Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-01-2015, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 12392/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Ianuarie 2015
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 103/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta L. V. împotriva sentinței civile nr. 7754/2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații: B.E.J.A I. D. ȘI S. C. I., R. I. și . IAȘI, având ca obiect contestație la executare disjungere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se referă că apelul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Apelul se află la primul termen de judecată și din oficiu, în temeiul disp. art. 131 N.C.P.C. instanța procedează la verificarea competenței sale și constată că, potrivit disp. art. 95 al.2 NCPC, Tribunalul Iași este competent general, material și teritorial să judece prezentul apel.
Instanța constată că apelul este insuficient timbrat și că i s-a pus în vedere apelantei, prin citație, să achite diferența de taxă de timbru aferentă apelului declarat și originalul dovezii de achitare a taxei deja achitate, iar apelanta nu s-a conformat acestei dispoziții și rămâne în pronunțare pe netimbrarea cererii de apel.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr. 7554/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost anulat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității actelor, formulat de reclamanta L. V. în contradictoriu cu S.C. Z. C. S.R.L pentru lipsa determinării obiectului.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a B. „I. D. și S. C. I.” în acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea L. V., în contradictoriu cu B. „I. D. și S. C. I. și, în consecință a fost respinsă contestația la executare formulată în contradictoriu cu acest intimat pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
A fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executarea ce face obiectul dosarului de executare nr. 2237/2013 al B. „I. D. și S. C. I.” formulată de contestatoarea L. V., în contradictoriu cu intimatul R. I..
A fost obligată contestatoarea L. V. să plătească B. „I. D. și S. C. I.” cheltuieli privind multiplicarea și înaintarea la instanță a dosarului de executare în sumă de 19,84 lei.
Prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2013 la data de 27.11.2013, reclamanta/contestatoare L. V. i-a chemat în judecată pe pârâții/intimați: B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, S.C. Z. C. S.R.L., P. G. și R. I., într-o acțiune având ca obiect: pretenții și contestație la executare, solicitând instanței: să anuleze actele de executare silită în dosarul de executare silită nr.2237/2013 al B. I. D. și S. C. I.”, respectiv somație din 18.11.2013, încheierea de încuviințare a executării silite și încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de judecată; să anuleze actele de executare silită în dosarul de executare silită nr.2142/2013 al B. I. D. și S. C. I.”, respectiv somație din 18.11.2013, încheierea de încuviințare a executării silite și încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de judecată; inclusiv dovezile de comunicare a actelor procedurale (ștampila cu plicul S.C. Z. C. SRL Iași), suspendarea executării silite în dosarele de executare silită indicate, să se constate că are un drept de retenție asupra corpului de proprietate indicat în sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei Iași până la plata sumelor reprezentând cheltuieli ocazionate, despăgubiri, daune, datorate de către P. G., obligarea B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.” la restituirea sumei de 70.000 lei, reținută ilegal, constatarea caracterului fals al comunicărilor efectuate în dosarul de executare către aceasta, obligarea pârâtei P. G. la plata prestațiilor efectuate la imobil.
În motivarea de fapt a cererii reclamanta arată că pârâta P. G. obținut în anul 2012 un corp de imobil naționalizat, același pe care reclamanta l-a cumpărat în anul 1992 și în care a investit mulți bani.
Reclamanta arată că va completa motivarea cererii, invocând în drept: art. 610, 1004, 1026,_ C. civil, lg. 50/1991, Lg. 350/2001, Lg. 188/2000.
Prin rezoluția privind regularizarea cererii de chemare în judecată, instanța, față de obiectul impropriu formulat și motivele insuficiente, a pus în vedere reclamantei plata unei taxe de timbru provizorii de 242,32 lei pentru capătul doi de cerere și 50 lei pentru capătul trei de cerere, arătând că pentru prima pretenție litigioasă constând în „obligație de a face” taxa de timbru nu a putut fi stabilită. Instanța a solicitat reclamantei să precizeze pretențiile litigioase în mod clar, motivele de fapt și de drept în mod distinct, dosarul de executare în raport cu care se solicită suspendarea executării silite, mijloacele probatorii.
