Partaj judiciar. Hotărâre din 14-05-2015, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 675/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Mai 2015
Președinte - I. D.
Judecător M. M.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 675/2015
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta S. G. împotriva sentinței civile nr._/19.08.2010 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul P. B. C., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, la cererea apărătorilor apelante de a amâna pronunțarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 30.03.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 07.05.2015, când, din aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă sentința civilă nr._/19.08.2010 pronunțată de Judecătoria Iași s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a respins cererea formulată de reclamanta – pârâtă S. G., în contradictoriu cu pârâtul – reclamant P. B. C..
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant P. B. C. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă S. G..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 50% fiecare, apartamentul nr. 8 situat în Iași, ., ., compus din 4 camere, în valoare de_ lei.
S-a dispus partajarea bunurilor comune prin atribuirea către reclamanta – pârâtă a apartamentului, cu obligarea acesteia la plata către pârâtul – reclamant a sumei de_ lei cu titlu de sultă.
A fost obligată reclamanta – pârâtă la plata către pârâtul reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei.
Deliberând asupra excepției invocate, instanța de fond a reținut:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive în procesul civil revine reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice ambele calități.
Cererea ce face obiectul prezentului dosar are ca obiect partajarea dividendelor și a părților sociale a celor 5 firme. D. fiind faptul că dividendele și părțile sociale pot fi considerate bunuri proprii sau bunuri comune, în funcție de aportul pe care unul dintre soți și l-a adus la dobândirea acestora, instanța de fond a apreciat că reclamanta-pârâtă are calitate procesuală în cauză.
Analizând susținerile părților și probele administrate în cauză instanța de fond a reținut:
Părțile sunt foști soți a căror căsătorie, încheiată la data de 4.09.1999 a fost desfăcută prin divorț, în baza sentinței civile nr. 1411/2007 a Judecătoriei Iași, irevocabilă.
În urma divorțului cei doi copii rezultați din căsătoria părților au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare.
Cu privire la bunurile care fac parte din masa de bunuri comune, instanța de fond a reținut că reclamanta-pârâtă a solicitat să se partajeze dividendele precum și părțile sociale, dacă acestea (părțile sociale) fac parte din masa de bunuri comune.
Referitor la părțile sociale din cadrul firmelor în care pârâtul-reclamant a fost acționar, instanța de fond a reținut:
Societatea cu răspundere limitată „Mater Optica” a fost înființată în anul_, anterior încheierii căsătoriei dintre părți.
Titlurile de valoare - părțile sociale - și dividendele obținute sunt prin urmare bunuri proprii ale pârâtului-reclamant.
Din declarațiile martorilor audiați și chiar din susținerile reclamantei-pârâte, rezultă că veniturile obținute din dividende, de la societatea Mater Optica, nu erau aduse de pârâtul reclamant în familie, ci au fost folosite pentru finanțarea celorlalte societăți înființate. S-a apreciat astfel că și părțile sociale din firmele înființate în timpul căsătoriei sunt bunuri proprii.
Dividendele-fructele bunurilor proprii au fost considerate de instanță tot bunuri proprii pentru ca este un efect normal al exercitării dreptului de proprietate și pentru că ele nu au fost dobândite cu contribuția de muncă și mijloace ale ambilor soți (din probele administrate nerezultând că reclamanta pârâtă ar fi lucrat în cadrul acestor societăți).
Concluzia este așadar că atât părțile sociale cât și dividendele obținute de pârâtul reclamant sunt bunuri proprii ale acestuia.
Referitor la apartamentul situat în Iași, ., instanța de fond a constatat faptul că el a fost dobândit de părți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7353/14.12.2001, deci în timpul căsătoriei.
Pentru a fi considerat bun propriu ar trebui ca acesta să se încadreze în cele prevăzute de art. 31 din Codul familiei.
De asemenea, calitatea de bun propriu trebuie dovedită.
În relația dintre soți, dovada calității de bun propriu se poate face prin orice mijloc de probă.
Conform susținerilor reclamantei-pârâte, apartamentul ar fi fost cumpărat cu banii primiți de la părinții săi, dați inițial pentru apartamentul din Iași . a fost vândut în noiembrie 2001 și completată cu suma de 5000 Euro.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă însă acest lucru.
