Contestaţie la executare. Decizia nr. 1209/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1209/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1209/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 01 Octombrie 2015
Președinte - C. E. C.
Judecător C. R.
Grefier Ș. D.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1209/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe intimata O. D. P., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată, avocat A. M., lipsă fiind reprezentantul apelantei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Fiind primul termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată apelul ca fiind declarat în termen, motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța reține că prin cererea de apel și precizările ulterioare apelanta arată că înțelege să se folosească de toate probele administrate în primă instanță. Constată că prin întâmpinare se solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Interpelat de către instanță, apărătorul intimatei menționează că nu mai are alte cereri, probe de solicitat.
Instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală. Arată că prin motivele de apel, apelanta reia motivația din contestația inițială, invocând faptul că în dosarul de executare nu trebuia să i se impute și cheltuielile de executare silită trebuind să se dea prevalență prevederilor Ordonanței nr. 22/2002, potrivit cărora instituțiile publice sunt scutite sau amânate o perioadă de 6 luni de la executarea silită. Învederează instanței că titlul executoriu a fost pronunțat la data de 11.02.2014 și că executarea silită a început în luna ianuarie 2015, apelanta nefăcând dovada intenției de a executa de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu. Susține că Ordonanța nr. 22/2002 nu prevede o procedură prealabilă care să presupună ca creditoarea să se adreseze instituției publice cu o cerere pentru executarea obligației din titlul executoriu. Arată că apelanta invocă faptul că este o instituție publică al cărei obiect principal de activitate vizează colectarea taxelor și impozitelor și că executarea ar determina o prejudiciere în activitatea sa. Av. A. susține că această motivare este neîntemeiată în raport de cuantumul obligațiilor. Precizează că în cauză toate actele de executare silită au fost efectuate conform art. 632 C.p.c., în temeiul titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească irevocabilă. În apel, solicită cheltuieli de judecată și depune la dosarul cauzei, în ședință publică, chitanța . AAM nr. 036/01.10.2015.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3518/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite și a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimata O. D. P..
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că la data de 05.12.2014 contestatoarea a solicitat recuperarea sumei de 3720 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 236/2014 și decizia civilă nr. 659/2014 pronunțate de Tribunalul și Curtea de Apel Iași, atașând chitanța nr. 50/03.12.2014, reprezentând onorariu avocațial cererii de executare silită adresate B.E.J. A.. executorul judecătoresc a emis încheierea nr. 859/05.12.2014, prin care a stabilit suma de 1292 lei cu titlu de cheltuieli de executare și a procedat la înștiințarea și somarea contestatoarei. La data de 08.01.2015 contestatoarea a emis avizul nr._/2015, prin care s-a propus plata sumei de 3720 lei în contul B.E.J. A.. Decizia civilă nr. 659/2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași este irevocabilă de la data de 01.10.2014, iar contestatoarea a solicitat executarea silită după un interval de 65 de zile, timp în care contestatoarea nu a achitat benevol sumele datorate.
A mai reținut instanța de fond că sumele datorate potrivit titlurilor executorii nu au fost achitate creditoarei până la soluționarea cauzei, iar creditoarea nu trebuie să recurgă la o procedură specială pentru a-și recupera creanța, respectiv cea prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 22/2002, cu atât mai mult cu cât deține titluri executorii obținute în instanță.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că obiectul contestației la executare este reprezentat de plata sumei de 1.292,00 lei stabilită în sarcina sa de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A. și Asociații, prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare emisă în dosarul de executare nr. 859/2014. Instanța de fond a reținut faptul că a refuzat să execute de buna voie titlul executoriu, motiv pentru care creditoarea O. D. P. s-a adresat executorului judecătoresc.
Mai susține apelanta că executarea silită este definită ca fiind acea procedură prin intermediul căreia creditorul titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca sau act executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente pe debitorul său, care nu execută de bună voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire în mod silit. Or, în speță, intimata O. D. P. nu a făcut dovada neexecutării de bună voie a obligator de către debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași. Apelanta a invocat disp. art. 622 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, susținând că de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 236/2014 din 11.02.2014, respectiv a deciziei civile nr. 659/2014 din 01.10.2014, și până la data la care creditoarea a formulat cerere de executare silită – 05.12.2014, acesta nu a adresat o cerere Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași pentru ca, în conformitate cu OMFP 2033/2013, să poată fi parcursă procedura operațională, ce cuprinde etapele, modul de elaborare, avizare și aprobare a documentației privind plata obligațiilor pecuniare stabilite prin hotărâri judecătorești și arbitrare pe teritoriul Statului Român, acte de executare ce constituie titluri executorii potrivit codului de procedura civilă.
