Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 430/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 430/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Martie 2015
Președinte - M. A.
Judecător - C. A.
Grefier - I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 430/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant D. A. și pe intimat N. G., având ca obiect acțiune in răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 9222/27.06.2014 Judecătoria Iași a admis în parte cererea formulată de reclamantul N. G. în contradictoriu cu pârâtul D. A., a obligat pârâtul D. A. să pună la dispoziția reclamantului suma necesară publicării prezentei hotărâri într-un ziar local de largă circulație din județul Iași și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile, a obligat pârâtul să plătească reclamantului N. G. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, a respins cererea accesorie a reclamantului privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ca nefondata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2011 sub nr._, N. G. a chemat în judecată pârâtul D. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând costul publicării în toate cotidienele locale și în două cotidiene naționale a hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată în cauză precum și_ de euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul este administratorul unei pagini electronice, ce funcționează ca blog, și unde pârâtul publică zilnic opinii în legătură cu diversele subiecte de interes public, local sau național.
Precizează reclamantul faptul că în cursul lunii mai 2011 pe această pagină de internet au apărut mai multe articole „ Povestea unei șpăgi de_ de euro încă neîncasată sau cât de ieftin a ajuns primarul”, „ Legături ciudat de multe între N. și Rusi Via Sov”, „ Cât de proști sunt N. și P.”, „ Ce au în comun E. B., iulian D., Patriarhul D. și G. N.. Adiacent și mogulul SOV”, etc, sub semnătura pârâtului, cu conotații de ordin penal.
Articole care se circumscriu unei campanii de denigrare în scopul de a-i fi afectată credibilitatea și imaginea publică, aducând atingere drepturilor reclamantului personal nepatrimoniale, respectiv, la prezumția de nevinovăției si la un proces echitabil, la demnitate, onoare și reputație, constituindu-se într-un prejudiciu moral considerabil.
Aceste atacuri, calomnioase si denigratoare, se arată în continuare, nu-și au locul într-o societate democratică, acest gen de declarații fiind condamnat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Se mai arata ca, în obținerea informațiilor si redactarea articolelor, pârâtul a acționat cu rea-credința, încălcând norme elementare de deontologie profesionala, furnizând informații inexacte, fără a fi sprijinite de o baza facturală, intenția acestora nefiind aceea de a transmite cititorilor informații . si dezinteresata, ci in mod evident s-a dorit si urmărit formarea in conștiința cititorilor a unei imagini deformate si negative la adresa reclamantului.
Prin urmare, reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar în consecință se impune sancționarea pârâtului pentru repararea satisfăcătoare a prejudiciului moral cauzat.
În probațiune – s-a solicitat si încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul paratului si a probei testimoniale.
În drept – acțiunea nu a fost motivată.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii formulată de către reclamant ca nefondată. În motivarea întâmpinării acesta a arătat faptul că site-ul web www.aurel.iasicastiga.ro este un site de informații ce tratează diverse subiecte de larg interes, teme de interes general pentru societatea românească, în vederea asigurării libertății de exprimare și a accesului neîngrădit la orice informație de interes public, principii statuate de altfel și constituțional.
Argumentează pârâtul faptul că articolele au fost realizate în cadrul unei anchete jurnalistice, prin prezentarea unor judecăți de valoare în scop eminamente jurnalistic. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arată pârâtul, a statuat permanent că libertatea jurnalistică include și recurgerea la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare, art. 10 protejând și modul de exprimare pentru a nu se altera substanța informațiilor.
În continuare, pârâtul menționează că metodele jurnalistice ce permit realizarea de reportaje obiective și echilibrate pot să varieze considerabil în funcție mai ales de mijlocul de comunicare folosit în cauza respectivă, instanța de judecată neputând a se substitui presei pentru a decide tehnica jurnalistică ce trebuie adoptată de către jurnalist.
Mai mult decât atât, Curtea a conchis că „ în relatările jurnalistice, din perspectiva libertății de exprimare se cuprinde și posibilitatea recurgerii la o anumită doză de exagerare sau de provocare”.
În drept întâmpinarea a fost motivată pe disp. art. 115-118 cod proc. civ.
În probațiune pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
S-a reținut că acțiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
În temeiul art. 167 Cod proc. civ. instanța de fond a încuviințat pentru părți administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială fiind audiat martorul C. M. a cărei declarație a fost consemnată la dosarul cauzei la fila 143 ds.
Considerente de fapt si de drept care au format convingerea instanței de fond asupra soluției pronunțate:
Potrivit art. 998 Cod civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”, iar potrivit art. 999 Cod civ. „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciu ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela de a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
În cauză, s-a reținut că se impune a fi verificat dacă afirmațiile pârâtului, de altfel necontestate de acesta, se circumscriu unui delict civil de natură a prejudicia dreptul subiectiv al reclamantului, respectiv demnitatea, onoarea și reputația.
În cadrul legislativ intern, dreptul la libertatea de exprimare este consacrat prin disp. art. 30 alin.1 din Constituție care dispune ca: „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor (…) sunt inviolabile”.
Potrivit art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, text legal invocat expres și de reclamant în susținerea acțiunii, „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații sau idei fără amestecul public (…), dar paragraful 2 dispune în sensul că, „exercițiul libertății de exprimare, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecția moralei, reputației sau drepturilor altuia”.
Prin urmare, paragraful 2 al articolului 10 permite statelor să aducă limitări formelor de manifestare a libertății de exprimare, cu condiția ca limitarea adusă de stat să respecte cele trei condiții cumulative impuse de Convenție: să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul din scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența proprie că aprecierea în concret a regimului protecției oferite de art. 10 depinde de o dublă calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, și cea a părții lezate sau natura valorii apărate pe de altă parte.
Prin urmare, pe lângă punerea în balanță a două interese contrare (dreptul jurnalistului de a se exprima, pe de o parte, și interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al art. 10, printre care un rol aparte îl ocupă necesitatea de a proteja reputația persoanelor vizate de discursul critic, pe de altă parte) mai intervine în cazul libertății presei și un al treilea interes, cel al societății de a exercita un control eficient asupra acțiunilor personalităților aflate în poziție de conducere. Deoarece acest control se exercită într-o mare măsură prin intermediul presei, a jurnaliștilor, jurisprudența Curții de la Strasbourg a considerat că aceasta joacă un rol esențial pentru existența și buna funcționare a unei democrații transparente.
