Fond funciar. Decizia nr. 972/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 972/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 972/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Iulie 2015
Președinte - M. A.
Judecător - C. A.
Grefier - I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 972/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant M. A. și pe intimat C. L. DE FOND FUNCIAR COSTULENI REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR, intimat D. R., intimat C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI REPREZENTATĂ PRIN PREFECTUL JUDEȚULUI IAȘI, intimat B. M., intimat S. I., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2015, apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 309/26.09.2014 Judecătoria Răducăneni a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții D. R., B. M., S. I., C. L. DE FOND FUNCIAR COSTULENI, jud. Iași și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2014 sub nr._, reclamantul M. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR COSTULENI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI și D. R., constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/06.07.1998 și obligarea pârâtei C. L. de fond funciar Costuleni să întocmească documentația și să o trimită pârâtei C. Județeană de fond funciar Iași, iar această din urmă pârâtă să emită un nou titlu de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor legali ai defunctei S. I., respectiv S. I. și S. Z., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că titlul de proprietate contestat este emis în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor imperative ale art.13 alin.3 din Legea nr.18/1991 care prevede că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca aceștia să procedeze potrivit dreptului comun.
Arată reclamantul că potrivit rolului agricol eliberat de Primăria Comunei Costuleni pentru familia S. din satul Cozia, pe care este o corectură a numelui capului de familie din „I.” în „I.” neasumată prin semnătură ceea ce înseamnă că este vorba de un fals, familia S. este compusă din S. I. și copiii S. I. și S. Z..
Susține reclamantul că în urma operațiunii de falsificare, titlul de proprietate este emis doar pe numele fiului lui S. I., respectiv S. I., iar fiica S. Z. este exclusă în mod ilegal de la moștenirea mamei ei.
Mai susține reclamantul că numita S. Z. a fost soția sa și este în prezent decedată, iar în calitate de soț supraviețuitor este moștenitorul acesteia și are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta acțiune. Arată reclamantul că numitul S. I. este și el decedat, având ca moștenitor pe pârâta D. R..
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.13 alin.3 din Legea nr.18/1991.
Prezenta cerere este scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art.42 din Legea nr.1/2000.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar copii după următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr._/06.07.1998, buletine de identitate, certificat de naștere, extras rol agricol, certificat de căsătorie, certificat de deces.
La data de 05.05.2014 pârâta C. Județeană de fond funciar Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a precizat că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor persoanelor care au urmat procedura specială prevăzută de Legea nr.18/1991, în sensul că au formulat cerere de reconstituire și le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărârea comisiei județene, fiind necesar ca reclamantul să facă dovada că soția sa a urmat această procedură, iar în caz contrar acțiunea se impune a fi respinsă.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile Codului de proc. civ., Legii nr.18/1991, H.G. nr.131/1991 și H.G.nr.890/2005.
Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 28.08.2014, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu B. M. și S. I., depunând la dosar anexa 24 și certificate de moștenitor.
La termenul din data de 05.09.2014 instanța, în temeiul dispozițiilor art.78 Cod proc. civ., a dispus citarea în cauză a pârâtelor B. M. și S. I..
La solicitarea instanței, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași și pârâtele C. L. de fond funciar Costuleni și C. Județeană de fond funciar Iași au depus la dosar documentația care a stat la baza eliberării titlului de proprietate atacat.
Instanța de fond a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 26.09.2014, reclamantul, prin apărător, a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este soțul defunctei M. Z. (născută S.) care a fost fiica numitei S. I. și care a decedat la data de 03.11.1995, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._ și certificatul de deces ..C. nr._.
De asemenea, din extrasul din rolul agricol din anii 1959-1962 depus la dosar, pe lângă M. Z., numita S. I. a mai avut un copil, respectiv S. I. (cunoscut și sub numele de I. așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.59/2002).
La data de 06.07.1998 a fost eliberat de către pârâta C. Județeană Iași de fond funciar pe numele S. T. I., titlul de proprietate nr._ prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 2,0403 ha teren pe raza comunei Costuleni, jud. Iași.