Martorul P. I. a declarat că apartamentul părților a fost cumpărat cu banii dați de părinții reclamantei pârâte (fără a putea preciza despre care apartament este vorba), martora Zdukos E. a declara că banii de la nuntă ar fi fost investiți într-un apartament și înființarea unor firme, iar martora Cardon M. a declarat că apartamentul a fost achiziționat cu bani ai părților, proveniți din înstrăinarea unui apartament, iar diferența de bani a fost dată de părinții reclamantei-pârâte. Declarațiile martorilor, contradictorii între ele, nu se coroborează nici cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța de fond a apreciat așadar că nu au fost administrate probe din care să rezulte în mod clar că apartamentul situat în Iași, . este bun propriu.
Prin urmare s-a reținut că apartamentul face parte din masa de bunuri comune.
În ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea acestor bunuri, instanța de fond a avut în vedere că bunurile dobândite în condițiile art. 30 din Codul familiei, constituie proprietatea codevălmașă a soților. Codevălmașii, neavând de la început stabilit dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț, în ansamblu, pentru toate bunurile comune.
Prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât a celuilalt.
Contribuția soților la constituirea patrimoniului comun se stabilește în raport cu veniturile din muncă, cu care fiecare a participat efectiv la dobândirea bunurilor.
Diminuarea acestor venituri, prin efectuarea unor cheltuieli în interes personal, este de natură să afecteze cota soțului respectiv asupra comunității de bunuri.
Pe de altă parte, același efect determinant în stabilirea cotelor soților, îl are și activitatea desfășurată de fiecare în gospodărie și pentru creșterea copiilor, motivat de faptul că asemenea activitate ducând la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodărești constituie, indirect, o contribuție la dobândirea bunurilor.
În cauza de față instanța de fond a reținut că din probele administrate nu rezultă că pârâtul-reclamant ar fi avut o contribuție superioară la dobândirea acestuia.
Nici înscrisurile depuse la dosar și nici declarațiile martorilor nu sunt în sensul că banii pentru apartament au provenit din sumele obținute de pârâtul-reclamant din dividende, din contră, probele administrate în cauză dovedesc faptul că la întreținerea familiei și susținerea sarcinilor căsătoriei erau folosite veniturile reclamantei-pârâte, că de menaj, de creșterea și educarea copiilor tot aceasta s-a ocupat și că soții au primit un ajutor considerabil din partea părinților reclamantei pârâte.
S-a reținut astfel o cotă de contribuție egală, în condițiile în care reclamanta-pârâtă nu a solicitat cotă majorată, iar pârâtul-reclamant nu a făcut dovada unei contribuții superioare la dobândirea bunurilor.
Față de considerentele expuse și în temeiul art. 728 cod civil și art. 36 Cod fam. instanța de fond a respins cererea principală și a admis în parte cererea reconvențională.
La efectuarea partajului s-a avut în vedere valoarea reală de circulație a apartamentului, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, respectiv_ ROL.
Conform dispozițiilor art. 736, 741 Cod civil și ale art. 6735 Cod procedură civilă, instanța a dispus ieșirea din indiviziune a părților în modalitatea atribuirii apartamentului reclamantei-pârâte întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că aceasta are mai multă nevoie de el, în condițiile în care face zilnic naveta, dar și pentru că reclamantei – pârâte i-au fost încredințate copiii minori rezultați din căsătorie.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta-pârâtă, arătând că instanța de fond a apreciat nejustificat că dividendele obținute de la S.C. Mater Optica S.R.L. anterior căsătoriei, nu sunt bunuri comune, încălcând disp. art. 30, 31 Cod familie. S-a reținut greșit, susține apelanta și faptul că dividendele de la această societate au fost folosite pentru finanțarea celorlalte societăți iar părțile sociale ar fi bunuri proprii. Consideră apelanta că prima instanță s-a contrazis reținând apartamentul bun comun deși a constatat că din declarațiile martorilor și înscrisuri a rezultat că banii pentru apartament nu au provenit din dividende.
Dividendele, arată apelanta, au regimul juridic al unor fructe civile și devin bunuri comune chiar dacă sunt rezultat al unor bunuri comune sau proprii.
Apelanta arată că cele 4 societăți înființate în timpul căsătoriei, au fost susținute cu aportul ambelor părți și nu din profitul societății înființată anterior, aspect ce rezultă și din expertiza efectuată dar neanalizată de instanță. Se arată că s-au efectuat împrumuturi bancare, s-a folosit darul de nuntă, suma de bani provenită din vânzarea unui apartament bun propriu pentru a achita un avans pentru autoturismul Grand Chevochee, venituri salariale, ajutor de la părinți.
