Pretenţii. Decizia nr. 656/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 656/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 656/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 04 Iunie 2015
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 656/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de P. M. împotriva sentinței civile nr. 2873 din 19._ pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimatul A. V., având ca obiect pretenții daune morale și materiale - disjungere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 28 mai 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2873 din 19.02.2013 a Judecătoriei Iași, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă P. M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant A. V., s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere reconvențională având ca obiect obligarea la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON, formulat de pârâtul-reclamant A. V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. M..
A fost anulat, ca netimbrat, capătul de cerere reconvențională având ca obiect obligarea la plata de daune materiale în cuantum de 5.000 RON, formulat de pârâtul-reclamant A. V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. M..
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului-reclamant privind obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta-pârâtă P. M. este proprietara apartamentului nr.4, situat în Iași, ., ., jud.Iași. În această calitate, a fost chemată în judecată de către Asociația de proprietari . cauze, înregistrate pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2009 și nr._/245/2011, pentru recuperarea cheltuielilor de întreținere restante și a penalităților de întârziere aferente.
În prima cauză dedusă judecății, instanța a admis în parte pretenția Asociației, în sensul obligării pârâtei P. M. la plata, către reclamantă, a sumei de 542,36 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2008-martie 2009, a sumei de 329,56 lei cu titlu de penalități pentru aceeași perioadă și a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (soluție rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului).
Ulterior, în dosarul nr._/245/2011, s-a dispus, ca o consecință a admiterii în parte a acțiunii principale, obligarea pârâtei-reclamante P. M. la plata către partea adversă a sumei de 284,50 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 01.08._11, nu și la plata penalităților de întârziere aferente perioadei 01.04._09, acestea prezentând, în opinia instanței, un caracter neîntemeiat.
În urma desfășurării celor proceduri judiciare menționate, reclamanta-pârâtă P. M. a pretins acordarea de despăgubiri, cu titlu de daune materiale și morale, de către pârâtul-reclamant A. V., în calitate de administrator al Asociației de Proprietari . suferit ca urmare a chemării sale în judecată și a hărțuirii prin procese și pentru degradarea calității de cetățean, prin afectarea sănătății și stresul cauzat.
Pe de altă parte, pârâtul-reclamant A. V. a solicitat daune morale de 100.000 RON ca urmare a atingerii aduse integrității vieții personale și moralității acestuia prin comportamentul părții adverse, precum și daune materiale în valoare de 5.000 RON (acest capăt de cerere urmând a fi anulat, ca netimbrat, ca o consecință a admiterii excepției netimbrării, pusă în discuție din oficiu).
Din întreaga succesiune de cereri și precizări depuse de părți la dosar, instanța reține că temeiul juridic al acțiunii principale, dar și cel al cererii reconvenționale este răspunderea civilă delictuală, cu consecința reparării integrale a prejudiciului produs prin săvârșirea unei fapte ilicite, răspundere reglementată de art.1357 din Noul Cod Civil, în vigoare la momentul învestirii instanței cu soluționarea celor două cereri.
În drept, potrivit art.1357 Cod civil, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Aceste dispoziții legale le reiau pe cele din art.998 din vechiul Cod civil, conform cărora ,,Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, omul fiind “responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa” (art.999).
Din prevederile legale menționate, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se impune a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției.
Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană .
Legătura de cauzalitate, pe de altă parte, trebuie să existe între fapta prin care s-au încălcat normele dreptului obiectiv, cu consecința vătămării dreptului subiectiv, și prejudiciul pretins de reclamant.
Nu în ultimul rând, vinovăția, ca și condiție esențială a răspunderii civile delictuale a unei persoane, constă în atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia, ceea ce implică un proces psihic complex, între conștiință și voință. Astfel, factorul intelectiv presupune un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a faptelor și urmările acestora, iar factorul volitiv presupune întotdeauna libertatea de deliberare și de decizie.
Instanța a analizat pretențiile solicitate și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale distinct pentru cererea principală și pentru cererea reconvențională deduse judecății.
În ceea ce privește cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă P. M., instanța de fond reține că aceasta a pretins atât daune materiale, în valoare de 623,18 RON, cât și daune morale de 88.000 RON.