Astfel, în cauzele Radio France C. Transtui, T. c. Luxembourg, Curtea a indicat clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare, ci elementul determinant trebuie să fie buna-credință a autorului afirmațiilor.
În consecință, instanța de fond a reținut că este necesară analiza atitudinii subiective a persoanei acuzate de săvârșirea unui delict de presă în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului jurnalistic. Astfel înțeleasă, buna credință a jurnaliștilor va atrage protecția articolului 10 al Convenției, chiar și în situația în care nu se reușește a fi făcută proba verității.
În cauza dedusă judecății s-a reținut împrejurarea că reclamantul, la data aparițiilor acelor articole de presă, exercita o funcție de demnitate publică, având calitatea de primar al Municipiului Iași..
Din conținutul acelor articole s-a reținut de către instanța de fond drept afirmații cu tentă calomnioasă și denigratoare următoarele: ”…. G. N. a încălcat grav legea, subevaluând cu bună știință 12 hectare din spatele Palatului Culturii date fără licitație sponsorului său, I. D.. Procurorii au găsit și multe alte nereguli, dar asta e bătătoare la ochi: N. a evaluat terenul la 2 lei, când de fapt el făcea 20”, „…Premierul B. (om puternic, nu-i așa?) și-a pus un popă pe gustul lui la CLUJ sub ochii lui PF D. (alt om puternic, dar care a acceptat să piardă aparent inexplicabil). Iar toată această mișcare bizară s-a consumat la foarte scurt timp după ce dosarul bombă prin care procurorii îl trimiteau la pușcărie pe primarul PSD al Iașului a fost îngropat de cineva extrem de puternic. Problema e că dacă primarul Iașului mergea la pușcărie cădea și mega afacerea din spatele Palatului Culturii despre care am aflat deja că are patronaj bărbos.”, „……..De ochii presei, primarul anunță că “se amână proiectul pentru o ședință viitoare”. Numai că Șpag… “bonusul” de 50.000 de euro era condiționat de o obținere rapidă a autorizațiilor așa că primarul convoacă pentru săptămâna următoare o ședință extraordinară special pentru schimbul din N.. C să se aplaneze suspiciunile, “dezvoltatorii” fac o recunoaștere la fața locului și-i invită pe toți cei implicați să constate că de fapt Primăria nu ar avea acolo 1000 de mp ci doar vreo 100 și ceva.
Ei, aici intervine marea minune. Primarul, EL ÎNSUȘI, lasă baltă treburile spirituale (tot se lăuda recent că e guru religios), fondurile europene (n-a atras nici euro deși se laudă cu sute de milioane) și fotbalul (POLI e în divizia B) și se duce să vadă cum s-a micșorat terenul în doar câteva zile. S-a dus și I. așa că sunt curios să văd cum va vota PDL-ul peste câteva zile. Din toată această poveste (o țeapă ca atâtea altele trase de camarila lui N. pe seama ieșenilor) mă miră un singur lucru. G., chiar atât de ieftin ai ajuns să te vinzi?...”.
D. element al răspunderii civile delictuale, fapta ilicita a fost definita ca fiind „ orice fapta prin care, încâlcindu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
In analiza îndeplinirii acestei condiții, instanța de fond a avut in vedere diferența in plan probatoriu și asupra consecințelor juridice între situația în care afirmațiile jurnalistul relatează fapte sau judecăți de valoare din perspectiva practicii constante a CEDO care în deciziile sale a statuat in mod constant faptul că atunci când afirmațiile unui jurnalist au caracterul unei judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 din Convenție, cu condiția ca ele sa se bazeze pe niște fapte adevărate sau, într-o altă formulare „ chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsita de o baza factuală„ ( cauzele C. și Mazare c. României; Pedersen și Baadsgard c. Danemarcei).
Exercițiul dreptului la libera exprimare nu este însă absolut, însăși Convenția stabilind că art. 10 paragraf 2 ca „ poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, daca constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecția moralei, reputației sau drepturilor altuia.
Prin urmare, instanța de fond a menționat că rezulta că aria restricțiilor aduse de stat libertății de exprimare este determinată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții: restricția să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute în textul Convenției, să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea acestui scop.
În egala măsură, Convenția – prin art. 8 ocrotește dreptul la respectarea vieții private și de familie, acest articol protejând drepturi ce semnifică respectul social datorat individului; dreptul la viața personala având drept componentă, printre altele, implicit dreptul la imagine, dreptul la integritate morală a persoanei, ingerințele fiind permise numai dacă sunt prevăzute de lege, ingerința să urmărească un scop legitim si sa fie necesara ..
Referitor la opiniile și știrile exprimate de pârât, instanța de fond a apreciat că acestea, fără a fi susținute de o bază factuală reală, pot fi interpretate ca un atac personal la adresa reclamantului, suficient de grave și defăimătoare - fără a fi susținute de probe - de natură a aduce atingere onoarei, reputației sau demnității reclamantului, pentru ca afirmațiile incriminate să poată fi calificate drept un delict civil, o atingere a dreptului reclamantului la viața privată, fără ca articolele în discuție să urmărească un scop legitim într-o societate democratică.
Este evident că subzistă și se poate reține vinovăția pârâtului în comiterea delictului civil, acesta acționând cu rea credință, fără a verifica informațiile în mod rezonabil, opiniile acestora neavând o baza factuală, defăimând realitatea faptelor și a datelor, prezentând cititorilor informații sub forma unor adevăruri incontestabile, într-un mod de exprimare grosolan și jignitor, agresiv si defăimător.
Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este evidentă în exercitarea funcției de jurnalist pârâtul încălcând în mod inexplicabil regulile de etică profesională.
Asocierea persoanei reclamantului cu cuvântul "prost" sau „șpăgar” și insinuarea unei asemănări între cele două, precum și întreaga manieră de redactare a articolului a fost apreciată de instanța de fond ca fiind vexatorie, de natură să prejudicieze demnitatea reclamantului.
