Pretenţii. Decizia nr. 221/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 221/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 34355/245/2012
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Februarie 2015
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 221/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant . și pe intimat C. L. ȚIBĂNEȘTI PRIN PRIMAR, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 09.02.2015, 16.02.2015 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 8101/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. L. Țibănești, cu sediul în ., împotriva paratei ., cu sediul în satul Jigoreni, ., cu nr. la ORC J_/2002 și în consecință:
S-a obligat parata să plătească reclamantei suma de 259.962,89 lei, reprezentand contravaloarea arendei stabilite pentru pășunea comunală și suma de 6.715,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Anterior introducerii pe rolul instanței a acțiunii de față, la data de 08.11.2012, prin înștiințarea de plată nr. 3585/07.05.2012, comunicată societății parate, prin administratorul S. F. la data de 08.05.2012, s-a adus la cunoștință paratei obligația de plată a sumei de 259.962,89 lei și i s-a pus în vedere să achite suma respectivă în termen de 15 zile de la primirea înștiințării de plată, fiind deși îndeplinite condițiile efectuării prealabile a procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720 indice 1 Cod. Pr. Civ.
Pe fond, instanța a constatat că facturile nr._/22.03.2010 și nr._/22.03.2010, emise de către reclamant, au fost acceptate la plată de către societatea parată, prin administratorul său S. F., care le-a semnat și și-a trecut și datele de identificare pe facturile respective, nefiind contestate semnăturile respective de către parată.
Cele două facturi au fost emise de către reclamant în baza contractului de arendare nr. 79/14.05.2007 încheiat între părți, cu cele două acte adiționale ale sale.
Față de aceste considerente, văzand și disp. art. 969 și următoarele din vechiul Cod civil, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de arendare dintre părți, instanța a respins excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea, dispunând în sensul celor solicitate de către reclamant.
Văzând și disp. art. 274 Cod. Pr. Civ.,
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. P. SRL care a criticat-o pentru nelegalitate li netemeinicie arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității introducerii acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile a concilierii, potrivit art. 720 ind. 1 Cod proc. Civilă de la 1865. Susține apelanta că înștiințarea de plată pe care intimatul că i-a comunicat-o nu poate echivala cu o convocare în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă. Rolul acestui înscris a fost doar acela de a aduce la cunoștință creanțele bugetare ale societății și nu obligațiile născute dintr-un raport comercial.
Totodată apelanta reiterează și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, prin contractul de arendare încheiat cu reclamanta în data de 14.05.2007, în cuprinsul art. 6 alin. 3, s-a stabilit în mod imperativ un termen limită de plată a arendei după cum urmează:”Plata arendei în bani se face la un preț stabilit prin înțelegea părților. Plata se face până la 45 de zile de la recoltarea produsului respectiv.”
În această situație, creanța reprezentând valoarea arendei a devenit certă. Lichidă și exigibilă la data recoltării aferentă fiecărui an. Din modalitatea de formulare, termenul de 45 de zile de plată a arendei este termenul limită de plată, dată la care creanța devine exigibilă fiind data recoltării, ori finalizării recoltării (când aceasta durează mai multe zile).
Factura nu are în acest caz decât o relevanță fiscală, atât timp cât aceasta a fost emisă în baza unui contract care stabilește în mod neechivoc drepturile și obligațiile părților și termenele de plată.
Pe fondul cererii, apelanta a susținut că:
Contractul de arendă încheiat reprezintă un contract atipic față de celelalte contracte de arendă.
Astfel, potrivit ghidului de finanțare pentru accesarea de subvenții provenind din fonduri europene, unitățile administrativ teritoriale nu erau eligibile la nivelul perioadei 2007 -2010 pentru accesarea unor astfel de subvenții pentru terenurile aflate în domeniul public sau privat al acestora.
