Actiune in regres. Decizia nr. 356/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 356/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Martie 2015
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 356/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către F. De Protecție A Victimelor Străzii și recursul declarat de către Z. I. împotriva sentinței civile nr. 4772 din 01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, având ca obiect acțiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05 martie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 12 martie 2015 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4772 din 01.04.2014 a Judecătoriei Iași,
s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII în contradictoriu cu pârâtul ZUPCĂU I., intervenient forțat fiind D. L. V., a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 11.986,36 lei cu titlu de despăgubire achitată de reclamantă dosarul de daună FPVS 783/2010 și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data plății despăgubirii - 25.01.2011 și până la data de 01.03.2012. Pârâtul a fost obligat și la plata către reclamantă a sumelor de 170,01 lei și 257,09 lei reprezentând sume plătite pentru serviciile legate de soluționarea cererii de despăgubire în dosarul de daună FPVS 783/2010. Instanța de fond a obligat pârâtul la plata diferenței de onorariu cuvenit expertului C. A., prin intermediul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Iași, în cuantum de 600 lei. Au fost admise în parte cererile părților având ca obiect cheltuieli de judecată. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 860,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru proporțional cu pretențiile admise. A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 750 lei onorariu avocat și 200 lei onorariu provizoriu de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: în fapt la data de 16.10.2010 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul condus de pârâtul din cauza de față Zupcău I. cu nr. de înmatriculare_ și autoturismul condus de intervenientul D. V., cu număr de înmatriculare_, accident soldat cu avarierea celor două autoturisme și a unui autoturism condus de o terță persoană.
La data producerii accidentului, autoturismul condus de pârâtul Zupcău I. nu era asigurat pentru răspundere civilă în baza unei polițe de asigurare RCA valabile, cele două polițe RCA depuse de dosar de pârât fiind expirate la data producerii accidentului (f.128, 129 dosar). Autoturismul condus de pârât avea încheiată o poliță de asigurare la Asiban SRL, atașată contractului de credit oferit de BRD-GSC, astfel cum rezultă din actul adițional depus la dosar (f.127 și urm. dosar).
Întrucât din accident a rezultat și vătămarea corporală din culpă a unor persoane s-a format dosarul penal nr.3758/P/2010, în care au fost cercetați ambii conducători auto, dosar finalizat prin emiterea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 01.08.2011 de către P. de pe lângă Tribunalul Iași (f.137, 159 ds). Nu rezultă că în acest dosar s-a efectuat vreo constatare tehnico-științifică în legătură cu dinamica producerii accidentului.
Întrucât pârâtul nu deținea o poliță de asigurare de răspundere civilă auto validă la data de 16.10.2010, intervenientul D. V. s-a adresat pentru acoperirea pagubei derivând din avarierea autoturismului, Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, reclamantul din cauza de față, în continuare FPVS (cererea de despăgubire fila 8 dosar din 20.10.2010).
În baza cererii de acordare a despăgubirilor, a adresei nr._/18.10.2010 înaintată de IPJ Iași reclamantei, aceasta din urmă a deschis dosarul de daună FPVS 738/10 în cadrul căruia a dispus efectuarea constatării avariilor produse, pârâtul fiind invitat să participe la această constatare (f.28 dosar - invitație comunicată la domiciliul indicat în declarația sa de la data accidentului, f.97 dosar - notă de constatare avarii).
La data de 30.11.2010 reclamantul se adresează .. pentru instrumentarea din punct de vedere tehnic a dosarului de daună (f.103 dosar ), aceasta din urmă întocmind Raportul 926 din 23.12.2010 (f.31 ds). Ulterior se înaintează reclamantei propunere de plată a despăgubirii în cuantum de 23.972,73 lei (f.38 dosar).
Instanța de fond a notat faptul că în dosarul de daună înaintat de reclamant instanței nu se regăsesc declarații ale conducătorilor auto cu privire la accident, alte date în legătură cu modalitatea de producere a acestuia în afara cererii de despăgubire înaintată de intervenientul păgubit și adresa nr._/18.10.2010 emisă de IPJ Iași, potrivit căreia vinovăția în producerea accidentului incumbă pârâtului din cauza de față
La data de 20.01.2011 reclamanta informează pârâtul asupra despăgubirii propuse de . (f.30 ds).
La data de 25.01.2011 reclamanta achită despăgubirea propusă în contul indicat în prealabil de intervenient.
În drept potrivit art.3(1) din Ordinul nr.1/04.03.2008, pentru punerea in aplicare a Normelor privind F. de protectie a victimelor străzii „ F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.”
Conform art.6(1) din același act normativ Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului..
În termen de maximum 90 de zile de la avizarea daunei, dar fără a uza în mod nejustificat de beneficiul acestui termen, F. este obligat să despăgubească persoanele prejudiciate (art.10).
După plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii (art.13).
De asemenea, F. PVS are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond. După plata despăgubirilor, F. are un drept de creanță pentru sumele plătite cu titlu de despăgubire și, după caz, pentru cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire și pentru dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond potrivit legii sau pentru sumele plătite pentru serviciile externe legate de soluționarea cererii de despăgubire și pentru taxa de gestiune, asupra: a)persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, conform prevederilor art. 13 (art. 42).
Potrivit art.998 cod civil „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat a-l repara” .
Conform art. 999 Cod civil „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Raportând textele de lege anterior menționate la situația de fapt anterior descrisă instanța de fond a reținut că în temeiul art.13 din Ordinul nr.1/04.03.2008, după plata despăgubirilor cuvenite păgubitului, FPVS este îndreptățit, pe temeiul subrogației legale, să ia locul păgubitului, în raportul juridic delictual în care acesta a intrat cu cel răspunzător de producerea pagubei.
Textul legal menționat conferă așadar FPVS legitimare procesuală activă în acțiunea în regres și vocația de a obține recuperarea sumelor plătite păgubitului condiționat de dovedirea tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, astfel cum acestea se desprind implicit din dispozițiile art.998-999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită generatoare de prejudiciu, prejudicial cert și nereparat, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtului în producerea cauzei generatoare de prejudiciu.
În conformitate cu dispozițiile art.1169 Cod civil sarcina dovedirii tuturor elementele răspunderii civile delictuale revine celui care afirmă pretenția în fața judecății.