Apelanta critică și expertiza R. P. pentru neincluderea sumei de 130.000 lei dividende obținute de intimat în anul în care au avut loc cesiunile cărora părinții săi, motiv pentru care a solicitat efectuarea unei noi expertize. Consideră apelanta că, potrivit jurisprudenței, fructele și veniturile bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soți culese în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale acestora, argumentând astfel regimul juridic al dividendelor firmei S.C. Mater Optica S.R.L. obținute după încheierea căsătoriei. Activitatea firmei a fost susținută, arată apelanta, cu fonduri bănești comune iar instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile olografe întocmite între ea și părinții ei, ce atestă această situație și nici adresa ITM din 2009 din care rezultă că a figurat pe statele de plată la colaboratori.
Nu s-au luat în considerare nici împrumuturile bancare din 2001. A solicitat a se avea în vedere ipoteza 2 din raportul de expertiză.
În legătură cu apartamentul apelanta susține că are caracterul de bun propriu deoarece a fost cumpărat cu bani proveniți de la părinții săi inițial și s-a ocupat singură în tot acest timp de gospodărie și copii.
A solicitat admiterea apelului.
Legal citat intimatul a depus întâmpinare.
Intimatul a apreciat corectă sentința primei instanțe considerând că părțile sociale sunt nominale și nu pot fi bunuri comune, că nu s-a dovedit că apelanta sau părinții săi ar fi creditat S.C. Mater Optica S.R.L. și că dividendele nu sunt bunuri comune.
A solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 380 din 01.07.2013 Tribunalul Iași admițând apelul acesteia, sentința apelată fiind schimbată în parte.
S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă S. G. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant P. B. C., s-a constatat că din masa bunurilor comune face parte și suma de_,73 lei reprezentând dividende neridicate în timpul căsătoriei, la dobândirea căreia părțile au avut o contribuție egală, a fost obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de_,88 lei reprezentând cota sa de contribuție la obținerea dividendelor.
Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
A fost obligată apelanta la plata către stat a sumei de 2029 lei reprezentând taxa judiciară de timbru de plata căreia a fost scutită prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.
A fost obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 7479,5 lei cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut în considerente următoarele aspecte:
Cercetând motivele de apel, s-a constatat că vizează două aspecte: constatarea calității de bun propriu al apartamentului dobândit în timpul căsătoriei și caracterul de bun comun al dividendelor obținute în timpul căsătoriei până la momentul cesiunii părților sociale.
În ceea ce privește caracterul de bun propriu al apartamentului obținut de părți în timpul căsătoriei, tribunalul a apreciat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport de probatoriul administrat, critica apelantei fiind neîntemeiată.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că apartamentul a fost dobândit în 13.12.2001, în timpul căsătoriei părților, cu suma de 17.600 USD.
Această sumă de bani, pretinde apelanta, că a fost dată de părinții ei.
La fila 80 dosar a fost depus un înscris sub semnătură privată în care se afirmă că părinții apelantei, i-ar fi dat 14.000 USD, la 05.05.2001, pentru a cumpăra un apartament în . un înscris semnat doar de apelantă și părinții săi, nerecunoscut de intimat.
La 26.11.2001 părinții apelantei au vândut un apartament pentru suma de 3000 lei (f. 10 ds.).
La filele 79, 81, 82, 83, 84 au fost depuse înscrisuri sub semnătură privată referitoare la împrumutul unor sume de bani de către apelantă de la părinții săi în diverse scopuri.
Aceste înscrisuri nu au forma unor contracte de împrumut nici a unor donații, fiind semnate doar de apel și părinții săi dar toate contestate de intimat.
Pentru faptul că nu respectă forma prev. de lege „instanța nu le poate lua în considerare în vederea stabilirii calității de bun propriu al apartamentului”.
