Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1279/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1279/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 1279/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Octombrie 2015
Președinte - G. C.
Judecător C. I.
Grefier L. A. A.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1279/2015
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta R. NAȚIONALĂ A P. "R.", P. DIRECȚIA SILVICĂ IAȘI împotriva sentinței civile nr._/21.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul S. M., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Cauza a rămas în pronunțare la data de 28.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 06.10.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.10.2015, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
P. sentința civilă nr. 5377 din 21.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R.N.P.R. – prin Direcția Silvică Iași, cu sediul în Iași, .. 2 în contradictoriu cu pârâtul S. M., domiciliat în ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 39,67 lei, reprezentând c/v tarif de pază restant pentru perioada 17.12._12, suma de 4,90 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului pentru aceeași perioadă și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Respinge restul pretențiilor ca fiind prescris dreptul la acțiune.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„ P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.12.2014, sub numărul_, reclamanta R. Națională a P. R. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului S. M. la plata sumei de 341,32 lei ce este datorată cu titlu de tarif de pază aferent perioadei 01._12. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În acest scop, a depus formularul la care face referire art. 1028 alin. 1 și 2 C.pr.civ., pentru declanșarea procedurii privind cererile de valoare redusă.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii de pază a pădurii nr. 1310/14.04.2008 pentru suprafața de 1 ha teren forestier. Suprafața de pădure a fost preluată în pază în baza cererii din 21.11.2006 și TP – 4/28.10.2004, anterior paza fiind asigurată prin contractul 698/30.11.2006. Pârâtul nu a achitat contravaloarea tarifului de pază pentru perioada 1.01.2010 – 17.05.2012, dată la care contractul a fost reziliat. Potrivit art. 6 alin. 1 din contract, tariful de pază al pădurii este de 77 lei/an/ha fără TVA, iar conform fișei de calcul, pârâtul datorează suma de 93,57 lei pentru anul 2010, suma de 95,48 lei pentru anul 2011 și 35,74 lei pentru anul 2012
În baza prevederilor art. 7 din contract la debit s-au calculat și penalități de întârziere în cuantum de 116,54 lei.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1025 si următoarele Cod procedură civilă, art. 969, art. 970, art. 1073 Cod civil, art. 1270, art. 1516 Noul Cod Civil.
Nu au fost solicitate dezbateri orale.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, fișa de calcul pentru paza pădurii, contractul de prestație nr. 1310/14.04.2008, Titlul de Proprietate nr. 4/28.10.2004 eliberat de către Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, contractul de prestări servicii silvice nr. 698 din 30.11.2006.
Pârâtul S. M., deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea reclamantei.
În baza art. 224 C. proc. civ. instanța de judecată a invocat, din oficiu, prescripția dreptului material la acțiune pentru sumele pretinse anterior datei de 16.12.2011, raporta la data introducerii cererii de chemare în judecată – 16.12.2014.
Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta R. Națională a P. R., în calitate de prestator, și pârâtul S. M., în calitate de beneficiar, au încheiat, contractul de prestație nr. 1310 din 14.04.2008 având ca obiect prestarea serviciului de asigurare a pazei fondului forestier aparținând beneficiarului, pentru suprafața de 1 ha, proprietatea pârâtului, conform Titlului de Proprietate nr. 4/2004 eliberat de către Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin.1 și art. 7 alin.1 din contract, tariful pentru prestarea serviciului de asigurare a pazei este de 77 lei/an/ha și nu include T.V.A., iar plata contravalorii serviciului se face semestrial, anticipat până la data de 01 ianuarie pentru semestrul I și până la data de 01 iulie pentru semestrul II.
Prestatorul este în drept a rezilia unilateral contractul când beneficiarul nu achită contravaloarea serviciului de pază în termen de 30 de zile de la data stabilită la art. 7 alin.1 fără notificare (art. 15 alin.1 lit. a din contract).
Pârâtul nu a achitat tariful serviciului de pază aferent perioadei 01.01._12, acumulând un debit de 224,79 lei. Totodată, reclamanta a reziliat contractul, conform art. 15 alin.1 lit. a, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligației de plată asumate, la care s-au calculat și penalități de întârziere în sumă de 116,54 lei.
În baza art. 248 C. proc. civ. instanța de judecată a procedat la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele pretinse anterior datei de 16.12.2011.
Art.1 din Decretul 167/1958, aplicabil în speță dat fiind momentul desfășurării raporturilor dintre părți, chiar dacă a fost abrogat între timp, prevede că „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A..2 prevede că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”
Potrivit art.3 alin.1, termenul prescripției este de 3 ani, iar prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art.7.