Analizând probele dosarului instanța de fond a constatat că s-a făcut de către reclamantă dovada prejudiciului suferit de intervenient, constând în avarierea autoturismului acestuia.
Probele cu înscrisuri administrate la cererea reclamantului (autorizație de reparații CR_/18.10.2010-f.20 ds, planșe fotografice-f.59-97 ds, notă de constatare a avariilor-f.97 ds, proces verbal de constatare tehnică f.138ds) și Raportul 926/23.12.2010 de verificare, constatare și avizare tehnică de daună (f.31-33 ds) întocmit de . SRL fiind relevante sub acest aspect.
De altfel, sub aspectul întinderii prejudiciului, a amplorii avariilor constatate la autoturismul intervenientului pârâtul nu a formulat obiecțiuni nici prin întâmpinarea depusă la dosar, apărările acestuia axându-se pe lipsa vinovăției în producerea accidentului care a condus la avarierea celor două autoturisme.
În ceea ce privește celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, legătura de cauzalitate și culpa în producerea prejudiciului, instanța de fond a remarcat faptul că urmare a accidentului produs s-a deschis un dosar penal, în care obiectul cercetării l-a făcut fapta celor doi conducători auto de vătămare corporală din culpă.
Dosarul s-a finalizat însă printr-o soluție de neîncepere a urmăririi penale (f.137 ds). În acest dosar s-a emis adresa nr._/18.10.2010 de IPJ Iași către Asigurător, potrivit căreia vinovăția în producerea accidentului incumba pârâtului din cauza de față (f.18,19 ds).
Relativ la forța probantă a acestei adrese, instanța de fond a reținut că dosarul penal (în care adresa anterior menționată a fost emisă) s-a finalizat printr-o soluție de netrimitere în judecată, astfel încât chestiunea faptei ilicite, a gradului de vinovăție și a legăturii de cauzalitate în faptă și prejudiciu nu se bucură de autoritatea de lucru judecat dată de o hotărâre judecătorească de stabilire a vinovăției și nici măcar de prezumția ce se poate naște dintr-un act administrativ de sancționare contravențională (la dosar dovezi nefiind depuse dovezi din care să rezulte că s-au aplicat sancțiuni contravenționale în urma accidentului).
Analizând în ce măsură probatoriile administrate în prezenta cauză confirmă întrunirea cumulativă și a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit declarației dată de pârât în fața organelor poliției rutiere la data de 16.01.2010 acesta a oprit la semaforul electric de la intersecția cu . culoarea roșie, fiind cam a treia sau a patra mașină în coloană care aștepta la semafor pe banda a doua cu intenția de a vira la stânga. În intersecția a oprit și a acordat prioritate la autovehiculele care circulau dinspre P. R. după care a virat stânga, a trecut de mijlocul intersecției și s-a oprit pentru a acorda prioritate pietonilor care se aflau în traversare pe marcajul pietonal, la culoarea verde a semaforului. Uitându-se spre P. R. a observat cum un autoturism venea cu viteză mare, acesta lovind autoturismul petentului în partea dreaptă, lateral spate (f.173 ,174 dosar).
În declarația dată de pârât câteva zile mai târziu, la 22.10.2010, acesta arăta următoarele: a pătruns la semafor, a luat viraj stânga pentru a merge spre C., la trecerea de pietoni a oprit pentru a acorda prioritate la culoarea verde, la un moment a fost lovit puternic in roata dreaptă din spate de o mașină neagră . Șoferul autoturismului negru nu a frânta deloc. Dacă nu ar fi acordat prioritate trebuia să fie lovit în roata față nu în cea din spate. Când a luat viraj la stânga el (intervenientul) era la circa 200 metri, l-a văzut. Șoferul mașinii negre circula cu viteză foarte mare iar pârâtul nu și-a închipuit că de pe banda din stânga o să ajungă să îl lovească la marcajul pietonal unde se oprise pentru a acorda prioritate (f.177, 178 ds).
Inclusiv în fața instanței de judecată la interogatoriul luat din oficiu pârâtul a menționat că a pătruns în intersecție și a acordat prioritate unui autoturism care se deplasa dinspre P. R. spre N., când s-a asigurat a mai observat un alt autoturism la circa 250 metri care se deplasa dinspre P. R. către N. pe banda dinspre axul drumului dar nu a considerat că trebuie să rămână în poziția de așteptare și pentru cel de-al doilea autoturism ci a avansat și a pătruns pe sensul de mers opus pe care aproape l-a traversat fiind însă nevoit să oprească la trecerea de pietoni de la intrarea pe . le acorda acestora prioritate moment în care a fost lovit de intervenient în partea din spate a autoturismului său (f.312).
Martora audiată în cauză A. E. a arătat la rândul său faptul că înainte ca pârâtul să vireze stânga către . deplasa pe banda I fiind la o distanță de aproximativ 300 m de pârât. Martora a arătat faptul că intervenientul circula cu viteză mare(f.193 dosar)
Martorul S. D. (f.199 dosar) a arătat faptul că se deplasa dinspre CUG către P. R. împreună cu soția sa și după ce a trecut de trecerea de pietoni aflată la intersecția cu . văzut un autoturism de culoare neagră ce i-a atras atenția și care circula cu viteză mare. A auzit un zgomot puternic la momentul impactului, nu a auzit zgomot de frână și când s-a întors a observat cele autoturismele după impact. Martorul nu a putut da alte relații cu privire la modul în care s-a produs impactul și nici nu a observat autoturismul petentului când traversa trecerea de pietoni.
Intervenientul D. L. V. la interogatoriul luat din oficiu de instanță a arătat faptul că inițial a circulat pe banda dinspre axul drumului, ulterior la jumătate distanței dintre primul și ce de-al doilea semafor din P. R. a schimbat banda I cu banda a II a drumului, cu intenția de a merge înainte. Autoturismul pârâtului i-a apărut brusc în față când se apropia de intersecție,nu poate preciza viteza proprie dar era în accelerare întrucât urca Podul N.. A mai menționat că banda a treia a sensului de mers este una îngustă,nu are lățimea corespunzătoare a unei benzi de circulație.
