Contestaţie la executare. Decizia nr. 1860/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1860/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 1860/2015
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2015:002._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1860/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător L. H.
Grefier D. M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții C.N.A.D.N.R-C. și C.N.A.D.N.R. P. DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI IAȘI și pe intimații A. I.–M. și B.E.J.A. M. I. ȘI M. L., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.12.2015 și apoi pentru astăzi, 21.12.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă 8211 pronunțată de Judecătoria Iași la 18.06.2015 în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
„Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea A. I.-M., CNP_, domiciliată în Iași, ., . cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași cu sediul în Iași, .. 19 și în consecință:
Anulează formele de executare din dosarul de executare nr. 2223/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L..”
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
„Sub nr._, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, contestația la executare formulată de către contestatoarea A. I.-M., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași, împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 2223/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L..
Acțiunea a fost legal timbrată.
În motivare, contestatoarea a arătat că înțelege să invoce excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, raportat la prev. art. 14 din O.G. 2/2001, deoarece procesul-verbal de contravenție . nr._/07.11.2011 nu i-a fost comunicat și a aflat de existența sa, abia în momentul când i-au fost comunicate actele de executare.
De asemenea, a menționat că tariful de despăgubire, cu privire la care a fost formulată cererea de executare silită, are aceeași natură juridică cu cea a amenzii contravenționale principale. A invocat faptul că, prin Lg. 144/2012, art. 8 al. 3 din O.G. 15/2002, referitor la obligația de achitare a tarifului de despăgubire, a fost abrogat.
A mai arătat că, având nevoie de un certificat fiscal, s-a prezentat la D.E.F.P.L. Iași, unde a aflat de existența amenzii contravenționale de 250 lei, fiindu-i condiționată eliberarea certificatului de achitarea debitului cu care figura înregistrată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 712 al. 2, art. 714 al. 1 C.pr.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În susținerea contestației au fost anexate înscrisuri.
Intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat contestatoarei prin afișare, în data de 25.11.2011, aceasta nefiind privată de dreptul de a depune plângere contravențională.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, a precizat că a solicitat executarea în termenul legal de 3 ani, de la data la care s-a născut dreptul de a solicita executarea silită. Procesul-verbal a devenit executoriu la data de 11.12.2011, iar cererea de executare a fost înregistrată la executorul judecătoresc în data de 16.10.2014.
A mai precizat că obligația de plată a tarifului de despăgubire, nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci este necesară pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat prin folosirea drumurilor naționale fără a deține rovinieta valabilă, caz în care, principiul retroactivității legii mai favorabile nu-și găsește aplicarea. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 57/2012, a făcut o analiză detaliată a prevederilor legale care reglementau tariful de despăgubire, reținând că acesta nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material. P. decizia nr. 385/2013, Curtea nu a înțeles să revină asupra propriei jurisprudențe stabilite prin decizia anterior menționată.
În drept au fost invocate prev. O.G. 2/2001, O.G. 15/2002, Lg. 144/2012.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și administrarea probei cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, B.E.J.A. M. I. și M. L. a înaintat la dosarul cauzei, o copie a dosarului de executare nr. 2223/2014.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
P. cererea înregistrată la B.E.J.A. M. I. și M. L., creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași, a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011, împotriva debitoarei A. I. M., în vederea recuperării sumei de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire.
În primul rând, se reține că, în conformitate cu disp. art. 14 (1) din O.G. 2/2001 modif., în forma în vigoare la data întocmirii actului sancționator, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Conform al. 2, prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, de unde rezultă că actul normativ nu condiționează constatarea prescripției de formularea plângerii contravenționale, care poate fi invocată și ca motiv al contestației la executare.
Conform art. 26 al. 3 din O.G. 2/2001 modif., în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
Conform art. 27 din O.G. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. Aceste dispoziții, însă, urmează a fi coroborate cu cele ale art. 90 al. 4 și 6 V.C.pr.civ., în vigoare la data întocmirii procesului-verbal, din care rezultă că, în cazul în care persoanele citate nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația. Dispozițiile se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui act de procedură.