Cu privire la suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale, instanța de fond a observat că acestea se compun din:
- 65 RON reprezentând taxă judiciară de timbru plătită în dosarul nr._/245/2011, conform chitanței nr.ISXUC_ din 25.01.2012 (fila 291),
- 2 RON timbre fiscale (acestea nu au fost depuse la dosar, dar instanța de fond a apreciat că este vorba, în realitate, de timbre judiciare depuse în dosarul nr._/245/2011),
- 54 RON taxă de timbru achitată în același dosar (_/245/2011), potrivit chitanței nr.ISXUC_ din 14.03.2012 (fila 9),
- 89,99 RON reprezentând contravaloarea bonului fiscal nr.3402/15.04.2010, reprezentând prețul unei cutii poștale (în realitate, este vorba de 69,99 RON, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 11),
- 69,99 RON cu titlu de contravaloare benzină (potrivit bonului fiscal nr.193/29.09.2011 – fila 15),
- 2,94 RON contravaloare hârtie și copie xerox, astfel cum rezultă din bonul fiscal nr.458/16.05.2012 (fila 15),
- 79,94 RON contravaloare benzină, conform bonului fiscal nr.536/12.04.2012 (fila 15),
- 7,62 RON reprezentând prețul hârtiei și a xerocopiilor efectuate, astfel cum figurează în bonul fiscal nr.452/16.05.2012 (fila 15),
- 251,70 RON cu titlu de onorariu expert, achitată în contul doamnei expert B. P., potrivit chitanței nr._/1 din 09.05.2012 (fila 10).
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta-pârâtă și menționate anterior, rezultă, într-adevăr, că aceasta a făcut o . cheltuieli în vederea apărării sale în dosarul nr._/245/2011, și anume taxele judiciare de timbru de 65 RON și 54 RON, timbrul judiciar de 1,50 RON și onorariul provizoriu de expert în cuantum de 250 RON. Instanța de fond a reținut, însă, că, pentru recuperarea acestora, reclamanta-pârâtă a avut deschisă calea unei cereri accesorii privind plata cheltuielilor de judecată, în dosarul mai-sus precizat. Astfel, potrivit art.274 C.p.civ., în situația căderii în pretenții a unei părți, partea adversă are dreptul de a solicita și de a obține recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în vederea soluționării respectivei cauze și a susținerii poziției sale procesuale. Aceste cheltuieli pot fi recuperate și pe cale separată, în cadrul unui dosar distinct, ulterior, în situația în care nu au fost cerute în pricina inițial dedusă judecății ori instanța omis să se pronunțe asupra acestora. În toate aceste situații, însă, temeiul juridic al cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată constă în răspundere civilă obiectivă, iar nu delictuală, astfel cum a pretins reclamanta-pârâtă în dosarul de față. Prin urmare, luând în considerare și faptul că, în dosarul nr._/245/2011, instanța s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de părți, dispunând compensarea acestora în temeiul art.276 C.p.civ., se constată neîndeplinirea condițiilor specifice ale răspunderii civile delictuale pentru examinarea și acordarea, în urma unei noi judecăți, a sumelor cheltuite de reclamanta-pârâtă cu acest titlu.
În ceea ce privește celelalte cheltuieli, constând în contravaloarea combustibilului achiziționat de reclamanta-pârâtă, a hârtiei și a copiilor xerox efectuate, precum și a cutiei poștale cumpărate la data de 15.04.2010, instanța de fond a observat că, în privința acestora, nu se poate reține existența vreunei fapte ilicite, personale, a pârâtului-reclamant A. V., care să fi determinat respectivele cheltuieli, cu consecința prejudicierii părții adverse.
Instanța de fond a remarcat faptul că cele două acțiuni la care s-a făcut referire, în justificarea hărțuirii pretinse de reclamanta-pârâtă, au fost formulate de către Asociația de Proprietari . legal președinte T. C., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În dosarul nr._/245/2009, instanța a constatat că acțiunea a fost formulată de Asociația de Proprietari prin administrator A. V. și semnată de avocatul cu care s-a încheiat contract de asistență juridică, dar ulterior s-a prezentat președintele T. C., care a semnat-o și a aplicat ștampile, acesta având calitatea de președinte interimar, ca urmare a demisiei președintelui ales de adunarea generală.
În ceea ce privește cel de-al doilea dosar, cererea de chemare în judecată a fost semnată de președintele Asociației, administratorul acesteia nefiind implicat în mod direct în formularea și susținerea acțiunii împotriva pârâtei P. M..
Din modul de soluționare a celor două pricini, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale de către pârâtul-reclamant A. V., în calitatea sa de administrator al respectivei asociații, astfel încât să se rețină săvârșirea vreunei fapte ilicite de către acesta. În condițiile în care ambele acțiuni au fost admise în parte, reținându-se temeinicia parțială a acestora, fără a rezulta vreo încălcare a normelor de drept obiectiv de către pârâtul-reclamant A. V. în îndeplinirea atribuțiilor sale specifice de administrator, instanța de fond a observat că nu este îndeplinită prima condiție a răspunderii civile delictuale, și anume săvârșirea unei fapte ilicite. Mai mult, nu rezultă nicio legătură între cumpărarea unei cutii poștale de către reclamanta-pârâtă și darea sa în judecată, în două rânduri, de către asociația de proprietari.