Prima instanță a reținut corect și faptul că declarațiile martorilor nu sunt convingătoare în acest sens, un argument în plus pentru a nu aprecia înscrisurile sub semnătură privată la valoarea juridică învederată de apelantă. În raport de aceste aspecte, urmează a se aprecia contribuția părților la dobândirea apartamentului în raport de disp. Codul familiei și veniturile realizate în timpul căsătoriei astfel cum au fost evidențiate în expertiza realizată la fond - f.550 și urm. și de actele depuse în apel (declarații fiscale …). Rezultă cu claritate că cele două părți au avut veniturile salariale și cele provenite din vânzarea de bunuri imobile asemănătoare. Apreciem egală contribuția părților la dobândirea apartamentului bun comun.
În ceea ce privește dividendele celor 4 societăți: .., .., S.C. Mater Optica G. și S.C. Optodistrib, mai exact regimul juridic al dividendelor, Tribunalul constată întemeiată critica formulată de apelantă.
Regimul juridic al dividendelor obținute de unul dintre soți în timpul căsătoriei este cel al bunurilor comune, diferit de regimul juridic al părților sociale. Părțile sociale sunt considerate bunuri mobile și sunt bunuri proprii ale soțului asociat deoarece contractul de societate trebuie să nominalizeze aportul fiecărui asociat și valoarea sa.
În ceea ce privește părțile sociale, Tribunalul a constatat că nu s-au formulat critici în apel.
Criticile vizează doar dividendele. Acestea sunt considerate bunuri comune și în raport de disp. art. 31 Cod familie referitoare la bunurile proprii. Acest text enumeră expres și limitativ bunurile considerate proprii ale unuia dintre soți, neincluzând și dividendele obținute din activitatea unei societăți.
Faptul că reclamanta apelantă s-a implicat în activitatea comercială a soțului său rezultă și din adresa emisă de ITM (_/07.10.2009) în care se precizează că a figurat pe statul de plată la colaboratori,din declarația martorei Zdokos E., din adresa emisă de Banca Transilvania – f. 381 ds. fond.
În apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize în vederea calculării dividendelor societăților până la momentul cesionării părților sociale de către intimat.
S-a avut în vedere și faptul că deși intimatul a contestat că ar fi obținut dividende totuși în cuprinsul întâmpinării depusă la fondul cauzei (f. 293) a recunoscut existența lor. Mai mult, aceeași situație rezultă și din interogatoriul intimatului pârât luat la fond – f. 404.
Expertiza efectuată în apel nu a adus lămuriri suplimentare față de cea efectuată la judecarea fondului cauzei, motiv pentru care instanța urmează a avea în vedere pe cea din urmă menționată.
Pentru stabilirea sumei de bani reprezentând dividende neridicate de intimat în timpul căsătoriei, instanța va avea în vedere varianta 1 stabilită de d-nul expert și nu varianta 2 astfel cum a solicitat apelanta. Varianta 2 include suma de 112.833 lei provenită din chitanțele și contractul de împrumut pe care instanța nu pe poate avea în vedere ținând cont de cele anterior precizate.
Prin urmare, s-a constatat că potrivit variantei 1, dividendele obținute și neridicate în timpul căsătoriei de intimatul pârât sunt în sumă de 153.795,78 lei (detaliate conf. pct. 1 f. 595 ds. fond). Ținând cont de contribuția egală a părților la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei, va fi obligat pârâtul intimat la plata către apelanta reclamantă a sumei de 76.897,88 lei reprezentând contribuția sa la dobândirea acestor dividende.
În raport de toate aceste considerente, s-a admis apelul declarat și potrivit art. 296 Cod procedură civilă, fiind schimbată în parte sentința primei instanțe.
Pe fond, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta pârâtă S. G., s-a constatat că din masa bunurilor comune face parte și suma de 153.795,73 lei dividende neridicate în timpul căsătoriei. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 76.897,88 lei cota sa de contribuție, fiind păstrate restul disp. sentinței de fond .
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta, prin decizia civilă 568 din 25.06.2014 Curtea de Apel Iași admițând recursul atât împotriva deciziei recurate cât și a încheierilor premergătoare, ce au fost casate, cauza fiind trimisă tribunalului spre rejudecare (pentru nesocotirea unor reguli în desfășurarea judecății, raportat la art. 304 pct. 5 C.pr.civ.).
Apelul a fost reînregistrat la 04.08.2014 pe rolul Tribunalului Iași.