Instanța constată că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal petentei, prin poștă, ci s-a procedat, în mod direct, la afișarea acestuia (copie proces-verbal de afișare – fl. 56 ds.). Or, procedura afișării reprezintă modalitatea subsidiară de realizare a comunicării actului constatator, fiind folosită în cazul imposibilității comunicării prin poștă, când persoanele vizate refuză primirea actului ori sunt lipsă de la domiciliu.
Așadar, se constată că procesul-verbal de contravenție nu i s-a comunicat petentei în acord cu dispozițiile legale enunțate anterior, împrejurare care echivalează cu necomunicarea, fiind incidentă prescripția executării sancțiunii contravenționale.
În al doilea rând, instanța reține că, prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contestatoarei la plata despăgubirilor de 28 de euro.
P. dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 legiuitorul a abrogat dispozițiile art. 8 al. 3 din Legea nr.15/2002, care reglementau obligația de a achita, pe lângă amenda contravenționalã aferentă faptei de a circula fără rovinietă și a unui tarif de despăgubire, iar potrivit art. II, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dispozițiile art. 12 al. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001 prevăd că, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. In cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
P. Decizia Curții Constituționale nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 27 aprilie 2007 s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale. În cuprinsul acestei decizii se arată că sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasã în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
P. urmare, este incident principiul aplicării legii mai favorabile, care se aplică retroactiv, având în vedere succesiunea de legi care a intervenit între momentul săvârșirii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, este o lege în materie contravențională, care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, prin eliminarea obligației de plată a tarifului de despăgubire, astfel încât, ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
Art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 condiționează intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor de contestarea în instanță a proceselor-verbale, până la . respectivei legi, introducând un tratament diferit față de cazurile de necontestare în instanță a proceselor-verbale, o astfel de măsură nefiind justificată de motive obiective, art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 conținând dispoziții incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În considerentele deciziei nr. 385/2013, Curtea Constituțională a reținut că, „Referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală”.
P. urmare, odată cu Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 3 ind. 1 din O.G. 15/2002, având în vedere aplicabilitatea legii contravenționale mai favorabile, în sarcina contestatoarei nu se mai poate reține obligația de plată a tarifului de despăgubire de 28 euro, stabilită prin procesul-verbal de contravenție, sancțiune ce nu era executată la data intrării în vigoare a art. II din Legea nr.144/2012.
În consecință, văzând și disp. art. 719 al. 1 N.C.pr.civ., instanța va admite contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri Iași și va dispune anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. 2223/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L..”
***
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 144 din 2012, legiuitorul a statuat că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15 din 2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. P. urmare reiese în mod evident faptul că textul de lege a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15 din 2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire până la un anumit moment. Norma instituită de art. II din Legea nr. 144 din 2012 a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care îndeplinesc cerințele prevăzute în cuprinsul acesteia. A înlătura de la aplicare un text de lege pe motiv că ar institui un tratament discriminatoriu, dând prioritate unei norme cu caracter internațional din materia drepturilor fundamentale ale omului, înseamnă a exclude din sfera de aplicare a normei respective pe destinatarii acesteia.
Curtea constituțională în cuprinsul deciziei nr. 57 din 2012 a făcut o analiză detaliată și complexă a prevederilor legale care reglementau tariful de despăgubire ajungând la aceeași concluzie, reținând că acesta nu constituie o sancțiune ci modalitatea de acoperire a unui prejudiciu material.
A arătat apelanta că nu este de acord cu raționamentul instanței de fond în condițiile în care Curtea Constituțională tratează în decizia nr. 385/2013 problema tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la . Legii nr. 144 din 2012. P. această decizie Curtea nu a înțeles să revină asupra jurisprudenței proprii, nu s-a făcut o analiză asupra naturii juridice a acestui tarif. În aceste condiții este inaplicabil principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile cu consecința imposibilității executării acestui tarif, abrogarea normei care reglementa tariful neavând nici un efect asupra executării voluntare sau silite a tarifelor stabilite prin procesele verbale de contravenție încheiate cu privire la fapte săvârșite anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Sentința instanței de fond determină o diferențiere de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept, cea a utilizatorilor drumurilor naționale, diferențiere care este permisă numai dacă se justifică din rațiuni obiective și rezonabile.
