale in cauza care sa justifice acordarea exclusiva a exercitiului autoritatii parintesti, că parata prin conduita sa ar pune in primejdie traiului firesc al copilului, instanta va admite in parte cererea reclamantului cu privire la acest aspect, iar in temeiul disp.art. 397 NCC urmand a dispune ca exercitarea autorității părintesti in privinta minorului M. C.-Aleodor să se facă in comun de catre ambii părinti.
In temeiul art.400 alin.1 C.civ., instanta va stabili locuinta minorului la domiciliul tatalui, aceasta fiind locuinta care asigura minorului conditii corespunzatoare de crestere, ingrijire si educare, si este foarte atasat de tatal lui, apreciind că ocrotirea interesului superior al minorului impune în acest moment menținerea acestuia în mediul familial in care s-a adaptat și care ii oferă stabilitate.
Întrucât legea prezumă starea de nevoie a minorului (art.499 si 525 C.civ.), instanta va dispune obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere lunare in favoarea minorului in cuantum de 187 lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii ( 20.05.2013) si pana la data de 30.06.2013, si la suma de 200 lei incepand cu data de 01.07.2013 si pana la majoratul minorului, raportat la salariul minim pe economie, in cauza neexistand indicii nici cu privire la alte venituri realizate de parata.
În ceea ce priveste dreptul parintelui separat de copil, parata pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu minorul, 401 C.civ, continand o dispozitie de principiu, potrivit careia părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta.”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, pârâta O. L. criticand-o pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 480 alin. 3 Noul cod de
procedură civilă admiterea apelului, anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre reiudecare către Judecătoria Iași.
În motivare, pârâta a arătat că apelanta a aflat absolut întâmplător de existența a două dosare pe rolul instanțelor ieșene, respectiv prezentul dosar și dosarul nr. 15_ al Judecătoriei Iași, în toamna anului 2013 atunci când a venit în țară.În ceea ce privește dosarul nr. 15_ aflat pe rolul Judecătoriei Iași,făcând dovezi privind faptul că domiciliul său este în Italia, a preluat procedura, având dreptul să își formuleze apărări în acel dosar de exercitare autoritate părintească pe calea ordonanței președințiale . În momentul în care a aflat de existența și a prezentei cauze, dosarul rămăsese in pronunțare, motiv pentru care a trimis din Italia o cerere în care solicita comunicarea actelor de procedură la sediul apărătorului ales din România.
S-a arătat că în prezentul dosar reclamantul a fost total incorect în momentul în care indică adresa pârâtei de domiciliu ca fiind în Iași ., ., . cunoștință de faptul că pârâta locuiește si lucrează cu contract de muncă în Italia, si că nu a locuit niciodată la această adresă .
Astfel, în februarie 2005, când pârâta avea 5 luni de sarcină, a venit în Iași, locuind pe .,iar înainte de nașterea copilului, la data de 1 iunie 2005 pârâta și-a schimbat cartea de identitate, convenind cu o persoană să o primească în spațiu -respectiv cu proprietara apartamentului din . baza declarației acesteia,dată la Poliție, i s-a făcut pârâtei carte de identitate în . cel puțin o zi nu a locuit la acea adresă, situație cunoscută de reclamant care venea și vizita pe pârâtă și minor in ., unde locuiau efectiv .Din anul 2012, pârâta locuiește în localitatea A. Vicolo Opera Pia Chiodi Corazza nr. 7, deținând acte oficiale de ședere si de muncă în această localitate .
Reclamantul nu poate afirma faptul că nu avea cunoștință de toate datele de mai sus atâta timp cât pârâta a plecat în Italia cu acceptul său, a discutat aproape zilnic de situația copilului, a încasat sumele de bani pe care i le trimitea pentru copil.Mai mult, în toamna anului 2013, apelanta pârâtă a venit în țară, a văzut copilul, l-a vizitat acasă și la școală, a discutat cu reclamantul, fără ca vreun moment acesta să spună despre demersul juridic inițiat, dorind astfel judecata cauzei în lipsa apelantei, privarea acesteia de a-și face apărările care se impuneau . Faptul că apelanta a venit în țară, a discutat cu minorul, rezultă și din raportul de evaluare psihologică efectuat de reclamant în dosarul nr._/245/2013 unde se menționează faptul că între copil si mamă a avut loc o întâlnire în anul 2013” .
S-a susținut că o dovadă în plus a faptului că reclamantul știa foarte bine domiciliul apelantei, cunoștea că aceasta are reședința din 2012 în Italia, stau și dovezile atașate apelului din care rezultă că în lunile iunie, august 2013 reclamantul a ridicat sumele de bani trimise de apelantă Italia . Ori, pe aceste dovezi de trimitere a banilor, rezultă atât domiciliul apelantei dinItalia, cât și numărul acesteia de telefon . Rezultă fără îndoială că la momentul introducerii actiunii – maia 2013 reclamantul cunoștea că pârâta nu locuiește în Romania și cu toate acestea a indicat domiciliul acesteia ca fiind în Hincea.
