Recuzare executor. Decizia nr. 252/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 252/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 34983/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 24 Februarie 2015

Președinte - S. F.

Judecător M. M.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 252/2015

Pe rol fiind judecarea apelul promovat de H. C. împotriva încheierii civile din data de 22.10. 2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat S. C. I. din cadrul B. I. D. și S., având ca obiect recuzare executor .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 10.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.02.2015, când,

TRIBUNALUL

Prin încheierea pronunțată la data de 22.10.2014, Judecătoria Iași a respins cererea de abținere formulată de executorul Judecătoresc S. C. I. în dosarul de executare nr. 1179/2014. A fost respinsă și cererea de recuzare a aceluiași executor, cerere formulată de către creditoarea H. C..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2014 sub nr._, creditoarea H. C. a formulat cerere de recuzare împotriva executorului judecătoresc S. C. I., în dosarul de executare silită nr. 1179/2014 al B.E.J.A. I. D. și S. C. I., solicitând înlocuirea acestuia.

În motivare, creditoarea a arătat, în esență, că executorul judecătoresc S. C. I. a dat dovadă de neglijență în cursul executării silite declanșate la solicitarea sa, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2148/12.02.2014, completată prin încheierea din 13.05.2014, ambele pronunțate de către Judecătoria Iași în cauza cu nr._ . Astfel, executorul judecătoresc S. C. I. a dat încheierea de înregistrare a cererii de executare silită după patru zile, a depus cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria Iași fără a anexa și înscrisurile doveditoare, motiv pentru care cererea a fost soluționată de către instanță cu întârziere, consecința imediată fiind favorizarea debitorului U. C. care, aflând de existența cererii de executare silită, a înstrăinat bunul imobil și un autovehicul aflate în proprietatea sa. Prejudiciul produs prin conduita executorului judecătoresc este unul real întrucât vânzarea imobilului ar fi dus la îndestularea creanței creditoarei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 652 alin. 4 Cod procedură civilă.

A fost atașat dosarul de executare silită nr. 1179/2014 al B.E.J.A. I. D. și S. C..

Executorul judecătoresc S. C. a formulat declarație de abținere.

Declarația de abținere nu a fost motivată în fapt, iar, în drept, a fost întemeiată pe prevederile art. 10 din Legea nr. 188/2000, modificată, și ale art. 652 și art. 42 alin.1 punctul 9 Cod procedură civilă.

Analizând cererea de recuzare și înlocuire a executorului judecătoresc, precum și declarația de abținere formulată de către executorul judecătoresc S. C. I., instanța a reținut rmătoarele:

La data de 19.06.2014, a fost înregistrată pe rolul B.E.J.A. I. D. și S. C. I., sub nr. 1179/2014, cererea creditoarei H. C. având ca obiect aducerea la îndeplinire, pe calea executării silite, a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2148 din 12.02.2014 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din ședința din camera de consiliu din 13.05.2014, pronunțate de către Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

Executorul judecătoresc S. C. I. a dispus, prin încheierea din 23.06.2014, deschiderea dosarului de executare silită nr. 1179/2014 și a solicitat la data de 25.06.2014 încuviințarea executării silite de către Judecătoria Iași.

Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 17.07.2014 dată în dosarul nr._/245/2014. Pentru a soluționa cererea de încuviințare a executării silite, Judecătoria Iași a solicitat executorului judecătoresc (la data de 08.07.2014) să facă dovada că debitorul datorează și suma de 94.300 euro, executorul judecătoresc depunând, la data de 09.07.2014, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1304/11.04.2008 de către BNP I. P..

Ulterior, executorul judecătoresc a emis adrese în vederea identificării bunurilor mobile și imobile ale debitorului U. C. (la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, Primăria Municipiului Iași, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași) și a solicitat O.C.P.I. Iași notarea urmăririi silite a imobilului cu nr. cadastral 313, înscris în cartea funciară_ UAT Ungheni. Cererea de notare a urmăririi silite imobiliare a fost încuviințată de către O.C.P.I. Iași prin încheierea nr._ din 02.08.2014. Totodată, ca urmare a solicitării notării urmăririi silite imobiliare în cartea funciară_ UAT Iași, nr. cadastral_/1, executorul judecătoresc a fost informat cu privire la înstrăinarea bunului imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1266 din 04.08.2014 de către BNP P. T. – V..

De asemenea, la data de 11.08.2014, executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor debitorului U. C..

Creditoarea H. C. a luat cunoștință de înscrisurile din dosarul de executare silită (inclusiv de cererea debitorului U. C. de eliberare a unei copii de pe dosarul de executare silită) ca urmare a cererii de eliberare de copii certificate, cerere formulată la data de 19.08.2014.

Prin prezenta cerere, depusă la data de 01.10.2014, creditoarea susține că executorul judecătoresc a dat dovadă de neglijență și lipsă de profesionalism întârziind executarea silită și oferind debitorului posibilitatea de a-și înstrăina bunurile. Instanța constată că motivul de recuzare invocat de către creditoare este cel prevăzut de art. 42 alin. 1 punctul 13 Cod procedură civilă.