În speță nu s-a dovedit existența unor astfel de rațiuni, contestatoarea trebuind să beneficieze de aceeași situație juridică cu celelalte categorii de utilizatori ai drumurilor naționale până la 24.07.2012 și nu de tratament juridic diferit, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului constituțional al egalității în drepturi.
În ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției, acesta a fost comunicat contestatoarei prin procedura afișării în data de 25.11.2011, dovada făcând procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare care respectă cerințele impuse de lege. Nu se poate vorbi de inexistența titlului executoriu raportat la prevederile art. 37 din OG nr. 2 din 2001 și nici de privarea contravenientei de dreptul de a depune plângere.
În ce privește modalitatea de comunicare, decizia nr. 10 din 2013 pronunțată de ÎCCJ a fost publicată la 23.07.2013, ulterior afișării procesului verbal, decizia fiind aplicabilă doar pentru viitor.
În mod ilegal instanța de fond a reținut prescrierea executării sancțiunii contravenționale în condițiile în care procesul verbal a fost comunicat conform art. 14 din OG nr. 2 din 2001 în forma în vigoare la data săvârșirii contravenției, respectându-se termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii contestației la executare, menținerea executării silite înseși și a tuturor actelor de executare.
În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 2 din 2001, ale OG nr. 15 din 2002, ale Legii nr. 144 din 2012, Codului de Procedură Civilă.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Apelul a fost legal timbrat, motivat și formulat în termen.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
La 6.11.2015 apelanta a depus cerere de restituire a taxei de timbru, având în vedere că a depus de două ori taxa de timbru ce i-a fost pusă în vedere.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Tribunalul apreciază relevante dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor care prevede în cuprinsul art. 14 alin 1: „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.” art. 25 alin 1 „Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului” art. 27: „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.” Art. 37: „Procesul verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 31(…) constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.
Susținerile apelantei în sensul că decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ( care a stabilit caracterul subsidiar al comunicării prin afișare, în prealabil fiind necesară comunicarea prin poștă) s-ar aplica doar proceselor verbale de constatare a contravenției întocmite cu o dată ulterioară publicării deciziei în Monitorul Oficial al României nu pot fi primite. Decizia în cauză a fost pronunțată într-un recurs în interesul legii și are rol de interpretare a textului legal, nu de legiferare, astfel că nu se pune problema retroactivității, interpretarea dată de ÎCCJ fiind obligatorie în litigiile în curs de judecată sau ulterioare, indiferent de momentul întocmirii procesului verbal ce face obiectul analizei.
Așa după cum rezultă din actele dosarului și a reținut și prima instanță în mod corect, procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat petentei exclusiv prin afișare deși, potrivit prevederilor legale incidente, comunicarea trebuia să se efectueze în principal cu confirmare de primire, comunicarea prin afișare fiind subsidiară primei forme de comunicare rațiunea legii fiind aceea că, persoanei sancționate trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Apelanta nu a făcut dovada comunicării procesului verbal prin poștă, cu confirmare de primire, așa încât, comunicarea prin afișare nu poate fi considerată ca și comunicare legală a procesului verbal. D. consecință a acestui fapt devine incidentă prescripția executării sancțiunii contravenționale, dar mai mult decât atât, procesul verbal nu este titlu executoriu, astfel încât nici o mențiune din cuprinsul acestuia nu poate fi pusă în executare.
