Pensie întreţinere. Decizia nr. 927/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 927/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 14472/245/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Iunie 2014
Președinte – M. M.
Judecător – M. D.
Judecător – M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 927
Pe rol fiind soluționarea sesizării din oficiu pentru constatarea perimării recursului civil promovat de pârâta P. (fostă B.) M. împotriva sentinței civile nr. 297/14.01.2010 a Judecătoriei Iași
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde P. I. în calitate de curator pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 21.07.2010.
P. I. depune la dosar dispoziția de curatelă nr.5396/11.07.2011, copie după certificatul de handicap nr.8437/20.09.2013 și copie după cuponul de pensie, se legitimează cu carte de identitate . nr._, având cuvântul solicit respingerea excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de perimare a cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față declarat de pârâta P. (fostă B.) M. împotriva sentinței civile nr. 297/14.01.2010 a Judecătoriei Iași
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de21.07.2010, de când cauza a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 242 ali.1 pct.2 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de pârâta P. (fostă B.) M. împotriva sentinței civile nr. 297/14.01.2010 a Judecătoriei Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 06.06.2014
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,GREFIER,
M.M. M.D. M.M.M.G.
Red/ M.D.
Dact.2 ex/MG 12.06.2014
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Pretenţii. Decizia nr. 930/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








