Ordin de protecţie. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 32502/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Ianuarie 2015
Președinte - M. M.
Judecător -Diuță T. A. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 24
Ministerul Public reprezentant de procuror A. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul H. C.-S. împotriva sentinței civile nr._/12.11.2014 pronunțata de Judecătoria Iași, intimat C. M., având ca obiect ordin de protecție .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat C. B. pentru apelant, lipsă fiind intimata.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Avocat C. B. pentru apelant depune la dosar delegație de reprezentare.
Instanța acordă cuvântul la probe.
Avocat C. B. pentru apelant având cuvântul arată că nu a luat legătura cu apelantul, învederează instanței că din cererea de apel rezultă că ar trebui efectuată o evaluare psihologică la un medic specialist desemnat de instanță, de asemenea apelantul prin cererea de apel solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea cererii privind efectuarea unei evaluării psihologică având în vedere că la fond a fost efectuată o evaluare, evaluare care este în termen.
Față de motivele apelului, instanța respinge proba privind reevaluarea psihologică solicitată înscris de către apelant și oral la acest termen de judecată de către de apărătorul acestuia, încuviințează pentru apelant proba cu înscrisurile de la dosar.
Interpelat fiind apărătorul apelantului precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cererii de formulat, instanța costată cererea de apel în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat C. B. pentru apelant având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. De asemenea solicită să se observe că respingerea apelului va duce la ruperea legături afective dintre tată și minor având în vedere că minorul locuiește împreună cu mama, aceasta va avea influență asupra acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile legii nr. 217/2003.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de apel de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr._/12.11.2014 pronuntata de Judecatoria Iasi s-a dispus în sensul că:
„Admite în parte cererea de instituire ordin de protectie, formulata de reclamanta C. M., cu domiciliul în P. Iloaiei, ., ., . C. V. și M., în contradictoriu cu pârâtul H. C. S., cu domiciliul în Iași, ..8, ., parter, ..
Dispune, pentru următoarea lună de la pronunțarea prezentei hotarâri, ca pârâtul H. C. S. să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de reclamantă, față de copilul minor H. C. S. născut la data de 10.03.2011 și față de reședința reclamantei.
Respinge cererea reclamantei de a interzice pârâtului în această perioadă contactul telefonic sau prin corespondență (sau prin poșta electronica sau internet ) cu victima.
Respinge cererea de a obliga pârâtul la a preda poliției armele deținute.
Dispune achitarea sumei de 100 lei din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru pârât, P. C., conform delegației 6435/2014.
Prezenta hotărâre se va comunica sectiilor de politie in a caror rază de competentă se află domiciliile părților.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâtul H. C. S., solicitând instanței emiterea un ordin de protectie împotriva concubinului său. . Acțiunea a fost intocmita potrivit formularului de cerere prevazut in anexa la Legea nr. 25/2012. –filele 3-6..
În motivarea cererii reclamanta a invocat acte de violență fizică și verbală față de ea și față de minor. A solicitat instanței obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de ea, de minor, reședința sa, interzicerea oricărui contact cu victima, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.
Atasat acțiunii, reclamanta a depus in copie inscrisuri- certificat medico.-legal din data de 25.08.2014 care atestă lovirea care ar poutea data din data de 22.08.2014 necesitând 1-2-zile de îngrijiri medicale, acte medicale.
Din dispoziția instanței a fost desemnat avocat din oficiu pentru pârât.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare, și a solicitat respingerea cererii de emitere a unui ordin de protecție, invocând atitudinea șicanatorie a acesteia motivat de refuzul pârâtului de a-și da acordul pentru ca reclamanta să părăsească țara împreună cu minorul
In probatiune, instanta a incuviintat ambelor părti proba cu inscrisuri si cea testimonială cu câte un martor, ulterior fiind suplimenată proba testimonială . Din oficiu instanța a pus în vedere reclamantei să procedeze la evaluarea psihologică a minorului despre care s-a susținut că a fost martor la un act de agresiune fizică al pârâtului asupra reclamantei.
