Poprire asigurătorie. Decizia nr. 390/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 390/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 390/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Martie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 390/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚEOLOR PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu intimatele . și . SRL, având ca obiect poprire asigurătorie menținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata . prin reprezentant convențional, avocat S. I. O., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin Serviciul Registratură, la data de 20.02.2015 și la data de 17.03.2015, intimata . și respectiv apelanta au depus la dosarul cauzei concluzii cu privire la excepția tardivității cererii de apel, invocată de către instanță;
- apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Instanța înmânează reprezentantului intimatei . un exemplar al concluziilor formulate de apelantă cu privire la excepția invocată. Acordă cuvântul asupra excepției tardivității cererii de apel față de dispozițiile art. 284 alin. 1 vechiul Cod procedură civilă aplicabil în puterea art. 25 noul Cod procedură civilă, excepție invocată de către instanță din oficiu.
Avocat S., pentru intimata ., solicită admiterea excepției invocate, pentru motivele arătate în concluziile depuse la dosar. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității cererii de apel.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 934/22.09.2014 Judecatoria H. dispune:
„Respinge cererea formulată de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, ..26, jud. Iași, prin reprezentanți legali în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în Iași, șoseaua Națională, Complex Comercial Podul de Piatră, parter, ., jud.Iași și cu terțul poprit ., cu sediul social în localitatea Poiana Mărului, jud. Iași, ca nefondată.
Desființează poprirea înființată prin adresa nr._/28.06.2013 în dosarul de executare silită cu nr. 991 al creditoarei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, asupra veniturilor datorate debitoarei . SRL, de către terțul poprit ..
Obligă creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la plata către terțul poprit . a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
„Astfel cum rezultă din copia dosarului de executare silită nr.991/2010 depusă de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la dosarul cauzei ( f.58-165), instanța reține că debitoarea . SRL are obligatii fiscale neachitate la bugetul general consolidat al statului în valoare de_ lei, astfel că împotriva acesteia a fost declanșată procedura executării silite.
După începerea procedurii de executare silită, începând cu anul 2010, creditoarea a emis succesiv o . somații și titluri executorii către debitoare, în vederea recuperării sumelor datorate. În acest sens, instanța reține că la data de 28.02.2014 au fost emise ultimele acte de executare, respectiv somația nr.22/_ /_ și titlul executoriu nr._, ambele pentru suma totală de_ lei, datorată de debitoare către bugetul de stat cu titlu de contribuții ale angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale, contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorate de angajator, contribuții pentru șomaj și contribuții de asigurări sociale datorate de angajator, contribuții individuale de asigurări pentru șomaj și de asigurări sociale reținute de la angajați, contribuții pentru asigurări de sănătate datorate de angajator, contribuții pentru asigurări de sănătate reținute de la asigurați, contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, dobânzi și penalități de întârziere, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii și TVA ( filele 59-60).
Întrucât debitoarea . SRL nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor de bani datorate bugetului de stat, la data de 28.06.2013 a fost înființată poprirea asupra sumelor datorate debitoarei de către terți. În acest sens, a fost emisă de către creditoare Adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate de terțul poprit . către debitoare ( fila 15), aceasta fiind comunicată terțului poprit la data de 04.07.2013 ( astfel cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 43).
Instanța reține, astfel cum rezultă din Declarația 394 informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României emise pentru perioada decembrie 2012-iulie 2013 ( f.3-8), că între debitoarea . SRL și terțul poprit . s-au desfășurat relații comerciale.
De asemenea, din cuprinsul Balanței de parteneri aprilie 2013 ( fila 9) rezultă că la nuvelul lunii aprilie 2013 terțul poprit . datora debitoarei . SRL suma de 10.420,92 lei, în baza relațiilor comerciale derulate între cele două societăți.
Cu toate acestea, instanța constată că în apărare, terțul poprit . a depus la dosar fișa analitică partener E. I. Prod SRL pentru perioada ianuarie-iulie 2013 ( fila 25), din care rezultă că la nivelul lunii iulie 2013 debitoarea . datora sume de bani terțului poprit ( respectiv suma de 15.625.22 lei) și nu terțul poprit debitoarei.
În drept, potrivit art 150 alin 3 din Codul de pr.fiscala (având denumirea marginal executarea silită a terțului poprit ), dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind inființarea popririi, instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi. Totodată, în conformitate cu prevederile alin 3 ale aceluiași articol, pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit în condițiile prezentului cod.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză, instanța apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune menținerea popririi, având în vedere faptul că în cauză creditoarea nu a făcut dovada faptului că terțul poprit datorează în prezent sume de bani debitoarei, deși sarcina probei sub acest aspect îi revenea.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța va respinge ca nefondată cererea creditoarei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași de menținere a popririi asupra veniturilor datorate debitoarei . SRL, de către tertul poprit ..
În temeiul art.453 alin.1 din C., va obliga creditoarea la plata către terțul poprit a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( reprezentând contravaloare onorariu avocat- chitanța nr.324/25.04.2014 emisă de Cabinet Avocat B. I.- fila 38).”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel creditoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PIBLICE IASI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2015 s-a dispus citarea părților cu mențiunea de a răspunde la excepția tardivității cererii de apel formulate față de dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod Procedură Civilă, aplicabile în puterea art. 25 din noul Cod de Procedură Civilă, în considerarea datei demarării executării silite, respectiv anul 2010.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Executarea silită împotriva debitoarei . SRL a fost pornită de către organul de executare în anul 2010 când a fost înregistrat dosarul având nr. 991.
Potrivit art. 25 din noul Cod de Procedură Civilă procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, text de lege aplicabil în puterea regulii anterior enunțate, arată că termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Apelantei creditoare i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond la data de 03.10.2014, iar cererea de apel a fost depusă recomandat la oficiul poștal la data de 29.10.2014.
Potrivit art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Având în vedere modul de calcul stabilit de disp. art. 101 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, tribunalul reține că ultima zi de declarare a apelului a fost data de 20.10.2014.
Ori, apelanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PIBLICE IASI a predat recomandat la oficiul poștal cererea de apel la data de 29.10.2014, deci cu transgresarea termenului de 15 zile prevăzut de disp. art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul formulat creditoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PIBLICE IASI, împotriva sentintei civile nr. 934/22.09.2014 a Judecatoriei HIRLAU, sentinta pe care o pastreaza.
Definitiva .
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red/tehnored. CM
27.03.2015
Jud. fond. A. M. G.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 516/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 391/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