Prin precizările formulate în data de 11.12.2013, reclamanta a indicat CNP-ul și numărul de telefon.
În ceea ce privește pretenția formulată în contradictoriu cu ., reclamanta a arătat, din nou, în mod generic, că solicită „constatarea nelegalității modului de comunicare a corespondenței primite de la B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”.
Reclamanta a arătat că formulează contestație la executare în dosarele de executare nr. 2237/2013 și 2142/2013 ale B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, iar în raport cu pârâtul B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, solicită și obligarea acestuia la „predarea sumei de 64.772,62 lei, reținută în baza procesului verbal din 12.12.2012, în dosarul de executare silită nr. 42/2012 al aceluiași B.E.J.A.
În ceea ce privește contestația la executare în dosarul nr. 2142/2013 ale B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, reclamanta/contestatoare arată că nu este de acord cu cuantumul cheltuielilor de executare silită, pe care le apreciază abuzive.
În raport cu aceeași executare silită, față de intimata/pârâta P. G., solicită și „constatarea de către instanță a unui drept de retenție al corpului de imobil ce i-a fost restituit până la plata de către aceasta din urmă a sumelor de bani privind consolidarea, renovarea, îmbunătățirile la imobil precum și procesele de evacuare a țiganilor și igienizările acestuia”
În ceea ce privește executarea silită în dosarul nr. 2237/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, formulată în contradictoriu cu intimatul R. I., contestatoarea reclamantă, arată, de asemenea că „nu este de acord cu plata cheltuielilor de executare silită, pe care o consideră abuzivă”.
Reclamanta contestatoare a atașat acestor precizări dovada achitării taxei provizorii de timbru de 343 lei, respectiv; 192 lei pentru contestația la executare în dosarul nr. 2142/2013 ale B.E.J.A. I. D. și S. C. I.”, 100 lei pentru contestația la executare în dosarul nr. 2237/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.” și 50 lei pentru suspendarea executării silite în dosarul nr. 2237/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”.
În data de 09.01.2013 P. G. formulează întâmpinare, solicitând instanței să o oblige pe contestatoarea/reclamantă să îți precizeze acțiunea care pentru unele capete de cerere apare ca lipsită de temei legal. Este vorba despre pretenția privind instituirea unui drept de retenție care în lipsa precizării obiectului nu apare ca suficient de terminată și în raport cu care reclamanta nu a achitat taxă de timbru, drept pentru care se impune anularea acesteia ca netimbrată.
Astfel, intimata/pârâtă arată că în dosarul de executare silită nr. 42/2012 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.” executare silită a fost finalizată în decembrie 2012 prin vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea contestatoarei-debitoare. L. V. a formulat două contestații la executare, una care a făcut obiectul dosarului de executare nr._/245/2012, respinsă definitiv și una care face obiectul dosarului de executare silită nr._/245/2013, respinsă în primă instanță, cu termen de judecată în recurs.
Pârâta solicită instanței să respingă contestațiile la executare formulate întrucât actele de executare: încheierea de încuviințare a executării silite și somația de executare au fost emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale. De asemenea, se solicită respingerea cererilor de suspendare a executării silite și obligarea reclamantei/contestatoare la plata cheltuielilor de judecată.
La primul termen de judecată, acordat în cauză la data de 01.04.2014, instanța a constatat că pretențiile litigioase formulate de reclamanta contestatoare pot fi structurate în trei categorii distincte, respectiv:
1. contestație la executare în dosarul nr. 2237/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, formulată în contradictoriu cu intimații: B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, R. I. și S.C. Z. C. S.R.L., având ca obiect contestarea încheierii de încuviințare a executării silite, a somației de plată și a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și pretenția generică formulată în contradictoriu cu S.C. Z. C. S.R.L.
2. contestație la executare în dosarul nr. 2142/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, formulată în contradictoriu cu intimații: B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, P. G. și S.C. Z. C. S.R.L., având ca obiect contestarea încheierii de încuviințare a executării silite, a somației de plată și a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum pretenția generică formulată în contradictoriu cu S.C. Z. C. S.R.L.
În raport cu P. G. instanța constată că reclamanta/contestatoare a formulat și un capăt de cerere insuficient determinat privind constatarea unui drept de retenție.
