Pretenţii. Decizia nr. 784/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 784/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 78/866/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 21 Mai 2014

Președinte - M. S.

Judecător A. M. Diuță T.

Judecător M. A.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 784/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul Prstavu G..

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța invocă excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și acordă cuvântul cu privire la această excepție. Recurentul P. G., având cuvântul învederează instanței că nu el a formulat cererea de recurs, sens în care s-a luat declarație recurentului, depoziția sa fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosar.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, precizează că lasă soluționarea acestei excepții la aprecierea instanței.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, Tribunalul reține:

Prin Încheierea nr. 49/07.02.2014, Judecătoria P. a dispus următoarele:

“În temeiul art. 200 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 194, 196 și 197 Cod Procedură civilă (nou) anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G., CNP -_, deținut în Penitenciarul G..

Cu drept de cerere de reexaminare ce se depune la Judecătoria P. în termen de 15 zile de la comunicare.

Soluționată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.02.2014.”

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținur următoarele:

Constatând că au fost respectate de către instanță dispozițiile imperative ale art. 200 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, petentul P. G. fiind înștiințat la data de 21.01.2014 cu privire la faptul că cererea sa, ce formează obiectul dosarului înregistrat cu nr._, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194 Cod procedură civilă.

De asemenea, în lumina acelorași prevederi normative, s-a atras atenția reclamantului asupra sancțiunii anulării cererii în lipsa nedepunerii cererii de chemare in judecată formulată conform art. 194 Noul C proc civ. însoțită de înscrisurile doveditoare dacă nu indică – obiectul cererii - fals și daune materiale sau doar daune materiale, valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; arătarea dovezilor pe care se sprijină iar pentru martori numele, prenumele și adresa, respectiv în lipsa achitării taxei de timbru în cuantum total de 1689,8 lei.

Instanța constată că reclamantul nu și-a manifestat în nici un fel interesul de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată până la data de 03.02.2014, termen legal de complinire a lipsurilor.

Față de considerentele expuse instanța apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de petent, chiar și la expirarea termenului de 10 zile acordat pentru regularizarea cererii, este în continuare neconformă.

Potrivit art. 200 alin. 1,2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă :”Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. (2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3). (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.”

Iar potrivit art. 196 " Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele prenumele sau după caz denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acestuia este nulă.

Având în vedere dip. art. 197 Noul C. proc. civ. instanța constată că, reclamantul nu a procedat la achitarea taxei de timbru în cuantum total de 1689,8 lei și nici nu a solicitat facilități la plata taxei de timbru deși i s-a adus la cunoștință de această oportunitate. Nu s-a formulat nici cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru (cale la dispoziția reclamantului în cazul în care apreciază că instanța ar fi stabilit greșit taxa de timbru).

Pe cale de consecință, potrivit prevederilor art. 194, 196 și 197 cod procedură civilă, în temeiul art. 200 alin. 2 și 3 din codul de procedură civilă nou, instanța va dispune anularea acțiunii.”

Împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs.

Prin rezoluție premergătoare judecății, instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Reclamantul P. G. a fost citat pentru primul termen de judecată din data de 21.05.2014, când a declarat că nu a formulat nicio cerere de recurs și nici cererea de chemare în judecată din fața instanței de fond și că semnătura de pe cererea de recurs nu îi aparține.

Față de această situație, instanța a invocat din oficiu nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii.

Conform disp. Art. 302 ind.1 (1) lit.d C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiune nulității semnătura recurentului, iar potrivit art. 133 alin. 1 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde (…) semnătura, va fi declarată nulă.

Având în vedere susținerile reclamantului P. G. în sensul că semnătura de pe cererea de recurs nu îi aparține, instanța va constata nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii, în conformitate cu dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. d și art. 133 alin. (1) C. proc. Civ., ceea ce face de prisos analiza excepției de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează recursul formulat pentru recurentul P. G. împotriva Încheierii nr. 49/07.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 21.05.2014.

Președinte,

M. S.

Judecător,

A. M. Diuță T.

Judecător,

M. A.

Grefier,

I. B.

I.B. 27 Mai 2014

Red./tehnored. DTAM

Ex.2, 20.08.2014

Jud.fond C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 784/2014. Tribunalul IAŞI