Pensie întreţinere. Decizia nr. 481/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 1835/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Iunie 2014
Președinte - E.-C. P.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 481/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul H. D. C. în contradictoriu cu intimata B. T., autoritate tutelară DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ IAȘI, având ca obiect exercitarea autorității părintești, pensie de întreținere.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a acorda apelantului posibilitatea de a depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată și intimatei posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 29.05.2014. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 05.06.2014 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de fală, constată:
Prin sentința civilă nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite în parte acțiunea formulata de reclamantul H. D.-C., prin Societatea Civilă de Avocați D. S. si Asociatii din Iasi, .. C., în contradictoriu cu pârâta B. T., domiciliată în Iași, ., ., ..
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.
Dispune ca părțile să exercite în comun autoritatea părintească cu privire la minora H. C.-A., născută la 15 februarie 2007.
Stabilește domiciliul minorei la pârâta reclamantă B. T..
Obligă reclamantul pârât la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere lunare în cotă de 25% din venitul lunar net, de la data formulării cererii 21.01.2013 până la majorat.
Respinge cererea reclamantului privind cheltuieli de judecată.
Ia act că pârâta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
„Minora H. C.-A., născută la 15.02.2007, este fiica reclamantului si a pârâtei. Prin sentința civilă nr. 3425 din 16.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă la 27.04.2012, minora a fost încredințată pârâtei, în urma divorțului părților.
În considerentele instanței de fond și a instanțelor de control judiciar s-a reținut că tatăl și bunicii paterni au avut o contribuție semnificativă la conturarea unei imagini negative a mamei minorei, existând totodată o opoziție vehementă la încercările pârâtei de a relua legăturile cu minora după despărțirea soților. De asemenea, faptul că pârâta nu a pus în executare sentința pronunțată pe cale de ordonanță președințială prin care i s-a încredințat minora a constituit un fapt pozitiv întrucât pârâta a pus mai presus de interesul său, interesul copilului de a nu fi supus unei executări silite care presupunea participarea executorului judecătoresc, eventual a poliției, și care ar fi putut traumatiza copilul. Atașamentul puternic resimțit față de bunica paternă nu poate fi explicat decât prin aceea că fetița resimte lipsa mamei, a afecțiunii acesteia, ajungând la vârsta la care conștientizează aceste lipsuri. Instanțele au constatat atașamentul puternic al tatălui față de minoră și condițiile materiale pe care i le poate oferi, însă au apreciat că vârsta fragedă a minorei impune prezența permanentă a mamei pentru realizarea stabilității emoționale de esență în această etapă de dezvoltare a minorei, acest aspect neputând afecta însă gradul de implicare și apropierea în continuare al tatălui în creșterea și educarea minorei.
În cadrul motivelor de divorț, s-a reținut de către instanțe comportamentul abuziv al reclamantului față de pârâtă, implicând exercitarea de violențe. Acest comportament abuziv a continuat sub o altă formă și în timpul divorțului și continuă și în prezent, reclamantul nerecunoscând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor date de instanțe și neînțelegând să facă nici un demers pentru a executa de bună voie titlul executoriu deținut de pârâtă.
În cauza de față, în motivarea cererii sale, reclamantul amintește faptul că a încercat să convingă instanțele că interesul superior al minorei impune ca aceasta să îi fie încredințată, că minora nu vrea să îl părăsească și că pârâta nu dorește să aibă în grijă pe minoră. Rezultă clar că acesta nu a acceptat solutia irevocabilă pronuntată cu privire la încredintarea minorei, apreciind că instantele nu au tinut cont de interesul superior al copilului. Reclamantul a incercat să o îndepărteze pe minoră de mamă, prezentând-o pe aceasta din urmă într-o postură negativă, fapt ce a creat în mintea copilului imaginea unei mame care dorește să o fure și care îi vrea răul. Cu toate acestea, pârâta este cea care a acționat mereu în interesul copilului, neînțelegând să folosească forța în niciuna din situațiile în care minora era implicată, fiind de acord să ducă minora la reclamant, de fiecare dată când aceasta a solicitat.
