Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 635/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 635/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 41722/245/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Mai 2015
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 635/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul promovat de către M. J. - C. împotriva sentinței civile nr. 624 din 21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata M. O., având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor; pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. M. pentru intimată, lipsă fiind recurentul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosar s-a înaintat prin serviciul registratură al Tribunalului Iași la data de 22 mai 2015 de către Judecătoria Iași dovezile de comunicare către părți a sentinței recurate.
Instanța supune dezbaterilor calificarea căii de atac incidentă în cauză.
Avocat C. M. pentru intimată, având cuvântul, arată că din punctul ei de vedere calea de atac este cea a recursului motivat de faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe necompetența internațională a instanțelor românești de a soluționa cauza.
Instanța apreciază că în cauză calea de atac corectă este cea a recursului având în vedere dispozițiile art. 1070 Cod procedură civilă.
Avocat C. M. pentru intimată învederează instanței că nu mai are alte cereri sau probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra excepției nulității recursului și în subsidiar pe fondul cererii de recurs.
Avocat C. M. pentru intimată având cuvântul precizează că din punctul ei de vedere recursul este nul motivat de împrejurarea că chiar dacă acesta a fost declarat în termen, la 23 ianuarie 2015, motivele de apel au fost depuse la 29 aprilie 2015, ori ele trebuiau să fie depuse în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii potrivit art. 470 Cod procedură civilă. În cauză consideră că sunt incidente dispozițiile art. 486 alin.3 coroborate cu dispozițiile art. 487 Cod procedură civilă, hotărârea a fost comunicată la domiciliul procedural ales al 29 ianuarie 2015, a ajuns la cabinetul de avocatură la data de 02 februarie 2015, dacă calculăm termenul de 5 zile, motivele au fost depuse cu mult peste termenul legal prevăzut de lege.
În ceea ce privește fondul cauzei consideră că în mod corect instanța a considerat că instanțele din România nu sunt competente să soluționeze această cauză, în condițiile în care, și rezultă din actele depuse la dosar, că niciodată minorul nu a avut domiciliul în România. Părțile domiciliază în Germania, copilul și părțile nu au un domiciliu pe teritoriul României. Chiar dacă s-a indicat pentru intimată un domiciliu în ., prin întâmpinare intimata a arătat că acolo nu este domiciliul părților, acestea fiind plecate din anul 2002 în Germania și sunt stabilite acolo. Or, potrivit Regulamentului C 2201/2003, art. 8 din acest regulament, este competentă să soluționeze această cauză instanța de la domiciliul minorului. S-au pronunțat instanțele din Germania cu privire la pensia de întreținere și la programul de vizitare, la dosar fiind depusă și o sentință a unei judecătorii din Germania de la domiciliul părților. Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, depune note de concluzii scrise și chitanța onorariu avocat.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă 624/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă excepția necompetenței internaționale a instanțelor române.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată - ordonanță președențială formulată de reclamantul M. J. C. în contradictoriu cu pârâta Muntanu O. ca nefiind de competența instanțelor române.
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.11.2014 sub nr._, reclamantul M. J. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta M. O. să stabilească pe cale de ordonanță președințială ca domiciliul minorului M. Eric, să fie la locuința reclamantului din Germania, până la pronunțarea hotarârii definitive în cauza_/245/2014 a Judecătoriei Iași și să oblige pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit în data de 6.07.2011 și din căsătorie a rezultat un minor,M. Eric. Afirmă reclamantul că pe perioada căsătoriei a fost singurul care a contribuit la cheltuielile casnice, cât și la cele privind creșterea și educarea copilului, pârâta dând dovadă de o totală lipsă de suport moral și financiar. Datorită dezinteresului pârâtei, părțile sunt despărțite în fapt, iar soția a părăsit fără acordul reclamantului reședința comună, luând cu ea copilul și toate lucrurile acestuia. Arată reclamantul că soția l-a lăsat pe minor mamei sale venită în vizită și a plecat un week-end în Austria. Se mai arată în cerere că reclamantul a fost un tată responsabil, s-a preocupat de minor însă pârâta, de când a plecat ,. se opune ca acesta să aibă dreptul la legături personale cu minorul, apelând la ajutorul tatălui atunci când îi servește propriului interes.
