Ordin de protecţie. Decizia nr. 607/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 44102/245/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 04 Mai 2015
Președinte - P. T.
Judecător - O. I.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 607/2015
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant P. E. și pe intimat B. C. I., având ca obiect ordin de protecție .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat apelanta, personal, precum și av. C. A., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru intimat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de intimat, acesta fiind citat atât la ultimul domiciliu rezultat din fișa de evidență emisă de DEPABD, cât și prin afișare la ușa instanței, fiind astăzi reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța supune dezbaterilor calificarea căii de atac.
Apelanta precizează că la formularea căii de atac a avut apărător desemnat din oficiu și, consultându-se cu acesta, a intitulat calea de atac ca fiind recurs.
Av. C., pentru intimat, apreciază că este incidentă calea de atac a apelului, raportat la disp. art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, precum și la disp. art. 27 ind. 5 și 27 ind. 6 din Legea nr. 72/2012, potrivit cărora, ori de câte ori o lege specială prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, iar disp. alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 76/2012 prevăd că dispozițiile alin. 1 sunt aplicabile și situațiilor în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea este supusă recursului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind apelul calea de atac incidentă.
Instanța, văzând disp. art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, precum și la disp. art. 27 ind. 5 și 27 ind. 6 din Legea nr. 72/2012, califică drept apel calea de atac incidentă în cauză.
Instanța acordă cuvântul la probe.
Apelanta solicită audierea martorei prezentă la acest termen, numita R. E.-L., menționată și în cererea de apel.
Av. C. precizează că nu se opune audierii martorei.
Reprezentantul Ministerului Public precizează, de asemenea, că nu se opune audierii martorului.
Instanța încuviințează proba testimonială solicitată de apelantă, procedând la audierea martorei R. E.-L..
Interpelată de instanță asupra existenței vreunui grad de rudenie cu una dintre părțile din proces, martora precizează că apelanta este sora mamei sale.
Față de această precizare, av. C. se opune audierii martorei, raportat la disp. 315 alin. 1 C..
Reprezentantul Ministerului Public se opune audierii martorei.
Instanța, văzând poziția reprezentantului intimatului și a reprezentantului Ministerului Public, aceea de opoziție la ascultarea martorei, față de disp. art. 315 alin. 1 pct. 1 C., respinge cererea de administrare a probei testimoniale solicitată de apelantă.
La interpelarea instanței, apelanta precizează că intimatul nu locuiește la aceasta și nu a mai fost la domiciliul său din luna august 2014.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de apel.
Apelanta precizează că este căsătorită și nu vrea să mai fie deranjată de intimat, iar faptul că i-a permis acestuia să-și stabilească domiciliul la locuința sa a fost un act de bună-credință. Precizează că martora propusă a fost apelată prima dată atunci când intimatul a manifestat comportament violent față de ea și față de bunurile din casă.
Av. C., pentru intimat, solicită instanței respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că intimatul nu locuia în țară atunci când a intervenit poliția, la solicitarea apelantei, nefiind găsită decât aceasta la fața locului. Precizează că nu s-a probat iminența unui pericol sau a unei situații prejudiciatoare în care ar putea să se afle apelanta.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea apelului, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile la care se referă Legea nr. 217/2003.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr. 1547/05.02.2014 Judecătoria Iași a dispus:
”Respinge cererea de instituire ordin de protectie, formulata de reclamanta P. E., cu domiciliul în Iași, ., nr.4, ., ., în contradictoriu cu pârâtul B. C. I., cu același domiciliu.
Dispune achitarea onorariilor pentru avocații din oficiu A. G. conform delegatiei nr. 9554/2014 și R. M., confom delegației nr 9851/2014, emise de Baroul Iasi”
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ din 22.12.2014 reclamanta P. E. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. C. I., solicitând instanței emiterea unui ordin de protectie împotriva acestuia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile au fost căsătorite, iar pârâtul o amenință cu moartea, convinge diferite persoane să îi ceară să se împace cu pârâtul. Arată că în data de 4 august 2014 a intrat peste ea în casă, a spart geamurile, plasma, a devastat casa, a bătut-o solicitându-i împăcarea. Reclamanta precizează că trăiește o stare continuă de teamă și nu mai poate locui în casa de teama lui.
Cererea a fost întocmita si potrivit formularului de cerere prevazut in anexa la Legea nr. 217/2003, solicitându-se expres obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de ea, reședințe ei și locul de muncă, interdicția pentru pârât de a se delasa în anumite localități. În susținere au fost atașate înscrisuri: copie de pe cartea de identitate a reclamantei și sentința de divorț nr 6018/9.06.2004 a Judecătoriei Iași.
Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, și nu s-a prezentat în instanță.
Din dispoziția instanței a fost desemnat un avocat din oficiu pentru pârât și unul pentru reclamantă și a fost efectuat un raport de anchetă socială la domiciliul părților.
In cauza s-a administrat proba cu înscrisuri .
Analizând probele administrate în cauză instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul până în anul 2004 când a divorțat de acesta, potrivit Sentinței civile nr 6018/9.06.2004 a Judecătoriei Iași.
Ea a susținut în cerere faptul că pârâtul a exercitat acte de violență fizică și verbală asupra ei, însă fără a face dovada prin nici un mijloc de probă . Susținerea reclamantei, în lipsa coroborării cu alte probe, nu este de natură să creeze convingerea că aceste acte de violență invocate s-au petrecut în realitate, cu atât mai mult cu cât nu există nici înscrisuri care să confirme ,măcar parțial aceste afirmații: nu există certificat medico-legal și nici procesul verbal de contravenție presupus a fi întocmit de poliție .
Incident în cauză este art 26 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*) pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, care arată că ,,persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei . In cauza nu sunt indeplinite nici măcar una din conditiile anterior enumerate. Reclamanta nu a dovedit prin probele administrate nici urgența măsurii, nici violenta la care a fost supusă ea de catre fostul soț și implicit nici existența unei stari de pericol.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta fără a indica motive concrete de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței, condiții în care Tribunalul a făcut aplicarea art. 476 C.proc.civ potrivit căruia dacă apelul nu se motivează ori motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare. Mandatarul avocat desemnat din oficiu pentru reprezentarea pârâtului a solicitat respingerea apelului.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri respectiv a fost înaintată adresa nr._/03.04.2015 de către Poliția Municipiului Iași.
Analizând lucrările cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Emiterea ordinului de protecție se justifică în situația în care reclamantul face dovada unei stări de pericol existente la momentul formulării cererii, pe care ordinul de protecție este chemat și apt să o înlăture.
În speță, chiar dacă s-ar reține că la data de 04.08.2014 pârâtul ar fi provocat scandal și ar deteriorat bunuri la domiciliul reclamantei având în vedere fișa intervenției la eveniment comunicată de organul de poliție și sancționarea contravențională a pârâtului în baza Legii nr.61/1991 ca urmare a încălcării unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice (pentru aceleași aspecte fiind propusă și martora R. E. L.), această împrejurare nu echivalează cu existența unei stări de pericol efectiv la momentul formulării cererii, 4 luni și jumătate mai târziu, la 19.12.2014. Împrejurarea că domiciliul oficial al pârâtului este în continuare la reclamantă nu conduce în sine la concluzia contrară cât timp pârâtul a părăsit în fapt acest domiciliu, pentru eventuale modificări în evidențele oficiale reclamanta având posibilitatea de a se adresa organelor cu atribuții în domeniul evidenței populației urmând căile procedurale specifice.
Cu privire la celelalte aspecte invocate în cerere, precum că pârâtul i-ar fi adresat amenințări personal sau prin persoane interpuse, reclamanta nu a propus nici o probă și cu atât mai puțin s-a făcut dovada că o stare reală de pericol pentru sănătatea fizică sau psihică a reclamantei ar fi subzistat la data formulării cererii.
Având în vedere și posibilitatea învederată de reclamantă ca, la data judecății, pârâtul să fie plecat în străinătate, în condițiile în care ordinul de protecție nu ar fi putut fi acordat oricum decât pentru o durată maximă de 6 luni potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr.217/2003, Tribunalul apreciază că nu se justifică emiterea unui asemenea ordin în prezentul dosar, reclamanta având desigur posibilitatea să formuleze o nouă cerere în măsura în care vor surveni împrejurări noi care să determine o stare de pericol efectiv.
În consecință Tribunalul va respinge apelul iar în baza 274 C.proc.civ, reținând culpa procesuală a reclamantei în declanșarea procesului care a implicat desemnarea și plata onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru pârât de către stat, va obliga reclamanta la plata către stat a sumei corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către reclamanta Parnica E., CNP_, domiciliată în Iași, . nr. 4, ., . împotriva sentinței civile nr. 1547/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu al intimatului, d-na avocat C. A., în cuantum de 200 lei, conform delegației nr._/31.03.2015, din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă apelanta să plătească statului suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 04.05.2015
Președinte, P. T. | Judecător, O. I. | |
Grefier, F. L. I. |
O.I.I. 12.05.2015 4 EX
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 635/2015. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 822/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
