Pretentii. Decizia nr. 6/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 37817/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Ianuarie 2015
Președinte - M. M.
Judecător – M. D.
Judecător – B. I. E.
Grefier – Mihau Getuța
Decizia civilă Nr. 6
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta Z. M. împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013 a Judecătoriei Iași, intimată M. S., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedură legal îndeplinită
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Având în vedere lipsa părților la prima strigare, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare lipsă părțile.
Având în vedere că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru așa cum i-a fost pusă în vedere, invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs .
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin SENTINȚA CIVILĂ NR._/09.12.2013 Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Admite în parte acțiunea exercitată de către reclamanta Z. M. în contradictoriu cu pârâtul M. S..
Obligă pe pârâtul M. S. să achite reclamantei Z. M. suma de 1106 lei, reprezentând amenzi contravenționale aplicate pârâtului.
Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei.
Obligă pe pârât să achite către stat suma de 94,44 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, aferentă capătului nr. 2 de cerere, pentru care a fost acordat reclamantei ajutorul public judiciar prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 01.04.2013.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța a reținut că:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.12.2012 sub nr._, reclamanta Z. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul M. S. să dispună obligarea acestuia la plata creanțelor născute din starea de coproprietate anterioară pronunțării hotărârii de divorț și a hotărârii de partaj al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și achitate în totalitate de către reclamantă (suma de 11.544,56 lei reprezentând ½ din suma de_,12 lei), la plata creanțelor născute exclusiv din vina pârâtului, ca urmare a aplicării unor sancțiuni contravenționale și achitate în totalitate de către reclamantă (suma de 1106 lei) și la plata cheltuielilor de executare achitate în totalitate de către reclamantă în dosarul de executare deschis împotriva sa pentru recuperarea sultei datorate pârâtului (suma de 5523,58 lei).
În motivare, reclamanta a arătat că în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași s-a dispus partajarea bunurilor comune ale foștilor soți, prin sentința civilă pronunțată fiindu-i atribuit apartamentul nr.13 din Iași, ., ., . cu obligația de a achita pârâtului sulta cuvenită. Reclamanta, în virtutea calității de coproprietar, a achitat creanțele aferente imobilului. De asemenea, reclamanta a achitat și debitele acumulate de către pârât, cu titlu de amenzi contravenționale, în cuantumul total de 1106 lei.
Reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de executare pe care le-a achitat în dosarul de executare ce a avut ca obiect aducerea la îndeplinire, pe calea executării silite, a obligației de plată a sultei cuvenite pârâtului. Reclamanta a susținut că a fost de bună-credință, că a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, în data de 30.05.2012, contractul de vânzare-cumpărare fiind perfectat la data de 03.07.2012. Cheltuielile de executare au continuat să curgă până la data de 03.07.2012 când reclamanta a achitat suma de 74.668,18 lei compusă din onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 5523,58 lei și cheltuielile de executare silită. Aceste sume nu puteau fi imputate reclamantei în condițiile în care nu s-a opus să îi achite pârâtului sulta cuvenită și nu era necesară demararea procedurii de executare silită.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1341 Cod civil, art. 3717 Cod procedură civilă.
Pârâtul M. S., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligare reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâtul a arătat că primul capăt de cerere vizează cheltuieli făcute exclusiv de către reclamantă după separarea în fapt a foștilor soți, la momentul plecării sale de la fostul domiciliu comun nefiind înregistrate restanțe la asociația de proprietari.
A mai arătat pârâtul că a avut numeroase discuții cu reclamanta pentru a încerca o reglementare amiabilă a litigiului, însă, deși i-a oferit timp suficient pentru a vinde singură apartamentul, aceasta nu a achitat sulta ce i se cuvenea. Executarea silită s-a desfășurat pe o perioadă mai mare de timp pentru ca reclamanta să aibă posibilitatea de a vinde apartamentul, însă aceasta a introdus diferite acțiuni șicanatorii pentru a nu-și îndeplini obligația.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 Cod procedură civilă în vigoare la data sesizării.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2575 din 19.02.2010 pronunțată în dosarul nr._, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 597 din 06.12.2010 a Tribunalului Iași - Secția Civilă, Judecătoria Iași a dispus partajul bunurilor comune dobândite de către foștii soți, părțile din prezenta cauză, a atribuit reclamantei Z. M. apartamentul nr.13 din Iași, ., ., județul Iași și bunurile mobile cu obligarea acesteia la plata sultei în cuantum de 64.316 lei, în favoarea pârâtului M. S..
La atribuirea imobilului, Judecătoria Iași a avut în vedere, printre alte criterii, și faptul că din anul 1998 până la data soluționării cauzei, pârâtul M. S. nu mai locuia în imobil.
Prin chitanțele nr. ISXUC_ din 01.06.2012, nr. ISXUC_ din 02.07.2012 eliberate de către Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, reclamanta a achitat suma de 1240 lei cu titlu de impozit clădiri.