În drept, a invocat art. 373 lit b, 397, 400 cod civil, art 996, 453 Cod proc Civ.
Alăturat s-au depus înscrisuri, reclamantul precizând că reședința actuală și ultima reședința . a minorului este în Germania.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii pentru necompetența generală a instanțelor din România, în temeiul art 8 din Regulamentul CE 2201/2003, întrucât minorul M. Eric s-a născut în Germania la data de 24.11.2014 și a locuit acolo până în prezent, neavând vreodată reședința în România. S-a mai invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii, solicitându-se pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.
La termenul din 7.01.2015 reclamantul și-a completat și modificat acțiunea, solicitând în cazul respingerii cererii și stabilirea de legături personale cu minorul după un anumit program de vizitare indicat.
Potrivit dispozițiilor art. 1070 Cod procedură civilă, instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar dacă stabilește că nu este competentă nici ea, nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența jurisdicției române, sub rezerva aplicării prevederilor art 1069.Hotarârea instanței este supusă recursului la instanța ierarhic superioară.
Necompetența internațională a instanței române poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar și direct în căile de atac. Dispozițiile art 1066 rămân aplicabile.
Textul de lege trimite la situațiile în care instanța română ar fi for de necesitate sau ar exista prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței române, neaplicabile în speță.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201 din 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, regulament ce beneficiază de aplicare directă, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
Răspunderea părintească este definită de art. 2 punctul 7 din același regulament, ca fiind ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, în temeiul legii sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
Prevederile art. 8 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului sunt aplicabile sub rezerva prevederilor art. 9 (care reglementează menținerea competenței fostei reședințe obișnuite a copilului în cazul cererilor având ca obiect modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțate înainte de mutarea copilului), art. 10 (care reglementează competența judecătorească în cazuri de răpire a copilului) și art. 12 (care reglementează proprogarea de competență a instanțelor investite cu soluționarea cererii de divorț, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei).
Niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 9, art. 10 și art. 12 din Regulamentul nr. 2201 din 2003 nu este incidentă în prezenta cauză.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, întrucât textul menționat reglementează, cu titlu de excepție, posibilitatea instanțelor competente pentru a soluționa cauza pe fond, în cazul în care consideră că o instanță dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legătură specială este mai bine plasată pentru a soluționa cauza sau o parte specifică a acesteia și atunci când acest lucru servește interesul superior al copilului, de a suspenda procedura sau respectiva parte a acesteia și de a invita părțile să depună o cerere la instanța judecătorească din acest alt stat membru în conformitate cu alineatul (4) sau de a solicita instanței judecătorești din alt stat membru să-și exercite competența în conformitate cu alineatul (5).
Așadar, astfel cum rezultă din textul art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003, dreptul de a sesiza o instanță dintr-un alt stat membru aparține instanței competente să soluționeze fondul, potirivit art. 8 din același regulament.
Ori, instanța competentă este instanța din statul membru unde copilul își are reședința obișnuită.
Minorul M. Eric, născut în data de 24.11.2011 este născut și a avut reședința de la naștere până în prezent în Germania. Singura legătură cu România o prezintă cetățenia precum și cetățenia părinților săi. Instanța a reținut din susținerile ambelor părți că minorul nu a avut niciodată reședința, fie și ea temporară, în România. Cu atât mai mult, a reținut instanța că se impune admiterea excepției invocate, cu cât există o instanță din Germania – Judecătoria Dachau care s-a pronunțat în ceea ce privește dispoziția temporară privind întreținerea minorului și există și hotărârea autorității competente din Germania care a statuat cu privire la programul de vizitare a minorului.
Împrejurarea că amândouă părțile sunt cetățeni români nu este de natură să înlăture disp. art. 8 din Regulament, din moment ce pârâta s-a opus solicitării de recunoaștere a competenței instanțelor române. Instanța a reținut totodată că, în baza temeiului de drept invocat, în realitate excepția invocată de pârâtă este excepția necompetenței internaționale a instanțelor române și nu excepția necompetenței generale a instanțelor.