O dovadă în plus a faptului că niciodată apelanta nu a locuit la această adresă, au fost și susținerile făcute chiar de reclamant în „răspunsul la întâmpinare” formulat în dosarul de ordonanță președințială, unde recunoaște că părțile ( reclamantul, apelanta și minorul ) au locuit mereu într-un apartament cu 3 camere din cartierul N., respectiv pe . . cartierul CUG al lașului).
S-a apreciat că intimatul reclamant s-a prevalat în mod greșit de dispozițiile art. 167 alin. 1 Noul cod de procedură civilă dispoziții care prevăd că se va dispune citarea prin publicitate a pârâtului atunci când reclamantul „învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat” . Dispozițiile privind citarea părților în cadrul dosarului de divorț sunt cu atât mai riguroase, cu cât legea prevede faptul că părțile trebuie să se înfățișeze personal conform art. 1920 alin 1, dispozițiile legale prevăzând expres modalitatea de citare a pârâtului în divorț -1. 922 - „instanța va cere dovezi, sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul își are locuința la locul indicat în cerere” . Norma derogatorie își are temeiul în necesitatea incunoștințării reale a pârâtului în ceea ce privește soluționarea unei cauze ce are o importanță covârșitoare pentru existența sa, mai ales că, pe lângă divorțul propriu-zis, instanța se pronunță și asupra capetelor de cerere accesorii ce vizează copiii minori și folosința locuinței.
În lipsa unor demersuri reale ale instanței de judecată, care a observat din lecturarea acțiunii că pârâta este plecată în Italia din 2012, în sensul dispozițiilor art. 922 Cod procedură civilă, procedura de citare a pârâtei este considerată viciată. În speța dedusă judecății se poate constata că la soluționarea pricinii la fond, instanța de judecată a dispus citarea prin publicitate încă de la primul termen de judecată, fără efectuarea vreunui demers în sensul aflării domiciliului pârâtei așa cum o îndatora art. 922 Noul cod de procedură civilă .
Art. 161 alin.l Noul cod de procedură civilă arată că înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face personal celui citat, la domiciliul sau la reședința cunoscută ( art. 155 alin. 1 pct. 6 ), ori, reședința apelantei era cunoscută de reclamant.Tot din art. 194 litera a ) cu trimitere la art. 148 alin. 1 teza a Il-a Noul cod de procedură civilă, reiese obligația părții de a indica adresa electronică sau coordonate precum numărul de telefon, fax, ori alte asemenea, date pe care reclamantul le cunoștea, deoarece discuta telefonic și el și minorul cu apelanta atunci când suna din Italia ( aspecte recunoscute în acțiune ), apelanta informând mereu pe reclamant despre sumele de bani pe care i le trimitea, dându-i acestuia relații despre datele pe care trebuia să le furnizeze la bănci în vederea ridicării banilor.
In aceste condiții, s-a apreciat că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 175 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, în contextul in care a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu o parte care, pe parcursul procesului, nu a fost legal citată, încălcându-se dreptul la apărare al acesteia, precum și principiul contradictorialității.Prin nesocotirea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare,apelanta a fost privată de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile, de a combate susținerile reclamantului sau de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate
dispune în exercitarea rolului său activ conferit de art. 22 Noul cod de procedură civilă .Este evident, așadar, că legala citare a părților reprezintă o condiție
indispensabilă unui proces echitabil, în acord cu prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, anularea în tot a sentinței civile nr._ din 15.10.2013 a Judecătoriei Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond .
La apel au fost atașate înscrisuri privind reședința apelantei, dovezi depuneri monetare.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivare, s-a arătat că s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca instanța să dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești în privința minorului M. C.-Alisan și stabirea domiciliului minorului la locuința mea, fiind determinat să introduca această acțiune deoarece pârâta, după o perioadă de concubinaj ,pe fondul unor neînțelegeri, a plecat fără acordul său, lăsând copilul în grija unor străini.Deși era tatăl copilului, aceasta l-a exclus din viața
acestuia și, mai mult decât atât, persoane străine urmau să ia decizii
pentru copilul lor.Astfel, aflând că fiul său locuiește într-o comună, în condiții precare. l-a deplasat și a luat copilul la domiciliul său, după care, deoarece pârâta nu îi lăsase niciun număr de telefon s-a văzut nevoit să formuleze acțiuni în instanță prin care a solicitat încredințarea copilului.