În ce privește dispozițiile art. II din Legea nr. 144 din 2012, tribunalul constată că la edictarea și interpretarea textului de lege nu s-a avut în vedere situația de față, în care un proces verbal de contravenție a fost întocmit anterior intrării în vigoare a legii dar nu a fost comunicat conform dispozițiilor legale precizate anterior, contravenientul neavând posibilitatea contestării lui în termen util. Având în vedere însă faptul că procesul verbal nu a devenit titlu executoriu, implicit nici despăgubirea la care a fost obligat nu poate fi executată silit, astfel încât analiza aplicabilității prevederilor legii nr. 144 din 2012 nu mai este necesară.
Pe de altă parte, dacă dispozițiile Legii nr.144 din 2012 ar trebui aplicate, interpretarea dată de prima instanță este una corectă, întrucât în caz contrar s-ar putea concluziona că un contravenient care a contestat un proces verbal întocmit anterior datei de 24.07.2012 ar fi favorizat în mod nejustificat față de un contravenient căruia nu i s-a comunicat legal un proces verbal întocmit anterior aceleiași date.
Faptul că doar tarifele contestate până la . Legii nr. 144/2012 pot fi anulate, nu înseamnă că cele necontestate își pot produce efecte în continuare și pot fi, deci, executate silit cu ignorarea efectelor textului dezincriminator prevăzut de art. I din Legea nr. 144/2012. Referirea strictă la tarifele contestate din art. II nu își propune să înlăture aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele necontestate.
Scopul reglementării din art. II din Legea nr. 144/2012 – aceea de anulare expresă a tarifelor contestate în instanță – nu a fost acela de a excepta de la anulare o parte din tarifele aplicate (cu consecința menținerii și executării lor), ci de a conferi o sancțiune expresă acelor tarife care sunt în curs de judecată, reglementând astfel situația tranzitorie a tarifelor contestate dar nedefinitive. În ce privește tarifele necontestate până la . Legii nr. 144/2012, fie că a expirat termenul de contestare, fie că termenul de contestare este încă în curs, reglementarea situației lor rezultă implicit din abrogarea prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a tarifului de despăgubire, articol care constituie reglementarea generală în materia înlăturării acestei sancțiuni. Aceste tarife care nu pot fi anulate de instanțe în lipsa unei învestiri a instanței, rămân fără efect, ca o consecință a abrogării sancțiunii, nemaiputând fi executate silit.
Referirile la natura contravențională sau necontravențională a tarifului de despăgubire, astfel cum rezultă din Decizia nr. 57/2012, Decizia nr. 385/2013, Decizia nr. 112/2014 pronunțate de Curtea Constituțională nu pot fi analizate fără a se lua în considerare faptul că măsura respectivă este dispusă doar în contextul constatării unei contravenții, titlul executoriu atât în ce privește sancțiunea aplicată cât și despăgubirea fiind același, procesul verbal de constatare al contravenției. Se constată astfel că nu se poate reține posibilitatea aplicării unui tarif de despăgubire în lipsa constatării contravenției, întrucât tariful reprezintă o măsură de reparare a prejudiciului produs ca urmare a constatării săvârșirii contravenției.
În consecință, tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile 8211 pronunțate de Judecătoria Iași la 18.06.2015 în dosarul nr._ i, sentință pe care o va păstra.
Întrucât apelanta a depus două ordine de plată cu nr._ din 25.08.2015 în valoare de 20 lei și nr._ din 9.10.2015 în valoare de 20 lei, raportat la dispozițiile art. 45 al. 1 lit. b din OUG nr. 80 din 2013, tribunalul va dispune restituirea taxei de timbru de la fila 18 dosar apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 8211 pronunțate de Judecătoria Iași la 18.06.2015 în dosarul nr._ pe care o păstrează.
Dispune restituirea către apelantă a taxei de timbru în cuantum de 20 lei achitată conform ordinului de plată cu nr._ din 9.10.2015, fila 18 apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.12.2015.
Președinte, C. I. | Judecător, L. H. | |
Grefier, D. M. B. |
Red./tehnored. L.H.
5 ex./19.01.2016
Judecător fond: A. D. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1868/2015. Tribunalul... → |
|---|