Au fost efectuate un raport de anchetă socială la domiciliile părților.
In cauză au fost audiați martorii A. Ema S. și C. A. I., propuși de reclamantă și C. F. I. și Catapano Pasquale, propuși de pârât,, declarațiile acestora fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză instanta retine urmatoarea situație de fapt:
Părtile din prezenta cauză au avut o relație de concubinaj din care a rezultat minorul H. C. S., născut în data de 10.03.2011. Copilul a fost diagnosticat cu afecțiuni cardiace și a efectuat o operație pe cord. Deși cei doi părinți nu mai formau un cuplu, erau amândoi implicați în procesul de creștere și educare a minorului. Această intervenție medicală a constituit unul din motivele principale ale conflictului intervenit între părți în data de 22 august 2014, întrucât cu prilejul intervenției chirurgicale se pare că a fost uitat un fir în corp. Cu toate că nu au existat martori oculari la vreo agresiune fizică dintre părți, instanța reține că atât martorii reclamantei cât și martorul pârâtului Catapano Pasquale au confirmat existența unui conflict de natură fizică în data de 22 august 2014. Aceste susțineri ale martorilor coroborate cu certificatul medico_legal depus de reclamantă- fila 7 dosar și cu concluziile din raportul de evaluare psihologică a minorului conduc la concluzia firească conform căreia în data respectivă pârâtul a lovit-o pe reclamantă în prezența minorului de patru ani.
Potrivit art. 26 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*)
pentru prevenirea si combaterea violentei in familie ,, Persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei .
Apărătorul pârâtului a susținut că nu sunt îndeplinite aceste condiții, că nu există o urgență a acestei măsuri, întrucât între părți exista doar probleme de cuplu și probabil situația este mai tensionată, că nu există un certificat medico-legal care să dovedească o lovire a pârâtului față de reclamantă, nu s-a dovedit relația de cauzalitate,nu există martori direcți la această presupusă lovire dovadă fiind și lipsa unui cazier judiciar care să confirme un asemenea comportament. Aceste susțineri nu pot fi reținute în cauză.
Astfel, urgența măsurii se impune prin raportare la deteriorarea climatului casnic pricinuit de pârât și prin raportare la actul de violență fizică săvârșit asupra reclamantei și cel de violență psihică comis asupra minorului.
Notează instanța că a existat un act de violență fizică asupra reclamantei, indiferent de motivul care l-a generat sau de situația tensionată dintre părți, chestiune care reiese atât din certificatul medico-legal care există și a fost depus la dosarul cauzei cât și din declarațiile tuturor martorilor care au luat contact cu părțile imediat după acest incident. Instanța reține că violența în familie se petrece de foarte multe ori în lipsa unor martori oculari, singurele persoane implicate fiind victimele și agresorul. De altfel chiar intenția Legii 217/2003 a fost una de protejare a victimelor și de prevenție a conflictelor domestice și a recidivei agresorilor, textul de lege prevăzând pe de o parte doar măsuri temporare iar pe de ală parte ca in caz de maximă urgență instanța poate hotarî în aceeași zi, pe baza actelor depuse, fără a impune obligativitatea dovedirii prin martori a agresiunii. Pentru reținerea exercitării acestui tip de violență legiuitorul nu pretinde o anumită intensitate ori formă și nici exercitarea repetată a actelor de violență. Un singur act de violență reprezintă condiția necesară și suficientă pentru acordarea ordinului de protecție, în cauza de față reclamanta facând dovada existenței acestuia.