Potrivit documentației, la baza emiterii titlului de proprietate s-a aflat cererea numitului S. I., fiul lui S. I., prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului adus de el în cooperativă în suprafață de 2,65 ha, declarația privind amplasamentul terenului, anexa de validare și Hotărârea din 27.07.1991.
La data de 24.04.1995, numitul S. I. a decedat, lăsând în calitate de moștenitor pe soția sa, S. N., conform certificatului de moștenitor nr.59/28.05.2002.
La rândul său, S. N. a decedat la data de 21.03.1996, lăsând în calitate de moștenitori pe pârâtele D. R., B. M. și S. I..
În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța de fond a reținut că din documentația depusă la dosar rezultă că defunctul S. I. a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața pe care acesta a predat-o la stat și nu pentru o suprafață care ar fi fost preluată de la mama sa. Această împrejurare rezultă atât din cererea și declarația solicitantului, cât și din anexa de validare depusă la dosar de pârâta C. Județeană de fond funciar Iași.
Pe de altă parte, chiar dacă cererea de reconstituire ar fi avut ca obiect terenul pe care mama solicitantului l-ar fi predat la stat, instanța de fond a reținut că singurul care a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de teren de 2,65 ha a fost numitul S. I., reclamantul nedovedind că și soția sa a formulat o cerere pentru același teren.
Instanța de fond a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 („stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate"), art. 11 alin. 3 („ stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere..."), art. 36 și art. 48 („ cetățenii români cu domiciliul în străinătate.....pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de terenuri agricole sau terenuri cu destinație forestieră...") din Legea nr. 18/1991, stabilirea (reconstituirea) dreptului de proprietate se face numai la cerere, depusă de fostul proprietar sau de către moștenitorii acestuia la primăria localității în raza căreia se afla terenul.
Din asamblul dispozițiilor Legii nr.18/1991, instanța de fond a constatat că legea stabilește o procedură administrativ-jurisdicțională cu caracter obligatoriu, astfel încât persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate care, în temeiul legilor fondului funciar, nu au urmat această procedură, nu pot pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unei titlu de proprietate. Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege persoana nemulțumită poate solicita finalizarea procedurii prin emiterea titlului de proprietate.
Astfel, stabilirea dreptului de proprietate în condițiile legilor fondului funciar se face la cerere, dreptul de proprietate fiind reconstituit sau constituit în temeiul și în condițiile acestei legi, care nu prevede( în ansamblul dispozițiilor sale) nici o excepție de la regula formulării unei cereri de către persoană interesată către comisia locală de fond funciar.
Cu alte cuvinte, pentru ca o persoană să fie înscrisă în titlul de proprietate emis în condițiile legilor fondului funciar este necesar ca aceasta să fi parcurs procedura administrativ-juridictională prevazută de lege (cerere adresată comisiei locale urmată de existența unei hotărâri de validare din partea comisiei județene).
Instanța de fond a constatat că soția reclamantului nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate atacat și, în consecință, pe numele acesteia nu există o hotărâre de validare. Chiar dacă soția reclamantului ar fi moștenitoarea autoarei S. I., aceasta nu înlătură obligativitatea formulării cererii de reconstituire pentru persoana care se consideră îndreptățită la stabilirea dreptului de proprietate.
Tot astfel, dispozițiile art.14 din H.G.nr.18/1991 (în vigoare la momentul formulării cererii de reconstituire și la data eliberării titlului de proprietate) și art.13 din H.G.nr.890/2005 (în vigoare în prezent) potrivit cărora în cazul mai multor moștenitori titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor nu pot fi interpretate decât coroborat cu art.8 din Legea nr.18/1991, art.12 din H.G.nr.131/1991, respectiv art.11 din H.G.nr.890/2005 potrivit cărora reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere. În consecință, în situația unei pluralități de moștenitori, titlul de proprietate va fi emis pe numele tuturor moștenitorilor care au făcut cerere de reconstituire cu respectarea ordinii de preferință stabilită de art.13 din H.G.nr.890/2005.