Analizând succesiunea actelor de executare și demersurilor întreprinse de către executorul judecătoresc S. C. I. în vederea identificării și urmăririi bunurilor mobile și imobile ale debitorului, instanța constată că acesta a respectat prevederile art. 665 alin.1 Cod procedură civilă cu privire la termenul de sesizare a instanței în vederea încuviințării executării silite, precum și cu privire la înscrisurile atașate acestei cereri (cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 664 alin.1 Cod procedură civilă și dovada achitării taxei de timbru).

Faptul că debitorul U. C. a solicitat eliberarea unei copii de pe dosarul de executare silită, precum și înstrăinarea unui bun imobil nu au fost de natură a reține temeinicia susținerilor creditoarei referitoare la o pretinsă lipsă de imparțialitate a executorului judecătoresc.

Mai mult, instanța reține că, potrivit art. 10 alin.1 și alin.3 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, modificată, executorii judecătorești pot fi recuzați în cazurile și în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Partea interesată poate cere instanței de executare recuzarea executorului judecătoresc imediat ce a aflat despre una dintre situațiile prevăzute la alin. 1. Or, având în vedere intervalul de timp ce a trecut de la momentul când creditoarea a luat cunoștință de înstrăinarea imobilului și data depunerii cererii de recuzare a executorului judecătoresc, instanța a apreciat că solicitarea creditoarei nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin.3 din actul normativ menționat mai sus.

Totodată, potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 188 din 2000 privind executorii judecătorești, modificată, executorul judecătoresc pentru care este cerută recuzarea poate declara că se abține.

În ceea ce privește motivul invocat de către executorul judecătoresc, prevăzut de art. 42 alin.1 punctul 9 Cod procedură civilă (existența unei relații de dușmănie între executorul judecătoresc și creditoare), instanța apreciază că nu poate fi reținut, simpla nemulțumire exprimată de către creditoare cu privire la modalitatea de desfășurare a executării silite nefiind un argument suficient în acest sens.

Conform dispozițiilor art. 2 alin.1 din Legea nr. 188/2000, modificată, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. De asemenea, în exercitarea activității, executorii judecătorești au obligația de a îndeplini cu probitate, la timp, toate actele necesare executării silite, respectarea acestor obligații fiind prezumată până la proba contrară. Or, o asemenea, probă nu a fost făcută în prezenta cauză.

Prin urmare, reținând ca neîntemeiate declarația de abținere formulată de către executorul judecătoresc S. C. I. și cererea de recuzare formulată de către creditoarea H. C., instanța, în temeiul prevederilor art. 652 Cod procedură civilă raportat la art. 10 alin.1 și 2 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, modificată, și art. 42 alin.1 punctele 9 și 13 Cod procedură civilă, urmează a le respinge ca atare.

Împotriva acestei încheieri a promovat apel H. C. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A precizat apelanta următoarele:

I.în privința tardivității introducerii cererii de recuzare a executorului,a avut certitudinea că acesta în mod intenționat a acționat cu întârziere în îndeplinirea tuturor actelor de executare silită, după ce a aflat că debitorul și-a înstrăinat în timpul executării atât imobilul care făcea obiectul dosarului de executare cât și autoturismul ( despre acest bun a aflat întâmplător la sfârșitul lunii septembrie 2014). Creditoarea a sesizat instanța de executare cu o cerere de înlocuire a executorului judecătoresc în cel mai scurt timp posibil de la momentul constatării cazului de recuzare.

II.Cu privire la fondul cauzei, apelanta a făcut istoricul dosarului de executare silită – a introdus cererea de executare la data de 13.06.2014 ( pentru o creanță de 94.300 euro) care a fost înregistrată la data de 19.06.2014 ; prin încheierea din data de 23.06.2014 s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 1179/2014 cu toate că art. 664 prevede obligația de a înregistra de îndată cerere de executare silită. Executorul, încă de la început a acționat cu întârziere în îndeplinirea tuturor actelor de procedură. Neglijența, lipsa de celeritate și de profesionalism a executorului l-au favorizat pe debitorul U. C. la crearea unei stări de insolvabilitate.

III.Cu privire la cerea de abținere formulată de către executorul judecătoresc: relațiile dintre creditoare și executor nu mai sunt bazate pe încredere, respect reciproc și profesionalism, relația dintre părți fiind una conflictuală, astfel că se impunea ca instanța să admită cererea de înlocuire a executorului.

Intimatul executorul Judecătoresc S. C. I. nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la apelul promovat în cauză.

În apel nu s-au administrat probe.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii apelate, motivele de apel invocate și dispozițiile procedurale aplicabile, tribunalul constată fondat apelul promovat în cauză.

Astfel creditoarea H. C. a solicitat Judecătoriei Iași înlocuirea executorului judecătoresc S. C. I. în dosarul de executare nr. 1179/2014 deschis la B. I. D. și S. C.. Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 652 alin 4 NCPC care prevede următoarele: „ la cererea creditorului, instanța care a încuviințat executarea, poate dispune, pentru motive temeinice, ÎNLOCUIREA EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, cu alt executor judecătoresc indicat de către executor și continuarea executării silite.”