În speță sunt întrunite și condițiile violenței psihologice în accepțiunea dată de art 4 alin 1 lit b din Legea 217/2003, prin prezența minorului la cel puțin un episod de agresivitate fizică asupra mamei sale, aspect dovedit atât prin declarațiile martorilor cât și prin raportul de evaluare psihologică a minorului. Criticile aduse raportului de evaluare psihologică nu pot fi sub nici o formă reținute de instanță, dat fiind că obiectivitatea raportului de evaluare este dată în principal de împrejurarea că aparține unui cabinet individual de psihologie, a cărui funcționare și autorizare este rezultatul unei proceduri reglementate prin lege, acesta fiind prin el însuși garant al calității concluziilor specialistului.
Astfel, în cauza instanta constata ca sunt indeplinite conditiile anterior enumerate, fiind dovedita prin probele administrate violenta fizică la care reclamanta a fost supusa de catre pârât precum și violența de natură psihologică asupra minorului, atitudine de natura a concluziona că masurile solicitate de catre aceasta sunt în parte justificate.
Capetele de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate de 100 metri față de reclamantă și reședința reclamantei sunt apreciate de instanță ca justificate, pentru a impiedica exercitarea de catre parat a altor acte de violenta fizică asupra reclamantei și pentru a permite ambelor părți să își reconsidere relația.
D. fiind vârsta fragedă a minorului și agresarea psihologică prin implicarea involuntară într-un conflict care privește doar pe părți, se impune ca o perioadă de timp pârâtul să păstreze distanța și față de copil.
Cu toate acestea, durata stabilită de instanță pentru aceste interdicții nu va depăși o lună de la pronunțarea prezentei hotarâri în considerarea următoarelor criterii: în ceea ce o privește pe reclamantă, instanța reține că agresarea fizică a fost una relativ minoră, care nu a necesitat multe zile de îngrijiri medicale, și a fost generată de o reală îngrijorare a pârâtului legată de starea sănătății minorului. Nu s-a dovedit un comportament constant al pârâtului de această natură. Cât despre minor, din probele administrate a rezultat că pârâtul este legat afectiv puternic de copil, iar la momentul agresiunii s-a aflat într-o stare emoțională deosebită. Cu certitudine că minorul a fost afectat din punct de vedere psihologic de agresarea mamei de către tată, însă refacerea relației cu tatăl este o prioritate și se apreciază că după o perioadă de timp de o lună se pot identifica măsurile de natură să înlăture efectele negative ale acestei agresiuni și de a relua legăturile personale cu tatăl.
Solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul de a preda poliției armele deținute urmează să fie respinsă deoarece nu s-a făcut dovada că ar mai deține asemenea arme.
În egală măsură va fi respinsă și cererea de a interzice pârâtului orice contact telefonic, prin corespondență cu victima, întrucât cele susținute de reclamantă – respectiv violența psihologică prin folosirea mijloacelor de comunicare prin telefonie, poștă, corespondență - nu au fost dovedite .
In temeiul disp. art. 31 din Legea nr. 217/2003 prezenta hotărâre se va comunica Sectiilor de Politie in a caror raza teritoriala se află domiciliile pârâților, organele de politie având indatorirea sa supravegheze modul in care se respectă hotărârea.
Reținând că pârâtul și-a angajat apărător, instanța urmează să dispună achitarea sumei de 100 lei, reprezentând jumătate din onorariul avocatului desemnat din oficiu, P. C., conform delegației 6435/2014, din fondurile Ministrului Justiției.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul H. C. S. criticând sentința pentru următoarele motive: în cauză se impune reevaluarea psihologică a minorului de un specialist din rândul experților judiciari, aceasta și cu convocarea tatălui, pentru ca specialistul să perceapă comportamentul minorului față de tatăl său, apelantul apreciind că minorul, la o vârstă fragedă și cu o stare medicală precară, a fost influențat de mamă cu privire la acest episod.
Susține apelantul că nici una din părți nu a probat suficient ce s-a întâmplat în ziua incidentului, declarațiile martorilor petentei fiind contradictorii, neexistând un certificat medico legal sau o declarație care să probeze legătura de cauzalitate, petenta fiind colerică și generând conflictele dintre părți.