S-a reținut așadar că prin faptele reclamate s-a produs și un prejudiciu dreptului subiectiv al reclamantului la dreptul la imagine, onoare și demnitate, expresiile folosite fiind de natură a afecta acestuia demnitatea, onoarea și reputația, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Pentru a statua asupra modalității de reparare a prejudiciului moral creat prin constatarea faptei ilicite, instanța de fond a avut în vedere nu doar natura informațiilor furnizate de pârât printr-un mijloc de comunicare în masă, care presupune o respectare riguroasă a principiilor și garanțiilor procedurale și a deontologiei profesionale.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat în speța dată, pentru acoperirea justă și echitabilă a prejudiciului moral, dată fiind modalitatea specifică de transmitere a informațiilor alegate, prin intermediul unor articole de presa, că se impune o formă de reparație nepatrimonială.
În acest sens, instanța de fond a obligat pârâtul să pună la dispoziția reclamantului suma necesară publicării sentinței într-un ziar local de largă circulației din județul Iași și într-un ziar central de largă circulație.
Repararea prejudiciului moral nu trebuie însă redusă doar la simpla constatare, prin hotărârea judecătorească, a existenței violării, dar și la dreptul persoanei vătămate de acordare de despăgubiri bănești. În acest sens, a reparării mixte a prejudiciului moral, a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lingens vs Austria.
La comensurarea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite, instanța de fond a avut în vedere poziția socială a reclamantului și calitatea limbajului jurnalistic întrebuințat în acele articole.
S-a menționat că despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial este, prin însăși destinația ei, o categorie juridică cu caracter special, criteriile de apreciere vizând importanța valorii sociale ocrotite și lezate, consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic și implicațiile lor în viața sociala a persoanei vătămate.
Prin urmare, reținând consecințele negative și implicațiile pe care afirmațiile defăimătoare le-au produs pe planul social reclamantului, instanța de fond a apreciat că suma de 5.000 lei reprezintă o formă de reparație substitutivă proporțională cu atingerea adusă intereselor legitime ale reclamantului.
Prin urmare, în aplicarea art.1003 Cod civil, instanța de fond a dispus obligarea paratului la plata către reclamant a sumei de 5000 lei, restul pretențiilor solicitate fiind neîntemeiate.
În baza art. 274 C.pr.civ., instanța de fond a respins cererea accesorie a reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată - la dosarul cauzei nefiind depuse documente justificative în acest sens(chitanța eliberatorie, factura fiscala ș.a).
Împotriva sentinței civile nr. 9222/27.06.2014 a declarat apel pârâtul D. A., considerând-o ca fiind netemenică și nelegală, pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentinta apelată, Judecatoria Iasi a admis acțiunea promovata și a dispus obligarea sa să pună la dispoziția reclamantului-intimat suma necesara publicării . și . de larga circulatie a dispozitivului sentintei ramase irevocabile, precum și obligarea sa la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
Apelantul apreciază ca netemeinica si nelegala hotararea primei instante, in conditiile in care intimatul reclamant nu a dovedit îndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii delictuale pentru daune morale și nu și-a dovedit niciuna din pretentiile pe care le-a opus prin cererea de chemare in judecata și pentru care a solicitat daune de 30.000 euro.
Astfel cum a arătat și în fața instanței de fond, răspunderea delictuala nu are caracter sancționator sau punitiv, funcția pe care o îndeplinește fiind una reparatorie în sensul de a acoperi un prejudiciu care există, este real, este determinat sau detierminabil și, în mod direct, a afectat intimatul-reclamant care solicita daunele morale.
Răspunderea delictuala are acelasi caracter reparatoriu si atunci cand priveste daune materiale și atunci când privește daune morale. Chiar dacă acordarea daunelor morale se efectuează ca urmare a unor dovezi, în mod clar diferite de genul celor care se administreaza pentru sustinerea cererilor de daune materiale. Cu toate acestea, un minim de elemente trebuie să fie prezentate și dovedite pentru a susține o cerere de acordare de daune morale mai ales în valoare de 30.000 euro.
Dauna morală constă în atingerea adusa personalitatii omului: existenta sa, integritatea corporala si sanatatea, sensibilitatea fizica sau psihica, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, elementele nepatrimoniale ce intra in continutul dreptului de autor sau inventator etc.
În acest sens, termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugereaza o lezare adusa drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusa acelor valori sau atribute ale individului care ii definesc personalitatea; dintre aceste valori pot fi retinute, printre altele, integritatea corporala, sentimentele de afectiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similar.
Apelantul apreciază că în mod gresit a admis instanța de fond cererea de obligare a sa la plata daunelor morale, precum si cererea de publicare a hotararii într-un ziar de larga circulatie, în conditiile in care nu erau îndeplinite nici una din conditiile de atragere a raspunderii delictuale pentru daune morale.
Ca o premisă de discuție, a invocat decizia de speță a Curtii Supreme de Justitie, care a decis că în ceea ce priveste stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta “include o doza de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe un plan fizic si psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vătămării, măsura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. Pentru ca instanța sa poata aplica aceste criteria, apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personate nepatrimoniale, ocrotite prin Constitute i-au fost afectate...".
Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite pretentiile reclamantului, prejudiciul moral suferit si legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si impactul negativ atat in plan personal, familial, cat si in plan profesional si in raporturile cu celelalte persoane.
Atragerea răspunderii în materia daunelor morale, trebuie sa fie consecinta îndeplinirii condițiilor generale ale raspunderii juridice, fiind necesar a fi dovedite:
-existenta unei fapte ilicite
- prejudiciul - care trebuie sa fie dovedit atat sub aspectul existentei, cat si sub aspectul intinderii;
- raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- vinovatia.
Apelantul a solicitat să se observe că nici unul din elementele care conturează răspunderea patrimoniala nu se regăsesc în cauză.
a. Astfel, sub aspectul inexistentei faptei ilicite,
Cum arăta, apelantul consideră că fapta ilicita nu există în speță. Ceea ce i se imputa este o pretinsa aducere atingere reputatiei reclamantului, prin articolele publicate de el în calitate de jurnalist.
- articolele incriminate nu au avut in vedere vreodata persoana domnului N. G., ci activitatea autoritatilor publice locale - Consiliul Local si Primarul Municipiului Iasi - institutii publice care au, printre atributiile și obligatiile sale gestionarea in mod corespunzator a patrimoniului Municipiului Iasi, chestiune de maxim interes general, cu privire la care locuitorii municipiului Iasi trebuie sa informati in mod corect.