Nici capătul de acțiune principală având ca obiect plata de daune morale în cuantum de 88.000 RON nu este întemeiat. În acest sens, reclamanta-pârâtă a pretins că partea adversă a supus-o la un stres considerabil, prin conduita adoptată în exercitarea atribuțiilor de administrator al asociației de proprietari, ce a determinat afectarea iremediabilă a sănătății reclamantei-pârâte. De asemenea, s-a susținut că pârâtul-reclamant a chemat organele de poliție, care ar fi agresat-o pe reclamanta-pârâtă.
Instanța de fond a reținut, în această privință, că martorii audiați la solicitarea reclamantei-pârâte, respectiv L. V. și H. G., au confirmat incidentul petrecut la data de 23.03.2011, constând în bruscarea reclamantei-pârâte de doi agenți de poliție. Ambii martori au declarat că agenții au fost chemați de pârâtul-reclamant, cu ocazia desfășurării unei ședințe a adunării generale a asociației de proprietari, dar niciunul nu a oferit date concrete despre legătura directă între faptele pârâtului-reclamant și cele ale lucrătorilor de poliție. Este adevărat că pârâtul-reclamant a fost cel care a chemat organele de poliție, măsură de precauție în condițiile în care, în cadrul respective ședințe, ca și în alte dăți anterioare, reclamanta-pârâtă a provocat discuții în contradictoriu privind modul de întocmire a listelor de plată a cheltuielilor de întreținere. În acest sens, martorul S. M., locatar în blocul 1011, a declarat că la orice ședință a asociației reclamanta-pârâtă este prezentă și face tot felul de afirmații, inclusiv insulte, la adresa părții adverse, împiedicând desfășurarea ședințelor. Mai mult, martorul S. a arătat că, la ultima ședință (cea din 23.03.2011), reclamanta-pârâtă a făcut multă gălăgie, acesta fiind motivul pentru care pârâtul a chemat poliția, și anume restabilirea ordinii și a liniștei, iar nu agresarea reclamantei. Însuși martorul H. a confirmat intervenția organelor de poliție în mai multe rânduri în ședințele adunării asociației, în anii 2008-2009.
În aceste condiții, nu rezultă că pârâtul-reclamant a fost cel care a dispus sau a provocat imobilizarea în forță a reclamantei de către polițiști, aceștia fiind singurii responsabili de modul în care au înțeles să intervină în acalmarea situației de la asociație. În aceste condiții, nu există o legătură de cauzalitate între fapta pârâtului-reclamant de a chema forțele de ordine și prejudiciul pretins de partea adversă, constând în suferința și stresul produse în acel incident.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar în susținerea acțiunii principale nu rezultă, dincolo de orice dubiu, faptele ilicite ale pârâtului-reclamant și legătura de cauzalitate dintre pretinsul comportament abuziv al acestuia și bolile de care suferă reclamanta-pârâtă. Astfel, din înscrisurile medicale atașate (adeverința medicală nr.5258/14.12.2012 – fila 220, biletul de trimitere balnear și fișa de tratament balnear – filele 222-224, biletele de trimitere și de ieșire din spital – filele 225, 226, 228-229, 232, 233, 244-246, 295-297, prescripții medicale - filele 226, 231, 238, 239, rezultatele unor investigații medicale – filele 234-237, 241, 247-248, 298, 301-305) confirmă o . afecțiuni de care suferă reclamanta-pârâtă (angină pectorală, cardiopatie ischemică, tulburare anxioasă depresivă mixtă, hipertensiune esențială primară, tiroidite cronice, poliartroză, reumatism cronic degenerativ, sciatică, spondiloză dorsală, dar nu rezultă, din probatoriul administrat, că aceste boli au fost cauzate sau, cel puțin, agravate de faptele pârâtului-reclamant. Astfel, martorul L. V. a precizat că nu a observat ca pârâtul-reclamant să-i fi adresat părții adverse cuvinte jignitoare sau amenințări cu ocazia incidentului din 23.03.2011, acesta vorbind, în realitate, foarte calm, nici nu a asistat la alte discuții între părți. În ceea ce privește aspectele declarate de martorul H. G., acesta a arătat că știe de la reclamanta-pârâtă de amenințările adresate de pârât, auzind personal doar că pârâtul-reclamant i-a spus reclamantei-pârâte că va avea probleme cu el toată viața, dacă nu își vede de treaba sa. Or, o asemenea afirmație nu este, în opinia instanței, de natură să provoace o stare de stres atât de mare încât să-i afecteze în mod ireversibil starea de sănătate și să-i determine lipsa de somn, starea depresivă și degradarea calității de cetățean.
