Grăniţuire. Decizia nr. 251/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 251/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 34361/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 24 Februarie 2015

Președinte - S. F.

Judecător M. M.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 251/2015

Pe rol fiind judecarea cauzei civile apelul promovat de reclamantii B. D. si B. M. împotriva sentinței civile nr.9123/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi în contradictoriu cu intimații P. M., S. M., P. M., P. A., având ca obiect grănițuire revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 10.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.0._, când,

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 9123/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanții B. D. și B. M. în contradictoriu cu pârâții P. M., S. M., P. C., decedat în timpul procesului, cu moștenitorii P. M. și P. A., ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții B. D. și B. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M., P. C. și S. M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună grănițuirea terenurilor acestora, obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 30,13 mp, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4304/1996, P. M., P. C., P. M. și S. M. au vândut către S. D., suprafața de 200 mp, din suprafața totală de 300 mp, situată în Iași, ..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3410/2000, B. D. și B. M. au cumpărat de la A. C. și A. P., suprafața de 199,70 mp teren construit și neconstruit, amplasat în intravilanul mun. Iași, ., cvartalul 60, din care 169,72 mp teren curte, în .) și 29,98 mp teren construcție, în ./1), împreună cu o fundație de casă, amplasată pe terenul de mai sus, cu o suprafață construită de 29,98 mp.

S-a făcut mențiunea, în contract, că imobilul a fost dobândit de către vânzători de la A. C. și A. P., prin cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5372/1999, de la S. D..

Instanța de fond a constatat că, în contract, este menționat greșit că terenul cumpărat are o suprafață de 199,70 mp, din care 169,72 mp teren curte și 29,98 mp teren construcție, greșeală care se regăsește și în secțiunea „A” din fișa bunului imobil.

În realitate, terenul de 29,98 mp reprezintă suprafața construită, inclusă în suprafața de 169,72 mp și nu alăturată acesteia. Astfel, la secțiunea „B” din fișa bunului imobil, se menționează că suprafața de 29,98 mp reprezintă temelia construcției, și care, astfel cum rezultă din schița inserată în cuprinsul acestei fișe, este situată pe suprafața de 169,72 mp și nu în continuarea acesteia.

Faptul că suprafața de 29,98 mp face parte din totalul de 169,72 mp rezultă și din numerotarea parcelelor, suprafața mai mare de 169,72 mp fiind amplasată în .), iar cea de 29,98 mp în ./1), parte componentă a celei dintâi.

Instanța de fond a constatat, că A. C. și A. P. au cumpărat, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5372/1999, de la S. D. suprafața de 169,72 mp, pe care au înstrăinat-o, ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3410/2000, către B. D. și B. M..

Instanța de fond nu a avut în vedere expertiza topo-cadastrală efectuată în cauză, întrucât nu a fost avizată de către OCPI Iași, și a remarcat faptul că expertul desemnat concluzionează, de asemenea, că în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3410/2000 și în fișa bunului imobil, la secțiunea „A”, s-a înscris și suprafața construcției, care s-a adunat la suprafața totală a terenului, ceea ce este greșit, iar conform coordonatelor, suprafața totală era de 171 mp.

În cartea funciară, reclamanții au fost înscriși cu o suprafață de 177 mp teren, rezultată în urma măsurătorilor (copii încheiere OCPI, plan de amplasament și tabel de mișcare parcelară).

Instanța de fond a constatat, că pârâții nu dețin fără drept vreo suprafață de teren ce aparține reclamanților, conform disp. art. 563 C.civ., cererea de revendicare, fiind nefondată.

De asemenea, instanța de fond a reținut că nu se impune nici grănițuirea proprietăților, având în vedere că limita de hotar dintre acestea rezultă clar din planul de amplasament înregistrat la O.C.P.I. și care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la suprafața de 177 mp teren în cartea funciară.

Prin urmare, față de situația reținută, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța de fond a respins cererea reclamanților cu privire la cheltuielile de judecată, nefiind întrunite condițiile art. 274 C.pr.civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. D. și B. M., motivând că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 199,70 mp teren construit și neconstruit, situat în Iași, ., așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3410/2000.

