Grăniţuire. Decizia nr. 1290/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1290/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1290/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 13 Octombrie 2015

Președinte - M. A.

Judecător S. F.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILA Nr. 1290/2015

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanții A. Lucreția, A. C. M. și A. C. C. împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014 a Judecătoriei Iași,.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față

Prin sentința civilă nr._/06.11.2014 a Judecătoriei Iași, s-au dispus următoarele: s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. Lucreția domiciliată în oraș Podul I., șos. Național, ., .,jud. Iași, A. C. M. domiciliat în mun. Iași, bld. Socola, nr.4A, ., ., jud.Iași și A. C. C. domiciliat în șos. Național, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. P. domiciliat în B., ., ., jud. Brasov având ca obiect revendicare și grănițuire.

S-a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 20,50 mp situată în intravilanul orașului P. Iloaiei, . în sector cadastral . proprietatea și posesia să fie exercitată de reclamanți asupra suprafeței totale de teren de 245,50 mp din care face parte și terenul menționat anterior.

S-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților conform aliniamentului identificat în schița anexă nr.1 la raportul de expertiză topografică întocmit de către expert tehnic M. I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre (fila 89 dosar) respectiv punctele 1,2,3,4,5,6,6".

S-a obligă pârâtul să ridice construcția „coteț” identificată potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de către expert tehnic M. I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre (fila 89 dosar) respectiv C2.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți și respinge cererea pârâților cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02.08.2013, sub nr._ , reclamanții A. C. M., A. Lucreția si A. C. C. au chemat în judecată pe pârâtul C. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe aceasta din urmă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren ocupată din proprietatea reclamanților teren situat în . oraș. Podul Iloaiei jud. Iași. Totodată aceștia au solicitat stabilirea liniei de hotar care desparte cele două proprietăți și obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor anexe gospodărești și toate obiectele ce-i aparțin de pe terenul acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că o parte din teren a fost cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5928/25.11.1997 iar cealaltă parte a fost dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 68/05.09.2011, înscris în cartea funciară sub nr._ a UAT Podul Iloaiei, conform încheierii nr._/2011.

Ulterior a observat că gardul dinspre vecinul C. P. ,s-a deteriorat pe toata lungimea lui astfel încât o fâșie lungă de 17 m și lată de 0,6 m situată pe lângă peretele casei este în prezent ocupată de pârât.

Deși a încercat sa rezolve pe cale amiabila litigiul nu a găsit înțelegere fiind astfel nevoiți sa promoveze prezenta acțiune.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedire ,reclamanta a depus contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5928/25.11.1997, plan de amplasament si delimitare a imobilului, fisa imobilului si schite cadastrale, certificat de moștenitor 68/05.09.2011.

Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.

In temeiul art. 258 instanta a incuviintat pentru reclamanți proba cu inscrisuri, si expertiza topocadastrala .

In cauza s-a efectuat o expertiza topocadastrala fiind efectuata de catre expert ing. M. I. .

Revendicarea este o acțiune reală, întemeiată pe dreptul de proprietate, prin care se cere predarea posesiunii unui bun de către cel ce se pretinde proprietarul acestuia.

În cadrul acestei acțiuni, reclamanții, în considerarea dispozițiilor art. 249 Cod proc. civil potrivit căruia cel ce face o propunere în justiție trebuie să o dovedească, îi incumbă sarcina probei cu privire la două împrejurări, și anume că este proprietarul bunului revendicat, iar pârâtul are posesia nelegitimă.

Astfel, reclamanții A. C. M., A. Lucreția si A. C. C. sunt coproprietarii terenului dobândit prin certificatul de moștenitor nr. 68/2011 și prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5928/25.11.1997.

Astfel ,prima condiție de admisibilitate a acțiunii în revendicare ,aceea de proprietar asupra terenului în litigiu este întrunită în persoana reclamantei.

În ceea ce privește posesia asupra terenului ,din concluziile raportului de expertiză topografică coroborate, cu susținerile părților și cu înscrisurile existente la dosar, rezultă că aceasta este exercitată de către pârâtul neproprietar.