Pe de altă parte, procedurile execuționale demarate de pârâtă au fost efectuate sub imperiul legii de procedură civilă anterioare, C. 1865, noile reglementări răspunzând mai bine exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului dar și interesului superior al copilului, întrucât, în situația în care minorul nu dorește să locuiască cu părintele căruia i-a fost încredințat, autoritățile sunt obligate să organizeze întâlniri pregătitoare și să solicite concursul unor psihiatri sau psihologi în condiții adecvate favorizării unei dezvoltări pozitive a relațiilor dintre copil și părintele cu care acesta nu locuiește în mod obișnuit.
Prin cererea de față reclamantul dorește înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, susținând că minora nu dorește să locuiască cu mama sa sau să plece din domiciliul actual, unde a locuit de la nastere. Toate aceste aspecte corespund adevărului, însă comportamentul minorei este controlat de reclamant și era același și în cursul judecării cauzei în care s-a pronunțat hotărârea irevocabilă privind divorțul și încredințarea minorei.
Prin demersurile sale, reclamantul urmărește alterarea definitivă a relației mamă-copil. Aspectele relevate în cauza de față sunt identice cu cele care au fost învederate și în cursul judecării procesului de divorț, situația juridică a copilului fiind lămurită deja prin hotărârile date anterior.
Din fișa de examinare psihologică depusă la dosar, probă pe care instanța o apreciază decisivă în prezenta cauză, rezultă că figura paternă ca și model este reprezentată de bunicul patern și nu de tată. De asemenea, cei care petrec cel mai mult timp cu minora sunt bunicii paterni. Minora a relatat psihologului că dorește să se vadă în continuare cu mama, însă nu i-ar plăcea să locuiască la ea, de teamă că nu o să îi mai permită să îl vadă pe tata. Deși declarativ minora arată că este atașată de tată, în fapt atașamentul acesteia este mai puternic față de bunicii paterni, cei cu care și petrece cel mai mult timp.
Este firesc ca minora care a locuit deja mai mult timp cu reclamantul și bunicii paterni să fie influențată puternic de aceștia, instanțele care s-au pronunțat în cadrul divorțului reținând contribuția acestora la conturarea unei imagini negative puternice a mamei. Instanța nu va lua în considerare opinia minorei cu privire la locuința sa pe viitor, având în vedere gradul de imaturitate psihică a acesteia dar și influența exercitată în sens negativ de tată și bunicii paterni asupra minorei.
Minora este atașată de ambii părinți, mai puternic de tată, dar este atașată și de mamă.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 71 din 2011, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul Civil.
Potrivit art. 403 Noul Cod Civil, in cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile si indatoririle părinților divorțati față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre parinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.
La art. 506 se arată: Cu încuviințarea instanței de tutelă părinții se pot înțelege cu privire la exercitarea autorității părintești sau cu privire la luarea unei măsuri de protecție a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, va avea în vedere interesul superior al copilului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condițiilor morale și materiale necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale ale acestuia, corespunzătoare posibilităților reale ale părinților.
Conform dispozițiilor Noului Cod Civil, după divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul cand instanta decide altfel (art. 397). Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanta hotărăște ca autoritatea parinteasca să fie exercitată numai de către unul dintre parinti. In acelasi timp, prin art.31 al. 2 ind.5 din Legea nr. 242/2004, se considera motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă incidența vreunui motiv de natură să justifice exercitarea în mod exclusiv doar de către unul dintre părinți a autorității părintești, probatoriul relevând că părinții sunt interesați de binele copilului, astfel că instanța va dispune ca autoritatea părintească a minorei să fie exercitată de ambii părinți, aceștia având dreptul si obligația de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea sa fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acesteia.
Cu privire la domiciliu, conform art. 400 din Noul Cod Civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Din cele reținute anterior de instanță rezultă că reclamantul nu a făcut dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere de instanțele ce s-au pronunțat anterior cu privire la încredințarea minorei, astfel că nu se impune modificarea măsurilor dispuse cu privire la minoră sub acest aspect. Având în vedere modificările legislative intervenite instanța se va pronunța cu privire la cererile privind stabilire locuință și pensie de întreținere, dar în sensul menținerii acestora. În consecință, instanța va dispune ca locuința minorei să fie la pârâta reclamantă.
