Contestaţie la executare. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 289/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Martie 2015
Președinte - M. A.
Judecător C. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 289/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe intimat T. A., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 9898/21.07.2014 a Judecătoriei Iași s-a respins exceptia inadmisibilității invocata de intimata ca fiind neintemeiata.
S-a admis contestația la executare așa cum a fost precizată de contestatoarea T. A. in contradictoriu cu intimata ANAF- ADMINISTRATIA JUDETEANA FINANTELOR PUBLICE IASI.
S-a anulat executarea silita ce formeaza obiectul ds. de executare silita cu nr 22/_ /_.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Iasi a fost înregistrat ds_ având ca obiect contestația formulată de T. A. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI.
În fapt arată contestatoarea că a primit titlul executoriu și somația prin care i se solicită achitarea sumei de 3492 lei.
Arată contestatoarea că solicită anularea acestor acte deoarece AF T. A. este radiată din registrul comerțului incă din anul 2009, nu a încheiat niciodată un contract cu casa de asigurări, nu a primit nici o înștiințare despre existența vreunei datorii către intimată.
A depus în copie actele de executare contestate, certificat de radiere.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI legal citată a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia inadmisibilității si a solicitat respingerea contestației și menținerea actelor de executare ca legal și temeinic îndeplinite.
Arată intimata că potrivit dispozițiilor legii 95/2006 contestatoarea avea obligația depunerii la CAS a declarațiilor privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
Mai arată intimata că prin nedepunerea declarației la termenele stipulate de lege contestatoarea a încălcat prevedere la art. 81 din OG 92/2003 și a art. 215 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Codul de procedură fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligațiile fiscale principale și obligațiile accesorii în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani calculat la data de 01 ian a anului imediat următor celui în care a realizat venitul.
Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor se poate observa modul în care au fost determinate obligațiile de plată principale și accesorii.
A depus intimata copia dosarului de executare și confirmarea de primire a actelor de executare comunicate.
Contestatoarea a depus la dosar precizări prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat cu privire la sentința civila nr._/02.12.2011, menținându-si punctul de vedere cu privire la fondul cauzei, făcând apărări cu privire la exceptia inadmisibilității invocata de intimata.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI prin întâmpinare, se reține că se contestă acte de executare fiscală și executarea silită însăși, contestația la executare fiind permisă de dispozițiile art.172 și urm. din OG nr.92/2003. Motivele invocate de contestatoare în susținerea contestației urmează a fi analizate pe fondul cauzei în măsura în care sunt compatibile cu calea procesuală aleasă, fără a închide dreptul părții de a-și vedea analizată contestația prin opunerea inadmisibilității, în condițiile în care intimata însăsi își circumscrie excepția la o eventuală contestație cu privire la decizia de impunere, care însă nu s-a formulat în cauză, fiind vizate doar acte de executare. Prin urmare, instanța apreciază ca neîntemeiată excepția și o va respinge.
Odată ce o hotărîre judecătorească a fost dată, și nu e reformată prin căile legale de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părțile care au purtat procesul. în consecință, hotărîrea judecătorească se bucură de o prezumție absolută de adevăr, redată în limbaj tehnic prin formula res indicata pro veritate habetur. Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces. Or, instanta precizeaza ca sentinta civilă nr_/2011 a avut ca obiect contestatie la executare formulata impotriva altor acte de executare, diferite fata de cele atacate in prezenta cauză, astfel incât legalitatea actelor de executare contestate in prezenta cauză va fi apreciată raportat la probele administrate si la continutul noului dosar de executare întocmit pe numele contestatoarei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în speță instanța reține următoarele:
Contestatoarei i-a fost comunicat titlul executoriu și somația întocmite în dosarul de executare cu nr 22/_ /_ al intimatei prin care este somată aceasta să achite suma de 1637 lei, 1601 lei și 254 lei, sumele fiind solicitate cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate.
