Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Decizia nr. 1517/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1517/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 1517/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 09 Noiembrie 2015
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1517/2015
Pe rol judecarea apelului declarat de către I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 17 .10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații C. P. A., M. I. PRIN DIRECTIA DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT- SERVICIUL ADMINISTARE SPATII CU DESTINATIA DE LOCUINTA, având ca obiect atribuire beneficiu contract de inchiriere .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere lipsa părților citate cu mențiunea să răspundă la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de apel formulată de I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 17 .10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași:
Din verificarea actelor de la dosar, Tribunalul constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 02.03.2015, când pricina a fost suspendată în temeiul disp.art. 411 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă motivat de lipsa nejustificată a părților și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților .
În conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni”, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
În cauza de față, instanța reține că nici una dintre părți nu a formulat o cerere de reluare a judecății, astfel încât de la data de 02.03.2015 dosarul a rămas în nelucrare din vina părților. În consecință, instanța reține că prezenta cauză a rămas în nelucrare pe o perioadă mai mare de 6 luni începând cu data de 02.03.2015 astfel încât în speță sunt aplicabile disp. art. 416 și art. 420 Cod procedură civilă.
Raportat considerentelor expuse mai sus, având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de 6 luni (calculat conform art. 416 alin.2 și 181 alin. 3 Cod procedură civilă), instanța urmează a constata perimarea cererii de apel de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 416 Cod pr.civilă constată perimată judecata apelului declarat de către I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 17 .10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, 9.11.2015.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, A. M. |
Red.SM
Tehnored.SM/MA/2 ex/17 Noiembrie 2015
Judecător fond:B. E. C.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1443/2015.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 1497/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








