Revendicare imobiliară. Decizia nr. 773/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 773/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 33432/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Mai 2014
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 773/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către C. M. (F. O. ) împotriva sentinței civile nr. 1380 din 32.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata M. S., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09 mai 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 16 mai 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1380 din 23.01.2012 Judecătoria Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâtul M. S., ca nefondată. A fost respinsă și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a formulat cerere în revendicare pentru suprafața de 66 mp identificată în perimetrul 5,11,8,7,6,5 în anexa 1 la raportul de expertiză.
Reclamanta invocă pentru această suprafață un drept de proprietate dobândit prin moștenire de la numita P. E. decedată în 1972, care l-ar fi dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 1934.
Potrivit susținerilor reclamantei, această suprafață de teren se afla înscrisă în rolul agricol al Comunei D. pe numele defunctei și face parte dintr-o suprafață de teren mai mare pentru care s-a declanșat procedura reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr.18/1991- a se vedea în acest sens cererea reclamantei de chemare în judecată în dosarul_/245/2011 (prin care solicită modificarea adeverințe tip de proprietate emise pe numele O. Ig. M. în sensul de a se trece numele reclamantei și obligarea comisiilor de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate) precum și concluziile reclamantei prin avocat cu privire la suspendarea judecății.
În consecință instanța de fond a reținut că terenul care face obiectul prezentului litigiu nu se mai afla în patrimoniul presupusei autoare a reclamantei la data decesului pentru a fi transmis prin succesiune și că, în orice caz, dreptul său de proprietate urmează a fi analizat în lumina prevederilor legislației speciale privind fondul funciar ( între care Legea nr.18/1991 cu modificările și completările ulterioare). Or reclamanta nu a dovedit că ar fi dobândit un titlul de proprietate prin reconstituire în baza acestei legislației și nici măcar nu a susținut că ar fi formulat o cerere în acest sens la organul administrativ competent.
În consecință cât timp reclamanta nu a făcut dovada că ar fi deținut la data sesizării instanței dreptul de proprietate ocrotit de art.480 cod civil (în vigoare la data acea dată), se impune respingerea acțiunii, fără a mai efectua vreo analiză comparativă raportat la situația pârâtului și a titlului de proprietate invocat de acesta, analiză care s-ar fi justificat numai dacă reclamanta însăși ar fi dovedit un titlu valabil.
În baza art.274 C.proc.civ instanța a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, pârâtul nefiind căzut în pretenții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Consideră recurentă că și-a justificat demersul juridic prin invocarea și dovedirea calității de proprietară, dobândită prin succesiune de la Panzariu E. – se solicită a se avea în vedere certificatul de moștenitor 1080 din 1972, testamentul autentic întocmit în favoarea sa de numita Panzariu și actul de proprietate al acesteia, respectiv contractul de vanzare-cumpărare din 1934.
Faptul că recurenta reclamantă face demersuri pe legea fondului funciar nu are relevanță asupra cauzei de față, o astfel de procedură neputând anula actele de proprietate.
Mai arată recurenta faptul că i s-a emis titlu de proprietate pentru suprafața de 0,12 ha din terenul ce a făcut obiectul testamentului.
Mai invoca recurenta expertiza Istin prin care se arată faptul că pârâtul deține fără drept din proprietate reclamantei 66 mp., în același sens fiind și expertiz D. E..
Comparând îndreptățirea părților la această suprafață de teren, prin prisma actelor deținute la acest moment, consideră recurenta că acțiunea sa este întemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind.1 C.pr.civ.
A mai arătat recurenta faptul că, în situația în care tribunalul apreciază că se impune emiterea titlului de proprietate, se solicită suspendarea cauzei de față conform art. 244 C.PR.CIV. până la soluționarea dosarului_/245/2011.
Recursul a fost formulat în termen, motivat, semnat, legal timbrat conform rezoluției instanței de recurs.