În consecință, întrucât soția reclamantului nu a formulat cerere de reconstituire pentru a beneficia de stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,65 ha pentru care a fost eliberat titlul de proprietate atacat, instanța de fond, în baza art.8, art.11 și art.13 din Legea nr.18/1991, a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere.
De asemenea, față de cele reținute mai sus din care rezultă că numita M. Z. nu a urmat procedura specială prevăzută de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,65 ha, instanța de fond a respins ca neîntemeiate și capetele de cerere având ca obiect obligarea la întocmirea și înaintarea documentației și emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele S. I. și S. Z..
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul M. A. care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ din 06.07.1998 emis de C. Judeteana de Fond Funciar a Judetului Iasi, la propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar a Comunei Costuleni, Judetul Iași, obligarea pârâtei C. Locala de Fond Funciar Costuleni să întocmeasca documentatia necesară și să o trimită pârâtei C. JUDETEANA DE FOND FUNCIAR IASI, pentru ca mai apoi aceasta să emita titlul de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor legali ai defunctei S. I. respectiv pentru S. lOAN si S. Z. și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului a arătat următoarele:
În fapt, titlul de proprietate sus mentionat este emis în mod nelegal cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 13 alineatul 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificarile si completarile ulterioare, în conditiile in care acest text de lege prevede că titlul de proprietate se emite pe numele tutror moștenitorilor, urmând ca aceștia să procedeze conform dreptului comun.
Astfel, apelantul a solicitat să se constate că, potrivit rolul agricol eliberat de Primaria Comunei Costuleni Județul Iași pentru familia S. din satul COZIA, se observă că, pe lângă o corectură a numelui capului de familie din I. în I., neasumată prin semnătură, ceea ce înseamnă că este vorba de un fals, familia S. este compusă din S. I. și copii S. I.(fiu) și S. Z. (fiică).
Ori,îin urma operațiunii de falsificare susmentionata, titlul de proprietate anterior mentionat este emis doar pe numele fiului lui S. I., numitul S. I., iar fiica lui S. I., numita S. Z. este exclusă astfel în mod ilegal de la moștenirea mamei ei.
Apelantul a făcut precizarea că S. Z. a fost soția sa, în prezent decedată, dar, în calitate de soț supraviețuitor, are calitatea de moștenitor al acesteia și calitate procesuală activă, ca urmare, solicită ca soția sa să fie înscrisă și ea în titlul de proprietate alaturi de fratele ei S. I., care este, de asemenea, în prezent decedat, moștenitori acestuia fiind pârâții menționați mai sus. În dovedirea celor aratate mai sus, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificarile și completările ulterioare, precum și prevederile referitoare la calea de atac a apelului.
Intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarant de reclamantul M. A. și păstrarea sentinței atacate.
A invocate dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, conform cărora “De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperative sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora…”, iar conform alin. 3, “Stabilirea dreptului de propiretate se face, la cerere…”.
De asemenea, a invocat dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, conform cărora “Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii.”
“Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cot ace li se cuvine din terenurile care le-au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinate pe numee tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.”
Intimata a menționat că titlul de proprietate se emite pe numele persoanelor care au urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, în sensul că au formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și că le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre a Comisiei Județene de Fond Funciar sau prin hotărâre judecătorească.
Intimata a solicitat ca, în cazul admiterii apelului, să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată și a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând apelul de față, tribunalul reține următoarele:
Apelantul reclamant M. A. este soțul supraviețuitor al Zamfirei M.(fostă S.), sora lui S. I., decedat la rândul său, având ca moștenitori pe pârâtele D. R., B. M. și S. I., aspecte ce rezultă din actele depuse la dosar.
La apariția Legii 18/1991, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după S. I., doar fratele soției reclamantului – S. I., așa cum rezultă din copia cererii aflată la fila 70 dosar de fond.