Reclamantul a solicitat prin răspunsul la excepție să se proroge discutarea acesteia după ce Judecătoria Iași își va verifica competența în dosarul de divorț_/245/2014, dând astfel posibilitatea aplicării disp art 12 din Regulament (prorogarea de competență) .
Instanța a apreciat că nu se impune o astfel de amânare, datorită procedurilor distincte de soluționare a cererilor (ordonanța președințială judecându-se de urgență),și a dispozițiilor art 1070 Cod proc div, despre care s-a făcut vorbire.
Din înscrisurile depuse la dosar, se apreciază că există suficiente elemente pentru a concluziona că reședința obișnuită a copilului este în Germania, alături de mama sa, aspect confirmat de ambele părți.
Prin urmare, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, competența de a soluționa ordonanța președințială nu revine instanței române, și că numai instanța competentă poate aprecia, în funcție de interesul superior al copilului dacă se impune sesizarea unei instanțe dintr-un alt stat membru, instanța, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței instanțelor române invocată din oficiu, a admis-o și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere ca nefiind de competența instanțelor române.
Totodată, reținând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art 453 Cod proc civ, instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, calificat ulterior ca recurs, reclamantul M. J. C..
Recurentul a susținut că art. 8 din regulamentul CE nu este aplicabil cauzei de față iar hotărârea depusă de pârâtă la dosar are un alt obiect. Mai mult, recurentul arată că s-a formulat acțiune pe fond cu același obiect iar Judecătoria Iași a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
A solicitat admiterea recursului.
Motivele de recurs au fost depuse la data de 29.04.2015.
Legal citată intimata a depus întâmpinare. A invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare în termenul legal. Pe fond a solicitat respingerea recursului considerând hotărârea primei instanțe legală.
În recurs nu au fost administrate noi probe.
Analizând, cu prioritate excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen, se constată că este neîntemeiată. Tribunalul are în vedere faptul că singurul motiv de recurs se referă la competența instanței naționale de soluționare a cauzei, motiv de ordine publică, potrivit art. 129 al.2 și 1070 c.proc.civilă. Potrivit art. 130 al.1 și 131 c.proc.civilă, excepția privind necompetența instanței în soluționarea cauzei poate fi invocată în orice stare a cauzei de către părți sau instanță.
Având în vedere că recursul a fost declarat în termen iar motivul susținut se referă la competența instanței, Tribunalul este legal învestit prin calea de atac declarată și are obligația de a verifica, în raport de disp. art. 131 c.proc.civilă, excepția invocată.
Referitor la sentința atacată în raport de motivul invocat, Tribunalul constată recursul neîntemeiat.
Acțiunea are ca obiect stabilirea, pe calea ordonanței președințiale, a domiciliului minorului M. Eric, născut în Germania la reședința reclamantului din Germania și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere.
Prima instanță a reținut incidența disp. art. 8 al.1 din Regulamentul 2201/2003, potrivit cu care instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat la momentul la care instanța este sesizată.
Din actele dosarului rezultă că minorul are reședința obișnuită în Germania, aspect necontestat de părți.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond susținând că art. 8 al.1 din Regulament se aplică altor cauze decât cea de față.
Potrivit art. 2 pct.7 din Regulament „ răspundere părintească înseamnă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice ….privind persoana sau bunurile unui copil”.
Pct.9 al aceluiași articol definește noțiunea de „încredințare” care se referă la drepturile și obligațiile privind îngrijirea unui copil, în special dreptul de a decide asupra locului său de reședință.
Ținând cont de obiectul acțiunii, menționat anterior, se reține că prima instanță a apreciat corect incidența art. 8 al.1 din Regulament în raport de care a apreciat că cererea nu este de competența instanțelor române. Este irelevant faptul că acțiunea de fond a fost declinată spre competentă soluționare altei judecătorii, instanța fiind ținută a se pronunța strict asupra cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită.
În raport de aceste considerente, constatăm nefondat recursul care va fi respins cu menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul declarat de reclamantul M. J. C. împotriva sentinței civile nr. 624/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei către intimata M. O., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05.2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
Red. D.C.
Tehnored. D.C.+I.G.
2 ex. – 07.09.2015
Judecător fond: P. V. Ș.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1015/2015. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 607/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
