Pretenţii. Decizia nr. 1674/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1674/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1674/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Noiembrie 2015
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1674/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelanta ASOCIAȚIA DE P. B. 1005A împotriva sentinței civile nr. 4933/2015 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații M. V. A. și U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI IAȘI PRIN PRIMAR având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea mai întâi la data de 12.11.2015, apoi la data de 19.11.2015, apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4933 din 08.04.2015 a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru recuperarea penalităților calculate pentru debitul principal aferent perioadei decembrie_11, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. . cu pârâtul Municipiul Iași, a fost obligat pârâtul Municipiul Iași să achite reclamantei suma de 121,56 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru debitul principal aferent perioadei 20.08.2011-martie 2012. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. . cu pârâtul M. V. A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligat pârâtul Municipiul Iași la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. A fost obligată reclamanta Asociația de P. . pârâtului M. V. A. suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceste hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:
„Pârâtul Municipiul Iași este proprietarul imobilului situat in Iasi, ., ., ..
Constatând că obiectul prezentei cauze este reprezentat de pretențiile calculate pentru perioada decembrie 2000-martie 2012, astfel cum rezultă din precizările depuse la fila 110, instanța reține că în acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispozițiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori savarsite după ., precum si situațiilor juridice născute după .. Analizând dispozițiile legale prin prisma principiului enunțat, precum și a intenției legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situațiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidența vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011. Pe cale de consecință, având în vedere obiectul prezentei cauze, dreptul material aplicabil prezentei cauze este Codul civil decretat în 1864 pentru perioada decembrie 2000-octombrie 2011, și Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012.
Potrivit art. 238 Codul de procedura civila instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, excepțiile urmând a fi soluționate potrivit efectului acestora.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, art. 3 stabilind un termen general de prescripție de 3 ani.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20.08.2014, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind debitul aferent perioadei decembrie_11, reclamanta nefăcând dovada suspendării ori întreruperii termenului de prescripție.
Termenul de prescripție al dreptului de a solicita obligarea pârâtului la plata penalităților se raportează la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv la data împlinirii scadenței debitului principal și al nerespectării obligației de plată a debitului principal, iar din precizările depuse de către reclamantă și tabelul de calcul al penalităților solicitate prin prezenta cauză, instanța constată că acestea sunt calculate pentru debitul principal aferent perioadei decembrie 2000-martie 2012.
Totodată, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de prescripție prin niciunul din modurile reglementate de art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu se poate reține o recunoaștere realizată prin plata debitului de către pârât înăuntrul termenului de prescripție, de natură a întrerupe curgerea acestuia, nefiind depuse decât registre interne ale reclamantei ce nu pot face dovada decât împotriva sa, conform art. 1185, art. 1183, art. 1184 din Codul civil decretat în 1864 și art. 50, art. 51 și art. 52 din Codul comercial, în vigoare până la data de 01.10.2011.
Instanța constată că Sentința Civilă nr._/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ nu are aceleași părți ca în prezentul dosar, fiind formulată de către aceeași reclamantă în contradictoriu cu alți pârâți, însă. Prin urmare, această hotărâre judecătorească nu poate întrerupe termenul de prescripție a dreptului la acțiune față de prezenta cauză.
De asemenea, instanța constată că nici angajamentul de plată invocat de către reclamantă, fila 13, nu este de natură a întrerupe termenul de prescripție al dreptului la acțiune față de pârâtul Municipiul Iași, având în vedere că acest angajament nu a fost încheiat de persoana în favoarea căreia curge termenul de prescripție.
Pe fond, conform listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune afișate lunar de către reclamantă, depuse la dosarul cauzei, precum și din fișa de calcul a restanțelor și penalităților depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul are un debit de achitat în suma 121,56 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru debitul principal aferent perioadei 20.08.2011-martie 2012, fila 122.
Potrivit Hotararii Adunarii Generale a proprietarilor, paratul datoreaza penalitati de 0,15% pe zi de intarziere.
Potrivit dispozițiilor art. 46 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007, pârâții au obligația de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, în termen de maximum 20 zile calendaristice de la data afișării listei de plată. În cazul nerespectării obligației de plată, în termenul stabilit, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată, în cuantum de maxim 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 49 alin 1 din Lege.
Conform art. 249 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, situația constatată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, faptul ca pârâtul nu a demonstrat stingerea obligației, instanța constata ca cererea reclamantei este intemeiata în parte.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte acțiunea formulată, va obliga pârâtul Municipiul Iași să achite reclamantei suma de 121,56 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru debitul principal aferent perioadei 20.08.2011-martie 201 și va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul M. V. A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 instanța va obliga reclamanta Asociația de P. . pârâtului M. V. A. suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și va obliga pârâtul Municipiul Iași la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, (onorariu avocat) proporțional cu pretențiile admise”.
