Contestaţie la executare. Decizia nr. 421/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 421/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Martie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 421/2015
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P. împotriva sentinței civile nr. 3163/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria P., în contradictoriu cu intimata C. F. I., cauza având ca obiect contestație la executare .
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 17.03.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3163/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria P., s-au dispus următoarele:
„Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. I., (CNP:_) cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P., cu sediul în mun. P., ., jud. Iași.
Anulează titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ emise de către intimată în dosarul de executare nr._/22/_ /_.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„În fapt, în 11.10.2010, Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele contestatoarei C. I. decizia de impunere nr. 972 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilește, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 1271 lei cu titlu de contribuție datorată, 1325 lei cu titlu de dobânzi și 199 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatorului prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.
În baza deciziei de impunere nr. 972 din 11.10.2010 au fost emise în sarcina contestatoarei titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ de către intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P., pentru plata sumelor datorate cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 972/11.10.2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlului de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Casei de Asigurări de Sănătate Iași, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_.
De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 536/28.04.2011 și a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din ordonanță.
Cât privește relevanța comunicării actului administrativ fiscal sub aspectul validității titlului executoriu și al somației emise în baza acestuia, instanța reține, pe de o parte, dispozițiile de principiu prevăzute de art. 45 Cod procedură fiscală, referitoare la opozabilitatea actului administrativ-fiscal, fiind de neconceput ca executarea silită să se deruleze în baza unui act inopozabil debitorului, potrivit legii, iar pe de altă parte, prevederile art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, care prevăd că „titlul de creanță devine titlu executoriu prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”
Or, decizia de impunere, care este titlu de creanță fiscală nu a devenit titlu executoriu, conform dispozițiilor precizate, întrucât termenul de plată a obligațiilor înscrise în acesta, se raportează la data comunicării actului, stipulându-se expres că, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până în data de 5 a lunii următoare, iar dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până în data de 20 a lunii următoare.
Întrucât valabilitatea actelor de executare se apreciază prin raportare la momentul la care acestea sunt emise și cum la data de 21.12.2010 nu se realizase o comunicare valabilă a titlului de creanță, rezultă că titlul executoriu și somația au fost emise în considerarea unui titlu de creanță nescadent, motiv pentru care instanța apreciază că actele de executare sunt lovite de nulitate.
Din ansamblul reglementării creanțelor fiscale, rezultă că instanța nu poate avea în vedere apărările formulate de contestatoare cu privire la modul în care i-au fost impuse obligațiile de plată sau referitor la datorarea acestora, ea având libertatea de a ataca sub acest aspect deciziile de impunere la organul emitent și, ulterior, în instanță.
F. de cele expuse anterior, instanța va admite contestația la executare și va anula titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ emise de către intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P..”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că reclamanta a luat cunoștință de decizia de impunere și nu a atacat-o în nici un fel, nici prin formularea unei contestații față de aceasta la sediul instituției și nici prin alte acțiuni formulate în conformitate cu contenciosul administrativ fiscal. Astfel cum rezultă și din datele comunicate în format electronic de la CAS Iași la A., modalitatea de comunicare a actelor administrativ fiscale a fost prin publicitate pe site-ul CAS, dublată de anunț în presa locală, în conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.G. 92/2003 – forma în vigoare la acel moment.
Conform art. 44 din O.G. 92/2003, republicată, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu era subsecventă celorlalte modalități de comunicare, aceasta fiind o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului alineat 3 al articolului 39 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective.
Perioada în care acest text de lege a produs efecte juridice a fost între 15 iulie 2005, prin . Legii nr. 210 din 04.07.2005 privind aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și 22 august 2011, dată la care dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și-au încetat efectele juridice, fiind declarate neconstituționale, ori titlul de creanță – decizia nr. 972 este din data de 11.10.2010.
Un act administrativ fiscal poate fi contestat numai pe calea procedurii speciale reglementată de legiuitor prin dispozițiile art. 209 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, procedură ce nu a fost parcursă în speță, contestatorul adresându-se direct instanței de judecată.
În consecință, hotărârea instanței în ceea ce privește modul de comunicare a actului administrativ este inadmisibilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicita respingerea apelului ca neîntemeiat.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză, contestatoarea C. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somației nr. 22/_ /_ emise de către intimată. Tribunalul constată că motivele de apel sunt vădit neîntemeiate, prin sentința apelată fiind corect dezlegat raportul juridic litigios ca urmare a unei atente și riguroase analize a ansamblului probator administrat.
Deși apelanta a considerat că modalitatea de comunicare a actelor administrativ fiscale în speță s-a realizat în mod legal, tribunalul constată că aceste susțineri nu sunt în concordanță cu probatoriul administrat și cu prevederile legale incidente.
Dispozițiile legale relevante în prezentul litigiu au fost în mod corect interpretate și aplicate de judecătorul fondului situației litigioase deduse judecății.
Tribunalul reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere in baza careia s-a pornit executarea contestata,reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care apelanta a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că apelanta a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu
Notează Tribunalul și pronunțarea la data de 28.04.2011 a deciziei nr. 536 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a-d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate… În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicarea doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
În considerarea celor anterior expuse, tribunalul urmează, în baza art. 480 Cod procedură civilă, a respinge apelul și a păstra sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 3163/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria P. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în sedință publică azi, 25.03.2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. E.C.P.
Tehn. M.M.D.
5 ex./24.04.2015
Judecător fond I. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 406/2015. Tribunalul IAŞI | Certificarea titlurilor executorii europene. Decizia nr.... → |
|---|