La termenul de judecată din 2.11.2012 s-a încuviințat recurentei proba cu acte iar la 23.01.2013 s-a suspendat cauza conform art. 242 al.1 pct. 2 C.pr. civ. Cauza a fost repusă pe rol la data de 22.01.2014 când recurenta a solicitat un termen în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul declarat de către reclamantă este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Codul civil din 1864 prevede în cuprinsul art. 480 ( norma de drept material în vigoare la data introducerii acțiunii): „ proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut” iar în cuprinsul art 998-999” Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. (Cod civil 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).” „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Cu privire la dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar reține că, dispozițiile noului Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, însă prevederile noului Cod civil au intrat în vigoare, conform Legii nr. 71/2011, la data de 01.10.2011, în cursul judecării cauzei în fond.
Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil conține dispoziții tranzitorii, care dispun expres, prin art. 223, că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
În aceste condiții, cum acțiunea a fost introdusă la data de noiembrie 2010, aceasta trebuie soluționată în conformitate cu dispozițiile legale, materiale în vigoare la data când acestea au fost pornite, respectiv potrivit Codului civil din 1864.
Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat, sentința instanței de fond fiind temeinică.
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului .
Regula „actori incumbit probatio” înscrisă în art. 1169 Cod civil se aplică și în materia dovedirii dreptului de proprietate .Față de dispozițiile art.1169 Cod civil instanța de control judiciar consideră că, în cauza de față recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru admiterea unei astfel de acțiuni .
Admiterea acțiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 Codul civil este condiționată de îndeplinirea următoarelor cerințe: reclamantul să fie proprietarul bunului revendicat, pârâtul să aibă posesia acestuia, iar faptul ocupării să fie fără drept. Or, prin probatoriul administrat în fața instanței de fond, s-a dovedit că aceste cerințe nu sunt îndeplinite astfel încât în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Astfel, instanța de control judiciar constată că în cauză nu s-a făcut dovada proprietății recurentei reclamante asupra terenului. Actele invocate de recurenta reclamanta în sprijinul calității sale de proprietar sunt următoarele: contractul de vânzare-cumpărare al autoarei sale din anul 1934, testamentul autentificat la notar prin care aceasta îi lasă averea sa mobilă și imobilă fără a fi individualizată precum și certificatul de moștenitor ce nu individualizează terenul.
Or, tribunalul reține faptul că acel contract de vânzare-cumpărare din anul 1934 nu este suficient pentru dovedirea calității sale de proprietar, necesar fiind dovedirea faptului că la momentul decesului autoarea sa avea în patrimoniu terenul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării.
Mai mult, deși recurenta reclamantă arată că demersurile sale pe legea fondului funciar nu pot atrage anularea actelor de proprietate (nu suntem în prezența unor acte de proprietate valabile), acest aspect neavând relevanță juridică, pe parcursul întregului proces a solicitat suspendarea cauzei pentru finalizarea acestui litigiu.
Chiar invocarea existenței unui titlu de proprietate (emis pe legea fondului funciar) pentru 0,12 ha, suprafață ce face parte din terenul moștenit conduce la aceeași concluzie, a inexistenței unui acte de proprietate valabil. Acest titlu de proprietate nu este emis pentru suprafața în litigiu, aspect adus la cunoștința instanței chiar de către recutentă ce nu a înțeles să depună actul la dosar.
Nefiind făcută dovada proprietății cele reținute de către experți nu mai prezintă relevanță în prezenta cauză, raportat la faptul că – astfel cum am arătat mai sus – art. 480 Cod Civil face vorbire de întrunirea cumulativă a celor trei cerințe. Cel mult, reclamanta are la îndemână formularea unei acțiuni posesorii.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul declarat de către reclamanta C. M., împotriva sentinței civile nr. 1380 din 23.01.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 1380 din 23.01.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20.05.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, Doinița T. | Judecător, C. D. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 07.07.2014
JUD. FOND – O. I. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 543/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 776/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