În cauză s-a administrat probă cu expertiză tehnică, înscrisuri (proba testimonială a fost respinsă); de asemenea, s-au solicitat o . relații de către instanța de apel, la cererea formulată de apelantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Practic, tribunalul reține faptul că motivele de apel sunt în număr de două: critica adusă caracterului de bun comun reținut de prima instanță pentru apartamentul nr. 8 situat în Iași, ., ., ., jud. Iași și critica adusă instanței de fond ce a reținut faptul că dividendele nu ar fi bunuri comune.
D. raportat la aceste motive se va pronunța și prezenta instanță raportat la decizia de casare pronunțată de Curtea de Apel Iași, orice alt motiv de apel invocat ulterior neputând fi avut în vedere la soluționarea apelului (astfel, nu vor fi avute în vedere completările ulterioare privitoare la includerea în masa partajabilă și a părților sociale motivat de faptul că acest aspect nu a fost criticat în primul apel, s-a stabilit clar de către prima instanță de apel că nu a fost motiv de apel, aspect necriticat de apelantă în recursul formulat împotriva deciziei Tribunalului Iași; de altfel, acest aspect reiese și din întreg probatoriul administrat, inclusiv obiective și obiecțiuni întocmite la expertizele realizate. În acest sens este relevantă și încheierea din 13.03.2008).
În ceea ce privește prima critică, tribunalul apreciază că este nefondată motivat de următoarele aspecte:
În drept, conform art.36 C.familiei „ La desfacerea căsătoriei bunurile se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească”.
Conform art.39 C.familiei „ Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă.”
Conform art.30 C.familiei „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.” Art.31 C.familiei enumeră limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soț („Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecãrui soț: a) bunurile dobândite înainte de încheierea cãsãtoriei; b) bunurile dobândite în timpul cãsãtoriei prin moștenire, legat sau donație, afarã numai dacã dispunatorul a prevãzut ca ele vor fi comune; e) bunurile de uz personal și cele destinate exercitãrii profesiunii unuia dintre soți; d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de investiții și inovații, precum și alte asemenea bunuri; e) indemnizația de asigurare sau despãgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; f) valoarea care reprezintã și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.”). În temeiul acestor dispoziții legale un bun este comun dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:este dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră proprii.
Apelanta reclamantă nu a invocat un temei de drept în această cerere, motivând doar faptul că suma de_ USD a fost primită de la părinții săi, nefiind restituită nici la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Raportat la acest motiv, instanța de apel apreciază faptul că, nefiind aplicabilă nici una din situațiile prevăzute expres de legiuitor în cuprinsul art. 31 Codul familiei, nu suntem în prezența unei excepții de la art. 30 Cod familiei (relevant fiind momentul achiziționării bunului – 13.12.2001, deci în timpul căsătoriei), o eventuală plată efectuată de părți pentru imobil cu bani împrumutați de la părinții apelantei (și nerestituiți) putând atrage, eventual, doar o cotă majorată la dobândirea bunurilor comune. Raportat, însă, la principiul disponibilității tribunalul reține faptul că apelanta reclamantă a solicitat doar o cotă de 50%, această cotă neputând fi depășită de instanță. Același lucru (o eventuală majorare a cotei) se reține de către instanța de apel și cu ărivire la munca efectuată de reclamanta apelantă în cadrul societăților și a eventualelor împrumuturi contractate în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, tribunalul reține următoarele aspecte: Sunt aplicabile dispozitiile legale incidente ale Legii 31/1990 (precum ar fi art. 66, 67), principiile de drept specifice dreptului familiei (principiul comunitatii de bunuri) si cele ale societatilor comerciale, principii care în parte, îsi gasesc consacrarea expresa în prevederile legale ale legii (principiul distribuirii între asociati, a dividendelor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu s-a prevazut altfel).
De asemenea sunt reținute dispozițiile art. 30 din Codul Familiei, text redat mai sus.
Potrivit art. 66 al Legii 31/1990 privind societatile comerciale: "(1) Pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare".
Art. 67 din acelasi act normativ statueaza: "(1) C.-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend. (2) Dividendele se distribuie asociatilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se platesc în termenul stabilit de adunarea generala a asociatilor sau, dupa caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale aferente exercitiului financiar încheiat... (3) Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii. (4) Dividendele platite contrar dispozitiilor alin. (2) si (3) se restituie, daca societatea dovedeste ca asociatii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurarile existente, trebuiau sa o cunoasca.(5) Dreptul la actiunea de restituire a dividendelor, platite contrar prevederilor alin. (2) si (3), se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor. (6) Dividendele care se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, în afara de cazul în care partile au convenit altfel".