Orice analiză asupra activitatii Primariei Municipiul Iasi, indiferent cine este persoana care conduce această instituție din pozitia de primar ales de catre locuitorii Municipiului Iasi, orice astfel de analiza constituie informatie de interes general.
Reclarnantul face referire la pretinsele încalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, in special pentru a sustine o atingere a reputatiei sale.
Drepturile si libertatile fundamentale ale omului sunt prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care, dincolo de prevederile referitoare la protectia reputatiei și a dreptului la imagine, cuprind și prevederi referitoare la protecția libertății de exprimare - art.10 alin(1), al carui continut este urmatorul:
Orice persoană are dreptul la Iibertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara considerarea frontierei.
A..(2) al art.10 din CEDO indică în mod expres care sunt situatiile in care exercitarea libertății de exprimare poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni. Numai in ipoteza in care aceste restrangeri sunt impuse de catre necesitatile unei societati democratice, restrictiile pot intra in legalitate si pot fi acceptate ca fiind incalcari acceptabile ale conventiei CEDO.
Apelantul apreciază că în speță, în nici . se poate pune problema astfel.
Din punctul său de vedere, articolele invocate au adus în discuție împrejurări de maxim interes public, împrejurari analizate pe larg de întreaga presa scrisa sau audiovizuala, la nivel local si national, fiind chestiuni care am putea aprecia ca sunt de notorietate in contextul in care sunt practic aceleasi puncte de referinta in administratia publica locala care au fost discutate la fiecare dintre alegerile locale, care au avut loc in urma cu 4 ani sau anul acesta, in luna iunie.
Sunt practic dezbateri care pun in discutie eficiența administratiei publice locale si care nu au avut in nici o secunda in vedere persoana d-nului primar G. N., astfel incat sa se poate discuta despre o atingere a reputatiei.
Exemplificand, nu s-au avut nici o clipa in vedere chestiuni legate de viata privata a d-lui primar - unde își petrece vacanțele, cu cine, ce preferințe are, etc.
Tot ceea ce s-a dezbătut putea fi adus in discutia publica indiferent de persoana celui care conduce administratia locala, fiind probleme de interes general - si nu mondenitati - asupra carora presa TREBUIE sa aiba libertate de apreciere atat din punct de vedere al prezentarii faptelor, cat si al judecatilor de valoare.
Apelantul subliniază faptul ca CEDO, în mod constant, a consacrat rolul indispensabil al presei de "câine de pază, care îi revine presei într-o societate democratică" - cauza Goodwin contra Marii Britanii.
In egala masura, jurisprudenta constantă a Curții apreciaza ca existenta unei necesitati sociale imperioase care sa justifice existenta vreunei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare trebuie sa faca distinctia clara intre fapte si judecati de valoare. „Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, cele din urma nu pot fi supuse vreunei probari a exactitatii lor" - a se vedea, de exemplu, hotararile De Haes si Gijsels impotriva Belgieisi Harlanova impotriva Letoniei.
Amintește, de asemenea, și prima hotarare importanta a CEDO in domeniul libertatii de exprimare, cauza Handyside c/Royaume-Uni contra Marii Britanii. In motivarea data, CEDO a statuat . este preluata ulterior in toata jurisprudenta sa, in sensul ca libertatea de exprimare, consacrata in par.l art. 10 din CEDO constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului ei. lar libertatea de exprimare priveste nu numai informatiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar si pe cele care contrariaza, socheaza sau nelinistesc. Aceasta este exigența pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere ., iar nevoia de a opera restrangeri ale acestor valori fundamentale trebuie sa fie stabilita in mod convingator.
In momentul in care discutiile sunt subiect de interes general, art.10 par.2 din CEDO lasă foarte putin loc restrictiilor.
Este evident că dreptul publicului de a fi informat in chestiunile care privesc imprejurari de interes general nu poate fi supus nici unei restrictii, chiar daca pretextul este unul, de asemenea, de protejare a unui drept sau a unei libertati fundamentale. „CEDO nu poate sa ignore situatia in care in lumina reflectoarelor sunt aduse personalitati publice, de genul politicienilor sau a demnitarilor, cu atat mai mult in situatia in care candideaza pentru a fi alesi. Acesta este motivul pentru care limitele criticii admisibile sunt mai largi cu privire la un om politic, in considerarea imprejurarii ca acesta se expune in mod inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale in fata ziaristilor si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. El are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele libere ale discutarii chestiunilor politice, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva" - (Oberschlick c. Austria; Vereinigrung demokratischer Soldaten Osterreichs si Gubi c. Austriei.)
Suntem astfel in situatia in care ceea ce i se imputa este imprejurarea ca a îndraznit să supună atentiei publicului anumite chestiuni de fapt, de interes general cu privire la administratiei publice a municipiului Iasi.
Subliniază că nu a avut nici o clipa in vedere persoana d-lui primar si nici chestiuni referitoare la viata sa privata, toate imprejurarile supuse analizei publicului rezumandu-se la imprejurari de interes general si nu de interes privat.
Ceea ce trebuie avut in vedere este faptul ca, dincolo de prezentarea, gen documentar a unor chestiuni de interes general, ceea ce s-a intentionat prin articolele analizate a fost expunerea unor judecati de valoare de catre o televiziune.
Judecățile de valoare sunt esenta activitatii jurnalistice.
Jurnalisti nu trebuie sa expuna numai fapte seci, de tip “Documentar”.
În egală măsură, cele doua apreciaza ca „nu revine Curtii si nici instantelor nationale, de altminteri, sa se substitute presei pentru a decide ce tehnica jurnalistica trebuie adoptata de catre ziarist. Reportajele de actualitate, bazate pe conversatii, reprezinta unul din mijloacele cele mai importante fara de care presa nu si-ar putea juca rolul de „caine de garda" (cauza Bergens Tindende c. Norvegiei).
„Cerinta generala ca ziaristii sa se distanteze sistematic si formal de continutul unei citari care ar putea insulta terte persoane, ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliaza cu rolul mass-mediei de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente in societate la un moment dat” (cauza T. c. Luxemburgului; Radio France si altii c. Frantei).
Iar daca materialitatea faptelor poate fi dovedita, judecatile de valoare nu se preteaza la o demonstratie a exactitatii lor.