În contextul acestor declarații instanța de fond a reținut că vinovăția în generarea stării de pericol (care s-a și materializat prin producerea evenimentului rutier) îi aparține pârâtului Zupcău I. care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului stânga și totodată a reținut că dimensiunea prejudiciului creat intervenientului a fost urmare nu numai a faptei pârâtului ci a fost augmentată ca urmare a vitezei superioare de deplasare a autoturismului intervenientului de la moment producerii impactului.
Astfel, pârâtul Zupcău I. a efectuat manevra de viraj stânga în pofida faptului că a observat autoturismul intervenientului circulând din sens opus, autoturism față de care avea obligația să acorde prioritate, mizând pe faptul că va avea timpul necesar să finalizeze manevra de intrare pe drumul secundar sau/și pe faptul că intervenientul avea spațiul necesar efectuării unei manevre de evitare a acestuia, aspecte care rezultă cu evidență din chiar declarațiile pârâtului expuse în cele ce au precedat.
Or, această ușurință în apreciere, incapacitatea pârâtului de a previziona schimbarea benzii de circulație de către intervenient (acesta din urmă a afirmat că a trecut, la jumătatea distanței dintre cele două semafoare electrice, de pe banda de lângă axul drumului pe cea din mijloc întrucât direcția sa de mers era către înainte), greșita apreciere a spațiului ocupat de autoturismul său în fața trecerii de pietoni (cu partea din spate expusă către zona de carosabil) au contribuit toate la producerea impactului.
Faptul că pârâtul l-ar fi observat pe intervenient la o distanță de circa 200-250 metri, după cum a susținut, nu-l exonera de obligația a a-i acorda prioritate și de a întârzia efectuarea virajului la stânga pentru a-i permite trecerea, mai ales în condițiile în care tot pârâtul a fost cel care arătat faptul că a remarcat viteza mare cu care circula intervenientul. Or, remarcând viteza de deplasare mare a intervenientului, pârâtul avea posibilitatea (chiar obligația) de prevedere a faptului că intervenientul va parcurge distanța care despărțea cele două autovehicule într-un timp mai scurt și trebuia să adopte o conduită diligentă, prudentă.
Conform art.6 pct.1 din OUG nr.195/2002 acordare a prioritatii se traduce prin „obligatia oricarui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa isi modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca”.
Potrivit art.59(2)(3) din O.U.G. nr.195/2002 „In intersectii, conducatorii vehiculelor care vireaza spre stanga sunt obligati sa acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersecteaza si care circula din partea dreapta.”
Așadar instanța de fond a reținut că se confirmă în cauză fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu imputabilă pârâtului pe bază de culpă, culpă de care acesta nu se poate exonera întrucât obligațiile prevăzute de Codul rutier sunt obligații de prevedere, de prudență și de diligență iar acesta în calitate de conducător auto, trebuia să le cunoască și să le respectate întocmai.
Mai arată instanța de fond că în lumina probelor anterior analizate, acele aprecieri ale expertului făcute în raportul de expertiză depus la dosar cu privire la stabilirea culpei în producerea evenimentului rutier (translată de expert în sarcina intervenientului, exclusiv), vor fi înlăturate, ca neavenite, întrucât sarcina expertului a fost aceea de a prezenta aspectele tehnice ale situației litigioase și nu stabilirea vinovăției.
În același timp instanța de fond a reținut că elementul care a potențat starea de pericol generată de pârât și care a condus la mărirea prejudiciului (daună totală pentru autoturismul condus de intervenient, conform raportului de avizare tehnică dispus de reclamantă), îl reprezintă viteza cu care intervenientul circula la momentul incidentului.
Distrugerea gravă a componentelor esențiale ale părții frontale a autoturismului intervenientului așa cum rezultă din planșele fotografice depus la dosar (f.34-35), în condițiile în care acesta a lovit un autoturism cu viteză 0 (cel al pârâtului aflat în staționare la trecerea de pietoni), faptul ricoșării într-un alt treilea autoturism de pe sensul opus, sunt aspecte de fapt care se coroborează cu declarațiile celor doi martori ce au arătat că viteza de deplasare a acestuia era una mare (f.193,199 ds). Interveninetul, la interogatoriul luat de instanță din oficiu, a arătat faptul că era în accelerare și nu a putut frâna, fără preciza viteza de circulație proprie.
Aceste elemente probatorii susțin concluziile expertizei efectuată în cauză, expertiză care concluzionează asupra unei viteze de circulație a intervenientului peste limita admisă în localitate.
Potrivit art.121 din HG 1391/2006 „conducătorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.”
De asemenea, conform art.56 din OUG nr.195/2002 „La apropierea de o intersectie conducatorul de vehicul trebuie sa circule cu o viteza care sa ii permita oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participantilor la trafic care au acest drept.”
Instanța de fond a reținut că deși intervenientul nu se afla în situația de acorda el prioritate totuși avea obligația de a circula cu o viteză adaptată proximității unei intersecții semaforizate, care să îi permită oprirea la nevoie, mai ales în condițiile în care zona în care s-a consumat incidentul este una cu trafic intens iar carosabilul era umed, aspect pe care chiar intervenientul îl menționa în cererea sa de despăgubire (ploua mărunt).
S-a concluzionat așadar că violența impactului, cu consecința inevitabilă a creșterii gradului de avariere și deci și a prejudiciului cauzat (daună totală, în urma unui accident urban), a fost influențată și de neadaptarea vitezei de circulație la condițiile impuse de sectorul de drum în ceea ce îl privește pe conducătorul celuilalt autoturism.
Astfel cum s-a arătat în cele ce au precedat cuantumul prejudiciului pe care este ținut să îl repare reclamanta în calitate de garant pentru obligația de despăgubire care incumbă în genere autorului prejudiciului, se stabilește în conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă.
Potrivit art.50 alin.10 din Ordinul 5/2010 „În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicitã plata despãgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luându-se în calcul prețurile practicate de cãtre unitãțile de specialitate sau prevãzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentã reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru pãrți componente, piese înlocuitoare noi și materiale.”
La baza stabilirii întinderii pagubei suferită de intervenient a stat Raportul 926/23.12.2010 de verificare, constatare și avizare tehnică de daună întocmit de . SRL(f.31-33 ds), prin care s-a declarat daună totală și s-au propus despăgubiri de 23.972,73 lei cu trimitere la disp. Ord. CSA nr.5/2010 în vigoare la data producerii accidentului. Instanța de fond a remarcat faptul că acest raport răspunde numai aspectelor tehnice ale problemei răspunderii, nu antamează chestiuni legate de dinamica producerii accidentului și factorii generatori sau cauzali cu contribuție în apariția urmărilor acestuia.