Așa cum s-a arătat și prin cererea introductivă, relația s-a deteriorat, aceasta a refuzat să sune sau să îi răspundă la telefon, astfel încât la data de 20.05.2013 a introdus pe rolul instanței două acțiuni, având același obiect, pe cale ordonanței
președințiale și pe drept comun.
Este total greșită afirmația apelantei conform căreia ar fi fost incorect în momentul indicării adresei sau pe parcursul derulării procesului. La dosar s-a depus copia cărții de identitate a pârâtei, apoi s-au efectuat demersuri la Serviciul pentru evidenta populației pentru a afla care este noua adresă, s-a solicitat admiterea citării prin publicitate în două ziare - local si de largă circulație și s-a achitat onorariul stabilit de instanță pentru un curator avocat care să îi reprezinte interesele. în persoana av. S. S..Mai mult decât atât, conform noii proceduri civile, instanța a dispus citarea pârâtei prin afișare la usa instanței si pe portalul
instanțelor de judecată. Practic, atât din partea sa, cât și din partea instanței de fond, toate aspectele procedurale legate de citarea pârâtei au fostacoperite.
S-a arătat că în contextul real în care aceasta nu l-a contactat și nici nu a mai răspuns la telefon, dar și nevoit fiind de a-i crea copilului o situația de stabilitate, a fost determinat să apelez la instanța de judecată.A aflat mult mai târziu de faptul că este în Italia și își caută un loc de muncă, fără a avea însă o situatie stabilă.
Faptul că apelanta a depus 3 extrase care atestă că a trimis 300 euro în lunile iunie-septembrie 2013, extrase pe care se află menționat și adresa din Italia, nu a fost de natură să îi creeze opinia că aceasta este reședința ei, în contextul în care
aflasem că locuiește provizoriu la niște cunoscuți și își caută de lucru.Cât privește cei 300 euro trimiși pe numele său acești bani au fost trimiși pentru a acoperi o datorie a pârâtei la Administrația Financiară din anul 2011.Aceste sume de bani nu au fost trimise pentru a avea grijă de minor, nici nu s-a pus problema vreodată ca aceasta să contribuie la creșterea copilului, ci pentru că a dorit să acopere o parte din datoria financiară a firmei, reclamantul plătind restul până la 2200 lei.
Astfel, atât timp cat au fost respectate toate procedurile legale este nedrept a fi acuzat de incorectitudine.
În prezent, pe rolul Judecătoriei lași se află în curs de
soluționare cauza pe calea ordonanței președințiale, în care pârâta
și-a făcut apărări și urmează a fi depusă ancheta socială din Italia, și de asemenea, aceasta a introdus o acțiune având ca obiect exercitarea autoritate părintească, stabilire domiciliu minor și acord parental, aflată încă în fază de regularizare (Dosar nr._ ).
În concluzie, s-a solicitat respingerea apelului formulat și să
mențineți soluția instanței de fond ca temeinică și legală.
Apelanta a depus răspuns la întâmpinare.
În apel a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința criticată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul costată că apelul de față este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Potrivit art.153 N.C.pr.civ. instanța poate hotărî asupra unei cereri numai daca părțile au fost citate ori sau prezentat personal sau prin reprezentant, în afara cazurilor în care prin lege se dispune altfel; instanța va amâna judecarea și va dispune să se faca citarea ori de cate ori constată că partea care lipsește nu a fost citata cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.
Având drept scop, asigurarea contradictorialității și dreptului la apărare al părților, citarea presupune încunoștințarea părții despre existența procesului. Pentru atingerea finalității legale, așa cum s-a arătat în doctrina, legala citare a părții presupune încunoștiințarea acesteia la locul unde locuiește efectiv, indiferent de înregistrarea legală a schimbării domiciliului.
Pe parcursul judecării prezentei cauze, în fața primei instanțe, apelanta O. L. a fost citata la adresa din Iași ., ., . și prin publicitate, potrivit dispozițiilor art.167 N.C.pr.civ.
Reclamantul intimat a recunoscut că partea adversa nu locuia la adresa din Iași, . de motivele de apel invocate, s-a apărat susținând că au fost respectate toate dispozițiile procedurale, în condițiile în care necunoscând adresa efectiva din Italia a pârâtei, procedura de citare s-a realizat prin publicitate.
Instanța de apel reține că art.167 alin.1 N.C.pr.civ stabilește :”cand reclamantul invedereaza, motivat, ca, desi a facut tot ce i-a stat in putinta, nu a reusit sa afle domiciliul paratului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanta va putea incuviinta citarea acestuia prin publicitate.”