Instanta constata ca aceste sume au fost solicitate si in cadrul dosarului de executare silita intocmit in anul 2010, dispunându-se anularea actelor de executare pentru considerentele expuse in cadrul sentintei civile nr._/2011 pronuntata in ds_/245/2011.
Actele de executare depuse in cadrul dosarului de executare silită au la bază deciziile cu privire la care se face mențiune in cuprinsul titlului executoriu nr_, atașat in cadrul dosarului de executare, deciziile nefiind insă depuse la dosar, nefăcându-se dovada comunicării lor in vreo modalitate către contestatoare.
Conform dis part. 141 cod proc fiscală: ”Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.”
Așa cum rezultă din dispozițiile legale menționate, titlul executoriu nu are o existență independentă față de titlul de creanță, ci reprezintă titlul de creanță, ajuns la scadență.
Scadența sumelor din decizia de impunere întocmită este legată de comunicarea acestuia act către contestatoare. În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).
Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Într-o corectă aplicare a acestor prevederi legale, nu este suficient, așadar, ca intimata să afirme că nu cunoaște domiciliul contribuabilului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, sau nu a putut realiza comunicarea actului la domiciliu, din împrejurări independente de voința sa.
Ori în speță nu s-au făcut astfel de dovezi, mai mult rezultă că intimata a ales să procedeze la comunicarea deciziei de impunere doar in format electronic, conform propriilor sustineri din cadrul intâmpinării, nefiind insă dovedit aspectul ca s-ar fi adus la cunostinta contestatoarei continutul acestei decizii, ca de altfel si nici al celorlalte decizii accesorii cu privire la care s-a făcut mentiune in titlu executoriu.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut. De altfel, in prezentul dosar, nu s-a făcut dovada comunicării in vreo modalitate a deciziilor ce au stat la baza imputării sumelor.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia 536 din 28 apr. 2011 statuând că în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit a-d din același cod, dispozițiile art. 44 alin 3 sunt neconstituționale.
Reținând că nu s-a procedat la comunicare în conformitate cu dispozițiile legale a titlului de creanță instanța reține că executarea silită a pornit în lipsa unui titlu executoriu, motiv pentru care va anula executarea silită pornită împotriva contestatoarei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata D.G.R.F.P. Iași ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, arată apelanta în motivarea cererii în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză, nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 44 alin. 2 C.pr.fiscală.
Susține apelanta în motivare că pe de o parte art. 44 alin. 2 C.proc.fiscală a fost integral modificat de OUG 29/2011, iar de pe altă parte CAS Iasi a comunicat actul administrativ. Astfel, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numelui contestatorului, art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale.
AJFP Iași a preluat dosarul fiscal al contestatorului și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate, în conformitate cu ORDINUL COMUN privind procedura de predare – primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX2 al Codului fiscal, în temeiul art. V alin. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 125/2011, privind completarea și modificarea Legii nr. 571/2003 – privind Codul fiscal.
Ulterior, s-a procedat la emiterea actelor de executare pentru accesoriile calculate, aferente debitelor neachitate.
Totodată, admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare emise față de contribuabil nu echivalează cu anularea creanțelor datorate astfel cum acestea au fost înscrise în actele administrative fiscale.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de apel formulate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, instanța constată următoarele:
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Ori ,deși apelanta a susținut că a comunicat intimatei decizia de impunere, aceasta nu a făcut această dovadă. În apel nu se face dovada că aceasta și-a îndeplinit obligația de comunicare a actului administrativ fiscal în conformitate cu aceste dispoziții legale.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de apel reține că în mod eronat apelanta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de apel constată că decizia de impunere nu a fost comunicată contestatoarei,i fiind încălcate prevederile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Pe cale de consecință, reținând că decizia de impunere nu a fost comunicată intimatului, instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a dispus anularea executării silite.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 9898/21.07.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată la data de 03.03.2015; soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, M. A. | Judecător, C. A. | |
Grefier, I. B. |
Red. A.M.
Tehnored. D.Ș.
4 ex., 12.05.2015
Judecător fond: I. Z.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Fond funciar. Decizia nr. 293/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