Totodată, prin chitanțele eliberate la data de 03.07.2012 de către Asociația de proprietari P.T. N. II (nr. 770 și nr. 1850), reclamanta a achitat suma de 7542,80 lei cu titlu de cheltuieli întreținere și suma de_,32 lei cu titlu de penalizare (fila 9).
Prin chitanțele nr. ISXUC_ din 01.06.2012 și nr. ISXUC_ din 01.06.2012 eliberate de Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, reclamanta a achitat debitele acumulate de către pârât, cu titlu de amenzi contravenționale, în cuantum de 1106 lei.
Prin sentința civilă nr. 2575/19.02.2010 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 597 din 06.12.2010 a Tribunalului Iași – Secția Civilă, s-a reținut, că din anul 1998 până în prezent, reclamanta din prezenta cauză este cea care a folosit imobilul și a achitat cheltuielile aferente acestuia, neputându-se reține în prezenta cauză o altă situație de fapt decât cea menționată.
A.Din chitanțele ce atestă plata impozitului aferent apartamentului, în anul 2012, nu rezultă perioada pentru care erau datorate aceste sume, pretinsa creanță neavând caracter cert conform art. 379 alin.1 și 3 Cod procedură civilă în vigoare la data sesizării. Or, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 597 din 06.12.2010 a Tribunalului Iași – Secția Civilă, reclamanta a devenit proprietar exclusiv al imobilului, obligația de a plăti impozitul fiind în sarcina acesteia.
De asemenea, reclamanta avea obligația de a plăti sumele reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari, în calitate de proprietar exclusiv al imobilului. De altfel, reclamanta a fost cea care a folosit apartamentul începând cu anul 1998.
În aceste condiții, instanța a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor reprezentând creanțe născute din stare de coproprietate anterioară pronunțării divorțului și hotărârii de partaj, motiv pentru care o va respinge ca atare.
B. Referitor la cheltuielile de executare, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei, pentru următoarele considerente:
După împlinirea termenului de 6 luni de la data pronunțării deciziei civile nr. 597 din 06.12.2010 de către Tribunalul Iași – Secția Civilă în dosarul nr._, creanța pârâtului M. S. având ca obiect suma de 64.316 lei, reprezentând sulta cuvenită în urma partajului bunurilor comune, a devenit exigibilă, creditorul având posibilitatea valorificării dreptului său pe calea executării silite în cazul în care obligația corelativă nu era adusă la îndeplinire de bunăvoie.
Astfel, potrivit art. 3711 alin.1 și 2 din codul de procedură civilă în vigoare la data începerii executării silite, obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 3717 alin. 2 din același act normativ, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul când creditorul a renunțat la executare sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut sa suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare si pana la data realizării obligației stabilite in titlul executoriu prin executare voluntara.
Împrejurarea că părțile ar fi purtat discuții în legătură cu vânzarea apartamentului pentru a se asigura plata sultei cuvenite pârâtului nu este de natură a justifica stabilirea în sarcina acestuia a obligației de a plăti cheltuielile de executare. Mai mult, deși instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a depune hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată contestația la executare promovată în cursul executării silite declanșate de către pârâtul – creditor, aceasta nu s-a conformat.
C. Instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor achitate cu titlu de amenzi contravenționale.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 32 Codul familiei (în prezent, art. 351 Cod civil), soții rãspund cu bunurile comune pentru: a) cheltuielile fãcute cu administrarea oricãruia dintre bunurile lor comune; b) obligațiile ce au contractat împreunã; c) obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei; d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea de cãtre unul dintre soți a unor bunuri proprietate publica, dacã prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților.
Așadar, ori de câte ori nu este incident unul dintre cazurile prevăzute de textul legal menționat mai sus, datoriile fiecăruia dintre foștii soți sunt personale, în această categorie încadrându-se și amenzile contravenționale aplicate pârâtului M. S., recunoscute de acesta la interogatoriu (răspunsul la întrebarea nr. 5 – fila 103), și înregistrate în evidențele privitoare la apartamentul nr.13 din Iași, ., ., ., atribuit reclamantei.
Constatând că pârâtul a căzut parțial în pretenții și că nu a probat cheltuielile de judecată suportate în prezenta cauză, față de prevederile art. 274 alin.1 și art. 276 Cod procedură civilă, în vigoare la data sesizării, art. 18 din O.U.G. nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, modificată (conform cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume), instanța a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a achita către stat suma de 94,44 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, aferentă capătului nr. 2 de cerere, pentru care a fost acordat reclamantei ajutorul public judiciar prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 01.04.2013. Totodată, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege reclamanta Z. M., criticând legalitatea și temeinicia hotărârii și solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe ori casarea cu reținerea cauzei spre rejudecare, cu privire la capetele 1 și 2 din cerere, privind obligarea pârâtului la plata cotei de ½ din cheltuielile comune derivate din starea de coproprietate și obligarea la plata sumei achitate de recurentă cu titlu de cheltuieli de executare.