Împotriva acestor hotărâri a declarat apel reclamanta Asociația de P. .>, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului, după expunerea rezumată a soluției adoptate de instanța de fond, reclamanta a arătat că, în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece, a făcut dovada existenței pe rolul instanțelor de judecată a unor litigii cu același obiect, însă titularul dreptului de proprietate avea altă denumire, toate aceste litigii privind apartamentul ce face și obiectul prezentei cauze.
Reclamanta susține că, prima instanța a greșit când a reținut că plata efectuată nu întrerupe termenul de prescripție în condițiile în care, chiriașul s-a obligat să plătească debitul
Printr-o altă critică adusă sentinței, reclamanta susține că, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. V. A., fără a expune vreun motiv de netemeinicie a acestei soluții.
În final, se mai arată că, în mod greșit a fost stabilită suma reprezentând cheltuielile de judecată, în condițiile în care a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
Declarației de apel i-au fost atașate, în copii, înscrisuri.
Pârâtul M. V. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
Pârâtul Municipiul Iași a formulat la rândul său întâmpinare prin care a arătat că își menține poziția procesuală referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către reclamanta Asociația de P. .> este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, pârâtul Municipiul Iași este proprietarul imobilului situat in Iasi, ., ., . iar prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat cheltuielile de întreținere și penalitățile aferentei perioadei decembrie 2000-martie 2012.
Potrivit art 1,7,8,11 și 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și art 1903 -1904 C.civ, drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripției extinctive, care este, potrivit articolului trei din decretul menționat mai sus, un termen general de 3 ani și care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Totodată, De asemenea, potrivit art 12 din același act normativ, în căzui în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul nu este fondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică .
Contrar susținerilor apelantei, soluția primei instanțe relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune este temeinică și legală, apelul nefiind fondat din acest punct de vedere.
Instanța de control judiciar reține că, dreptul la acțiune se naște de la data la care este cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă, prescripția fiind întreruptă prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă a fost introdusă la o instanță necompetentă sau printr-un act întrerupător de executare .
Tribunalul reține că, în mod eronat apelanta, referindu-se la debitul solicitat ca la un tot unitar, susține că, plățile efecuate de către intimata pârâtă reprezintă recunoașterea debitului și au efect întreruptiv de prescripție deoarece, în condițiile în care suntem în prezența unor debite lunare deosebite, fiecare sumă era exigibilă la o dată distinctă, prestațiile fiind succesive, astfel că sunt incidente dispozițiile legale menționate, respectiv art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Or, raportându-ne la actele și lucrările dosarului rezultă că dreptul la acțiune pentru sumele solicitate aferente perioadei decembrie_11, s-a prescris, la data introducerii acțiuni fiind îndeplinit termenul de trei ani în care apelanta reclamantă putea solicita plata acestor sume. Așadar, cum din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că vreuna dintre plățile efectuate ar fi avut effect întreruptiv al cursului prescripției, în mod temeinic și legal prima instană a admis excepția și a constatat prescrisă acțiunea.
În mod temeinic și legal, prima instanță a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nedovedind o recunoaștere realizată prin plata debitului de către pârât înăuntrul termenului de prescripție, de natură a întrerupe curgerea acestuia, nefiind depuse decât registre interne ale reclamantei ce nu pot face dovada decât împotriva sa, conform art. 1185, art. 1183, art. 1184 din Codul civil decretat în 1864 și art. 50, art. 51 și art. 52 din Codul comercial, în vigoare până la data de 01.10.2011.
Contrar susținerilor apelantei, Sentința Civilă nr._/26.11.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ nu are efect întreruptiv al termenului de prescripție deoarece nu are aceleași părți ca în prezentul dosar.
În mod greșit apelanta invocă o recunoașterea a debitului, aptă să întrerupă prescripția, susținere argumentată pe o poziție a pârâtului M. V. A.. Pentru ca o astfel de recunoaștere să aibă un asemenea efect, aceasta trebuie să provină de la cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv de la proprietarul apartamentului, municipiul Iași. În acest sens, instanța supremă reține că: „...........un act de recunoaștere a creanței, care produce efecte juridice, trebuie să provină de la administratorul statutar, întrucât acesta este abilitat să exprime voința societății, nu de la un prepus al acesteia;...............”- Decizia nr. 2487 din 27 iunie 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Pe de altă parte, contrar susținerilor apelantei, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în conformitate cu art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, are ca efect întreruperea, numai în situația în care recunoașterea a intervenit în cursul termenului de prescripție. Numai într-o astfel de situație, recunoașterea are ca efect întreruperea termenului de prescripție deoarece, o recunoaștere ulterioară, manifestată după împlinirea acestui termen nu își mai poate produce efectul întreruptiv tocmai datorită epuizării acestuia.