Cu toate că M. Z., în calitate de fiică ar fi avut dreptul la moștenire după mama sa, aceasta nu a formulat cerere de reconstituire(moștenire) a dreptului de proprietate. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că fratele său S. I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate doar în numele său pentru suprafața de 2,65 ha la data de 20.03.1991, cerere înregistrată sub nr. 4465/20.03.1991. Nu s-a invocat și nu s-a administrat în cauză nici o probă care să facă dovada că S. I. a formulat cerere de reconstituire și pentru sora sa.
Cererea cumnatului reclamantului a fost validată prin Hotărârea Comisiei Județene Iași din data de 17.07.1991 și, ulterior, s-a emis titlul de proprietate nr._/06.07.1998 pe numele lui S.. T. I..
Potrivit art. 8 alin.1 și 2 din Legea 18/1991 rep., stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face în condițiile stabilite de prezenta lege, de ea beneficiază persoanele care s-au înscris în CAP-uri, moștenitorii acestora precum și alte categorii de persoane prevăzute de lege.
Potrivit art.9 alin.3, cererile formulate de persoanele îndreptățite se depun la Primăria localității unde se află terenul, fie personal fie prin poștă cu confirmare de primire, în termen de 90 de zile de la . legii.
În conformitate cu art. 9 alin. 4 și 5 din Legea 18/1991 rep. cererea trebuie să cuprindă numele și prenumele persoanei solicitante, domiciliul său calitatea de titular sau moștenitor, suprafața de teren solicitată, cerere la care va atașa documentele doveditoare ale dreptului pretins și calității solicitantului.
Potrivit art.11 al. 3 din același act normativ, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere pe baza situației terenurilor deținute de CAP la 01.01.1990, a celor înscrise în sistemul cadastral general în registrul agricol al localității.
Pentru a beneficia de prevederile legii fondului funciar, persoana îndreptățită trebuie să fi formulat cerere scrisă adresată Comisiei Locale, însoțită de actele doveditoare, ori reclamantul, prin actele depuse la dosar nu a dovedit că soția sa a uzat de acest drept.
Raportat la legalitatea emiterii titlului pe numele autorului intimatelor persoane fizice, legalitate care a fost constatată de instanța de fond, orice altă cerere de reconstituire formulată ulterior chiar și pentru aceeași suprafață nu constituie o cauză de nulitate absolută.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 1 din H.G 890/2005,…stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar.
Formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de către un singur moștenitor, în nume propriu și în condițiile în care legislația nu îl obligă să precizeze și celelalte persoane îndreptățite, nu poate fi asimilată cu un act de conservare a patrimoniului în sensul dorit de apelant și anume temei de fapt și de drept determinant pentru constatarea nulității titlului de proprietate criticat.
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art.14 din H.G.nr.18/1991, precum și art.13 din H.G.nr.890/2005 potrivit cărora în cazul mai multor moștenitori titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, nu pot fi interpretate decât coroborat cu art.8 din Legea nr.18/1991, art.12 din H.G.nr.131/1991, respectiv art.11 din H.G.nr.890/2005, potrivit cărora reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere. În cazul unei pluralități de moștenitori, titlul de proprietate va fi emis pe numele tuturor moștenitorilor care au făcut cerere de reconstituire, cu respectarea ordinii de preferință stabilită de art.13 din H.G.nr.890/2005.
Întrucât nu s-a făcut dovada că soția apelantului a formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de 2,65 ha pentru care a fost eliberat titlul de proprietate atacat, instanța de fond, în mod corect, în baza art.8, art.11 și art.13 din Legea nr.18/1991, a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere.
Întrucât soția apelantului reclamant M. Z. nu a urmat procedura specială prevăzută de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,65 ha, în mod corect, instanța de fond a respins ca neîntemeiate și capetele de cerere având ca obiect obligarea la întocmirea și înaintarea documentației și emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele S. I. și S. Z..
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 309/26.09.2014 a Judecătoriei Răducăneni, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 309/26.09.2014 a Judecătoriei Răducăneni, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată azi 07.07.2015; soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
A.M. A.C. B.I.
Redactat: A.C./6 EX
Judecător de fond: G. R. M., Judecătoria Răducăneni
| ← Superficie. Decizia nr. 983/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1187/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