Ca să sublinieze cu mai multa tarie imprejurarea ca ceea ce s-a efectuat prin articolele invocate au fost judecăți de valoare, a reluat cateva exemple in care CEDO a apreciat ca presa a efectuat in realitate judecati de valoare si nu afirmatii de fapt care sa necesite probatorii elaborate:
- referirea la metode „tipice de mafiot" - judecata de valoare (Urbino Rodrigues c. Portugaliei);
- afirmatii conform carora o persoana era „un rebel", ce „critica Biserica" si care „il criticase public pe P. . ofensator" - judecati de valoare (A.-Engelmunn-Gesellschaft MBli c. Austriei);
- afirmatia ca o persoana „nu are rusine si nici scrupule" este „un exemplu clasic de judecata de valoare ce reprezenta aprecierea subiectiva pe care o avea reclamantul a dimensiunii morale a comportamentului unui tert" (Grinberg c. Rusiei);
- afirmatiile ca un politician „scapase in mod miraculos de la infrangere in alegeri", ca era “zgomotos, ambitios si complet incapabil" reprezinta un exemplu clasic de judecata de valoare si cuprind aprecierea subiectiva a reclamantuui cu privire la abilitatile manageriale ale politicianului si perceptia sa despre rezultatele alegerilor (Krasulya c. Rusiei);
- afirmația ,,l-a tratat ca pe un om de cea mai joasa speta, aproape ca pe un nimeni"
- judecata de valoare; „(...) afirmatia „I-a aruncat permisul de conducere in fata lui V., tipand ca un nebun" poate avea un dublu inleles in limba rusa. Pe de o parte, poate insemna ca permisul chiar i-a fost aruncat in fata lui V. (caz in care ar fi vorba despre o fapta) sau ca permisul i-a fost dat lui V. . (care ar fi o judecata de valoare) (Savitchi c. Moldovei).
- afirmatia conform careia o persoana „fusese condamnata . in prima instanta pentru ca distrusese buna reputatie si viitorul unei persoane" contine un fapt si o judecata de valoare. Prima parte a frazei se refera la condamnarea penala si mentioneaza, in consecinta, un element de fapt, in timp ce a doua parte contine o judecata de valoare, anume aprecierea reclamantului ca oponentul sau distrusese buna reputatie a unei persoane si viitorul acesteia (Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei).
- afirmatia ca o persoana este un „neofascist local", in contextul cauzei respective, a fost interpretat de Curte ca insemnand o afiliere politica generala cu ideologia distinctiilor rasiale si anti-semitismului fiind considerata o judecata de valoare (Karman C. Rusiei) [In aceasta cauza instantele rusesti au considerat ra reclamantul nu facuse dovada ca oponentul sau era membru al unui partid neofascit, considerand asadar ca era vorba despre o situatie de fapt.].
Aceasta pentru că CEDO a apreciat in mod constant ca in ceea ce priveste presa, al carei rol eminent . nu poate fi pus la indoiala, implică si recurgerea la o posibila doza de exagerare, uneori chiar de provocare (Rladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei), prevederile art.10 aplicandu-se in egala masura mijloacelor de presa scrisa sau audiovizuala.
In concluzie, apelantul apreciază că în situatia in care in discutie:
1) Au fost discutate elemente de interes general pentru analiza activitatii administratiei publice locale a municipiului Iasi - si nu persoana d-nului primar
2) lnvestigația a fost realizata de catre jurnalist in exercitarea rolului de „caine de paza al democratiei", astfel cum in mod constant confirma jurisprudenta CEDO aplicabila presei scrise.
3) Restrictiile pe care CEDO le permile cu privire la libertatea de exprimare nu pot fi aplicate decat daca subsumeaza necesitatii ., imprejurare care se analizeaza in raport de punctele de reper concrete pe care le-am indicat mai sus: partile implicate - politicieni si jurnalisti-, imprejurarile concrete ale cauzei, cum ar fi perioada premergatoare alegerilor si faptul ca analiza este desfasurata in relatie cu activitatea unui om politic, mai mult decat atat a unui demnitar ales in mandatul caruia interesul general trebuie sa primeze in toate situatiile.
Curtea este consecventă, de asemenea, și în a aprecia că printre elementele care trebuie avute in vedere când se determină proportionalitatea unei atingeri aduse dreptului la libertatea de exprimare, garantat de art 10 CEDO trebuie avut in vedere si faptul că „trebuie facuta dovada unei mari prudente atunci cand masurile sau sancțiunile luate de autoritățile nationale sunt de natura sa descurajeze presa sa participe la discutarea chestiunilor de interes general legitim" (cauza Jersild c. Danemarcei).
„Ceea ce conteaza nu este caracterul minor al sanctiunii, ci chiar faptul condamnarii, inclusiv in cazul in care o asemenea condamnare are numai un caracter civil (Roseiro Bento c. Portugaliei; Dammann c. Elvetiei).
Toate chestiunile dezbatute sunt de notorietate, de mare interes general si nu se poate afirma ca aducerea in discutia publica a acestor chestiuni ar putea vreodata sa constituie o atingere adusa reputatiei persoanei d-lui primar.
Față de toate aceste argumente de fapt și de drept, apreciază că fapta ilicită nu există, având drept consecință inexistența răspunderii sale civile.
b. Prejudiciul
Dincolo de inexistenta faptei ilicite, pentru a atrage raspunderea civila trebuie probat un prejudiciu - sub aspectul existentei si intinderii.
Apelantul apreciază că în speta nu a fost probata nici existenta si nici intinderea pretinsului prejudiciu moral.
Existenta unui astfel de prejudiciu presupune - a priori - existenta unei conduite morale ireprosabile din partea reclamantului-intimat, careia i s-ar fi adus atingere in mod nepermis prin fapta ilicita invocata, si ulterior producerea unor consecinte importante in plan personal, familial, profesional, ca urmare a acestei atingeri.
Prejudiciul trebuie însă dovedit.
„Daunele morale sunt apreciate ca reprezentand atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integritatii corporale si sanatatii, cinstei, demnitatii si onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despagubiri nu este suficienta stabilirea culpei autoritatii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicita acordarea daunelor morale este obligata sa dovedeasca producerea prejudiciului si legatura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta autoritatii. Cum in cauza dedusa judecatii, aceste elemente ale raspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, Inalta Curte a admis recursul si a modificat sentinta atacata, in sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a paratului la plata daunelor morale" (Decizia 3256/2011 a ICCJ, sectia contencios administrativ)
Astfel, desi evaluarea daunelor morale ramane un aspect subiectiv -criteriile de acordare sunt obiective, trebuie dovedite si apreciate ca atare de instanta.