Tribunalul constata ca dividendul reprezinta potrivit chiar definitiei legale din cuprinsul art. 67 evocat, cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat. Potrivit doctrinei judiciare, el poate consta într-un câstig material, în servicii sau bunuri procurate de societate în conditii mai avantajoase, în evitarea unor cheltuieli sau în realizarea unor economii.
Sub aspectul societatii, legea privind societatile comerciale consacra libertatea asociatilor de a decide criteriul de împartire între asociati, a beneficiilor, în cazul nestipularii, intervenind criteriul evocat de art. 67 al. 2 din lege, acela al distribuirii între asociati, a dividendelor, proportional cu cota de participare la capitalul social varsat.
În speta, prin contractul de societate, s-a prevazut participarea asociatilor la beneficii, proportional cu participarea la capitalul social. Din momentul stabilirii de catre adunarea asociatilor, a dividendului cuvenit asociatilor, dreptul la beneficii înceteaza sa mai fie un drept social; el devine un drept de creanta individual, al asociatului fata de societate, cu toate consecintele care decurg din acest fapt (a se vedea în acelasi sens, Carpenaru, S. D. - "D. Comercial Român", Editia a III- a, Bucuresti, Editura All B., 2001, pag. 162).
Asadar, dreptul la beneficii, ca si drept de creanta, reprezinta un drept individual, personal, în raporturile create între asociat si societate. Este si firesc, pentru ca scopul societatii este acela de a realiza beneficii din activitatea comerciala desfasurata si de a le împarti între asociati si nu între acestia si terti sau între terti. Acesta este scopul fundamental al societatii comerciale si elementul de distinctie fata de alte tipuri de asociatie. În cadrul acestor raporturi de societate, dreptul la beneficii, ca si drept de creanta, îsi pastreaza caracterul individual si personal, indiferent de data realizarii beneficiilor: în timpul sau ulterior casatoriei.
Prin prisma regimului juridic al dividendelor prin raportare la relatiile decurgând din casatorie, cu ansamblul consecintelor sale patrimoniale se constata ca izvorul dreptului la dividende, îl reprezinta calitatea de asociat, prin intermediul participarii la capitalul social varsat, adica al aportului efectuat si care a intrat în patrimoniul societatii.
Reluând, cum izvorul dividendelor (partile sociale) este reprezentat de un bun comun al fostilor soti, atunci si dividendele obtinute vor avea acelasi caracter, între acestia, ca urmare a aplicarii în cauza a regulii de drept accesorium sequitur principale, ele reprezentând fructe civile ale bunului comun, astfel cum este el privit în raporturile dintre cei doi soti. În acelasi sens, s-a ilustrat si în doctrina de drept comercial: "Se întelege ca, întrucât bunul care constituie obiectul aportului, este un bun comun, dividendele primite din partea societatii vor fi tot bunuri comune" (Carpenaru, S. D. - "D. Comercial Român", Editia a III- a, Bucuresti, Editura All B., 2001, pag. 170), dar si în cea de dreptul familiei: " dividendele (...) urmeaza regimul juridic al fructelor civile produse de bunurile comune" (F., I. P. - "Tratat de dreptul familiei", Editia a V-a, Editura All B., 2000, pag. 169).
Constatarea calitatii de bun comun, a dividendelor s-a realizat în temeiul art. 521 si urm. Cod Civil, prin raportare la caracterul dividendelor, de fructe, asa cum am evocat în paragrafele anterioare. Din acest punct de vedere, devine nerelevanta data realizarii dividendelor în raport cu data desfacerii casatoriei.
Asertiunea realizata nu este de natura sa înfrânga nici principiul comunitatii de bunuri, specific perioadei casatoriei, deoarece regimul matrimonial al comunitatii de bunuri înceteaza într-adevar, o data cu desfacerea casatoriei, regulile care îl cârmuiesc nemaigasindu-si aplicarea dupa acest moment, însa în schimb, asa cum în mod argumentat si judicios, s-a aratat în doctrina judiciara: "în ceea ce priveste proprietatea .-si pastra caracterul devalmas si dupa desfacerea casatoriei prin divort, pâna la data împartirii lor, neprefacându-se de drept în proprietate pe cote-parti, în indiviziunea de drept comun" (F., I. P. - "Tratat de dreptul familiei", Editia a V-a, Editura All B., 2000, pag. 242).
