Pretenţii. Decizia nr. 229/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 229/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 581/286/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Februarie 2015
Președinte - C. R.
Judecător C. E. C.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 229/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții P. C., P. M. și pe intimatul A. I. V., având ca obiect pretenții restituire împrumut.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, personal, lipsă fiind apelanții.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 17.02.2015, prin Serviciul Registratură, apelanții au depus la dosar precizări scrise.
Instanța procedează la identificarea intimatului A. V., legitimat cu C.I., . nr._, elib. de . de 18.05.2005, C.N.P._.
Fiind primul termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată apelurile pârâților P. C. și P. M. ca fiind formulate în termen, motivate, legal timbrate.
Intimatul depune la dosarul cauzei, în ședință publică, un înscris, pe care instanța îl restituie acestuia, întrucât se regăsește la fila 4 dosar fond.
Instanța constată că apelanții au depus la dosar înscrisuri în susținerea cererilor de apel, ce au fost comunicate intimatului în procedura de regularizare a cauzei. Totodată, ia act că intimatul nu a formula întâmpinare în cauză, nesolicitând administrarea de probe în contradovadă. Prin urmare, constată că intimatul este decăzut din dreptul de a administra probe în apel.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor formulate în cauză.
Intimatul solicită respingerea apelurilor formulate de către P. C. și P. M.. Susține că apelanții nu i-au restituit suma de bani și solicită obligarea acestora la plata sumei de bani împrumutate
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor formulate în cauză.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor civile de față Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 310/26.09.2014 Judecătoria Răducăneni a hotărât următoarele: Admite acțiunea formulată de reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâții P. C. și P. M.. Obligă pârâții să restituie reclamantului suma totală de 6.000 lei, reprezentând împrumut conform chitanței din 01.02.2013.
A reținut instanța de fond următoarele:
Conform înscrisului sub semnătură privată datat 01.02.2013 și semnat de pârâți și susținerilor reclamantului, în luna decembrie 2011 între părți a intervenit o convenție în temeiul căreia reclamantul a împrumutat pârâților suma de 6.000 lei, cu obligația acestora din urmă de a o restitui. Potrivit înscrisului pârâții, întrucât la data întocmirii acestuia nu restituiseră datoria, s-au obligat ca în cursul anului 2013, începând cu luna martie, să restituie suma. În cuprinsul înscrisului pârâții au arătat că pentru suma datorată nu li se percepe nicio dobândă.
În ceea ce privește dispozițiile de drept comun aplicabile în cauză, instanța constată că potrivit art.6 alin.5 din Codul civil din 2009 (intrat în vigoare la data de 01.10.2011), dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. În consecință, având în vedere că în cauză convenția intervenită între părți s-a încheiat după data intrării în vigoare a Codului civil din 2009, raportul juridic dintre părți este supus dispozițiilor acestui act normativ.
Conform art.1270 și art.1170 din C.civ din 2011, convențiile valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să-și execute întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale. Conform art.1516 din același act normativ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și în caz contrar are dreptul la daune interese.
În speță, instanța a verificat și reținut că reclamantul a făcut dovada existenței creanței contra pârâților, neexecutarea prezumându-se atâta timp cât pârâții nu fac dovada plății prin chitanțe eliberatorii sau nu probează intervenția unor cauze exoneratoare de răspundere, așa cum prevede art.1499-1500 cod civil din 2011.
Prin urmare, pârâților le revine sarcina de a face dovada plății prin chitanțe eliberatorii sau de a dovedi că se află în posesia titlului constatator al creanței, împrejurări care nu au fost probate în cauză.
Instanța constată că pârâții nu au contestat că nu au remis suma de bani împrumutată, dar au arătat că pentru această sumă au prestat diferite servicii pentru reclamant. Or, instanța reține că în cauză pârâții nu numai că nu au făcut dovada acestor servicii, dar nici nu au probat acordul reclamantului ca în schimbul sumei datorate să primească de la debitori alte prestații.
În lipsa consimțământului reclamantului, pârâții sunt obligați, în temeiul convenției de împrumut, la restituirea sumei datorate. Aceasta deoarece, potrivit art.2164 alin.1 din Codul civil din 2011, în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. Aliniatul 2 din același articol prevede că în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel. De asemenea, art.1492 alin.1 Cod civil din 2011 arată că debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta.
Tot astfel, instanța nu poate avea în vedere susținerile pârâților că împrumutul a fost cu dobândă de vreme ce această împrejurare nu a fost probată în cauză. De altfel, chiar pârâții au menționat în înscrisul pe care l-au semnat la data de 01.02.2013 că împrumutul este fără dobândă, iar în cauză nu au propus probe prin care să demonstreze contrariul.