Potrivit dispozițiilor aceluiași Ordin nr.5/2010 „1)În situația în care persoana prejudiciatã a contribuit din culpã la producerea accidentului sau la mãrirea prejudiciului, cel chemat sã rãspundã va fi ținut rãspunzãtor numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilã - culpa comunã. În astfel de situații întinderea rãspunderii fiecãrei persoane va fi cea constatatã prin orice mijloc de probã.2) În situația în care nu se poate stabili întinderea rãspunderii fiecãrei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numãrul pãrților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despãgubire în proporția în care nu s-a fãcut rãspunzãtoare de producerea accidentului.” (art.28).
Cum stabilirea vitezei exacte de circulație a celuilalt conducător auto nu a putut fi stabilită decât cu aproximație de expert, cum deformațiile produce la autoturismul interveninetului însumate prin dublul impact nu au putut sta la baza unor concluzii certe, instanța de fond a reținut incidența alin.2 al art.28 antemenționat privitor la gradul de răspundere ce revine fiecărei părți în producerea prejudiciului.
Subrogația legală, ca modalitate de transmitere a obligaților, are ca efect dobândirea de către subrogat a drepturilor creditorului plătit.
Prin urmare, în cauză, reclamantul subrogându-se în drepturile pe care le-ar fi avut cel păgubit pe temeiul art.13 Ordinul nr.1/2008, nu poate pretinde de la autorul prejudiciului mai mult decât ceea ce păgubitul însuși ar fi obținut de la acesta cu titlu de despăgubire.
Reținând o culpă comună a celor doi șoferi implicați în producerea prejudiciului, instanța de fond pe temeiul subrogației legale și a dreptului de regres prevăzute de art.13 și art.42 din Ord. nr.1/2008 a recunoscut reclamantului dreptul de a obține obligarea pârâtului la plata sumei de_,36 lei reprezentând ½ din valoarea despăgubirii achitate păgubitului D. V., și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la data plății despăgubirii 25.02.2011 până la 01.03.2012.
Față de disp.art.42 din Ord. nr.1/2008 instanța de fond a admis cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor reprezentând cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire din dosarul de daună format, în cuantum de 170,01 lei și 257,09 lei, dovedite cu facturile și ordinele de plată depuse la filele 10-113 dosar.
Instanța de fond a reținut că în privința acestor pretenții nu este cazul a face aplicarea regulilor subrogației în drepturile păgubitului prin plata despăgubirii, această creanță este menită să acopere cheltuielile reclamantului generate prin simplul fapt al nedeținerii de către pârât a unei polițe de asigurare RCA la data producerii accidentului, omisiune ce a determinat antrenarea răspunderii civile a Fondului în calitate de garant.
În ceea ce privește spezele procesuale din cauza de față, instanța de fond a luat act de nedepunerea de către pârât la dosarul cauzei a dovezii privind plata diferenței de onorariu cuvenit expertului desemnat în cauză, a dispus în consecință, dat fiind faptul că proba a fost administrată la solicitarea acestuia.
Față de disp.art.274 Cod procedură civilă și față de soluția de admitere în parte a cererii a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 860,80 lei reprezentând taxă timbru, proporțional cu pretențiile admise și pe reclamant la plata către pârât a sumei de 750 lei și 200 lei reprezentând ½ din onorariul avocat și onorariu provizoriu de expert.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii și pârâtul Zupcău I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Reclamantul recurent a invocat următoarele motive de recurs: instanța de fond a reținut neconformitățile raportului de expertiză, în ciuda obiecțiunilor formulate de FPVS la concluziile acestuia, întocmit în cauză de expertul tehnic ing.C. A., pronunțând hotărârea de fond pe baza unor concluzii eronate.
Astfel, în raportul de expertiză tehnică, la punctul 2 expertul a prezentat faptul că: „autoturismului Ford Focus, condus de D. L. V., nu i se poate stabili o viteză in momentul producerii accidentului, deoarece avariile acestuia după cele două impacturi, deformațiile remanente fiind însumate, deci nu se poate stabili viteza, însă prezentul raport de expertiză consideră că viteza în momentul impactului cu Dacia L., era superioara vitezei maxim admise de 50km/h."
Astfel cum s-a prezentat în raportul de expertiză „deformațiile remanente fiind însumate deci nu se poate stabili viteza", rezultă că nu se poate utiliza un model matematic pentru determinarea vitezei, model matematic bazat pe valorificarea fenomenelor neconservative (energia consumată de autoturism pentru frânare, rulare inerțială, rotire, coliziunea cu celelalte autovehicule, etc).
Având în vedere cele de mai sus, în condițiile în care viteza autoturismului Ford Focus nu se poate determina științific, pe baza unui model matematic, apreciază recurentul reclamant ca fiind fară temei științific concluzia expertului precum că: „ ...deci nu se poate stabili viteza, însă prezentul raport de expertiză consideră că viteza în momentul impactului cu Dacia L., era superioară vitezei maxim admise de 50km/h "".
În concluziile raportului de expertiză tehnică s-a prezentat faptul că: „conducătorul auto D. L. V., putea evita accidentul dacă circula cu atenție și cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și este principalul vinovat de producerea accidentului".
Nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neadaptarea vitezei autoturismului Ford condus de intervenientul forțat D. L. la condițiile de drum (drumul fiind ud) și producerea accidentului, în condițiile în care autoturismul Dacia condus de pârâtul Zupcău I. a efectuat viraj la stânga fară să se asigure temeinic înainte de manevră, manevră prin care a pătruns intempestiv pe traiectoria de deplasare a autoturismului Ford.
Referitor la culpa în producerea accidentului recurentul reclamant invocă și adresa nr._/18.10.2010 emisă de Poliția Municipiului Iași. Astfel, Poliția Municipiului lași a stabilit că conducătorul autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ se face vinovat de producerea accidentului din data de 16.10.2010, iar nu conducătorul autoturismului Ford Focus astfel cum în mod eronat s-a stabilit în raportul de expertiză tehnică.