3. contestație la executare în dosarul nr. 42/2012 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, formulată în contradictoriu cu intimații: B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.” și S.C. Z. C. S.R.L..
Prin încheierea de ședință de la același termen de judecată instanța a dispus disjungerea pretențiilor litigioase după distincțiile de mai sus, pentru pretențiile având ca obiect contestație la executare în dosarul nr. 2237/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, formulată în contradictoriu cu intimații: B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”, R. I. și S.C. Z. C. S.R.L., prin care se contestă încheierea de încuviințare a executării silite, somația de plată și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și pentru pretenția generic formulată în contradictoriu cu S.C. Z. C. S.R.L., privind constatarea nelegalități comunicărilor efectuate în dosarul de executare nr. 2237/2013 prin intermediul acestui pârât, formulându-se prezentul dosar, înregistrat sub nr._ la data de 07.04.2014, prin repartizare manuală la același complet.
Prin încheierea de disjungere instanța a pus în vedere contestatoarei să facă dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 67, 6 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite. În raport cu . instanța a pus în vedere contestatoarei să precizeze pentru fiecare dosar de executare în parte care sunt actele de comunicare contestate ca nule/false și să justifice interesul în susținerea pretenției și calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Prin încheierea din data de 29.04.2013, pentru considerentele reținute în conținutul acesteia, instanța a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite care face obiectul dosarului de executare nr. 2237/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”.
La același termen de judecată instanța invocă, din oficiu și excepția de inadmisibilitate a pretenției formulate în contradictoriu cu S.C. Z. C. S.R.L., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. „I. D. și S. C. I..
Prin precizările depuse în data de 29.04.2014, după ședință, contestatoarea arată că parte din înscrisurile întocmite de S.C. Z. C. S.R.L. sunt false și solicită instanței să pună în vedere pârâtei să depună la dosar toate comunicările întocmite în dosarul de executare.
La termenul din 27.05.2014 instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția privind nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa determinării obiectului în raport cu capătul de cerere privind anulare/nulitate comunicări precum și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, dând eficiență dispozițiilor imperative ale art. art. 248 alin. 1 C. proc. civ., potrivit cu care „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii”, instanța a reținut că în cauză au fost invocate:
- excepția de nulitate a pretențiilor având ca obiect constatarea nulității actelor de comunicare, formulat de reclamanta L. V., în contradictoriu cu S.C. Z. C. S.R.L., pentru lipsa determinării obiectului;
- excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.”.
Față de excepția de nulitate a pretenției anterior enunțate pentru lipsa determinării obiectului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 194 lit.c N.C.P.C., reclamantul are obligația de a indica în cererea de chemare în judecată: „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare”.
Potrivit dispozițiilor art. 196 N.C.P.C.: „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă”.
Reclamanta/contestatoare L. V. a formulat inițial o cerere de chemare în judecată împotriva mai multor pârâți, prin care a contestat în mod generic acte de executare în mai multe dosare de executare, a solicitat suspendarea unor executării silite, dar și pretenții de drept comun în raport cu unii dintre cei chemați în judecată. Deși instanța a pus în vedere reclamantei/contestatoare în mod succesiv, să precizeze cadrul procesual cu privire la obiect și să timbreze la valoare, aceasta a stăruit în a formula apărări vagi, generice, ignorând dispozițiile puse în vedere de către instanță.
Astfel, reclamanta a refuzat să indice, în concret și nominal, actele de comunicare din dosarul de executare nr. 2142/2013 al B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.” în raport cu are se consideră lezată, pentru a se aprecia inclusiv asupra interesului său și a calității procesuale pasive a celui din urmă pârât, deși obligația procesuală cuprinsă în dispozițiile art. 194 lit.c, precum și sancțiunea specifică din art. 197 N.C.P.C. i-au fost aduse la cunoștință. Prin urmare, excepția procedurală de nulitate a cererii de chemare în judecată pentru lipsa obiectului a fost admisă, fiind inutilă cercetarea excepției de fond a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului/intimatului S.C. Z. C. S.R.L.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a B., invocată din oficiu, având în vedere că biroul executorului judecătoresc este un organ de executare, nefiind parte a raportului juridic litigios, față de care să poată fi invocată identitatea de drepturi și obligații, impusă de definiția calității procesuale pasive.
