Acţiune în constatare. Decizia nr. 407/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 407/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Aprilie 2015
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – DIUȚĂ T. A. M.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 407/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către H. M. A., H. P. împotriva sentinței civile nr. 1076 din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria H., în contradictoriu cu intimații M. P., M. C., C. L. De F. F. F., C. Județeană De F. F. Iași, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat U. Ștefănica pentru intimații M. P. și M. C., lipsă fiind celelalte părți
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii nr. 75/02.03.2015 prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de Hrisoschi P., aceasta fiindu-i comunicată la data de 19.03.2015 conform dovezii atașate la dosar. Din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul pe această excepție.
Avocat U. Ștefănica pentru intimații M. P. și M. C. având cuvântul solicită admiterea excepției și anularea ca netimbrat a recursului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1076 din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria H. s-a admis excepția lipsei de interes al pârâților-reclamanți H. M.-A. și H. P. în cererea privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/11.10.1995 emis pe numele reclamantului-pârât M. P., s-a admis acțiunea promovată de reclamanții-pârâți M. P. și M. C., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți H. M.-A. și H. P., au fost obligat pârâții-reclamanți H. M.-A. și H. P. să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului-pârât M. P. suprafața de 1000 mp.teren situată în intravilanul satului și comunei F.,județul Iași,T.56,P.788/2 și 789 și reclamantului-pârât M. C. suprafața de 1000 mp.teren situată în intravilanul satului și comunei F.,județul Iași,T.56,P.788/1. A fost respinsă cererea reconvențională promovată de pârâții H. M.-A. și H. P. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. P. și M. C. și pârâtele C. L. F. și C. Județeană Iași,astfel s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr-_/11.10.1995 reținând excepția lipsei de interes al pârâților-reclamanți în promovarea cererii. Au fost respinse celelalte capete din cererea reconvențională privind constatarea dreptului de proprietate ca efect al constituirii acestuia,constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.194/2010 la BNP P. G. și cererea de constatare a dreptului de superficie,ca nefondate. Au fost obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 214,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată iar către stat suma de 200,5 lei de care reclamanții-pârâți au beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut că părțile din această cauză, împreună și cu altele, s-au judecat în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei H. pentru constatarea nulității absolute parțiale a aceluiași titlu de proprietate,nr._/1995 emis pe numele reclamantului M. P..În cadrul acelui dosar,instanța de recurs a decis că H. M.-A. nu a probat că justifică un interes legitim în constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate și pentru acest motiv a respins acțiunea-decizia civilă nr.209/2012-fila 88 dosar.
Aceeași probă trebuia realizată de pârâții-reclamanți H. M.-A. și P. și în această cauză.Pentru promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea altei persoane,este necesar ca persoana reclamantă să justifice un interes care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim,personal,născut și actual.
S-a stabilit în practica judiciară că acest interes este justificat numai dacă reclamantul are,la rândul lui,reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren ,altfel nu are nici un folos practic în urma anulării actului de proprietate pentru că nu se poate emite un titlu în favoarea sa atât timp cât el nu are la rândul său,un drept asupra terenului respectiv.
În cauza de față,pârâții-reclamanți H. M.-A. și H. P. nu au făcut dovada că ar fi formulat vreodată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul ce a fost înscris în titlul de proprietate emis pe numele reclamantului M. P..
Condiția existenței interesului în cazul promovării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate rezultă și din dispozițiile art.III alin.2 din Legea 169/1997 conform cărora nulitatea poate fi invocată și de terțe persoane care justifică un interes legitim,acestea fiind orice persoane ale căror drepturi au fost încălcate sau nesocotite la eliberarea titlului.Reclamantul își poate justifica dreptul la acțiune nu numai printr-un alt titlu de proprietate emis în baza legii fondului funciar ci prin orice alt act-hotărâre judecătorească,adeverință emisă de comisia locală,etc. prin care se dovedește că i-a fost recunoscut,în condițiile Legii 18/1991,dreptul ce îi este lezat prin titlul a cărui nulitate o solicită.
Chiar dacă titlul reclamantului ar fi afectat de vicii ce ar putea atrage nulitatea absolută,atât timp cât pârâții-reclamanți nu justifică îndreptățirea lor la suprafața de 2000 mp. teren înscrisă în titlul reclamantului M. P.,este sarcina autorităților cu atribuții în domeniul fondului funciar de a verifica legalitatea acestuia.