Raportat la documentația existentă în dosar se poate stabili că starea de pericol ce a condus la producerea accidentului a fost generată de conducătorul autoturismului Dacia L., pârâtul Zupcău I..
În momentele anterioare impactului, autoturismul Dacia L., cu nr. de înmatriculare 1S-06-VXV, a schimbat direcția de mers spre stânga fară să se asigure temeinic înainte de manevră.
Acesta ar fi avut posibilități de prevenire a accidentului dacă s-ar fi asigurat temeinic înainte de începerea manevrei de schimbare a direcției de mers.
Astfel, conducătorul autoturismului Dacia L. nu a respectat prevederile art. 54, pct. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care stipulează:„Art.54. - (1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând. de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic."
Pe cale de consecință, apare ca evident faptul că vinovat de producerea accidentului este conducătorul autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ .
Referitor la mecanismul producerii accidentului, materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv declarațiile celor doi conducători auto implicați în accident, prezintă diferit dinamica producerii accidentului.
Astfel, conducătorul autoturismului Ford Focus, intervenientul forțat D. L. a declarat în cuprinsul cererii de despăgubire „ajungând la intersecția semaforizată a străzii N. cu . verde a semaforului, am fost surprins de automobilul Dacia condus de Zupcău I., care a virat brusc stânga in fața mea, din direcția sos.N. spre .> Conducătorul autoturismului Dacia, pârâtul Zupcău a declarat că „ a văzut un autoturism ce venea pe contrasens la o distanță de 200 m, in momentul în care s-a angajat în efectuarea acestei manevre".
Raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul tehnic ing.C. A. a răspuns la obiectivele solicitate de instanță ținând cont doar de mecanismul producerii accidentului declarat de pârâtul Zupcău I..
Răspunsurile formulate de expertul tehnic ing.C. A. la obiectivele solicitate de instanța de fond au la bază ipoteza în care între autovehicule, în momentul efectuării manevrei de virare de către autoturismul Dacia condus de pârâtul Zupcău I., exista o distanță de circa 200 m.
Expertul tehnic numit în cauză ar fi trebuit să se raporteze la îndrumările metodologice emise de Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Ministerului Justiției, în cazul în care din probele testimoniale rezultă mai multe variante la condițiile în care s-a produs accidentul.
Astfel, „în cazuri în care din probele testimoniale rezultă mai multe ipoteze, fiecare din acestea se iau în considerare, se analizează și se prezintă punctul de vedere al expertului tehnic referitor la posibilitatea ori imposibilitatea tehnică a ipotezei respective. Atunci când pe bază de considerente tehnice și numai pe baza acestora, expertul nu poate înlătura una sau mai multe ipoteze, lucrarea se prezintă în variante cu sprijinul ipotezelor rezultate din probele testimoniale, urmând ca organul judiciar să rețină una din variantele pe baza altor genuri de probe".
Prin întocmirea răspunsurilor la obiectivele instanței doar pe baza mecanismului de impact declarat de unul din cei doi conducători auto implicați în accident, expertul tehnic C. A., nu doar că nu a întocmit raportul de expertiză de o manieră obiectivă și imparțială, dar s-a și antepronunțat, încălcând acest atribut exclusiv al instanței de judecată.
Expertul tehnic C. A. a omis să se pronunțe la obiectivele cerute de instanța de fond cu privire la situația în care autovehiculul Dacia, condus de pârâtul Zupcău lordache, a efectuat intempestiv manevra de virare în fața autoturismului Ford, condus de intervenientul forțat D. L..
Astfel, instanța a reținut în mod eronat faptul că intervenientul forțat D. L. ar fi condus cu o viteză de neadaptată la condițiile de trafic, fapt de natură a antrena și responsabilitatea acestuia în producerea accidentului.
Față de toate cele arătate mai sus, se solicită instanței admiterea recursului FPVS și, procedând la rejudecarea cauzei, să admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost aceasta formulată de Fond.
Pârâtul recurent a invocat următoarele motive de recurs:
Apreciază recurentul faptul că instanta de fond nu a interpretat în mod corect probele administrate la dosarul cauzei. Consideră acesta că din depozițiile celor doi martori audiați nemijlocit în fața instanței, rezultă fară putință de tăgadă faptul că nu este vinovat de producerea accidentului rutier, (fila 193 și fila 199 ds fond).
Cei doi martori arată că distanța la care se afla auto Ford de culoare neagră era de aproximativ 300 m, ceea ce permitea efectuarea manevrei de către recurent în condiții de siguranță rutieră, și că pe acel sector de drum nu mai erau la acel moment și alte mașini care circulau.
De asemenea, în mod greșit, instanța de fond înlătură concluziile Raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. A., pe motiv că sarcina expertului a fost aceea de a prezenta aspecte tehnice ale situației litigioase și nu și stabilirea vinovăției. Astfel primul obiectiv al expertizei, admis de instanță, era acela de "a se stabili CAUZA și mecanismul producerii accidentului". Ori în stabilirea cauzei, automat se stabilește și vinovăția conducătorului auto care a determinat coliziunea.
Din raportul de expertiză, reiese foarte clar faptul că accidental în care au fost avariate autoturismele Dacia L._, Ford Focus_ și Opel Astra_ a fost cauzat de lovirea de către conducătorul auto D. L. V. care conducea auto marca Ford, a auto Dacia, condus de subsemnatul, oprit la trecerea de pietoni, pentru a acorda prioritate acestora.
De asemeni, tot din raportul de expertiză întocmit de o persoana în măsură să evalueze cel mai bine modalitatea, dinamica producerii accidentului, și vinovăția conducătorului auto, fiind autorizat în acest sens, rezultă faptul că intervenientul D. L. V. a fost neatent și nu a observat la timp autoturismul condus de subsemnatul și care era oprit. De asemeni, viteza cu care circula intervenientul era de aproximativ 97 Km/h (aproape viteza dublă admisă de circulație în oraș) - deci o viteză foarte mare care nu i-a permis să conducă prudent și în condiții de siguranță rutieră. Mai mult de atât, numitul D. L. V. a schimbat în mod brusc și fără motiv, banda de circulație, din banda 2 în banda 1 (deoarece nu mai erau alte autoturisme în acel moment care sa circule pe acea porțiune de drum).