În motivare recurenta a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că avea obligația exclusiva sa achite sumele reprezentând contribuțiile comune către asociația de proprietari, raportat la dispozitiile art. 46 din Legea nr. 230/2007 conform cărora obligația de plată a contribuțiilor catre asociatia de proprietari revine in sarcina proprietarului imobilului, or, atunci cand exista o stare de coproprietate, aceasta obligatie devine una solidara, oricare dintre coproprietari fiind tinut de plata acestor creante catre asociatie.
Sumele pe care le-a achitat singura catre asociatie reprezinta creante din perioada in care imobilul se afla in coproprietate, astfel ca nu este vorba despre o creanta datorata in mod exclusiv de catre recurenta, cum se retine in considerentele sentintei, in mod gresit. Plata integrala a acestor creante catre asociatia de proprietari, facuta de catre recurenta in temeiul obligatiei solidare de plata, da nastere unui drept de regres impotriva celuilalt copoprietar, astfel ca se impunea admiterea cererii de obligare a intimatului-parat la plata unei cote de 1/2 din sumele platite, in cuantum de_,56 lei.
Arata recurenta ca dezlegarea data de catre instanta de fond celui de-al doilea capat de cerere este nelegala, nu a fost lamurit fondul cu privire la acest aspect, a fost interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si, de asemenea, hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii.
In privinta modului de solutionare a celui de-al doilea capat de cerere, motiveaza recurenta ca situatia de fapt nu a fost stabilita in mod corect de catre instanta de fond.
D. fiind ca la interogatoriu intimatul-parat a negat ca ar fi incuviintat ca executarea obligatiei de plata sa se realizez peste termenul prevazut de hotararea judecatoreasca, a motivat instantei necesitatea, utilitatea si pertinenta probei testimoniale prin care urma sa dovedeasca faptele personale ale intimatului-parat pe care acesta nu le-a recunoscut la interogatoriu. Instanta de fond a respins ca neutila aceasta proba si procedand astfel a lasat nelamurita o chestiune de fapt cu incidenta majora in solutia pronuntata, ceea ce echivaleaza cu situatia reglementata de art. 312 alin. 3 ca si caz de casare a hotararii, instanta de fond pronuntand hotararea fara a intra in cercetarea fondului.
Este adevarat ca instanta de fond a avut in vedere o situatie de fapt dar aceasta situatie de fapt este una nereala, tocmai pentru ca nu a administrat probatoriul util pentru lamurirea sa, in felul acesta neavand in vedere fondul real dedus judecatii.
În contextul descris recurenta a mentionat ca este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 din C.proc.civ. raportat la considerentele din sentinta de la pagina 3 paragraful 6, ce evidențiază ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si anume asa-zisele dicutii ce reprezinta un act juridic unilateral privind acordarea unui termen de gratie.
Instanta de fond a incalcat principiul fortei obligatorii a conventiilor, ignorand efectele juridice ale termenului de gratie acordat reclamantei de catre parat, in sensul ca in condițiile in care obligatia de plata a sultei nu era exigibila, procedand la demararea procedurii de executare silita a sultei paratul a incalcat conventia partilor, aspect ce ii atrage raspunderea pentru prejudiciul generat reclamantei, prejudiciu constand in plata cheltuielilor de executare silita.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 8, pct. 9, art. 312 din C.proc.civ.
Intimatul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare.
Deși a fost legal citată cu mențiunea de a se conforma obligației de plată a taxei judiciare de timbru, recurenta nu a probat plata sumei stabilite
În atare condiții, la termenul de judecată din data de 06.01.2015 din oficiu, tribunalul a invocat excepția netimbrării.
Deliberând asupra excepției peremptorii invocate, în temeiul dispozițiilor art. 137 din C.proc.civ. conform cărora instanța este ținută a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond ce fac inutilă, în tot ori în parte, examinarea fondului cauzei, tribunalul reține următoarele:
Conform art. 33 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, dacă taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar nu au fost plătite în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit sancționându-se cu anularea cererii.
Cum recurentei i s-a pus în vedere să depună dovada achitarii taxei judiciare de timbru, iar aceasta nu s-a conformat obligației, tribunalul urmează să admită excepția netimbrării cererii de recurs, invocate din oficiu și, în consecință, să anuleze cererea de recurs ca netimbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de Z. M. împotriva sentinței civile nr._/09.12.2013 a Judecătoriei Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.01.2015.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
B.I.E. M.D. M.M.M.G.
Red./Tehnored. B.I.E.
2 ex/ 13.01.2014
Judec.fond B. E. C.
| ← Nulitate/anulare act. Decizia nr. 823/2015. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