În acest sens, Primăria . prin Hotărârea din data de 25.05.2007 arendarea pășunii comunale către o persoană juridică privată eligibilă pentru obținerea de subvenții această societate urmând a efectua lucrări de îmbunătățiri agricole pentru acest teren, de care urma să beneficieze unitatea administrativ teritorială.
Ca modalitate de funcționare a acestei relații comerciale, s-a stabilit de comun acord ca toate lucrările de îmbunătățiri agricole efectuate cu privire la pășunea comunală să fie compensate cu valoarea arendei, UAT fiind adevărata beneficiară a acestui contract (lucrări de curățare a terenului, instalarea unui sistem de alimentare cu apă pentru animale, fertilizarea terenului cu îngrășăminte etc).
Astfel, societatea a achiziționat în perioada contractului de arendare materiale și a efectuat lucrări de îmbunătățire a pășunii comunale, emițând facturi către UAT pentru materiale/îngrășăminte și lucrările efectuate.
De asemenea, pe măsură ce aceste lucrări erau efectuate, un reprezentant al consiliului L. Țibănești se deplasa în teren și încheia un proces verbal de constatare a acestor lucrări. Înscrisurile doveditoare ale efectuării acestor lucrări au fost depuse la dosarul cauzei (facturi, procese verbale etc.).
În data de 19.03.2010, societatea a solicitat către Primăria . efectuate de aceasta pe islazul comunal, cu valoarea contractului de arendă pentru anii 2008 și 2009.
Ca urmare a acestei cereri, între Primăria . s-a încheiat un proces verbal înregistrat sub nr. 1990/19.03.2010, intitulat „Situație” prin care s-a constatat că arenda în cuantum de 214.089,70 lei se compensează parțial cu lucrările efectuate de arendaș în cuantum de 175.499,60 lei, justificate cu „facturi și situații”, „rămânând de justificat suma de 38.590 lei, suma special oprită pentru executarea lucrărilor pentru executarea lucrărilor pe pășunea comunală în anul 2010”.
De altfel, din însăși destinația terenului și din obiectul de activitate al societății, reiese faptul că el nu a fost un adevărat beneficiar al terenului, exploatându-l în interesul societății, ci doar a efectuat lucrări în beneficiul proprietarului.
Cu toate acestea, intimata a emis cele două facturi (factura nr._/22.03.2010 și factura nr._/22.03.2010) pentru o perioadă în care societatea deja achitase arenda prin compensare.
Primăria Comunei Țibănești a emis aceste două facturi fără a exista un raport obligațional pe care să îl reflecte, în condițiile în care arenda a fost achitată prin compensarea cu lucrările efectuate.
Prin soluția instanței de fond are loc de fapt o îmbogățire fără justă cauză, intimata beneficiind în final atât de cuantumul arendei pentru un teren pe care nu l-a exploatat cât și de lucrările efectuate cu fonduri avansate de către societate.
Consideră apelanta că cele două facturi invocate prin cererea de chemare în judecată nu reflectă un drept real de creanță al intimatei împotriva societății, acestea fiind emise pentru o obligație de plată ce fusese deja achitată, tinzând astfel spre o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Deși a contestat lipsa ștampilei societății de pe facturi și neconformitatea semnăturii, instanța de fond, în mod eronat a reținut în momentul deliberării că nu a contestat semnăturile de pe facturi.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed:
Între reclamantul intimat în calitate de arendator și pârâta apelantă . în calitate de arendaș a fost încheiat contractul de arendă nr. 79/14.05.2007 pentru suprafața de 726 ha teren situat în extravilanul . nivel al arendei de 50 euro, contractul fiind încheiat pentru un an de la 05.05.2007 la 05.05.2008 (f. 9 – 12 dos. Fond).
Prin actul adițional nr. 1 la contractul de arendă 79/2007 s-a precizat că obiectul contractului de arendare îl constituie suprafața de 661,5 ha, iar prin actul adițional nr. 2 la contractul79/2007 s-a convenit prelungirea duratei contractului pentru încă un an de la 05.05.2008 până la data de 04.05.2009 (f. 7,8 dosar fond).