Atâta timp cât mașina recurentului era oprită iar după autoturismul său era încă o altă mașină ce a făcut aceeași manevră, de virare la stânga, denotă faptul că era suficient timp pentru acest viraj, iar vinovat este D. intervenientul D. care conducea cu viteză foarte mare, a trecut brusc și nejustificat de pe banda 2 pe banda 1 de mers, acroșând astfel două autoturisme.
În concluziile Raportului de expertiză se arată că intervenientul D. "putea evita accidentul, dacă circula cu atenție și cu viteză adaptată condițiilor de trafic și este vinovat de producerea accidentului" - însă Judecătoria Iași nu a ținut seamă de acest aspect.
Un alt aspect pe care trebuie este și faptul că, dacă instanța de fond a stabilit o culpă comună în producerea accidentului, și cheltuielile ar fi trebuit să fie suportate - cel mult- în cotă de jumătate. în aceste condiții, nu este corectă soluția Judecătoriei Iași de a achita doar recurentul pârât, integral, cele două facturi reprezentând sume plătite pentru servicii de soluționare a cererii de despăgubire în dosarul de daună, în cuantum de 170,01 RON și 257,09 RON - aceste sume cel mult trebuiau împărțite la doi.
O altă critică adusă sentinței, este și aceea că instanța nu putea pronunța o soluție corectă și legală în dosar, doar în baza unor facturi, așa cum s-a întâmplat în speța de față.
La dosarul de daună înaintat de reclamantă instanței, nu se regăsesc declarații ale conducătorilor auto, cu privire la accident, alte date cu modalitatea de producere a acestuia, în afara cererii de despăgubire înaintate de intervenient.
Mai mult de atât, o dovadă în plus care denotă lipsa subsemnatului de vinovăție, este și soluția de neîncepere a urmăririi penale date de P. de pe lângă Tribunalul Iași.(fila 137 ds. fond - Rezoluție de neîncepere a Urmăririi penale din data de 01.08.2011 - ds. 3758/P/2010).
Un alt aspect este și faptul că imediat după producerea accidentului rutier, intervenientul D., și-a recunoscut vinovăția, repetând mereu "Nu v-am văzut! Nu v-am văzut!", însă imediat și-a schimbat poziția și nu a mai recunoscut că este vinovat de coliziune.
În mod greșit reține instanța de fond, în motivarea hotărârii atacate, că nu a formulat obiecțiuni cu privire la întinderea prejudiciului și amploarea avariilor constatate la autoturismului intervenientului cât timp a invocat permanent în fața instanței, faptul că nu a participat la stabilirea daunelor, avariilor și a prejudiciului. Numitul D., a profitat de faptul că în urma impactului, recurentul a fost lovit la cap, fiind nevoit să se ocupe de sănătatea sa.
Un alt aspect de care Judecătoria Iași trebuia să țină seamă la soluționarea prezentului dosar, este și faptul că reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii a dat prea ușor despăgubirile către intervenientul D., fară a fi efectuată o cercetare corectă în cauză, fără a se stabili clar cui îi aparține culpa în producerea accidentului rutier. Așa cum arată inclusiv instanța de fond în motivarea hotărârii (fila 4 din s.c. nr. 4772/01.04.2014), "nu se regăsesc la dosarul de daună declarațiile șoferilor implicați în accident, alte date legate de modalitatea de producerea acestuia, în afara cererii de despăgubire".
În mod greșit a considerat Judecătoria Iași că sunt întrunite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, în ce-l privește: nu există nici o faptă culpabilă, ilicită a sa, cauzatoare de prejudicii, ținând seama că manevra de virare la stânga a fost efectuată în condiții de siguranță, că era oprit la momentul producerii impactului. În ce privește condiția existenței prejudiciului se arată faptul că atâta timp cât nu îi aparține culpa în producerea accidentului, înseamnă că prejudiciul nu îi este imputabil (în același sens fiind concluziile recurentului și pe celelalte condiții).
Potrivit art. 56 din OUG nr. 195/2002, "la apropierea de o intersecție, conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permit oprirea...", iar art. 121 din HG 1391/2006 arată: " conducătorii de vehicule simt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum și cea impusă de mijloacele de semnalizare." ori numitul D. circula cu o viteza de 97 km/h, forțând culoarea verde a semaforului, fiind în accelerație, iar subsemnatul aveam autoturismul oprit pentru a da prioritate unor pietoni. Astfel, intervenientul avea obligația de a circula cu o viteză adaptată proximității unei intersecții semaforizate, care să îi permit oprirea la nevoie, și să nu schimbe brusc și nejustificat banda de mers, din banda 2 în banda 1. Fața de aceste aspecte, este evidentă culpa exclusivă a intervenientului în producerea accidentului și nu este vorba de o culpă comună cum greșit reține instanta de fond.
Din actele existente la dosar și din depozițiile martorilor, rezultă că intervenientul nu a pus frână, nu a existat nici o urmă de frânare, fapt ce denotă culpa și lipsa de atenție a acestuia.
Se solicită a se avea în vedere faptul că este șofer profesionist, posedă permis de conducere din anul 1971, a lucrat timp de 30 de ani ca șofer pe autobuz și pe mașini mari. iar astfel de erori nu a produs niciodată. Are experiența necesară pentru a aprecia timpul în care poate efectua un viraj și modalitatea legală în care poate face acest lucru.
In mod eronat, instanța apreciază vinovăția mea în producerea accidentului și pentru faptul că nu aveam o poliță RCA valabilă, însă doar pentru acest aspect i se putea aplica de către Poliția rutieră o sancțiune administrativă și nu să se constate o culpă în speța de față.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile au fost formulat în termen, motivate, semnate, legal timbrate.