Pe fondul contestației la executare, instanța a reținut:
Prin cererea dedusă judecății, contestatoarea L. V. a solicitat anularea încheierii de încuviințare a executării silite, a somației de plată și a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare. Singurul motiv invocat a fost, însă, cel legat de nelegalitatea modului de stabilire a cheltuielilor de executare.
Instanța a reținut, astfel, că prin cererea de executare silită din data de 25.10.2013, intimatul R. I. a solicitat B.E.J.A. „I. D. și S. C. I.” punerea în executare silită a titlului executoriu sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Iași prin care L. V., alături de alți contestatori, a fost obligată să plătească creditorului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 05.11.2013 (dosar nr._/245/2013). Prin încheierea nr.1 din 18.11.2013 (fila 60 dosar) executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită în dosarul execuțional nr. 2237/2013, la suma de 676 lei, compusă din: 186 lei redactare adrese și consumabile, 20 lei taxă de timbru, 98 lei taxe poștale, 124 lei consultații privind constituirea actelor de executare și 248 lei onorariu executorului judecătoresc, cheltuieli stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin.3 NCPC, art. 36 Lg. 188/2000, Ordinul MJ 2550/2006, modificat prin ordinul MJ 2561/2012.
În lipsa indicării în concret a sumelor pe care contestatoarea le apreciază ca nelegal incluse în cheltuielile de executare și a temeiului de drept, instanța apreciază că cheltuielile de executare au fost corect calculate, având în vedere dispozițiile anterior citate.
De asemenea, instanța a constatat că nu există motive de nulitate a încheierii de încuviințare a executării silite care respectă întrutotul condițiile impuse de dispozițiile art. 664-665 N.C.P.C., somația adresată debitoarei contestatoare la data de 18.11.2013 îndeplinind de asemenea condițiile formale impuse de dispozițiile art. 667 și 892 N.C.P.C.
Actele de procedură au fost comunicate contestatoarei la căsuța poștală indicată de aceasta ca și adresă de comunicare în data de 21.11.2013 (fila 61 dosar verso), dar și la domiciliul activ (fila 62 dosar) prezenta contestație fiind, de altfel, formulată la numai 5 zile de la comunicare împrejurare care, coroborat cu faptul că L. V. a atașat cererii actele contestate, atestă faptul că le-a primit potrivit mențiunilor din cuprinsul lor, comunicarea fiind realizată în mod legal.
În concluzie, contestația la executarea fost respinsă.
În temeiul dispozițiilor art.716 alin.2 N.C.P.C., având în vedere cererea formulată de executorul judecătoresc (fila 19 dosar) și decontul de cheltuieli justificat prin factura de la fila 21 dosar, instanța a obligat contestatoarea să plătească acestuia suma de 19,84 lei cu titlu de cheltuieli privind multiplicarea și înaintarea la instanță a dosarului de executare.
În temeiul dispozițiilor art. 22 alin.6 N.C.P.C. instanța a constatat că intimatul R. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare reclamanta contestatoare L. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La dosar, contestatoarea a depus, prin fax, chitanța prin care a dovedit achitarea taxei de 10lei, menționând că va depune originalul prin registratură. Pentru termenul de judecată din data de 29.01.2015, in baza disp. art.26 din O.U.G. 80/2013, s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a achita diferența de taxă de timbru de 86,16lei, solicitând a se depune și chitanța originală pentru suma de 10 lei, amintită anterior.
La termen, având în vedere că obligațiile legale nu au fost îndeplinite de contestatoare, Tribunalul face în cauza aplicarea dispozițiilor art.36 din O.U.G.80/2013 și art 197 din NCPC, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În aceste condiții, constatând situația anterior expusă, Tribunalul va anula ca insuficient timbrată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de contestatoarea L. V. împotriva sentinței civile 7554/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.01.2015.
Președinte, Judecător,
D. I. D. C.
Grefier,
C. D.
Red. D.C.
Tehnored. D.C.+ C.D.
5 EX./17.02.2015
Jud. fond. Z. – L. M. O.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 116/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