Incidentul fiind unul izolat, fără antecedente, apreciază că se impunea respingerea acțiunii, pârâtul neavând cazier, neavând un caracter violent.
Solicită, în consecință, admiterea apelului.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:
Din analiza probelor administrate în fața primei instanțe Tribunalul reține faptul că incidentul violent care a avut loc între părți la data de 22 august 2014 în prezența minorului a fost probat convingător de declarațiile martorilor audiați în cauză, care au relatat faptul că reclamanta fusese agresată de concubinul său, pârâtul din prezenta cauză, în apartamentul surorii sale, martora A. Ema S. fiind cea care a dus-o pe reclamantă la IML, unde era închis, reclamanta fiind condusă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).
De asemenea, certificatul medico legal nr. 7317/25.08.2014 eliberat de Institutul de Medicină Legală Iași atestă faptul că reclamanta a suferit excoriație ce s-a putut produce prin lovire și poate data din data de 22.08.2014, reținându-se în cuprinsul certificatului faptul că s-a prezentat la data de 22.08.2014 la UPU Sp. nr. 1, și la UPU sp. Nr. 3.
Prin urmare, critica din apel vizând faptul că „nu s-a probat suficient ce s-a întâmplat în ziua incidentului, declarațiile martorilor petentei fiind contradictorii, neexistând un certificat medico legal sau o declarație care să probeze legătura de cauzalitate” nu pot fi reținute, martorii declarând despre incident, precum și despre faptul că ulterior incidentului reclamanta s-a prezentat la medic, susținerile martorilor fiind completate de certificatul medico legal. Inclusiv martorul pârâtului, Catapano Pasquale, a declarat faptul că în seara incidentului pârâtul a mers să discute cu reclamanta în apartamentul surorii acesteia, întârziind acasă, iar la întoarcere era zgâriat de mâini, chiar martorul presupunând că între părți a avut loc un conflict fizic.
Apreciază Tribunalul faptul că nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la firea neviolentă a pârâtului sau la lipsa cazierului judiciar al acestuia câtă vreme instituirea ordinului de protecție nu este condiționată de nici unul din aceste aspecte, comportamentul violent manifestat față de reclamantă și chiar în prezența copilului minor fiind suficiente pentru luarea măsurii, repetitivitatea unui asemenea comportament putând, eventual, determina instituirea unor măsuri mai complexe.
A mai arătat apelantul prin motivele apelului faptul că minorul trebuia reevaluat psihologic, în prezența tatălui, fiind influențat de mama sa la momentul incidentului. Reține Tribunalul faptul că evaluarea minorului nu este proba absolută în cauză, necesitatea luării măsurii de protecție fiind impusă de comportamentul agresiv al pârâtului în raport cu reclamanta, mama minorului. Evident că, locuind cu mama sa, minorul a asistat la momentul în care aceasta a fost agresată și că impresia creată a fost una negativă, generatoarea sentimentelor de teamă față de pârât, o asemenea concluzie fiind evidentă, chiar în absența unei evaluări psihologice, motiv pentru care Tribunalul nu a apreciat necesar a proceda la o asemenea reevaluare.
În aceste condiții, corect a statuat Judecătoria asupra cererii de instituire a măsurii de protecție, apreciind în mod corect și cu privire la durata măsurii, în considerarea stării emoționale deosebite în care s-a aflat pârâtul cât și a legăturii afective dintre pârât și minor.
Pentru aceste considerente Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de paratul H. C. S. impotriva sentintei civile nr._/12.11.2014 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o pastreaza.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge apelul declarat de paratul H. C. S. impotriva sentintei civile nr._/12.11.2014 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o pastreaza.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 15.01.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M.M. D.T.A.M. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
4 ex/30.01.2015
Jud. fond V. Ș. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6/2015. Tribunalul IAŞI | Pensie întreţinere. Decizia nr. 37/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