De asemenea, martorul H. a mai arătat că, în opinia sa, problemele medicale ale reclamantei-pârâte au fost cauzate de închiderea dosarelor civile și penale pe care le are cu partea adversă, situație în care sunt valabile pe deplin aprecierile anterior expuse de către instanță.
Nu în ultimul rând, se observă și faptul că martorul H. nu a fost prezent personal atunci când reclamanta a pretins că a fost înjurată și lovită de pârât, cu ocazia deplasării la sediul asociației, context în care, în lipsa altor elemente care să confirme respectiva agresiune fizică și verbală, declarația sa nu poate fi reținută ca veridică.
Celelalte înscrisuri depuse de reclamanta-pârâtă, precum listele de plată a cheltuielilor de întreținere, dovezile de plată a acestor cheltuieli (chitanțe), cupoane de pensie, moduri detaliate de calcul efectuat de către reclamanta-pârâtă privind cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere, procese-verbale ale adunării generale a proprietarilor și ale ședințelor comitetului executiv (filele 12-14, 18-20, 23-24, 59-71, 131-171, 251-252, 261-263) nu au legătură cu pricina de față, ci cu dosarul inițial, nr._/245/2011, soluționat irevocabil, cu consecința dezînvestirii instanței și a imposibilității analizării din nou a pretențiilor deduse judecății în acea cauză.
În lumina considerentelor de mai sus, instanța de fond reține că faptele dovedite ale pârâtului-reclamant nu denotă presiuni, amenințări, insulte sau alte acte ilicite și imorale din partea acestuia, neconstituind un temei rezonabil pentru pretinderea de daune morale.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant A. V., instanța de fond a observat că și această cerere trebuie să întrunească cerințele speciale prevăzute de art.1357 din Noul Cod civil. Or, materialul probator administrat în cauză nu este concordant cu aspectele invocate de pârâtul-reclamant, nerezultând vreo faptă ilicită săvârșită de partea adversă, constând în acuzații grave, și care să fi fost în măsură să-i știrbească autoritatea și să-i aducă atingere integrității vieții personale și moralității de care se bucură în societate. Astfel, nu a fost probată formularea de plângeri penale repetate și neîntemeiate de către reclamanta-pârâtă, fiind indicat, în cadrul concluziilor scrise, doar dosarul penal nr.1891/P/2010, soluționat prin neînceperea urmăririi penale față de pârâtul-reclamant.
Se mai reține că, potrivit martorului S. M., deși reclamanta-pârâtă ar fi continuat cu tot felul de prostii și amenințări și ar încercat să facă o nouă asociație, umblând pe la ușile oamenilor în acest sens, nimeni nu a băgat-o în seamă, ceea ce denotă faptul că nu au fost băgate în seamă nici afirmațiile cu titlu calomnios formulate la adresa pârâtului-reclamant. Nu în ultimul rând, instanța constată că pârâtul-reclamant este în continuare administrator al Asociației de Proprietari . comunitatea din care face parte nu a fost influențată negativ de comportamentul reclamantei-pârâte, în sensul de a-l desconsidera și de a-l evita pe pârât.
În lumina considerentelor de mai sus, față de neîndeplinirea cumulativă a cerințelor răspunderii civile delictuale de niciuna din acțiunile deduse judecății, în temeiul art. 1169 cod civil („cel care face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească”), instanța de fond a respins, ca neîntemeiate, atât cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă, cât și capătul de cerere reconvențională având ca obiect obligarea la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON, formulat de pârâtul-reclamant, anuland, ca netimbrată, solicitarea acestuia din urmă privind daunele materiale în cuantum de 5.000 RON.
Nu în ultimul rând, date fiind dispozițiile art.274 C.p.civ., instanța de fond a reținut că și capetele de cerere accesorii, privind cheltuielile de judecata pretinse de ambele părți, sunt neîntemeiate, motiv pentru care vor urma soarta cererii principale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta-pârâtă P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dat dovadă de un comportament părtinitor în tot cursul procesului, motivat de faptul că deși i-a solicitat să depună acte, nu le-a avut în vedere la pronunțarea sentinței. Arată aceasta că instanța nu a tratat egal părțile, recurenta fiind „partea vaduvită”.