Apelanta a invocat disp. art. 1 din O.G. nr. 22/2002, susținând că apreciază ca abuzivă pretenția intimatei de a se achita atât onorariu executorului cât și celelalte cheltuieli pretinse ca fiind legate de întocmirea actelor de executare, atât timp cât intimata nu a obținut decât o recunoaștere, pe cale judecătorească, a unui drept recunoscut și prevăzut inițial prin lege. Prin urmare, nu s-a schimbat nici natura juridică a acestui drept și nici cuantumul, sens în care diligențele efectuate de către executor nu au schimbat și nu schimbă cu nimic situația juridică preexistentă. De asemenea, apelanta a susținut că intimata nu a făcut dovada faptului că instituția ar fi refuzat punerea în executare a titlului executoriu (sentința nr. 236/2014 din 11.02.2014 a Tribunalului Iași și decizia nr. 659/01.10.2014 a Curții de Apel Iași). Mai mult, precizează apelanta că la data de 23.01.2015, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Economică a solicitat, cu intenția emiterii dispoziției de plată a sumei de 3.720 lei, un răspuns, pentru evitarea unei duble plăți.
În consecință, având în vedere și disp. art. 622 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, a solicitat apelanta exonerarea de la plata sumei de 1292 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Apelanta a invocat și disp. art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2001 și ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/14.11.2006, modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2561/2012, susținând că la stabilirea nivelului maxim al onorariului executorului judecătoresc, legiuitorul a avut în vedere întreaga activitate de executare silită. Potrivit art. 55 alin. 3 din OMJ nr. 210/2001, la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit. Or, stabilirea onorariului de executare, astfel cum rezultă din încheierea din 05.12.2014, doar pentru emiterea somației și a încheierii este, pe de o parte, nelegală, iar pe de altă parte vădit disproporționată și exagerată, întrucât executarea silită are ca scop satisfacerea creanței creditorului, dacă aceasta îndeplinește cerințele legale ale unei executări silite, și nu împovărarea debitorului, prin obligarea la plata unor cheltuieli exorbitante și, mai ales, nejustificate.
Apelanta a invocat și jurisprudența CEDO, solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate prin admiterea contestației la executare în sensul anulării somației și a încheierii nr. 859/05.12.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare.
În dovedirea apelului, apelanta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa nr. 7780/27.04.2015, ordinul de plată nr. 2084/10.03.2015, adresa nr._/08.01._.
Intimata O. D. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că în mod legal a reținut instanța de fond că nu trebuia să facă dovada unei solicitări anterioare a sumelor ce i se cuvin din titlul executoriu sentința civilă nr. 236/2014, într-o procedură prealabilă instituită de O.G. nr. 22/2002, cu atât mai mult cu cât apelanta a avut suficient timp la dispoziție pentru a parcurge procedura operațională și administrativă, pentru a face demersurile necesare pentru achitarea sumelor datorate. În plus, nici calitatea de instituție publică nu constituie un motiv întemeiat, care să justifice solicitarea de anulare a actelor de executare, atât timp cât apelanta nu a dovedit că ar fi urmat procedura și ar fi depus diligențele necesare pentru a preveni o executare silită. De altfel, din cuprinsul cererii de apel și al înscrisurilor depuse rezultă că apelanta a solicitat abia la data de 23.01.2015 (deci după comunicarea somației și a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare) emiterea dispoziției de plată a sumelor stabilite prin titlul executoriu.
Intimata a invocat disp. art. 6 CEDO și a solicitat, pentru toate considerentele expuse, respingerea apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin contestația la executare formulată, apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat anularea somației nr. 859/T/2014 și a încheierii nr. 859/05.12.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare emise în dosarul de executare nr. 859/2014 al B. A. și Asociații, invocând O.G. nr. 22/2002.
Se mai reține de către instanța de apel că, potrivit disp. art. 622 alin. 1 Cod procedură civilă, „obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
În speță, instanța de apel reține că prin sentința civilă nr. 236/11.02.2014 a Tribunalului Iași, definitivă și executorie, contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a fost obligată să achite intimatei O. D. P. suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 659/01.10.2014 a Curții de Apel Iași, irevocabilă, a fost respins recursul împotriva sentinței civile nr. 236/2014 și a fost obligată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași să achite intimatei O. D. P. suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Întrucât debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași nu a achitat creditoarei O. D. P. suma de 3720 lei datorată în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 236/2014 a Tribunalului Iași și decizia nr. 659/01.10.2014 a Curții de Apel Iași, la data de 05.12.2014 creditoarea a formulat cerere de executare silită, cerere înregistrată pe rolul B. A. și Asociații sub nr. 859/2014.