Tribunalul reține în temeiul art. 4 din Codul Comercial că acest contract de arendă, chiar dacă a fost încheiat cu o societate a dat naștere unui raport juridic de drept civil guvernat de dispozițiile art. 1454 și următ. cod civil de la 1865 astfel încât nu se aplică procedura concilierii prev. de art. 720 ind. 1 Cod proc. Civilă, excepția prematurității acțiunii fiind în mod corect respinsă.
Este adevărat că în art. 6 alin. 3 din Contractul de arendă se prevede că plata arendei în bani se face la un preț stabilit prin înțelegerea părților până la 45 zile de la recoltarea produsului respectiv, însă prin facturile nr._ emisă pentru suma de_,49 lei (reprezentând contravaloare arendă pășune comunală conform contractului de arendă 79/2007 pentru perioada 2007 -2008) și nr._ emisă pentru suma de_,40 lei (reprezentând contravaloare arendă conform actului adițional la contractul 79/2007 pentru perioada 2008 -2009) ambele emise la data de 22.03.2010, semnate de primire de către S. F. administratorul ., se realizează o recunoaștere a pretențiilor reclamantului intimat în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul 167/1958 ceea ce echivalează cu o întrerupere a termenului de prescripție conf. art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958.
Mai mult decât atât, actul aflat la fila 37 dosar fond intitulat situație privind sumele de justificat ca urmare a contractului de arendă nr. 79/2007, actelor adiționale nr. 1/05.05.2008 și nr. 2/29.05.2008 care reprezintă o compensare la cererea societății . la data de 19.03.2010 (fila 36 dosar fond), echivalează cu o nouă dovadă de recunoaștere a sumelor datorate prin cele două facturi ale căror copii conforme cu originalul se regăsesc la filele 40 și 41 dosar fond, cât și 5 și 6 dosar fond.
Prin urmare, în mod corect a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că în fața primei instanțe pârâtul nu a invocat ca și argument în apărare, faptul că nu ar recunoaște semnătura de pe cele două facturi pentru a se înscrie în fals împotriva acestora, acest motiv fiind invocat pentru prima dată abia în recurs. Ori pentru a fi analizat acest motiv în recurs, el ar fi trebuit să fie invocat cel puțin în fața primei instanțe (admițând ipoteza că prima instanță ar fi putut să omită să se pronunțe cu privire la aceste susțineri).
În altă ordine de idei tribunalul reține faptul că pârâtul apelant nu a invocat compensația judiciară printr-o cerere reconvențională care să fie timbrată în mod corespunzător pretențiilor formulate, pentru a putea fi analizată.
Mai mult decât atât, deși pârâtul apelant a susținut că a efectuat lucrări de îmbunătățiri agricole cu privire la pășunea comunală pentru care se impunea compensarea contravalorii lor cu valoarea arendei, instanța de control judiciar reține că . contrar dispozițiilor art. 1169 Cod civil, nu a făcut dovada cu înscrisuri a raportului obligațional în temeiul căruia au fost emise facturile solicitate a fi avute în vedere la compensare, lipsind acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investiții pe teren astfel cum impune art. 7 lit. f din Contractul de arendă 79/2007. De asemenea, instanța de control judiciar reține că lipsește dovada acceptării din partea reclamantului intimat a facturilor invocate în compensare.
Pentru toate aceste considerente, instanța reține că soluția primei instanțe este corectă, impunându-se însă înlocuirea motivării primei instanțe cu argumentarea expusă.
Față de această situație, în temeiul disp. art. 296 Cod proc. Civilă, instanța va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 8101 din 6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către pârâta . cu sediul în ., jud. Iași împotriva sentinței civile nr. 8101 din 6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 19.02.2015.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, A. M. |
Red. SM
Tehnored. OLG
4 ex./17.04.2015
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 230/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