Textul legal reglementează o ipoteza de excepție de la regula instituita de art.155 alin.1 pct.6 N.C.pr.civ, ipoteza condiționată și de buna credința a titularului cererii, condiție desprinsă din interpretarea prevederilor art.167 alin.5 N.C.pr.civ. Or, din perspectiva procedurală, buna credinta, ca poziție subiectiva, presupune imposibilitatea obiectiva a părții de a furniza instanței orice informatie de natura a asigura încunoștințarea părții adverse despre existența procesului. În acest sens, textul impunea în sarcina reclamantului de a face dovada că „a facut tot ce i-a stat in putinta” pentru a afla „locul unde putea fi citata pârâta”, dovada neprodusă în prezenta cauza.
În acest sens, deși reclamantul a susținut ca nu deține nicio informație despre domiciliul pârâtei din Italia, acesta s-a rezumat la a depune la dosar doar informațiile furnizate de Directia Locala de Evidenta Informatizata a Persoanei, deși cunoștea că domiciliul legal nu corespundea situației faptice locative a pârâtei. Mai mult, în apel, fața de înscrisurile depuse de apelanta pârâta, reclamantul a recunoscut că primise în lunile iulie/august 2013 diverse sume de bani de la aceasta, pe documentele financiare figurând adresa de expediție din Italia, însă a invocat în apărare incertitudinile sale în legătură cu realitatea acestei adrese. Or, din perspectiva cerinței bunei credințe, ca o condiție esențiala a aplicabilității prevederilor art.167 alin.5 N.C.pr.civ, rămâne lipsită de relevanta cauzalitatea internă, subiectiva a omisiunii reclamantului de a furniza toate elementele necesare citării pârâtei, acesta neavând legal opțiunea de a determina măsura în care informațiile detinute folosesc sau nu instanței. Aceleași argumente trebuie apreciate ca suficiente pentru înlăturarea apărării reclamantului intimat privitoare la faptul că adresa ce figura pe documentele de transfer monetar nu coincide cu adresa de reședința în Italia a apelantei. În consecință, trebuie apreciat, că în cauza intervine legal sancțiunea anulării tuturor actelor de procedura ce au urmat încuviințării citării prin publicitate, inclusiv a sentinței pronunțate, potrivit art.167 alin.5 și art.480 alin.3 N.C.pr.civ.
Chiar daca s-ar aprecia ca reclamantul a acționat exclusiv cu buna credință, cum a susținut constant apărarea, pozitia subiectiva a acestuia nu este de natura a înlătura orice sancțiune procesuală derivând din necitarea pârâtei la locul unde locuiește efectiv. În acest sens, art.167 alin.5 N.C.pr.civ reprezintă o normă specială ce sancționează cu nulitatea relativa expresă exclusiv conduita procesuala de citare prin publicitate a părții adverse cu rea-credința. Lipsa poziție subiective specifică relei credinte nu echivalează cu lipsa oricărei sancțiuni juridice, ci aplicarea dreptului comun, în speța dispozițiile generale din materie de nulitate . În acest sens, art.175 N.C.pr.civ prevede „actul de procedura este lovit de nulitate daca prin nerespectarea cerintei legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturata decât prin desființarea acestuia”. În consecință, chiar daca s-ar aprecia că reclamantul a acționat cu buna credința, nefurnizand toate informatiile deținute în vederea legalei citări a pârâtei întrucat nu le-a apreciat ca relevante (cu buna-credinta) totuși în condițiile în care pârâta apelanta a dovedit ca acesta cunoștea măcar o adresa la care putea fi citată, inclusiv un numar de telefon, trebuie considerat că norma procedurala prev de art.167 alin.1 N.C.pr.civ a fost încălcata, astfel ca intervine sancțiunea nulității sentinței pronunțate, în condițiile în care vătămarea deriva din încălcarea principiilor esențiale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului la apărare și a contradictorialității (art.13 și art.14 N.C.Pr.civ).
În consecință, întrucât apelanta nu a fost regulat citata pentru judecata în fond, se va admite apelul formulat de pârâta O. L. împotriva sentinței civile_/15.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentința ce va fi anulata
În baza art.480 alin.3 N.C.Pr.civ se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de pârâta O. L., cu reședința în Italia, . Chiodi Corazza nr.7 Gamalero, provincia Alessandria, CNP_, cu domiciliu procediural ales pentru comunicarea actelor de procedura la sediul SCA N. M. O. C. din Iași, ., parter împotriva sentinței civile_/15.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o anuleaza.
Trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, Judecătoria Iași.
Definitiva.
Pronunțata în ședință publica astăzi, 27.06.2014.
Președinte, E. C. P. | Judecător, C. E. C. | |
Grefier, F. L. I. |
RED/TEHNORED/PEC
4ex/28.07.2014
Jud fond C. D. B.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 933/2014. Tribunalul IAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