Prin încheierea nr. 859/05.12.2014 emisă în dosarul de executare nr. 859/T/2014 al B. A. și Asociații s-a încuviințat executarea silită formulată de creditoarea O. D. P. împotriva debitoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 236/11.02.2014 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia nr. 659/01.10.2014 a Curții de Apel Iași, pentru recuperarea prin executare silită a creanței în cuantum de 3720 lei.
De asemenea, la data de 05.12.2014 a fost emisă în dosarul de executare nr. 859/T/2014 încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare în sumă de 1292 lei.
Prin somația emisă la data de 05.12.2014 în dosarul de executare nr. nr. 859/T/2014, debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a fost somată să achite creditoarei suma de 5012 lei, compusă din suma de 1860 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fața instanței de fond, suma de 1860 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fața instanței de recurs și suma de 1292 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Înștiințarea emisă în temeiul art. 666 Cod procedură civilă, somația, copie titlu executoriu, încheierea de încuviințare executare silită și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare au fost comunicate debitoarei la data de 08.12.2014.
În consecință, reține instanța de apel că cererea de executare silită a fost formulată de creditoare după aproximativ 10 luni de la pronunțarea sentinței civile nr. 236/11.02.2014 a Tribunalului Iași (definitivă) și după aproximativ 2 luni de la pronunțarea deciziei nr. 659/01.10.2014 a Curții de Apel Iași (irevocabilă), perioadă în care contestatoarea, în calitate de debitoare, nu a executat de bunăvoie obligația.
Având în vedere faptul că debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași nu a recurs de bunăvoie la realizarea obligației stabilite în sarcina sa, respectiv nu a achitat creditoarei suma de 3720 lei stabilită prin titluri executorii, instanța de apel reține că în mod legal creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc în vederea executării silite a obligației. Totodată, declanșarea executării silite, în mod firesc atrage și necesitatea suportării cheltuielilor de executare.
În consecință, instanța de apel reține că din întreaga desfășurare a procedurii nu rezultă o exercitare cu rea-credință a drepturilor creditorului, ci doar urmarea căii prevăzute de lege în vederea recuperării prejudiciului, actele de executare emise în dosarul de executare nr. 859/2014, respectiv somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, fiind legale.
În ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la faptul că intimata, anterior formulării cererii de executare silită, nu a adresat o cerere Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași pentru ca, în conformitate cu OMFP 2033/2013, să poată fi parcursă procedura operațională, instanța de apel reține că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, nici un text legal nu obligă creditorul să se adreseze mai întâi debitorului pentru executarea obligației, anterior demarării executării silite. Apelanta cunoștea faptul că datorează intimatei suma de 3720 lei, fiind parte în procesul în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii.
Referitor la cheltuielile de executare, instanța de apel reține că din cuprinsul încheierii din 05.12.2014 rezultă că acestea sunt în sumă de 1292 lei, din care: 620 lei onorariu avocat (achitat de creditor), 300 lei cheltuieli poștale/birotică/personal/transport și 372 lei onorariu executor judecătoresc. În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, instanța reține că acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 39 din Legea nr. 188/2000 și OMJ nr. 2550/2006 modificat prin OMJ nr. 2561/2012 potrivit cărora pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Totodată, nici o dispoziție legală nu prevede obligația executorului de a stabili un onorariu doar pentru emiterea somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare. De asemenea, cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea O. D. P. prin avocat A. M., fiind anexate cererii împuternicirea avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat în cuantum de 620 lei. Cât privește onorariul de avocat în cuantum de 620 lei aferent executării silite, instanța apreciază că acesta nu este vădit disproporționat în raport cu valoarea/complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța de apel, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
În baza disp. art. 453 Cod procedură civilă, instanța de apel va obliga apelanta să achite intimatei O. D. P. suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulată de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 3518/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta să achite intimatei O. D. P. suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. R.C. D.Ș.
Red./tehnored. C.C.E.
4 ex., 25.01.2016
Judecător fond: B. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1208/2015. Tribunalul IAŞI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1170/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