Deși legiuitorul reglementează ÎNLOCUIREA EXECUTORULUI în cadrul aceluiași articol care reglementează și recuzarea acestuia, procedura înlocuirii nu are legătură cu recuzarea executorului, aceasta fiind și interpretarea dată de către doctrina judiciară . Art. 652 alin 1 face referire la cazurile de recuzare a executorilor dar motivele temeinice prev. de art. 652 alin. 4 care reglementează înlocuirea sunt altele decât motivele pentru care s-ar putea cere recuzarea. Deși legiuitorul nu prevede în mod expres care sunt aceste motive, raportat la motivele invocate în cauza de față și manifestarea de voință a executorului ( care a formulat declarația de abținere ), Tribunalul apreciază ca întemeiată cererea de înlocuire a expertului S. C. I..

Astfel, deși din actele dosarului reiese că cererea de executare a fost depusă de către creditoarea H. C. la B. I. D. și S. C. la data de 13.06.2014, executorul a luat act de încuviințarea executării silite de abia la data de 1.08.2014 ( cererea de încuviințare a executării silite fiind soluționată de către instanță de abia la termenul de judecată din data de 17.07.2014 deoarece a fost depusă la instanță de către executor la data de 25.06.2014, neînsoțită de nici un fel de acte doveditoare) dată la care debitorul U. C. s-a prezentat deja la executor și a solicitat copii după actele de executare. La aceeași dată ( ora 12) executorul a înaintat către OCPI Iași cererea de înscriere a urmăririi silite imobiliare pentru înscrierea ei în cartea funciară a imobilului ( f.40) debitorului, operațiune care nu a putut avea loc întrucât cartea funciară fusese deja „ blocată” la BNP P. în vederea vânzării imobilului, vânzare care s-a realizat la data de 4.08.2014 ( f.50, 195).

În privința autoturismului, instanța constată că la data de 28.07.2014 executorul a solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor comunicarea la dosarul de executare a datelor de identificare și a situației autovehiculelor înregistrate pe numele debitorului U. C. (f.37) răspunsul de la această instituție fiind primit la data de 29 august 2014. Din conținutul adresei rezultă că la data de 31.07 2014 ( data emiterii răspunsului) debitorul U. C. avea în proprietate două autovehicule: un Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare_, celălalt autoturism, o Skoda F. cu cu nr. de înmatriculare_ fiind radiat ( f.206 dosar fond). Mai reține instanța că deși aceste relații au ajuns la B. la data de 29.08.2014, executorul a dispus înființarea sechestrului asupra autoturismului VOLKSWAGEN abia la data de 9.09.2014 ( f. 213, 214) dar bunul nu a putut fi valorificat pin executare silită întrucât fusese deja radiat din data de 3.09.2014. De remarcat că după cererea debitorului de la data de 1.08.2014, de a i se elibera copii din dosarul de executare, acesta a vândut imobilul supus executării silite iar după cererea debitorului de comunicare a actelor de executare formulată la data de 11.08.2014, acesta a înstrăinat și autoturismul indicat mai sus. Toate aceste aspecte, au creat creditoarei, credința unei neglijențe, a unei lipse de profesionalism a executorului și chiar credința că atitudinea adoptată de către executor a sprijinit debitorul în vânzarea ( frauduloasă susține creditoarea) a bunurilor urmărite. Urmare a acestei situații, relațiile dintre creditoare și executor s-au deteriorat, creditoarea invocând că acestea nu mai sunt bazate pe încredere, respect reciproc și profesionalism, având certitudinea că acesta în mod intenționat a acționat cu întârziere în îndeplinirea tuturor actelor de executare silită, Situația resimțită de către creditoare este confirmată chiar de către executor prin formularea de către acesta a unei cereri de abținere în cauză care, chiar dacă nu e motivată, rezultă fără echivoc că se grefează pe situația existentă în cauză.

Față de toate aceste considerente, instanța va admite apelul, va admite cererea creditoarei și în temeiul disp. art. 652 alin 4 NCPC, va dispune înlocuirea executorului judecătoresc S. C. I. cu un alt executor ( în dosarul de executare nr. 1179/2014 deschis la B. I. D. și S. C.).

Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul promovat de H. C. împotriva încheierii civile din data de 22.10. 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte:

Admite cererea formulată de creditoarea H. C. .

Dispune înlocuirea executorului judecătoresc S. C. I. cu un alt executor ( dosar de executare 1179/2014 al B.E.J.A I. D. și S. C. I.).

Păstrează dispoziția instanței de fond privind respingerea cererii de abținere.

Definitivă

Pronunțată azi 24.02.2015 și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea

grefei instanței.

Președinte, Judecător, Grefier,

F.S. M.M.B.E.D.

RED.TEHNORED. M.M.2 EX.19.06.2015

JUD. FOND B. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recuzare executor. Decizia nr. 252/2015. Tribunalul IAŞI