În pagina 4 a sentinței se regăsește obligația pusă în vedere recurentei de a plăti un debit de 542,36 lei către asociație pentru perioada 2008-2009, deși aceasta arată că nu are niciun debit, sens în care se invocă sentința civilă nr._ din 1.08.2012.
Toate soluțiile date în dosarul nr._/245/2011 deși poartă numele aceluiași magistrat de la fond din cauza de față sunt semnate de altă persoană, sentința dată în dosarul menționat fiind lovită, astfel, de nulitate.
Recursul a fost formulat în termen, motivat, semnat. La 9.12.2013 a fost admis ajutorul public judiciar solicitat în sensul eșalonării plății taxei de timbru dispuse de instanță.
În perioada 11.04._15 cauza a fost suspendată pentru lipsa părților.
În recurs s-a administrat proba cu acte, ce au fost depuse în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către reclamanta P. M. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Recurenta a invocat trei motive de recurs, nefiind invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Primul motiv privește atitudinea magistratului de primă instanță pe parcursul desfășurării întregului proces.
Practic, se invocă o încălcare a principiul egalității armelor, principiu ce constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil care urmărește crearea unui just echilibru procesual între părțile aflate într-un litigiu. Tribunalul constată că cele invocată de recurentă precum instanța i-ar fi pus în vedere depunerea unor acte pe care, la pronunțarea soluției, le-a ignorat, nu încalcă principiul egalități armelor, întrucât acest principiu. În baza rolului activ instanța poate dispune ordonarea unor probe din oficiu, având îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
În jurisprudenta CEDO, principiul egalitatii armelor semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii în fata unui tribunal, fara ca una din ele sa fie avantajata în raport cu cealalta parte din proces. Acest principiu - unul din elementele notiunii mai largi de proces echitabil - impune fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa în conditii care sa nu o plaseze într-o situatie de net dezavantaj în raport cu adversarul" ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotarârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost - Huler contra Suediei, hotarârea 1997-I/24 noiembrie 1997).
Deși recurenta a invocat ignorarea de către instanță a probatoriului (parțial) administrat nu a exemplificat, această susținere având un caracter general. De altfel, instanța de control judiciar apreciază faptul că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a întregului probatoriu administrat.
Procesul civil este, ca regulă generală, un proces la intereselor private, astfel încât, rolul judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității, echilibru asigurat de către instanța de fond.
În acest sens, instanța de control judiciar reține din jurisprudența pronunțată în materie, respectiv decizia civilă nr.3255/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, deciziile nr. 2048/2000 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă și nr. 666/2000 a Curții de Apel București secția a III-a civilă dar și deciziile nr. 1032/1975 și 975/1978 ale Tribunalului Suprem – secția civilă și decizia nr. 1115/1990 a Curții Supreme de Justiție – secția civilă .
Practica instanței supreme referindu-se la acest principiu al rolului activ, a statuat, într-o decizie de speță că: „Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art.1169 din Codul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime” (ICCJ, Secția C. administrativ și fiscal, decizia nr. 1975 din 5 iunie 2008), ceea ce a și făcut instanța de fond în ceea ce o privește pe recurentă.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs tribunalul apreciază că recurenta se află în eroare; astfel, în sentința recurată în prezentul doar instanța de fond face o descriere a situației de fapt, amintind de existența a două dosare, fără a dispune în această cauză o obligație în sarcina recurentei reclamante. Obligația dispusă de instanță (amintită de recurentă) face obiectul unui alt dosar soluționat irevocabil și amintit de instanța de fond în descrierea situației de fapt existente.În cauza de față nu s-a încalcat principiul securității raporturilor juridice de către instanța de fond.
Ultimul motiv de recurs privește nulitatea absolută a unei alte sentințe judecătorești, apreciind recurenta faptul că nu ar fi semnată de judecătorul menționat, ce a judecat cauza; acest motiv nu poate face obiectul prezentului recurs motivat de faptul că cererea de recurs privește o altă hotărâre judecătorească. Art. 302 ind.1 C.pr.civ. prevede faptul că motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs trebuie să privească sentința ce a fost recurată, motiv pentru care nulitatea sentinței nu poate fi analizată în acest cadru.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul reclamantei P. M. împotriva sentinței civile nr. 2873/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va menține, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta P. M. împotriva sentinței civile nr. 2873/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Ia act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.06.2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 04.07.2015
JUD. FOND – R. I.-C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 655/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 865/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
