Contestaţie la executare. Decizia nr. 375/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 375/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 375/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Martie 2015
Președinte - M. M.
Judecător S. F.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 375/2015
Pe rol fiind judecarea apelului promovat de B. A. E. și apelul promovat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 2755/1.10.2014 pronunțată de Judecătoria P. având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 10.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.03.2015, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2755/1.10.2014, Judecătoria P. a admis contestația la executare formulată de contestatoarea B. E. în contradictoriu cu intimata A.- D. IAȘI-AJFP IAȘI- Serviciul Fiscal P. și a anulat actele de executare emise pe numele contestatoarei în baza deciziei de impunere nr. 636/1.10.2010 ( titlul executoriu și somația din 24.02.2014).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii: Conform titlului executoriu nr._/24.02.2014 contestatoarea are obligația fiscală de plată a sumei totale de 2459 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorată de persoane care realizează venituri din activități independente. Acest titlu executoriu a fost emis în baza deciziei de calcul accesorii nr. 636/01.10.2010.
Conform titlului executoriu contestat prin decizia de calcul accesorii nr. 636/01.10.2010 s-a stabilit obligația de plată a sumelor de 1305 lei, 177 lei și 977 lei.
Potrivit deciziei de impunere nr. 636/11.10.2010 emis de CAS Iași în sarcina contestatoarei s-a stabilit obligația de plată a sumei totale de 2645 lei, din care 1163 lei reprezentând contribuții de asigurări de sănătate, 1305 lei reprezentând dobânzi și 177 lei reprezentând penalități de întârziere.
În titlul executoriu sunt menționate sumele de 1305 lei și 177 lei, însă suma de 977 lei menționată în acest titlu nu apare în niciunul dintre actele de executare înaintate la dosar, astfel că nu se poate preciza ce reprezintă în concret această sumă.
Conform Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr.733/30.10.2007,”posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.”
Conform art.110 alin.3 Cod procedură fiscală :” titlulde creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, deci, în speță, titlul de creanță fiscală este reprezentat de decizia de impunere 4578/01.10.2010 Potrivit art. 141 alin.2 Cod procedură fiscală :” titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Coroborând cele două texte de lege citate mai sus cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost contestată în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent și, în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței învestite cu contestație la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală.
Pe cale de consecință, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță.
Astfel, conform art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală, titlul executoriu va cuprinde :” pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”. Titlul executoriu cuprinde elementele cerute pe lângă cele vizate de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală, iar mențiunile din art. 43 alin.2 Cod procedură fiscală sunt întrunite în cadrul deciziei de impunere care face parte integrantă practic din titlul executoriu.
Mai mult, conform art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce constituie titlu executoriu în baza art. 141 alin.3 Cod pr.fisc. este nul doar pentru :” lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)”, iar în speță înscrisul denumit titlu executoriu cuprinde aceste elemente obligatorii vizate de art. 46. Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii sub sancțiunea nulității, rezultă ca lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă în condițiile în care debitorul ar dovedi că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare (art.105 alin.2 cod procedură civilă).
Instanța constată însă că executarea silită a fost pornită cu nerespectarea dispozițiilor art. 141 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, în sensul că titlul de creanță arătat de organul de executare – decizia de impunere nu a fost comunicate în conformitate cu dispozițiile legale, ceea ce are drept consecință faptul că acest titlu de creanță nu a putut deveni titlu executoriu.
S-a arătat de către organul de executare prin adresa aflată la fila 72 dosar că decizia de impunere nr. 636/11.10.2010 a fost comunicată prin publicitate, respectiv prin publicarea pe pagina de internet.
Procedura de comunicare prin publicitate a fost urmată în mod nelegal de către organul administrativ, întrucât art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală dispune ca: „Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
Potrivit alineatului 3: „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Alineatul 4 prevede că „Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Creditoarea nu se poate prevala de faptul că a făcut comunicarea pe pagina de internet întrucât această modalitate de comunicare prin publicitate este subsidiară celorlalte forme de comunicare ale actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală, fiind permisă numai dacă identificarea domiciliului destinatarului este imposibilă, întrucât dispozițiile art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, privind citarea/comunicare prin publicitate, sunt pe deplin aplicabile, complinindu-le pe cele ale Codului de procedură fiscală.
Art. 45 din Codul de procedură fiscală prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Corelativ, art. 86 alin. 6 din același cod dispune că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
Cum decizia de impunere nu i-a fost comunicată niciodată debitoarei în conformitate cu dispozițiile legale, obligația de plată nu era exigibilă, iar titlul executoriu a fost nelegal emis.
La termenul din 01.10.2014 contestatoarea prin mandatar a arătat că nu poate preciza temeiul de lege în baza căruia solicită amnistia fiscală.