Conform prevederilor art. 499 din Noul cod civil ,, tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educatia, învatatura si pregatirea sa profesionala,,.
Potrivit art. 529 din Noul Cod Civil ,, Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a plati. Când intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste până la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Având în vedere că minora va locui cu mama, aceasta urmând a asigura toate cele necesare creșterii și educării copilului, instanța urmează a stabili contribuția reclamantului la creșterea minorei.
Reclamantul realizează venituri, fiind angajat la RATP Iasi, astfel că instanta va lua ca baza de calcul acest venit, având in vedere disp. art. 527 al 2 din Noul Cod Civil potrivit caruia,, la stabilirea mijloacelor celui care datorează intretinerea se tine seama de veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitățile de realizare a acestora, de asemenea, vor fi avute in vedere celelalte obligații ale sale ,,.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 402, art. 529 alin. 1 și 2, art. 530 alin.3 din Noul Cod Civil, va obliga pe reclamant la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreținere în cotă de 25% din venitul lunar net, de la data pronunțării până la majorat.
Referitor la cererea reconvențională, instanța reține că înapoierea minorului poate fi solicitată de părinți doar atunci când copilul este luat de alte persoane care îl țin fără drept. Minora se află la reclamant, care este tatăl minorei, acesta fiind unul din părinți. Pârâta reclamantă a formulat această cerere de înapoiere, urmărind să obțină încă un titlu executoriu, deși are deja unul care îi conferă posibilitatea de a lua minora la domiciliul său. În consecință, cererea reconvențională va fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile art. 495 din Noul Cod Civil.”
* * *
Împotriva acestei sentința a declarat apel reclamantul H. D. C. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că la momentul desfacerii căsătoriei cu intimata, instanța nu a dat curs si cererii cu privire la exercitarea autorității părintești. De la acel moment si pana in prezent. fiica rămânând in fapt la el, intimata nu si-a manifestat dorința de a lua copilul desi avea un titlu executoriu in acest sens ,fapt care denota dezinteresul de care aceasta il are fata de copil. Mai mult chiar si pe parcursul desfășurării procesului in fond nu si-a exprimat niciodată dorința de a lua copilul, mai mult este . prezentsi are si un copil.
Sustine ca si-a luat concediul si in funcție de dorința intimatei, pentru a crea cadrul familial necesar creșterii si dezvolatarii armonioase a copilului. Aceste aspecte au fost confirmate atat de martorii audiați, cat si de referatul de ancheta sociala si de declarația copilului. Mai mult intimata nu a dat niciodată nici o suma de bani pentru creșterea fetitei,
Apelantul arata ca fiind singurul care obține venituri, cat de cat substanțiale, a fost nevoit sa solicite sprijinul părinților sai. Nu poate fi condamnata o persoana de un astfel de comportament, singurul scop pentru care nu a stat ora de ora cu copilul, a fost sprijinul financiar.
Considera că a făcut mai mult rau parata prin dezinteresul exprimat pentru atâta perioada de timp, decât daca ar fi făcut demersurile necesare executării si luării in mod legal a fetitei (era vorba de o zi de suferința a fetitei, mergând pe logica instanței). Insa acest lucru nu s-a putut intampla desi el somat-o si prin intermediul executorului judecătoresc.
Apelantul sustine ca nu a dorit niciodată alterarea relațiilor fiicei cu mama sa, singurul factor care a contribuit la aceasta alterare fiind dezinteresul manifestat de mama ,având in vedere si noua sa familie.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat prin toate masurile pe care le-a luat a dorit sa nu faca rău fiicei deoarece un copil nu este o moneda de schimb sau un instrument pentru razbunare ,astfel cum incearca apelantul, ca nu a fost lasata de apelant sa-si ia fiica la domiciliul sau ,astfel cum s-a stabilit prin sentintele judecatoresti si apelantul nu o lasa pe fetita sa aiba o comunicare reala cu mama .
Arata intimata ca dupa pronuntarea ultimei sentinte favorabila intimatei fostul sot i-a propus sa vina sa locuiasca cu el si cu fetita spunandu-i ca ceasta este singura sansa de a avea acces la copil . A fost de acord si a locuit in perioada 6 decembrie – 3 ianuartie 2014 in imobilul din . cate ori se apropia afectiv mai mult de copil apelantul ducea copilul la tara la parintii sai, după care a inceput să-i trimita mesaje de amenintare ca nu-si va mai vedea fiica si ca o va distruge psihic . Arrata ca locuieste doar cu sora sa . 4 camere si dovedeste acest fapt cu adeverinta de la asociatie .