Fiind o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune,interesul conferă calitatea de parte în proces,revenind reclamantului obligația de a justifica în persoana sa interesul de a promova acțiunea,ceea ce pârâții-reclamanți care au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nu au realizat.
Față de considerentele expuse,instanța de fond a admis excepția lipsei de interes al pârâților-reclamanți în cererea privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/1995, cerere ce a fost respinsă.
Cât privește cererea pârâților-reclamanți de a se constata că li s-a constituit dreptul de proprietate dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1000 mp.teren din T.56,P.788/1 din intravilan F. în temeiul art.24 din Legea 18/1991,instanța de fond a respins-o pentru următoarele motive:
De acest caz de constituire beneficiază foștii membri cooperatori sau alte persoane îndreptățite,precum și succesorii acestora ori pârâții nu au făcut dovada că ar fi avut vreodată calitatea de membri cooperatori raportat și la vârsta pârâtei H. M. care la apariția Legii 18/1991 avea 15 ani.Terenurile care pot face obiectul acestui caz de constituire sunt cele care au fost atribuite de CAP în vederea construirii de locuințe,prin noțiunea de „atribuire” legea având în vedere suprafețele de teren care au format obiectul unor acte de dare în plată încheiate între CAP și persoanele îndreptățite sau loturile în folosință acordate pentru construcția de locuințe.Pentru a beneficia de constituirea dreptului de proprietate este necesară existența unor acte de atribuire a terenului,însă pârâții-reclamanți nu au făcut dovada că li s-ar fi atribuit vreunuia dintre ei terenul în litigiu de către fostul CAP F.,dovadă pe care trebuiau să o producă.
Nefiind îndeplinite condițiile impuse de art.24 din Legea 18/1991,cererea pârâților a fost respinsă.
Rezolvând chestiunile legate de valabilitatea titlului reclamantului M. P. invocate de pârâți precum și problema constituirii dreptului de proprietate în temeiul art.24 din Legea 18/1991,instanța de fond a analizat cererea reclamanților de revendicare a suprafeței de 2000 mp.teren înscrisă în titlul de proprietate și în contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate prin titlul nr._/1995 și contractul de vânzare-cumpărare autentic depuse la dosar în timp ce pârâții-reclamanți nu au fost în măsură să opună reclamanților un titlu de aceeași valoare juridică.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanței să redobândească posesia de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar sau,pe scurt,acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar,acesta fiind cel mai eficient mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate al cărui conținut este definit de art.555 Cod civil.
Art.563 cod civil prevede că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Ambii pârâți au recunoscut,atât prin întâmpinare cât și în răspunsurile la interogatoriu că ocupă suprafața de 2000 mp.teren înscrisă în titlul de proprietate al reclamantului M. P.,cu explicația că parte din acesta și anume 1000 mp.au fost primiți de la fostul CAP F. prin atribuire pentru construcția unei locuințe (aspect cu privire la care instanța s-a pronunțat anterior) iar diferența de 1000 mp.a fost cumpărată de la familia Pătârnac,aspect rezolvat irevocabil prin decizia civilă nr.209/2012 a Tribunalului Iași.
Din probele administrate în cauză și anume cea testimonială rezultă că terenul în litigiu este stăpânit de pârâta H. M.-A. care locuiește într-o casă edificată pe acest teren și folosește întreg terenul aferent în suprafață de 20 ari,teren cumpărat de reclamantul M. P. de la numitul C. N..
Având în vedere că pârâții nu au opus reclamanților un titlu de proprietate valabil pentru terenul pe care îl stăpânesc,instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâți să le lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2000 mp.teren situată în intravilan F.,T.56,P.788/1.788/2 și 789.
Cât privește cererea pârâților-reclamanți de a se constata că au un drept de superficie asupra terenului în litigiu,instanțade fond a respins-o pentru următoarele considerente:
Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană numită superficiar asupra construcțiilor,plantațiilor sau alte lucrări care se află pe o suprafață de teren ce aparține altei persoane,teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință.Acest drept poate fi constituit prin convenția părților,prin legat,prin uzucapiune sau prin lege.