A fost formulată întâmpinare de către recurentul intimat FPVS la cererea de recurs formulată de intimatul recurent Zupcău.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii este neîntemeiat iar recursul declarat de pârâtul Zupcău I. este fondat față de următoarele considerente:
Obiectul cauzei de față este constituit din cererea formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII în contradictoriu cu pârâtul ZUPCĂU I. și pentru opozabilitate cu intervenientul forțat D. L. V., prin care s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a pârâtului la plata sumei de 26.046,60 lei cu titlu de despăgubiri achitate intervenientului forțat (_,73 lei), contravaloarea prestației către S.C. Asig Tehnic Expert SRL (170,01 lei), contravaloarea prestației către .. (257,09 lei) și dobândă legală aferentă sumei plătite cu titlu de despăgubire(1646,07 lei), față de accidentul de circulație produs la 16.10.2010 (în care au fost implicate autoturismul_ condus de pârâtul ZUPCĂU I. și autoturismul_ condus de intervenientul D. L. V.) din care a rezultat avarierea a două autoturisme (cele menționate). Temeiul de drept al cererii îl constituie prevederile art.25 ind.1 din Legea nr.32/2000, art.6 alin.1 din Ord.CSA nr.1/2008 și art. 50 alin.10 din Ord. CSA 21/2009, OG nr.13/2011, art.109,242 Cod proc.civ, art.998-1000 Cod civil.
Reține tribunalul faptul că motivele invocate de cei doi recurenți vor fi analizate împreună. Astfel, cererea reclamantului are drept cauză accidentul de circulație produs la data de 16.02.2010 pe . atât pârâtul cât și intervenientul. Conform proceselor verbale de constatare tehnică depuse la dosarul de fond întocmite de organele de poliție nu s-a putut reține mecanismul de direcție datorită avariilor produse.
Ambii recurenți au invocat motive de recurs privind culpa producerii accidentului.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. În aprecierea caracterului ilicit al faptei urmează a fi avute în vedere nu numai normele juridice, dar, deopotrivă și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însuși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
În analizarea condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale interesează chiar și cea mai ușoară culpă. Astfel, prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 1.08.2011, dosar nr. 3758/P/2010 P. de pe lângă Tribunalul Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de D. L. V. și Zupcău I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 al.1 și 3 Cod penal întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii –această rezoluție nu atrage lipsa unei răspunderi civile delictuale, motivat de faptul că, sub aspectul gravității vinovăției, chiar în acele cazuri în care răspunderea penală este angajată pentru culpă (imprudență, neglijență), rigoarea legii penale reține aceste forme ale vinovăției numai atunci când ele prezintă un anumit grad, mai înalt, de gravitate. Or, așa cum am menționat mai sus, spre deosebire de această situație, răspunderea civilă delictuală este angajată chiar pentru culpa cea mai ușoară (sfera vinovăției civile este mai largă decât sfera vinovăției penale când fapta ilicită a cauzat prejudicii; se poate reține vinovăția autorului chiar dacă aceasta este „pur civilă”, fără a se suprapune cu cea penală).
Astfel, față de soluția din penal (raportat la anumite fapte) tribunalul reține faptul că nu se exclude existența vinovăției celor două părți (de altfel, nu suntem în prezența unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță de judecată).
Adresa invocată de recurentul reclamant (depusă la filele 18, 19 fond) nu atrage automat culpa intimatului recurent (pârât) motivat de faptul că prin această adresă IPJ Iași aduce la cunoștința societății de asigurări faptul producerii accidentului precum și faptul că s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru Zupcău. Astfel, adresa invocată a stat la baza soluției date în dosarul penal invocat mai sus. Față de soluția de neîncepere a urmăririi penale, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat raportat la existența faptei ilicite, vinovăție, legătură de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă.
Autoritatea (puterea) de lucru judecat este un principiu unanim recunoscut si aplicat ca atare in dreptul procesual – penal si civil, reprezentand caracteristica hotararilor judecatoresti definitive de a capata puterea lucrului judecat, in sensul de a nu mai putea fi atacate, decat prin caile de atac extraordinare (in conditiile limitative si speciale ale legii procesuale), bucurandu-se, astfel, de o prezumtie absoluta de adevar juridic. In Codul de procedura penala, principiul in discutie nu a primit o definitie ori vreo reglementare compacta, fiind doar amintit, in textul art. 10 al. 1 lit. j (ca un caz de impiedicare a exercitarii actiunii penale) si in art. 22, acolo unde avem de a face cu o autoritate de lucru judecat a hotararii definitive penale in fata instantei civile, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si la vinovatia acesteia. Chiar și în conceptia si interpretarea actualului Cod de procedura penala, autoritatea de lucru judecat vizeaza, in mod traditional, hotararile judecatoresti definitive, pronuntate in cauze in care sesizarea instantei se face prin rechizitoriu, conform art. 262 al. 1 pct. 1 lit. a, b si art. 264 C. pr. pen. ori prin plangerea persoanei interesate, in cazul special, prevazut de art. 2781 al. 9 C. pr. P..
De asemenea, tot raportat la această adresă, remarcă tribunalul faptul că nu s-a făcut nici dovada unei sancțiuni contravenționale dispuse cu privire la pârât.
În analizarea culpei tribunalul are în vedere motivele de recurs invocate de cei recurenți, probatoriul administrat la fond și reține: accidentul de circulație s-a produs la ora 19.15, în luna octombrie, șoseaua fiind umedă.
Reclamantul recurent invocă faptul că în mod greșit expertul reține faptul că viteza autoturismului condus de D. era superioară vitezei maxim admise de 50 km/oră atâta timp cât, tot în lucrarea efectuată de acesta, se arată faptul că nu i se poate stabili o viteză la momentul producerii accidentului raportat la avariile acestuia după cele două impacturi.
Motivul invocat nu este fondat întrucât viteza mare de circulație cu care conducea intervenientul intimat reiese din întreg probatoriul administrat în dosarul de fond, probatorii fiind coroborate în mod corect de instanța de fond. Astfel, acest aspect reținut de expert se conturează și din declarațiile date de Zupcău la 16.10.2010, 22.10.2010, respectiv 2.09.2011, declarația dată de martora A. E. (audiată de instanța de fond – fila 193) precum și cea dată de martorul S. D. (fila 199).
Deși nu s-a putut stabili, din punct de vedere tehnic o viteză la momentul producerii accidentului, este logică concluzia expertului conform căreia viteza de circulație a autoturismului condus de intervenient era superioară celei admise de lege, de 50 KM/oră (singura explicație pentru impactul violent produs având în vedere faptul că autoturismul pârâtului era în staționare). Mai mult decât atât expertul identifică, în lucrarea refăcută, o metodă de calcul a vitezei de circulație a autoturismului condus de intervenientul intimat, ajungând la concluzia că acesta avea o viteză de 97 km/oră.