Prin memoriul depus la data de 03.09.2014 contestatoarea solicită „ emiterea amnistiei fiscale pentru pensionari bolnavi și credibili”, în același memoriu arătând că beneficiază de „prezumția de nevinovăție pe motiv că n-a știut” și nu a avut mijloace mass media pentru a se informa. Prin urmare, instanța constată că această cererea fost efectuată având la bază cele relatate în presă cu privire la amnistia fiscală a unor categorii de cetățeni fără ca contestatoarea să înțeleagă în fapt la ce anume se referă această amnistie și cui anume se aplică aceasta. Or, din cele prezentate în presă, măsurile de amnistie fiscală sunt aplicabile unor categorii de cetățeni care au primit sume necuvenite și cărora li s-a pretins restituirea acestora, nefiind în nici un caz vorba despre anularea datoriilor contribuabililor către stat.
Mai trebuie precizat și faptul că în baza deciziei de impunere 636/11.10.2010 CAS Iași a întocmit forme de executare silită care au fost anulate prin sentința civilă nr. 3211/14.11.2011 a Judecătoriei P., instanța reținând și în acea speță faptul că decizia de impunere nu a fost comunicată conform dispozițiilor legale.
După modificare legii și stabilirea competenței de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX2 al codului fiscal în favoarea A., aceeasta din urmă a preluat de la CAS Iași documentele întocmite pe numele contestatoarei și a procedat la emiterea unei alte somații și a unui titlu executoriu în baza aceleiași decizii de impunere fără ca aceasta din urmă să fi fost comunicată conform prevederilor legale, prevalându-se de comunicarea prin publicitate a decizie făcută de CAS în ciuda faptului că o instanță judecătorească a decis că procedura de comunicare nu a fost efectuată în mod corect și astfel titlul de creanță fiscală nu a devenit titlu executoriu.
Față de considerentele expuse, instanța constată că prezenta contestație la executare este întemeiată, astfel că o va admite și va anula actele de executare emise pe numele contestatoarei în baza deciziei de impunere nr. 636/01.10.2010, respectiv titlul executoriu nr._/24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ din 24.02.2014.
Împotriva acestei hotărâri au promovat apel atât contestatoarea B. E. cât și intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
Apelanta B. E. a motivat în esență că este nemulțumită de faptul că „ nu a fost scutită de plata sumei de_ pentru care nu se face vinovată”. A precizat că PF a fost desființată în urmă cu 5 ani iar A. a solicitat retroactiv aceste sume. Alăturat cererii de apel a depus la dosar înscrisuri.
Apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a arătat că reclamanta B. E. a luat cunoștință de decizia de impunere și nu a atacat-o în nici un fel. Așa cum rezultă și din datele comunicate în format electronic de CAS Iași la A., modalitatea de comunicare a actelor administrativ fiscale a fost prin publicitate, pe site-ul CAS, dublată de anunț în presa locală, în conformitate cu disp. art. 44 din OG 92/2003. Potrivit acestui text de lege comunicarea actelor administrative prin publicitate nu era subsecventă celorlalte modalități de comunicare, aceasta fiind o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare. Perioada în care acest text de lege a produs efecte juridice a fost între 15.07._11. De asemenea actul administrativ fiscal care a stat la baza demarării procedurii de executare silită nu a fost contestat în procedura specială reglementată de legiuitor prin disp. art. 209 alin 2 din OG 92/2003 Codul de procedură fiscală. Debitoarea nu a invocat nici un viciu de formă, nicio neregularitate a emiterii actului de executare de natură a conduce la anularea acestuia.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, Tribunalul constată nefondate apelurile promovate în cauză.
Cu privire la apelul formulat de B. E.:
Prin decizia de impunere nr.636/11.10.2010 CAS Iași a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei totale de 2645 lei.
Împotriva deciziilor de impunere debitoarea avea posibilitatea de a formula contestație la organul fiscal emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, această posibilitate fiind indicată expres în decizia de impunere .
Contestatoarea nu a urmat această procedură pusă la dispoziția sa de lege, respectiv nu a formulat contestație la organul fiscal emitent, criticând în prezenta cauză legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală – decizia de impunere, arătând că înțelege să conteste existența creanței.
Conform Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr.733/30.10.2007,”posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
Aceste aspecte au fost corect reținute și de către instanța de fond. Astfel, constată instanța de apel că atâta timp cât reclamanta nu a uzat de procedura contestării deciziei de impunere în conformitate cu disp. art. 205 și 207 Cod proc. fiscală, nu poate invoca în prezenta contestație la executate aspecte ce vizează nelegalitatea și netemeinicia acestui titlu de creanță, instanța de executare pronunțându-se exclusiv asupra legalității formelor de executare, în limitele competenței sale stabilite de lege.
În consecință apelul se impune a fi respins ca nefondat.
Cu privire la apelul promovat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr. . 636/1.10.2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat s-a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la Decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de apel constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea somației și a titlului executoriu emise în baza titlului de creanță.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, va respinge apelul și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de B. A. E. și apelul promovat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 2755/1.10.2014 promovată de Judecătoria P., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată azi 17.03.2015 și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, M. M. | Judecător, S. F. | |
Grefier, E. D. B. |
Red. M.M/ Tehnored. B.E.D.
2 ex./2.07.2015
Jud. fond S. A. I.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 351/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 369/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