De asemenea a solicitat a se stabili ,din oficiu un program de vizitare a minorei de către tată.
S-au administrat probe noi in apel, respectiv înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză Tribunalul constată ca prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.01.2013 sub nr._, reclamantul H. D.-C. a solicitat instanței ca ,în contradictoriu cu pârâta B. T., să se dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamant, încredințarea minorei H. C. A., ( nascuta in 2007) acestuia, stabilirea locuinței minorei la reclamant, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a susținut că prin sentința civilă nr.3425 din 16.02.2011 minora a fost încredințată pârâtei ,insa de la momentul nașterii și până în prezent minora a locuit numai la domiciliul reclamantului, și în timpul procesului de divort, fetita și-a manifestat dorința de a rămâne să locuiască la tata, si ca mama ar fi dezinteresata de copil .
Tribunalul constată că instanța de fond a procedat la o analiză deosebit de atentă a ansamblului probator administrat, a stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat riguros prevederile legale incidente.
În mod corect s-a stabilit ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți nefiind relevate instanței împrejurări care să demonstreze instanței că interesul superior al copilului ar fi ocrotit prin măsura solicitată de apelant, respectiv exercitarea exclusivă a autorității părintești de către tatăl minorei C. A..
Relativ la probatoriul administrat se retine ca depozitia martorei reclamantului, mama acestuia, nu se coroboreaza cu ansamblul probelor, si cu cele relate de copil . Asfel se retine ca fiicei nu i s-a mai permis de catre tata a locui la mama inca din 2010, prin urmare este vadit neadevarata sustinerea martorei care a afirmat ca fetita i-ar fi cerut tatalui sa vina sa o ia de la mama.In plus in mod judicios a interpretat instanta de fond concluziile raportului de examinare psihologică din care rezultă că figura paternă ca și model este reprezentată de bunicul patern și nu de tată. De asemenea, cei care petrec cel mai mult timp cu minora sunt bunicii paterni, in detrimentul unei relatii normale, firesti copil –mama.
Tribunalul noteaza ca ,prin Legea nr. 287/2009 ,republicată a fost adoptat Codul Civil, în vigoare, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare, de la data de 01.10.2011. Conform noilor dispoziții legale, în vigoare la momentul înregistrării prezentei cauze, instituția încredințării minorului spre creștere și educare unuia dintre părinți a fost înlocuită cu instituția stabilirii locuinței minorului și a exercitării autorității părintești.
Conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părintești divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 citate mai sus.
Conform art. 483 din Codul civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
Noțiunea de autoritate părintească este nouă în dreptul românesc. În conformitate cu dispozițiile art. 503 alin.1 Cod civil, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească.
Potrivit prevederilor art. 397 și art. 398 alin.1 din Noul Cod Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul când pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Conținutul autorității părintești este stabilit prin prevederile art. 487 din Codul civil și presupune dreptul, dar și îndatorirea părinților de a crește copilul, îngrijind de sãnãtatea și dezvoltarea lui fizicã, psihicã și intelectualã, de educația, învãțãtura și pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Părinții sunt datori sã dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia. De asemenea, părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care sã asigure dezvoltarea sa fizicã, mentalã, spiritualã, moralã și socialã în mod armonios, fiind astfel obligați sã coopereze cu copilul și sã îi respecte viața intimã, privatã și demnitatea, sã prezinte și sã permitã informarea și lãmurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și sã ia în considerare opinia acestuia, sã ia toate mãsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului, sã coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educãrii și formãrii profesionale a copilului (art. 488 Cod civil).
Față de textele legale menționate mai sus, Tribunalul constată că autoritatea părintească privește orientarea generală a copilului si ceea ce este important pentru el, iar nu decizii care privesc viața de zi cu zi. Astfel, exercițiul comun al autorității părintești după divorț presupune consultarea ambilor părinți în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea minorei fiind îndeplinite de către părintele cu care acesta locuiește.