Or, având în vedere supravietuirea proprietatii comune în devalmasie, casatoriei, este evident ca acelasi caracter îl vor avea si fructele acestei proprietati comune în devalmasie, percepute ulterior desfacerii casatoriei.
În aceste condiții în ceea ce privește S.C. MATER OPTICA S.R.L. dividendele sunt bunuri proprii ale pârâtului intimat neputând face obiectul partajului de față, raportat la momentul înființării societății – anul 1997, anterior încheierii căsătoriei (nefiind probată participarea reclamantei apelante la constituirea capitalului social).
În ceea ce privește celelalte 4 societăți acestea au fost înființate ulterior încheierii căsătoriei iar, raportat la lucrarea contabilă efectuată „nu au fost utilizate surse financiare ale S.C. Mater Optica SRL pentru constituirea celor patru societăți, capitalul social fiind 100% constituit din aporturi ale asociaților - persoane fizice. De asemenea, din documentele expertizate nu se constată nici un ajutor financiar ulterior, acordat de societatea menționată, societăților analizate, care să fie înregistrat în contabilitate”.
În aceste condiții se reține faptul că dividendele realizate din aceste societăți reprezintă tot bunuri comune, urmând a fi supuse împărțelii.
Cu privire, însă, la includerea lor în masa de bunuri comune ce face obiectul cauzei de față, trebuie făcute două sublinieri: prima privește includerea lor în masa partajabilă doar în situația în care au fost încasate, dividendele neîncasate rămânând un drept social, propriu asociatului împotriva societății comerciale; de subliniat este faptul că dreptul la plata dividendelor se naște după înregistrarea unui profit și adoptarea unei hotărâri prin care să se fixeze dividendele.
În aceste condiții, raportat la expertiza efectuată în cauză, pârâtul intimat avea dreptul la 689.330,46 lei reprezentând dividendele cuvenite până la momentul cesionării părților sociale din care au fost repartizate 496.879,03, din care au fost încasate 348.945,08 (restul de 348.945,08 nefiind încasate) iar 195.149,31 nerepartizate.
În ceea ce privește sumele încasate instanța de apel reține faptul că reclamanta apelantă nu a făcut dovada faptului că aceste dividende au fost afectate interesului personal al pârâtului - intimat, motiv pentru care se prezumă că au fost folosite în interesul întregii familii, neputând fi aduse la masa partajabilă (mai mult, partajul bunurilor comune presupune împărțirea doar a bunurilor comune existente în momentul în care se efectuează această împărțire; acest aspect nu influențează, însă, partajarea unor eventuale bunuri de aceeași natură ce se vor dobândi în viitor). Oricum, o eventuală folosire a acestor sume în afara sarcinilor comune căsătoriei ar putea afecta doar cota de contribuție a soților or, așa cum am arătat mai sus, reclamanta apelantă a solicitat doar o cotă de 50%.
Pentru sumele repartizate dar neîncasate, așa cum am arătat există doar dreptul personal al asociatului (fost asociat) de a le solicita de la cele patru societăți iar pentru cele nerepartizate, cu atât mai mult nu se poate vorbi de includerea lor în masă raportat la cele două condiții menționate mai sus (necesare nașterii dreptului la plata dividendelor – înregistrarea unui profit și adoptarea hotărârii A., de repartizare a lor).
Faptul că cesiunile făcute de pârâtul intimat au prejudiciat-o pe reclamanta apelantă nu poate fi avut în vedere de tribunal motivat de faptul că aceste acte emise conform legii societăților comerciale sunt valabile, nefiind atacate în instanță de reclamanta apelantă (parte interesată într-o eventuală anulare a acestora; este vorba de actele adiționale nr. 299/2006, 296/2006, 293/2006 și 2273/2005, în baza cărora s-au făcut înscrierile la registrul comerțului, acte – de asemenea - necontestate). Astfel, din probatoriul administrat reiese faptul că actele adiționale încheiate au fost înscrise în registrul comerțului, de la acest moment producând și efecte juridice.
De reținut este și faptul că în cuprinsul acestor acte de cesionare s-a reținut expres că pârâtul intimat a primit contravaloarea părților sociale cedate și toate drepturile ce i se cuvin din funcționarea societății, inclusiv dividendele și nu mai are nici un drept și nicio pretenție asupra părților sociale cesionate.