În consecință, întrucât creanța reclamantului decurge dintr-un act juridic unilateral semnat de pârâți, fiind certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani, față de dispozițiile art.1270, art.1516 și art.2164 din Codul civil din 2011, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 6.000 lei., reprezentând împrumut conform chitanței din 01.02.2013.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P. M. și P. C., aceștia formulând cereri de apel distincte:
Prin cererea de apel pârâtul P. M. critică sentința instanței de fond solicitând casarea acesteia și retrimiterea la instanța de fond pentru rejudecare. Susține pârâtul apelant că instanța nu a avut în vedere probele propuse de pârât cum ar fi audierea martorilor care atestă faptul că timp de doi ani atât el cât și soția sa au prestat diferite servicii la domiciliul reclamantului l-au găzduit, l-au îngrijit i-au făcut menajul, au tăiat lemne s-au îngrijit de animalele din gospodăria reclamantului, îl însoțeau la Bancă, la Poliție, la instanță, reclamantul fiind cunoscut la procesoman. Susține pârâtul că reclamantul i-a promis că pentru aceste prestații nu îi va mai solicita restituirea împrumutului.
Reclamantul fiind nevăzător nu i-a putut solicita dovezi scrise dar are martori care pot confirma prestarea acestor servicii.
Pârâta apelantă P. C. a formulat aceleași critici împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond.
Apelurile nu au fost motivate în drept.
În etapa scrisă s-a procedat la achitarea taxei de timbru impusă pentru soluționarea cererilor de apel. Cererile de ajutor public judiciar formulate de către apelant fiind respinse prin încheierile din 22 ian 2015.
Prin cererile de apel nu s-a solicitat administrarea de probe noi. A fost adusă la cunoștința apelantului necesitatea indicării probatoriului solicitat a fi administrat potrivit dispozițiilor 470 cpc.
Analizând, în limita cererii de apel formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul reține că cererile de apel formulate sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru considerentele ce urmează:
Apelanții critică sentința pronunțată pe motiv că instanța de fond n a procedat la audierea de martori care să confirme susținerilor lor din întâmpinare vizând prestarea de servicii în beneficiul reclamantului, servicii care ar fi stins obligația de plată asumată prin convenția încheiată între părți.
Reține Tribunalul că în fața instanței de fond, deși au susținut inexistența obligației de restituire a sumei solicitate de reclamant prin cererea introductivă, pârâții nu au solicitat administrarea probei testimoniale.
Aceștia nu s-au prezentat în instanță la termenul stabilit pentru soluționarea litigiului, astfel încât soluția instanței a avut în vedere probatoriu solicitat de către părți prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare și a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de reclamant, proba testimonială solicitată de acesta fiind respinsă ca nefiind utilă soluționării cauzei. Potrivit dispozițiilor art 254 alin 6 cpc părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ei nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Astfel reține Tribunalul nu poate fi primit ca motiv de apel omisiunea instanței de fond de a audia martori în condițiile în care această probă nu a fost solicitată de pârâții apelanți.
Nici prin cererea de apel nu s-a procedat la indicarea probelor solicitate a fi administrate deși și această fază procesuală s-a procedat la înștiințarea apelanților despre necesitatea indicării probelor solicitate sub sancțiunea decăderii.
Prin înscrisul depus de reclamant la fila 4 dosar fond, scris în întregime și semnat de pârâți se face dovada susținerii reclamantului privind existența obligației pârâților de a restitui către reclamant suma de 6000 lei.
În aceste condiții instanța de fond a reținut în mod corect existența obligației de restituire a împrumutului în sarcina pârâților precum și obligația acestora de a dovedi stingerea obligației prin plată sau într-ul alt mod permis de lege. Pârâții apelanți încearcă să susțină stingerea obligației de plată prin prestarea de servicii în favoarea reclamantului, dar corect a reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor art.1492 alin.1 Cod civil potrivit cărora debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În lipsa dovedirii consimțământului creditorului rămâne în sarcina pârâților apelanți obligația de a restitui suma datorată reclamantului.
Apreciind că instanța de fond a reținut corect situația de fapt dedusă judecății și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, Tribunalul va respinge ca nefondate apelurile formulate de pârâții P. M. și P. C. împotriva sentinței nr 310/26.09.2014 a Judecătoriei Răducăneni, sentință pe care o păstrează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de către pârâții P. C. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 310/26.09.2014 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.C. C.C.E. D.Ș.
Red./tehnored. R.C.
5 ex., 23.04.2015
Judecător fond: G. R. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 498/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