Tribunalul reține că părților le revine în prezenta cauză îndatorirea de a implementa un „plan părintesc” de a redefini relațiile de familie într-o nouă structură funcțională care să influențeze starea de bine a minorei ,de a asigura menținerea contactului minorei cu ambii părinți, existând vădit o corelație dintre calitatea pozitivă a relațiilor dintre cei doi părinți și adaptarea copilului post divorț.
Pentru minoră ambii părinți sunt importanți, fiind vital pentru copil a se păstra contactul cu ambii părinți pentru a se evita sentimentul de alienare, vină și responsabilitate al copilului .
Indiferent de relațiile tensionate și disensiunile dintre părți, relevate de probatoriul administrat, minora H. C. A., trebuie să se bucure in continuare de grija și dragostea ambilor părinți.
In acest context se vadeste nefondata si in contradictie cu interesul copilului, solcitarea apelantului de exercitare a autoritatii parintesti exclusiv de catre tata, vadind intentia acestuia de inlaturare definitiva a mamei din universul copilului.
Tribunalul constată că prin sentința civilă nr.3455/16.10.2011 pronunțată în dosarul nr._/245/2010 rămasă irevocabilă la 27.04.2012, minora a fost încredințată pârâtei, în urma divorțului părților
Această sentință a fost menținută, căile de atac apelul și respectiv recursul declarate de H. D. C. fiind respinse prin deciziile 733/24.10.2011 și 840/27.04.2012 ale Tribunalului Iași și Curții de Apel Iași (filele 54 - 68 dosar fond).
Tribunalul constată analizând cuprinsul considerentelor acestor hotărâri judecătorești coroborate cu probatoriul administrat în speță că nu au intervenit elemente noi care să impună în prezent, prin prisma ocrotirii interesului superior al copilului, exercitarea autorității părintești de către tată în mod exclusiv și stabilirea domiciliului minorei la apelant.
Dimpotrivă, opoziția constantă a tatălui de a respecta ceea ce instanțele au statuat a reprezenta măsurile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copilului și încercarea acestuia de a adânci în permanență separarea copilului de mamă, creează instanței convingerea că apelantul a deturnat demersul judiciar urmărind în fapt interesul său propriu și nu cel al copilului.
Relativ la atitudinea mamei Tribunalul constată că aceasta a avut în permanență în vedere, astfel cum întregul probator relevă, ocrotirea interesului copilului, respectarea hotărârilor judecătorești luate cu privire la copil, punerea lor în executare ,însă fără a produce traume copilului și rupturi afective față de tată (fila 74 fond – proces verbal de executare).
Desi apelantul a sustinut ca intimata ar fi trebuit sa puna in executare silita impotriva lui, sentintele prin care i-a fost incredintat copilul, chiar si cu pretul unei eventuale suferinte ,de o zi, a copilului Tribunalul noteaza că in aceasta perioada frageda (minora fiind nascuta in 2007) ,trauma care se produce copilului print-o executare silita desfasurată intre cei doi parinti, cele doua repere centrale, morale, afective ale universului minorului, se produc rupturi si suferinte ce-si pun amprenta, in mod nefast, pe o perioada indelungata a vietii si nu doar pentru o zi, cum considera apelantul .
În considerarea celor anterior expuse Tribunalul urmează în baza art.286 Cod procedură civilă a respinge apelul și a păstra sentința apelată ca fiind legală și temeinică intrucat nu s-a facut dovada incidenței vreunui motiv de natură să justifice exercitarea în mod exclusiv doar de către apelant a autorității părintești,si nu s- a probat schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanțele ce s-au pronunțat anterior cu privire la încredințarea minorei, astfel că nu se impune modificarea măsurilor dispuse cu privire la minoră sub aspectul domiciliului acesteia care ,prin masura incredintarii ,prin sentința civilă nr.3455/16.10.2011,a fost stabilit la mamă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantul H. D. C. împotriva sentinței civile nr._/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentința pe care o păstrează.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12.06.2014.
Președinte, P.E.C. | Judecător, C.M. | |
Grefier, S.O. |
Jud. fond. H. L.
Ted. P.E.C.
Tehno.red. P.E.C./R.E.
2 ex.-14.11.2014
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