În aceste condiții, din punctul de vedere al instanței de apel masa partajabilă nu ar trebui să cuprindă dividendele identificate în expertiză, însă, având în vedere principiul non reformatio in pejus - principiu juridic care afirmă faptul că unei persoane nu i se poate agrava situația în propria cale de atac.
Conform art. 296 C.pr.civ. apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată; atâta timp cât intimatul pârât nu a atacat, la rândul lui, decizia civilă din 1.07.2013 dată de Tribunalul Iași, prezenta instanță de apel nu poate crea apelantei o situație mai grea decât cea din cuprinsul acestei decizii.
Cu alte cuvinte, unei persoane care declară apel sau recurs nu i se poate crea o situație mai grea prin acceptarea acestei căi de atac. Rațiunea acestui principiu este aceea de a nu descuraja partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească să exercite căile de atac prevăzute de lege, prin crearea perspectivei obținerii unei soluții mai puțin favorabile decât cea care o nemulțumește. Această soluție se aplică atât în cazul obținerii unei soluții conform art. 296 teza 1 C.pr.civ. (schimbarea sentinței) cât și în cazul rejudecării cauzei, după desființarea sau anularea sentinței. Aceasta deoarece efectul este produs tot la inițiativa celui ce a declarat apel și care nu poate fi pus în situația de a primi, urmare a exercitării propriei căi de atac, o soluție mai puțin favorabilă decât cea pe care a atacat-o (în acest sens este decizia ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, nr. 7050 din 2009).
Pentru aceste motive se va admite apelul declarat de reclamanta S. G. împotriva sentinței civile nr._/19.08.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce va fi schimbată în parte.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate conform art. 274 C.pr.civ. tribunalul reține faptul că nu vor fi acordate cheltuielile efectuate în apelul soluționat prin decizia din 1.07.2013, această hotărâre fiind casată de Curtea de Apel Iași. Se vor acorda cheltuielile efectuate în dosarul de recurs motivat de soluția dată - 745 lei taxă de timbru și 2000 lei onorariu avocați.
În cauza soluționată prin prezenta decizie au fost efectuate următoarele cheltuieli: 6000 lei onorariu avocați și 2350 lei onorariu expert, deci un total de 8350 lei. Raportat la cota stabilită de 50% fiecare are de achitat suma de 4175 lei. Având în vedere faptul că intimatul nu a făcut dovada unor cheltuieli de judecată, va fi obligat acesta la plata sumei de 4175 lei către apelantă.
La fond au fost efectuate cheltuieli de către ambele părți: reclamanta apelantă: 40 lei taxă de timbru, 400 lei onorariu expert P., 400+500+600 lei onorariu avocat, pârâtul intimat 700 lei expert Moisanu și 2410 expert R., taxa de timbru de 3954 lei ce nu va fi avută în vedere raportat la soluția dată pe cererea reconvențională).
În procesele de partaj părțile suportă împreună cheltuielile de judecată în afara celor provocate de cereri cu totul neîntemeiate (Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr.1085/1972 și Tribunalul București, secția a III- a civilă, decizia 440/1990). Astfel soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Prin urmare dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea pricinii se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise și, eventual, obligarea părții ce a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective (se au în vedere cotele stabilite de instanța de judecată).
De asemenea, conform art. 50 ind.2 C.pr.civ. va obliga apelanta la plata către stat a ajutorului public judiciar admis în cuantum de 2029 lei (jumătate din taxa de timbru pusă în vedere).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta S. G. împotriva sentinței civile nr._/19.08.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în parte.
Admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă S. G. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant P. B. C..
Constată că din masa bunurilor comune face parte și suma de_,73 lei reprezentând dividende neridicate în timpul căsătoriei, la dobândirea căreia părțile au avut o contribuție egală.
Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de_,88 lei reprezentând cota sa de contribuție la obținerea dividendelor.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Obligă apelanta la plata către stat a sumei de 2029 lei reprezentând taxa judiciară de timbru de plata căreia a fost scutită prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.
Obligă intimatul la plata către apelantă a sumei de 7479,5 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 1.07.2013.
Președinte, I. D. | Judecător, M. M. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
4 EX – 24.06.2015
JUD. FOND – M. A.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 600/2015.... | Fond funciar. Decizia nr. 603/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