S-a motivat că în cursul anului 2005 a început construcția pe teren și în anul 2008 au făcut actele pentru înscrierea în cartea funciară a imobilului în urma măsurătorilor descoperind că suprafața nu corespundea cu cea cumpărată, lipsind 22,70 mp, dar au fost de acord cu înscrierea în cartea funciară a terenului categoria de folosință curți construcții cu suprafața de 177 mp întrucât aveau nevoie de această intabulare pentru obținerea unui credit bancar.

S-a precizat că ulterior au aflat că această suprafață de teren este deținută de vecinii P. M., P. C. și S. M., iar din declarația martorului vecin B. V. rezultă că între proprietatea B. și proprietatea P. a existat un altfel de gard decât cel actual, care era mai mic și ușor de mutat și în urma măsurătorilor făcute la fața locului de un expert topo cu 2 ani înainte, s-a descoperit că proprietatea P. este mai mare decât în acte.

Un alt motiv de apel este faptul că expertiza efectuată în cauză nu este lămuritoare pe deplin, prima variantă a expertizei fiind cea corectă, în anexa 2 evidențiindu-se suprafața de 27 mp din terenul ce-l ocupă pârâții, iar propunerea de grănițuire este corectă.

Ulterior, în suplimentul la raportul de expertiză, expertul precizează în mod nejustificat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3410/2000, prin care reclamanții au cumpărat suprafața de 199,70 mp, este întocmit greșit în urma erorii din documentația cadastrală avizată sub nr._/1999.

S-a motivat că instanța de fond nu a ținut cont de probatoriul administrat atunci când a precizat că prin contractul de vânzare-cumpătare autentificat sub nr. 4304/1996, P. M., P. C., P. M. și S. M. au vândut către S. D. suprafața de 200 mp din suprafața totală de 300 mp situată în Iași, . și că prin contractul 3410/2000 reclamanții au cumpărat suprafața de 199,70 mp teren construit și neconstruit amplasat în intravilan Iași, ., teren pe care vânzătorii A. l-au dobândit de la S. D..

S-a precizat că în mod greșit instanța a constatat că familia A. a cumpărat, în fapt, de la S. D. suprafața de 169,72 mp pe care ulterior a înstrăinat-o către reclamanți, precum și că în contract este menționat greșit că terenul cumpărat are o suprafață de 199,70 mp, greșeală care se regăsește și în Secțiunea A din fișa bunului imobil.

Precizează apelanții că dacă în documentația cadastrală avizată sub nr._/1999 s-ar fi strecurat o eroare care a dus la întocmirea greșită a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3410/2000, această greșeală nu le este imputabilă deoarece au fost convinși că au cumpărat suprafața de teren de 199,70 mp.

S-a precizat că suprafața de teren cumpărată de la S. D. este de 200 mp care a fost vândut ulterior soților A. împreună cu o fundație de casă amplasată pe acest teren în baza actului de vânzare-cumpărare 5372/1999, iar aceștia au înstrăinat către reclamanți suprafața de 199,70 mp, așa cum se menționează și în declarația_/29.11.1999 a lui S. D., declarație descoperită după încheierea dezbaterilor pe fondul cauzei.

Intimata S. M. a formulat întâmpinare prin care a precizat că apelanții nu au demonstrat că extrasul de carte funciară cu nr. cadastral 2576/1999, care a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare 3410/2000 nu cuprinde 30 mp în plus față de extrasul de carte funciară cu nr. 2576/2000.

În apel s-a administrat proba cu acte.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, constată că reclamanții B. D. și M. au cumpărat de la soții A. C. și P. suprafața de 199,70 mp teren construit și neconstruit intravilan, situat în Iași, ., jud. Iași, din care suprafața de 169,72 mp teren curte situat în .) și suprafața de 29,98 mp construcție în ./1) împreună cu fundația de casă amplasată pe acest teren construit, conform celor menționate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3410/2000 la BNP S. Frost, teren care a fost dobândit de soții A. de la S. D..

Reclamanții B. D. și M. și-au intabulat . de 177 mp ca bun comun, potrivit încheierii nr._/2008 emisă de O.C.P.I. Iași, întrucât din măsurători rezulta suprafața de 177 mp, aceștia fiind de acord cu diminuarea suprafeței de teren de 22,70 mp față de suprafața de 199,70 mp achiziționată prin actul de vânzare-cumpărare potrivit declarației autentificată sub nr. 2458/2008 la BNP D. B..