Contrar susținerilor apelantei, pentru a avea caracter întrerupător al prescripției, recunoașterea trebuie să fie exprimată înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior când acest termen este împlinit iar prescripția și-a produs efectul juridic. Astfel, chiar dacă ar fi fost aptă să întrerupă termenul de prescripție, recunoașterea chiriașului nu poate avea efect întreruptiv al prescripției deoarece, aceasta se situează în timp, după împlinirea termenului de prescripție. pe de altă parte, recunoașterea nu poate fi avută în vedere întrucât, numai recunoașterea realizată în mod neechivoc de debitor este de natură a întrerupe termenul de prescripție în curs, generând curgerea unui nou termen, de aceeași natură și aceeași întindere.
Cu toate acestea din analiza înscrisului depus la fila 91 dosar fond, se observă că pârâtul chiriaș a recunoscut existența unei sume restante, fără a se menționa ce reprezintă debitul și pentru ce perioadă este datorat. În aceste condiții, recunoașterea are un caracter echivoc, nefiind specificate cărei perioade aparțin penalitățile pentru care se recunoaște debitul drept pentru care, așa cum s-a specificat anterior, nu se poate determina pentru ce sume se putea întrerupe termenul de prescripție.
În același sens este și practica instanței supreme care, într-o decizie de speță a statuat că: „Recunoașterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripției nu are ca efect întreruperea cursului prescripției. Împrejurarea că pârâta a semnat factura în litigiu nu duce la întreruperea cursului prescripției întrucât problema întreruperii cursului prescripției se poate pune cât timp prescripția este în curs și nu după ce cursul prescripției s-a împlinit.” ÎCCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1148 din 3 aprilie 2009.
Și soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. V. A. este temeinică și legală. Astfel, potrivit art. 50 alin 1 din Legea nr. 230/2007: „1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”
Or, așa după cum recunoaște și apelanta reclamantă, M. V. A. nu este proprietarul apartamentului pentru care se solicită cheltuielile de întreținere ci, Municipiul Iași. Așadar, acesta din urmă rămâne obligat față de apelantă, așa după cum dispune aliniatul 2 al art. 58 din Legea nr. 230/2007.
Nefondată este si critica referitoare la acordarea parțială a cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 453 alin 2 Cod procedură civilă: „2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
Potrivit textului de lege redat anterior, reclamantei îi aparține culpa procesuală pentru partea din cerere care a fost respinsă, iar culpa procesuală va fi a pârâtului pentru partea din pretențiile reclamantului care a fost admisă. Cum acțiunea reclamantei față de pârâtul M. V. A. a fost respinsă, aceasta datorează pârâtului cheltuielile de judecată având totodată dreptul la cheltuieli de judecată din partea pârâtului Municipiului Iași numai proporțional cu suma admisă.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de reclamanta Asociația de P. . sentinței civile nr. 4933 din 08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va păstra.
Instanța reține că, potrivit art. 453 alin 1 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată în timp ce, alin 2 al articolului 451, prevede că: „ (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”
Raportându-se la aceste dispoziții legale, instanța reține că, onorariul de 2100 lei, plătit avocatului, este prea mare față de volumul de activitate depus în această cauză de către avocat iar pe de altă parte față de complexitatea cauzei, având în vedere prevederile legale procedurale în materie și limitele dar și împrejurarea că, în cauză nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au invocat excepții. DE ALTFEL, APĂRĂTORUL CARE A DEPUS CHITANȚA NICI NU S-A PREZENTAT ÎN INSTANȚĂ SĂ ÎȘI SUSȚINĂ CONCLUZIILE.
În acest sens, instanța supremă a reținut că: “În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.” ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2420 din 11 aprilie 2008
Totodată, instanța reține ca, prin aplicarea dispozițiilor art. 451 alin 2 din Codul de procedura civila, respectiv prin reducerea cuantumului onorariului apărătorului ales, pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Astfel, dispozițiile art. 451 alin 2 Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În același sens este și jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Practica judiciară în materie a statuat că: “Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.” Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1625 din 29 februarie 2012
Or, în speță, cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanta apelantă depășesc limitele rezonabilității și ale proporționalității nu numai în raport cu munca depusă ci și cu obiectul cererii, având în vedere totodată și gradul de complexitate al cauzei.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de respingere a apelului și reținând culpa procesuală a apelantei reclamante, urmează ca instanța să oblige apelanta Asociația de P. . intimatului M. V. A. la sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum au fost reduse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta Asociația de P. . civile nr. 4933 din 08.04.2015, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta Asociația de P. . către intimatul M. V. A. la sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum au fost reduse.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
4 EX – 22.12.2015
JUD. FOND – C. I.
| ← Întoarcere executare. Hotărâre din 23-11-2015, Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1660/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