După cum rezultă din cerere reclamanta a pretins c/v serviciilor de pază prestate și neachitate pentru perioada 01.01._12 și a penalitățile aferente debitului pentru aceeași perioadă.
În consecință că, la momentul stingerii dreptului de a pretinde plata debitului principal, s-a stins și dreptul de a pretinde penalități.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și va respinge ca atare cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata facturilor scadente anterior datei de 16.12.2011, respectiv a penalităților datorate pentru achitarea cu întârziere pentru acest debit, data de introducere a cererii de chemare în judecată fiind 16.12.2014.
Cu privire la fondul cererii - în drept, sunt incidente prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului (art.1516 alin.1 din Noul Cod Civil), conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Potrivit prevederilor art. 662 alin. 2-4 Cod procedură civilă, instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtului o creanță certă și lichidă în cuantum de 36,97 lei reprezentând tariful de pază aferent perioadei 17.12._12.
Având în vedere prevederile art. 7 alin.1 din contractul părților, instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.
Cu privire la penalitățile aferente, instanța reține că aferent acestui debit suma datorată cu titlu de penalități, pentru care nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune este de 4,9 lei.
Constatând că, în concordanță cu prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă, reclamanta R. Națională a P. R. a făcut dovada pretențiilor sale în parte, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumelor menționate mai sus, dispunând respingerea cererii pentru diferențele de sumă pretinse cu titlu de c/v servicii și respectiv penalități ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul căzând în pretenții și aflându-se în culpă procesuală, instanța urmează a-l obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că pârâtul nu a invocat excepția prin întâmpinare, iar conform dispozițiilor contractuale acesta avea obligația de plată anticipată a tarifului de pază, nerespectarea conducând la acumularea penalităților.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apelul și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
P. cererea adresată primei instanțe reclamanta R. Națională a P. R. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului S. M. la plata sumei de 341,32 lei ce este datorată cu titlu de tarif de pază aferent perioadei 01._12.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a dispus admiterea în parte a acțiunii, reținând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele mai vechi de 3 ani față de momentul promovării acțiunii – 16.12.2014 raportat la dispozițiile decretului 167/1958.
Cu privire la legea aplicabilă fondului prezentului litigiu, Tribunalul reține incidența dispozițiilor cod civil având în vedere prevederile 6 alin 4 din Noul Cod civil care statuează în sensul că „Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”. Astfel, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv, 16.12.2014 și faptul că apelanta solicită plata unei sume aferente anului 2011, modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune este reglement de dispozițiile decretului 167/1958, și nu de cele ale Codului civil și Noului Cod de procedură.
Conform decretului 167/1958 excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond absolută, care prin regimul său juridic impune analiza condițiilor de exercițiu ale acțiunii, printre care și aceea a termenului în care poate fi exercitată chiar și din oficiu.
Prescripția este definită ca fiind sancțiunea care lovește posibilitatea de exercitare a acțiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silită a obligației civile corelative neexercitate de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripție stabilit de lege, în analiza excepției invocate instanța trebuind să stabilească, pe de o parte natura dreptului exercitat și, pe de altă parte, termenul de prescripție și momentul împlinirii acestuia.
Conform art. 1 și 7 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție de 3 ani începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, în obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.
Având în vedere că în prezenta cauză, apelanta solicită a se dispune obligarea intimatului la plata unei sume aferente anului 2011, un atare tip de acțiune se poartă asupra unui drept patrimonial de creanță, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă la dat menționată mai sus ca dată a nașterii raportului de drept.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul reține că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anul 2011 nu este guvernată de regulile Codului civil și ale Noului Cod de procedură civilă, ci de legea specială, respectiv Decretul nr. 167/1985 care impune și permite ca instanța, din oficiu, să verifice termenul de prescripție și să invoce excepție, astfel cum a procedat prima instanță.
De asemenea, constându-se prescripția dreptului la acțiune pentru debitul principal, efectele acesteia determină și prescripția pentru obligarea la plata accesoriilor, respectiv penalități.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta R. N. a Padurilor- R., reprezentata de Directia S. Iasi impotriva sentintei civile nr. 5377/21.04.2015 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o pastreaza.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 12.10.2015.
Președinte, G. C. | Judecător, C. I. | |
Grefier, L. A. A. |
Red./Tehnored.C.G.
4ex./18.11.2015
Jud. fond M. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1200/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1291/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