Expertul desemnat de instanță a răspuns obiectivelor încuviințate de instanță, simplul fapt că concluziile redate de acesta nu corespund celor susținute de recurentul reclamant nejustificând invocarea manierei imparțiale de efectuare a lucrării (mai mult decât atât, nu se poate vorbi de o „antepronunțare” a expertului, singura care se pronunță asupra cererii fiind instanța de judecată).
Având în vedere viteza cu care intervenientul conducea autoturismul său pe timp de noapte, carosabilul fiind umed și aflându-se într-o zonă aglomerată a orașului, se poate determina existența unei legături de cauzalitate între neadaptarea vitezei autoturismului condus de intervenient și producerea accidentului.
Conform art. 35 din OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor iar conform art. 49 al.1 limita de viteză maximă în localități este de 50 km/oră. Art. 54 invocat de recurentul reclamant se aplică situației intervenientului – astfel conducătorul de vehicul ce execută o manevră de trecere pe o altă bandă de circulație este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Este total nefondată invocarea lipsei existenței culpei intervenientului intimat ce a circulat în centrul orașului cu o viteză extrem de mare, cu atât mai mult cu cât acesta tocmai ieșise dintr-o intersecție dirijată, îndreptându-se spre o altă intersecție dirijată, aglomerată (în general) atât din punctul de vedere al pietonilor cât și al circulației rutiere, viteză ce a determinat imposibilitatea acestuia de a frâna pe o distanță de aproximativ 200 m.
În aceste condiții se clarifică și situația de fapt ce era pusă sub semnul întrebării datorită declarațiilor date de cei doi șoferi, aceștia prezentând diferit dinamica producerii accidentului.
Astfel, în ceea ce privește mecanismul producerii accidentului, instanța de control judiciar reține faptul că ambele vehicule aveau semnal de culoare verde ce permite trecerea, fiind aplicabil art. 59 al.3 OUG 195 din 2002 conform căruia în intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul în care cele două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate.
Astfel, ambii conducători aveau culoarea verde la semafor, pârâtul recurent fiind ținut să dea prioritate de dreapta intervenientului intimat. Însă, este evident faptul că aprecierea pârâtului în sensul de a face virajul la stânga până la momentul în care intervenientul ar fi ajuns în dreptul său a fost fondată, întrucât acesta a trecut de intersecție, oprind – în mod corect la trecerea de pietoni – pentru a permite acestora să traverseze. Deci, la momentul virajului, pârâtul recurent s-a asigurat corect asupra timpului necesar virării la stânga. Faptul că intervenientul avea viteză mare nu putea fi prevăzut de pârât motivat de faptul că era noapte, ceea ce putea vedea fiind în principal lumina farurilor (fără a se putea aprecia viteza cu care venea acest autoturism, prezumând de altfel o viteză legală). Susținerea acestuia este întărită de locul în care mașina sa a fost lovită.
Mai mult decât atât, intervenientul D. declară că a fost surprins de vehiculul pârâtului ce a virat brusc stânga în fața sa însă din probatoriul administrat reiese faptul că automobilul pârâtului se afla în staționare, ceea ce confirmă declarațiile date de pârâtul recurent.
Este evident faptul că atâta timp cât intervenientul ar fi circulat cu viteza legală ar fi putut frâna, respectiv vira ușor la dreapta (cu atât mai mult cu cât la momentul producerii accidentului zona respectivă nu era aglomerată ) pentru a evita producerea accidentului atâta timp cât, subliniem faptul că pârâtul virase deja la stânga fiind oprit la trecerea de pietoni. Arată expertul faptul că dacă se circula cu viteza maximă legală ar fi fost necesari 24 m pentru a se frâna în siguranță. Or, astfel cum a declarat pârâtul pe tot parcursul judecării cauzei și anterior, mașina intervenientului se afla la aproximativ 200 m când a efectuat virajul, aspect ce se coroborează cu celelalte probatorii administrate privind viteza cu care circula intervenientul și existența culpei sale în producerea accidentului – a nu frâna la timp pe o distanță de aproximativ 200 m face, în mod clar, dovada unei viteze mari și a neatenției în trafic. În ceea ce-l privește pe pârâtul recurent instanța de recurs reține faptul că acesta nu putea efectua manevre de evitare a accidentului (așa cum a stabilit și expertul – specialist ) precum și experiența sa de șofer profesionist (având carnet din 1971, și lucrând timp de 30 de ani ca șofer profesionist), aspecte ce atrag consecința inexistenței culpei sale în producerea accidentului în urma coroborării cu cele menționate anterior.
Raportat la inexistența culpei pârâtului recurent (reținută de tribunal) nu vor mai fi analizate motivele invocate de acesta cu privire la prejudiciu, ușurința acordării despăgubirilor de către reclamantul recurent, nefiind responsabil – astfel – cu acoperirea prejudiciului, raportat la art.3(1) și 6 al.1 din Ordinul nr.1/04.03.2008, pentru punerea in aplicare a Normelor privind F. de protectie a victimelor străzii.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța de recurs va respinge recursul declarat de reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii împotriva sentinței civile nr. 4772/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, va admite recursul declarat de pârâtul Zupcău I. împotriva sentinței civile nr. 4772/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va modifica în tot. Se va respinge acțiunea reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII în contradictoriu cu pârâtul ZUPCĂU I., intervenient forțat fiind D. L. V., va fi obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond (1500 lei onorariu avocat și 1000 lei onorariu expert).
Va fi obligat pârâtul la plata diferenței de onorariu cuvenit expertului C. A., prin intermediul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Iași, în cuantum de 600 lei. Se va obliga recurentul-intimat F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII la plata către intimatul recurent ZUPCĂU I. a sumei de 352 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (taxă de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii împotriva sentinței civile nr. 4772/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași.
Admite recursul declarat de pârâtul Zupcău I. împotriva sentinței civile nr. 4772/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII în contradictoriu cu pârâtul ZUPCĂU I., intervenient forțat fiind D. L. V., .
Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond.
Obligă pârâtul la plata diferenței de onorariu cuvenit expertului C. A., prin intermediul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Iași, în cuantum de 600 lei.
Obligă recurentul-intimat F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII la plata către intimatul recurent ZUPCĂU I. a sumei de 352 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (taxă de timbru).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 01.05.2015
JUD. FOND – D. C. E.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 395/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