In acest sens exista decizii de îndrumare ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie la care a facut referire si in cuprinsul întâmpinării. Amintește in acest sens Decizia nr.3256/2011 a ICCJ, sectia contencios administrativ prin care se statueaza in mod expres ca pentru acordarea de despagubiri morale „nu este suficienta stabilirea culpei autoritatii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite". Criteriile de dovedire a prejudiciului care poate sustine o cerere de daune morale sunt in mod extins prevazute in decizii de speta si decizii de indrumare ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In speta, însă, apreciază că intimatul-reclamant nu a facut nici o dovada in sustinerea cererii sale de despagubiri.
A solicitat să se aibă în vedere faptul ca probatoriul administrat de catre intimatul-reclamant se compune dintr-o singura depozitie de martor, cea a domnului viceprimar M. C.. S-a referit, în continuare, la aceasta depozitie de martor pentru a arata faptul ca în nici un caz nu poate fi considerata ca o proba in sustinerea vreuneia din pretentiile din cererea de chemare in judecata.
Astfel, a solicitat să se observe ca martorul a avut o singura referire la consecintele in plan moral, personal ale articolelor incriminate prin cererea de chemare in judecata, exprimandu-se, aproximativ: „domnul primar a fost mai abatut in acea perioada".
Aceasta este singura referire la orice formă de consecințe pe care le-ar fi suferit intimatul-reclamant de pe urma articolelor incriminate. In mod evident, o astfel de afirmație nu arata in ce mod concret persoana domnului G. N. a suferit o afectare, un prejudiciu de pe urma actiunilor noastre.
In absenta oricarei dovezi in ce priveste consecintele in plan personal, apreciază ca actiunea este nedovedită, urmand a fi respinsa ca nefondata, nefiind intrunite conditiile raspunderii civile delictuale, atat ca urmare a lipsei prejudiciului cat si a inexistentei faptei ilicite.
c.Raportul de cauzalitate, de asemenea, nu exista in speta, dupa cum a aratat.
Pe de o parte, în absența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu nu putem discuta de raspundere civila.
Pe de alta parte, chiar daca s-ar aprecia ca intimatul-reclamant "a fost mai abatut" in acea perioada, a solicitat să se aibă in vedere că în aceeasi perioada, au mai existat campanii de presa ale altori trusturi, avand ca temă de discutie activitatea dezastruoasa a primariei.
In aceste conditii, este imposibil să se stabilească cu exactitate că tocrnai articolul său a generat starea proasta a primarului, fiind de neînchipuit o sanctiune de 30.000 euro in aceste conditii.
Primarul putea sa fie mai abatut dintr-o mie de motive, fara Iegatura cu apelantul pârât, inclusiv ca urmare a articolelor de presa sau televiziune generate de Tele M, BZI si alte trusturi care analizau critic activitatea sa, sau ca urmare a plangerilor penale la DNA initiate in acea perioada in ce priveste activitatea Primariei (sens in care atasam dovezi).
d.Vinovatia sa este un alt element care nu subzista analizei, deoarece apare fără putinta de tagada imprejurarea că el nu numai ca nu a urmarit prejudicierea intimatului-reclamant prin articolele sale ci, dimpotrivă, a încercat să se asigure de îndeplinirea cu acuratețe a rolului presei de „caine de paza al democratiei", in sensul deciziilor de speta proniinfate de CEDO.
În concluzie, câtă vreme apare cu evidență neîndeplinirea conditiilor cerute pentru atragerea raspunderii civile delictuale, în mod gresit instanta de fond a admis actiunea.
In aceste conditii, a solicitat admiterea apelului și desființarea în tot a sentintei apelate, cu consecinta respingerii actiunii introductive de instanta, cu cheltuieli de judecata.
În drept a invocate art 282 si urm, C. 1065.
În dovedire, a solicitat proba cu acte, martori si orice alt mijloc legal de proba a carui necesitate va reisei din dezbateri.
Intimatul reclamant G. N. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea apelului declarat de apelantul-parat D. A. împotriva sentintei civile nr. 9222/27.06.2014 a Judecatoriei Iasi - Secția Civilă ca nefondat, să fie menținută această sentinta prin care au fost admise în parte pretentiile reclamantului.
În fapt, a a arătat intimatul reclamant că a solicitat instantei de fond sa dispuna obligarea paratului in principal la plata sumei reprezentand echivalentul in lei a sumei de 30.000 de euro cu titlul de despagubiri civile pentru prejudiciul moral constand in vatamarea dreptului la onoare si reputatie, sumă ce urmeaza a fi donata in totalitate unor asociatii sau fundatii caritabile si institutii sociale.
Pe excepție, a solicitat anularea apelului ca netimbrat.
Pe fond, consideră că probele administrate in cauza, respectiv înscrisuri precum si proba testimoniala au dovedit pe deplin si fara tagada indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru a atrage raspunderea paratului pentru vatamarea cauzata reclamantului, iar hotararea instantei de fond este legala si temeinica, amplu motivata.
In mod corect, instanta de fond a apreciat ca stirile si opiniile prezentate de parat, cu rea credinfa, fara a avea o baza factuala reala, constituie un atac personal la adresa reclamantului, sunt suficient de grave si defaimatoare fara a fi sustinute de probe, si sunt de natura a aduce atingere dreptului reclamantului la viata privata, fara ca articolele publicate sa urmareasca un scop legitim ..
Criticile formulate prin apel sunt nefondate, mai mult, motivele invocate sunt o copie fidela a sustinerilor pe care paratul le-a facut si in fata instantei de fond. Apelantul parat face vorbire de caracterul raspunderii civile delictuale si de cuantumul pretentiilor, omitand insa imprejurarea ca instanta de fond desi a constatat dovedit prejudiciul, a acordat daune morale ..
Acesta a demarat o campanie de denigrare a reclamantului, utilizand un limbaj si expresii jignitoare, prin proferarea de afirmatii ofensatoare si calomniatoare de o rară gravitate, de natura sa aduca o grava atingere dreptului acestuia la onoare, demnitate si reputatie. In acest sens, articolul 72 din Codul Civil prevede ca "orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale”. Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevazute la articolul 75 din Codul Civil.