Apelanții-reclamanți precizează că suprafața de 22,70 mp este deținută de pârâții P. M., P. C. și S. M., care sunt vecinii terenului, iar la măsurători se indică o suprafață lipsă de 30,13 mp, ceea ce i-a determinat să promoveze cererea de revendicare, precum și de grănițuire privind cele două terenuri, potrivit actelor de vânzare-cumpărare.

Tribunalul constată că pârâții P. M., P. C. și S. M. au vândut numitului S. D., suprafața de 200 mp din totalul de 300 mp teren situat în Iași, ., teren care a fost dobândit prin moștenire de la P. D., teren care a fost identificat, ca vecinătăți și dimensiuni, în planul de situație anexat acestui contract, autentificat sub nr. 4304/1996 la Biroul Notarial Public Iași și înregistrat sub nr. 6783.

Potrivit fișei bunului – anexa nr. 1, întocmită pentru terenul cumpărat de S. D., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6783/1996, de către O.C.P.I. Iași și înregistrată sub nr._/1999, suprafața totală este de 199,70 mp din care curte în suprafață de 169,72 mp în .) și construcție în suprafață de 29,98 mp în ./1), temelia construcției fiind reprezentată de această suprafață de 29,98 mp.

Potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză la prima instanță de expert R. C. V., reclamanții B. D. și M. au cumpărat suprafața de 199,70 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3410/2000, dar în realitate acest teren măsoară mai puțin cu 20,70 mp, suprafață care este deținută de către pârâți.

După admiterea obiecțiunilor la acest raport de expertiză, prin suplimentul la raport expertul R. C. V. menționează că s-a creat o confuzie prin înscrierea greșită în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3410/2000 a suprafeței terenului, respectiv în fișa bunului imobil la secțiunea „A” înscriindu-se din eroare la suprafața de teren și suprafața construcției, deoarece, conform măsurătorilor efectuate în 1999, suprafața de teren este de 171 mp conform coordonatelor raportate, suprafață care trebuia înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare 3410/2000.

De asemenea, domnul expert a menționat că este întocmit greșit contractul de vânzare-cumpărare 3410/2000 datorită erorii din documentația cadastrală avizată sub nr._/1999.

Explicația domnului expert R. C. V. a acestei confuzii este dată de concluziile la suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză, menționând că cele două schițe, respectiv schița aferentă contractului de vânzare-cumpărare nr. 3410/2000, avizată sub nr._/1999 și schița contractului de vânzare-cumpărare 4304/1996 nu sunt identice deoarece în anul 1996 schița a fost efectuată cu ruletă și nu cu un instrument optic de măsurare a distanțelor cu referințe din rețeaua geodezică națională sau GPS, ducând la diferențe de dimensiune și formă.

Așa cum s-a menționat și de către prima instanță, chiar dacă acest raport de expertiză nu a primit avizarea O.C.P.I. Iași, lucrarea domnului expert R. C. V. lămurește asupra dimensiunilor și vecinătăților reale achiziționate prin actele de vânzare-cumpărare începând cu anul 1996.

De altfel, și acceptul reclamanților B. prin intabularea suprafeței de 177 mp teren cât s-a găsit la măsurători și nu suprafața de 199,70 mp, întărește ideea reținută de către domnul expert, respectiv că suprafața d e teren achiziționată de aceștia de la soții A. a fost mai puțină în realitate decât cea trecută în actul de vânzare-cumpărare.

Tribunalul nu va reține concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus în apel și întocmit de expert Cusutură C. întrucât acesta n-a fost făcut în prezența tuturor părților și nici nu lămurește asupra corectitudinii măsurătorilor în ce privește terenul achiziționat de S. D. și ajuns în proprietatea reclamanților prin vânzări succesive.

Pentru aceste considerente, se va respinge apelul și se va păstra sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul promovat de reclamanții B. D. si B. M. împotriva sentinței civile nr.9123/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată azi, 24.02. 2015 si pusa la dispoziția parților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,

S. F.

Judecător,

M. M.

Grefier,

E. D. B.

Red. S.F.

Tehn. M.M.D.

8 ex./04.06.2015

Judecător fond A. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 251/2015. Tribunalul IAŞI