În cauza de față,pârâții-reclamanți au invocat faptul că reclamantul-pârât M. P. a fost de acord ca fiica sa,H. M.-A. să edifice o gospodărie pe terenul tatălui ei însă nu au făcut dovada acestei susțineri ce putea fi realizată prin depunerea unui înscris.Anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005,nu era necesar ca acest înscris să fie încheiat în formă autentică însă după . legii respective,este necesar ca această convenție de constituire a dreptului de superficie să fie încheiată în formă autentică,cerință impusă ad validitatem.
În practica judiciară s-a stabilit că simplul fapt de a ridica o construcție pe terenul altuia,chiar cu totală bună-credință,constructorul având convingerea că este proprietarul terenului pe care construiește,nu este de natură să conducă la recunoașterea unui drept de superficie în favoarea constructorului în absența posibilității aplicării unuia din modurile de dobândire a acestui drept adică prin convenție,prin prescripție achizitivă sau prin lege.
În consecință,având în vedere că pârâții-reclamanți nu au dovedit modul de constituire a dreptului de superficie pe care îl invocă,instanța de fond a respins acest capăt din cererea reconvențională.
De asemenea,având în vedere respingerea cererii privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/1995,instanța de fond a respins și cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.194 din 4.03.2010,ca nefondată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă,a obligat pârâții-reclamanți să achite reclamanților-pârâți suma de 214,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru,timbru judiciar.
În temeiul art.18 din OG 51/2008,a obligat pe pârâții-reclamanți H. M.-A. și H. P. să achite către stat suma de 200,5 lei de care reclamanții-pârâți au beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar sub forma scutirii parțiale de la plata taxei de timbru.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții-reclamanți H. M.-A. și H. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se arată faptul că au invocat nulitatea absolută și nelegalitatea actelor de proprietate ale reclamanților prin invocarea excepțiilor și nu pe cale reconvențională, în mod greșit fiind, astfel, admisă excepția lipsei de interes. Recurenții au arătat faptul că au făcut dovada interesului prin faptul că terenul le-a fost dat de CAP F. (aspect dovedit cu martori, actul de predare-primire fiind pierdut), această situație constituind apărarea în acțiunea de revendicare chiar dacă nu au uzat de procedura de constituire. Titlul lor este chiar legea, este preferabil. Au intrat în stăpânirea efectivă a bunului în anul 1990, edificând construcții.
Mai arată aceștia faptul că instanța avea obligația de a verifica legalitatea titlului de proprietate emis în baza legii 18 din 1991.
În final recurenții arată că au făcut dovada primirii terenului de la fostul CAP și a constituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 1000 mp, fiind invocate dispozițiile art. 312 C.pr.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu acte.
Prin rezoluția aplicată de instanța de recurs s-a pus în vedere recurenților achitarea sumei de 465 lei cu titlu de taxă de timbru aferentă cererii de recurs.
Recursul a fost declarat în termen legal, motivat, semnat. Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Cauza a fost suspendată conform art. 242 al.1 pct. 2 C.pr.civ. în perioada 8.01.2015-5.02.2015.
La termenul din 27.11.2014 a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentă iar la 2.03.2015 a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurent.
Prin rezoluția aplicată la primirea cererii tribunalul a pus în vedere recurentei achitarea unei taxe de timbru de 465 lei, taxă de timbru ce nu a fost achitată și nici contestată pe calea formulării unei cereri de reexaminare.
Având în vedere obligația dispusă de instanța de recurs, procedura de citare corect îndeplinită cu mențiunile dispuse prin rezoluția aplicată, dispozițiile OUG 80 din 2013 privind taxele judiciare de timbru ce prevăd în cuprinsul art. 33 faptul că taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea acestei obligații de către recurenți, tribunalul va anula ca netimbrat recursul declarat de către pârâții H. M. A. și H. P. împotriva sentinței civile 1076/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria H..
Vor fi obligați recurenții la plata către intimații M. P. și M. C. a sumei de 633 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs raportat la cererea acestora, soluția instanței de recurs și chitanțele privind plata onorariului de avocat (400 lei) și plata taxei de timbru aferente cererii de repunere pe rol (233 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții H. M. A. și H. P. împotriva sentinței civile 1076/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria H..
Obligă recurenții la plata către intimații M. P. și M. C. a sumei de 633lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.04.2015.
Președinte, C. D. | Judecător, I. D. | Judecător, A. M. Diuță T. |
Grefier, G. I. |
Red/tehnored – D.I./D.I.
2 ex – 04.05.2015
JUD. F. – L. V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 454/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 392/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