Pe cale de consecință ,având în vedere disp.art. 555 din Codul Civil instanța apreciază că acțiunea reclamanților este întemeiată si urmează a fi admisă iar pârâtul C. P. va fi obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 20,50m.p. teren intravilan, situat în orașul Podul Iloaiei, județul Iasi între punctele 1-6; 6 ; G; F; E; D; C; B;A;1 conform raportului de expertiză omologat cauzei

În ceea ce-l privește pe pârâtul C. P., instanța reține în consecință, că din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul exercită o posesie nelegitimă asupra terenului reclamantei care a fost delimitat și identificat prin raportul de expertiză și din concluziile căruia rezultă că aceasta îl ocupă în totalitate, acțiunea în revendicare formulată fiind în consecință fondată.

Conform dispozițiilor art. 560 Cod civil, „ proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstruirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare,suportând în mod egal,cheltuielile ocazionate de aceasta”.

Textul consacră un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate - create de vecinătate - în temeiul cărora proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective și marcarea acesteia prin semne materiale.

Potrivit raportului de expertiză efectuat hotarul dintre propritati fiind stabilit în concordanță cu actele de proprietate.

În consecință, instanța a admis acțiunea și a dispus delimitarea fondurilor învecinate,stabilind linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și proprietatile paratului astfel cum a fost identificat în schița anexă a raportului de expertiză efectuat de expert M. I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Astfel instanța a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantei și proprietatea pârâtului C. P. conform aliniamentului 1,2,3,4,5,6,6`.identificat în schița anexă la raportul de expertiză topografică întocmit de către expert tehnic ., respectiv pe distanța de 32,66 m, .

În consecință, pentru garantarea dreptului de proprietate al reclamanților și asigurarea exercitării de către aceștia a unei posesii utile, instanța a obligat pârâtul să ridice construcția “coteț”, așa cum a fost acesta identificată și delimitat în raportul de expertiză specialitatea topografie, respectiv C2.

În conformitate cu disp.art. 560 și art. 453 Cod proc.civilă, intanța a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuierli de judecată și va respinge cererea părăților de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată fiind parte căzută în pretenții..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. Lucreția, A. C. M. și A. C. C. criticând-o sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.

În fapt arată apelanții în motivarea cererii, deși au solicitat cheltuieli de judecată iar acțiunea lor a fost admisă, în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți.

Solicită admiterea cererii de apel și acordarea cheltuielilor de judecată așa cum au fost dovedite.

Legal citat, intimatul C. P. a formulat întâmpinare.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de apel formulate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, instanța constată că apelul este fondat.

Reține tribunalul că prin sentința civilă nr._/06.11.2014 a Judecătoriei Iași, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. Lucreția, A. C. M. și A. C. C. în contradictoriu cu pârâtul C. P. având ca obiect revendicare, grănițuire și ridicare construcții.

Deși prin concluziile depuse la instanța de fond din 20.06.2014 (fila 131-132 )reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariul pentru expert, în mod greșit s-a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Reține tribunalul că reclamanții-apelanți au efectuat la instanța de fond cheltuieli de judecată în cuantum de 1395 lei reprezentând taxă de timbru de 120 lei și onorariu expert de 1275 lei.

Față de aceste considerente, instanța în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, va admite apelul formulat de reclamanți și va schimba în parte sentința Judecătoriei Iași doar pentru capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, în sensul că va obliga pârâtul să achite reclamanților cheltuielile de judecată în sumă de 1395 lei.(art.453alin.1 Cod de procedură civilă)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamanții A. Lucreția, A. C. M. și A. C. C. împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în parte în sensul că:

Obligă pe pârâtul C. P. să plătească reclamanților A. Lucreția, A. C. M. și A. C. C. suma de 1395 lei reprezentând cheltuieli de judecată .

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunțată azi 13.10.2015;soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,

M. A.

Judecător,

S. F.

Grefier,

I. B.

Red. A.M. tehnored. B.E.D.

2 EX. /21.10.2015

JUD. FOND V. V. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 1290/2015. Tribunalul IAŞI