Tinand cont de modul de manifestare a paratului, de intindetea in timp a actiunilor sale ofensatoare la adresa reclamantului, dar mai ales ca aceste afirmatii denigratoare au fost facute in mod public sau au ajuns la cunostinta publicului prin intermediul mass-media, a solicitat să se constate ca in mod indubitabil au fost de natura sa creeze un grav prejudiciu moral si o atingere insemnata onoarei, demnitatii reclamantului.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea de Apel Bucuresti, in speta Corut versus B., avand acelasi obiect, instanta obligandu-l pe finanțatorul Stelei să-i plateasca scriitorului daune morale.
In motivarea acestei decizii, instanța de fond a apreciat ca dreptul paratului la libertatea de exprimare, respectiv al lui B., nu justifică afirmatiile acestuia, facute public, in cadrul intervenției telefonice in cursul unei emisiuni la postul OTV la care a participat apelantul reclamant (P. Corut) in 24 ianuarie 2010, ca reclamantul ar fi un "diavol", un "talhar", un "nenorocit", care, in opinia Curtii, au depasit limitele libertatii de exprimare, tinta afirmatiilor sale fiind persoana apelantului reclamant, respectiv P. Corut.
Instanța de fond a considerat ca acordarea daunelor morale se justifica atata vreme cât Corut a probat ca B. "a facut, in public, afirmatii calomnioase si jignitoare la adresa lui, prin care i-a fost produsa o suferință pe plan moral, social si chiar profesional si i-a fost cauzat un prejudiciu de imagine, fiindu-i incalcata astfel o componenta a vietii private."
Referitor la despagubiri, Curtea de Apel a apreciat ca "acestea reprezinta o satisfactie echitabila acordata reclamantului pentru atingerea adusa onoarei, demnității si reputatiei sale de scriitor cunoscut, de afirmatiile paratului si este de natura sa impiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmatii daunatoare de catre parat."
In acest sens, s-a pronuntat recent si Judecatoria Sectorului I Bucuresti in speta B. A. versus R. B.. B. a afirmat, in luna mai 2012, că știrista de la Antena 1 "a umblat din floare-n floare pentru o functie. Și-a gasit barbati bine situati care să o propulseze" B. l-a acționat în instanta pe realizatorul emisiunii “Lumea lui B.", iar joi, 5 decembrie, justitia i-a dat dreptate acesteia. "Admite in parte actiunea precizata. Obliga paratii in solidar la 30.000 lei despagubiri. Obliga paratii la exprimarea de scuze in mod public față de reclamanta prin publicarea unui articol, pe cheltuiala proprie, pe prima pagina a doua cotidiane si in cadrul emisiunii Lumea lui B..
Articolul 30 aliniatul 6 din Constitutia Romaniei prevede că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea onoarea, visita particulara persoanei si nici dreptul la propria imagine."
Articolul 10 paragraful 2 din C.E.D.O. protejeaza libertatea de exprimare, permițând insa restrangerea acesteia atunci cand e indreptata impotriva unor valori pe care statul le poate in mod legitim apara, unul dintre scopurile prevazute limitativ fiind si protejarea reputatiei persoanei.
Imprejurarea ca paratul se autointituleaza jurnalist nu justifieca modul de manifestare absolut grosolan prin care prejudiciaza reclamantul. In speta, jignirile si afirmatiile defaimatoare nu pot fi calificate nici ca informatii de interes public, nici pamflet sau judecati de valoare. In relatarea faptelor si opiniilor, jurnaliștii trebuie sa manifeste buna credinta. Desi limitele criticii sunt mai largi in privinta unui om politic iar jurnalistilor le revine obligatia de a răspândi informatii de ordin public, presa nu trebuie sa depaseasca limitele stabilite printre altele, in vederea dreptului la reputatie a persoanei vizate, care ca element al vietii private este protejat de articolul 8 din Conventie.
Pentru a se bucura de protectia articolului 10 trebuie "sa existe o verificare corespunzatoare a in formatiilor de catre ziarist, sa manifeste buna credinta si sa respecte regulile de etica jurnalistica " (cauza Gaudio vs. Italia). Or, in speta, jignirile si afirmatiile defaimatoare nu pot fi calificate nici ca informatii de interes public, neavand corespondent in deciziile institutiilor abilitate, nici pamflet sau judecati de valoare.
Afirmatiile defăimatoare au fost publicate in scopul de a-l înjosi pe reclamant într-un mod incompatibil cu articolul 3 din CEDO.
Analizand intreaga activitate a pârâtului, intimatul reclamant a solicitat să se constate că în mod just instanta de fond a concluzionat că sunt întrunite conditiile raspunderii civile delictuale raportat atat la dispozitiile Codului civil cat si cele ale articolului 30 aliniatul 6 si 8 din Constitutia Romaniei, articolului 10 aliniatul 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cu raportare la articolul 998 din vechiul Codul Civil.
În drept, a invocat dispozițiile articolului 115 din Codul de procedura civilă și a solicitat proba cu înscrisuri.
În consecință, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, nemotivat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată, reclamantul N. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. A., solicitând obligarea acestuia la plata unor daune morale în sumă de_ euro, obligarea la plata sumelor de bani reprezentând costul publicării în toate cotidienele locale și în două cotidiene naționale a hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată în cauză precum și la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul, care este administratorul unei pagini electronice, ce funcționează ca blog, și unde pârâtul publică zilnic opinii în legătură cu diversele subiecte de interes public, local sau național, a publicat în cursul lunii mai 2011 pe această pagină de internet mai multe articole „Povestea unei șpăgi de_ de euro încă neîncasată sau cât de ieftin a ajuns primarul”, „Legături ciudat de multe între N. și Rusi Via Sov”, „Cât de proști sunt N. și P.”, „Ce au în comun E. B., I. D., Patriarhul D. și G. N.. Adiacent și mogulul SOV”, etc., articole cu un pronunțat caracter denigrator.
Instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantul N. G. în contradictoriu cu pârâtul D. A., a obligat pârâtul D. A. să pună la dispoziția reclamantului suma necesară publicării prezentei hotărâri într-un ziar local de largă circulație din județul Iași și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile, a obligat pârâtul să plătească reclamantului N. G. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Raportul juridic litigios a fost analizat în mod corect de către instanța de fond în baza prevederilo art. 998, 999 din Codul civil anterior, conform dispozițiilor art. 103 din Legea 71/2011 care prevăd că răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală invocată ca temei al cererii deduse judecății ) este guvernată de legea în vigoare la momentul săvârșirii faptei ilicite – luna mai 2011.
Pentru a se angaja răspunderea pentru fapta proprie, trebuie îndeplinite anumite condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.
Alături de dispozițiile Codului Civil sunt avute în vedere, în analiza caracterului ilicit al faptei pârâtilor și dispozițiile Constituției, ale Convenției Europeane pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului precum și dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului, care fac parte din dreptul intern, potrivit art 11 din Constitutie.
Trebuie analizat în ce măsură libertatea de exprimare a ziaristului, respectiv de informare a publicului, garantată de art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, de art. 30 din Constituție și de art .70 Cod Civil, vine în contradicție cu dreptul la viata privata și de familie garantat de art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de art. 26 din Constituție și de Codul Civil aplicabil.
Constituția României reglementează în articolul 30, incluzându-l în categoria drepturilor fundamentale, dreptul la liberă exprimare, enunțând atributele esențiale ale libertății de exprimare și limitele exercitării acestui drept, printre limitele exercitării, fiind prevăzute protecția demnității, a onoarei, a vieții particulare a persoanei și a dreptului la propria imagine.
Conform art. 30 alin. 6) din Constituția României: "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”.
Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii, potrivit art. 30 alin 8 din Constituție.
Articolul 31 alin 1 din Constituție prevede, de asemenea, dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, drept care nu poate fi îngrădit.
În acelasi timp, însă, aliniatul 4 al articolului 31 dispune că mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice .
Art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la aceasta convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare”, dar că „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența acesteia au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Tribunalul notează că în cauza Observer și Guardian vs. Marea Britanie ( 26 noiembrie 1991,_/88) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 10 acoperă nu numai informațiile și ideile favorabile cuiva sau considerate drept inofensive ori indiferente, ci și acelea care lezează, șochează sau irită.
Libertatea de exprimare constituie fundamentul esențial al unei societăți democratice și condiția esențială de progres a acesteia. Sub rezerva clauzei justificative din paragraful 2, Curtea a considerat că ea acoperă nu numai informațiile și ideile favorabile cuiva sau considerate drept inofensive ori indiferente, ci și acelea care lezează, șochează sau irită. D. astfel se poate descoperi și proteja pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu există o societate democratică.
Aceste principii prezintă o importanță specială pentru presă și sunt avute în vedere la stabilirea întinderii raspunderii civile delictuale a pârâtului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că presa trebuie să-și poată exercita rolul său indispensabil de „câine de pază” al democrației.
Însă, în mod constant în jurisprudenta C.E.D.O s-a statuat că, deși presei îi revine sarcina de a comunica informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, ce corespunde dreptului publicului de a primi astfel de informații, se admite că presa nu trebuie să depășească anumite limite.
Instanțele trebuie să analizeze dacă ingerința în dreptul la liberă exprimare a pârâtului este prevăzută de o lege accesibilă și previzibilă, urmărește un scop legitim, este necesară într-o societate democratică și dacă îndeplinește condiția proporționalității.
De asemenea, se impune analiza tipului de discurs, calitatea părților, persoana lezată, calitatea reclamantului de persoană publică și natura alegațiilor făcute, pentru a stabili dacă acestea reprezintă judecăți de valoare sau dacă prin intermediul afirmațiilor făcute ziaristul a imputat fapte.
În practica sa, Curtea face distincția între fapte și judecăți de valoare și statuează că primele se pot dovedi, însă următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (cf. cauzei Lingens citată anterior, pag. 28, paragraful 46 și I. împotriva României, decizie, nr._/03 ,8 septembrie 2005).
Curtea a statuat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (cauza C. și M. împotriva României -hotararea din 17.12.2004).
În speță, ansamblul probelor administrate în cauza relevă exercitarea dreptului pârâtului la liberă exprimare în mod abuziv.
Afirmațiile redate pe larg în sentința instanței de fond care privesc fapte și nu judecăți de valoare au un mare grad de gravitate, afectând reputația reclamantului, prin crearea unei imagini eronate în ochii publicului și, prin urmare, ar fi trebuit fundamentate pe o bază factuală precisă, fiabilă, solidă. Ori, o astfel de bază factuală nu a fost dovedită, ceea ce conduce la concluzia că jurnalistul pârât a construit afirmații lipsite de suport probatoriu, cu intenție calomnioasă la adresa reclamantului.
Tribunalul notează că în mod unanim s-a statuat că unele exagerări sunt permise ziariștilor, mai ales în exprimarea unor judecăți de valoare, dar articole postate în perioada mai 2011 de către apelantul - pârât cu privire la persoana reclamantului nu pot fi încadrate în categoria unor astfel de exagerări permise.
La stabilirea cuantumului despăgubirii de numai 5000 lei(față de suma de 30.000 euro solicitată) s-a avut în vedere și jurisprudența CEDO care statuează că limitele criticii admisibile sunt mai ample față de o persoana publică vizată în această calitate decât față de un simplu particular: spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale atât din partea ziariștilor cât și din partea masei de cetățeni; în consecință, trebuie să arate o toleranță mai mare (a se vedea Feldek împotriva Solvaciei, nr._/95, paragraful 74). În cauza Observer și Guardian versus Marea Britanie, 26 noiembrie 1991,_/88 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 10 acoperă nu numai informațiile și ideile favorabile cuiva sau considerate drept inofensive ori indiferente, ci și acelea care lezează, șochează sau irită.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 296 din Codul ce procedură civilă anterior, aplicabil în speță, va respinge apelul formulat de pârâtul D. A. împotriva sentinței civile nr. 9222/27.06.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâtul D. A. împotriva sentinței civile nr. 9222/27.06.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la data de 31.03. 2015.
Președinte Judecător Grefier
A.M. A.C. B.I.
Redactat: A.C./4 EX
Judecător de fond: V. V. C., Judecătoria Iași
| ← Pretenţii. Decizia nr. 805/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 393/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
