Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2590/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2590/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 2590/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Decembrie 2013
Președinte – F. E. C.
Judecător – C. C. E.
Judecător – Diuță T. A. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 2590
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul CABINET I. AVOCAT S. V. împotriva sentinței civile nr. 2490/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați C. O., Q. D., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută clauză contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat C. Anatole pentru recurent, lipsă fiind intimați.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța constată că nu s-a formulat întâmpinare, reține că recursul vizează plata cheltuielilor de judecată.
Interpelat fiind apărătorul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul.
Apărătorul recurentului având cuvântul solicită admiterea recursului .Dispozițiile art.274 alin.3 C. în temeiul cărora „ Judecătorii au dreptul să mărească sau micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tablourile minimale, ori de câte ori va constata motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită”, se raportează la onorariile minimale stabilite de către U.B.R. în tablourile minimale, însă aceste onorarii minimale au dispărut, fiind interzise de legislația Europeană, drept urmare aceste dispoziții legale au devenit inaplicabile, legislația Europeană are prioritate în raport cu legislația Românească, când există disensiuni între acestea. .Dar chiar dacă ar fi aplicabile aceste dispoziții, instanța de judecată trebuia să le aplice cu mare atenție și cu mare rezervă, având faptul că este vorba despre intervenția între o convenție civilă care constituie legea părților, ceea ce din acest punct de vedere este inadmisibil, și trebui să se raporteze și la situația reclamanților care nu sunt persoane asistate social, minore, handicapate, cu dizabilități sau din altă categorie socială, cărora legea le acordă o protecție specială și le scutește de la plata cheltuielilor de judecată, respectiv de la plata taxei de timbru. Judecătorul fondului nu a motivat reducerea onorariului conform dispozițiilor art.274 C., ci a invocat motive care nu au nicio relevanță juridică și care nu sunt prevăzute de textul invocat și care sunt neîntemeiate. Nici măcar nu a soluționat pricina pe cale de excepție pentru a a justifica că în aceste condiții, avocatul nu a efectuat o activitate completă, ci s-a pronunțat pe fondul cauzei, deși nici acesta nu ar fi fost un motiv întemeiat, însă ar fi avut o oarecare apropriere de motivele legale de reducere a onorariului, pentru că avocatul nu avea de unde ști dacă instanța se va pronunța pe una dintre excepții sau pe fond, și a pregătit cum era și firesc, cauza sub toate aspectele. Dacă judecătorul ar fi analizat cu suficientă rigoare actele depuse la dosar în justificarea excepției coparticipării procesuale active, ar fi observat împrejurarea că această excepție este întemeiată și ar fi trebuit să fie admisă, precizează că nu înțelege să conteste hotărârea judecătorească decât pentru cheltuielile judiciare care i-au fost reduse, prejudiciindu-l de suma de 4000 lei pe care a cheltuit-o, așa cum rezultă din chitanța depusă la dosarul cauzei. Instanța de judecată trebuia să motiveze această reducere doar pe dispozițiile legale potrivit cărora, onorariul se poate reduce numai atunci când se constată că onorariul este prea mare, în raport de valoare pricinii sau cu activitatea depusă, și în raport de admisibilitatea sau respingerea unor excepții de către instanța de judecată sau că avocatul a invocat prea multe excepții. Onorariul de avocat a fost stabilit de comun acord în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.51/1995 actualizată și cu dispozițiile art.127 din Statutul profesiei de avocat. Conform acestor dispoziții legale, onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, complexitatea, amploarea sau durata cauzei, timpul și volumul de muncă, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, notorietatea avocatului, vechime în muncă, experiență, reputație, specializare, iar în cazul de față sunt întrunite toate aceste elemente prevăzute în mod expres de lege, avocatul, asigurând servicii performante clientului. Mai mult decât atât, dispozițiile art.128 din Statutul de avocat onorariile se stabilesc în mod liber între avocat și client, în limitele legii și statut așa cum s-a realizat și în cazul de față, iar dispozițiile art.969 Cod civil, prevăd că „ Convențiile legal făcute au putere de lege între părți contractante”.Fără cheltuieli de judecată în recurs, depune la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2490/2013 pronunțată de Judecătoria Iași în data de 12.02.2013 s-au dispus următoarele:
„Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, ridicată de pârât.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de C. O. (cu domiciliul în Iași, ., ., jud.Iași) și Q. D. (cu domiciliul procesual ales la C. O.) în contradictoriu cu pârâtul Cabinet I. S. V. (cu sediul în Iași, ., jud.Iași).
Obligă reclamanții la plata către pârât a sumei de 2000, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat parțial.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2013. «
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
„Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
I. Susținerile părților
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 01.06.2012, sub nr. mai sus menționat, reclamanții C. O. și Q. D. au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâtul Cabinet I. S. V. prin care să constate nulitatea absolută a clauzei privitoare la onorariul de succes din contractul de asistență juridică nr.25/08.06.2007 încheiat între pârâtă și C. M. și a actului adițional din 12.02.2010.
În motivare, au arătat următoarele:
Reclamanții sunt moștenitorii C. M., conform certificatului de moștenitor nr.109 din 28.09.2011 emis de BNP M. R.-M. și certificatului suplimentar de moștenitor nr.121 din 12.10.2011 emis de BNP M. R.-M..
Mama lor a încheiat cu pârâtul contractul de asistență juridică nr.25/08.06.2007, având ca obiect reprezentare în dosarul nr._/245/2006, ce are ca obiect nulitate absolută titlu de proprietate nr._.
În acest contract, este inserată o clauză privind onorariul de succes, care încalcă dispozițiile art.135 din Statutul profesiei de avocat.
Conținutul acestei clauze este: în caz de reușită, respectiv obținerea sentinței irevocabile de respingere a acțiunii reclamantei în dosar nr._/254/2006, pârâta C. M. va achita Cabinetului de Avocatură contravaloarea a 400 (patru sute) mp în .. În termen de 3 luni de zile de la obținerea hotărârii irevocabile, pârâta va achita onorariul de succes. Dacă pârâta nu va avea bani, va face o dare în plată. Contravaloarea terenului se va stabili pe cale de expertiză. Suprafața de teren va fi la . de dare în plată.
Ulterior, la 12.10.2012, părțile incheie un act adițional, cu următorul conținut: „noi, părțile din acest Contract, am convenit să amânăm data executării acestui contract, din partea doamnei C. M., cu un an de zile, incepând cu data de astăzi 12.10.2012 în scopul de a găsi clienți care să cumpere terenul din ., în suprafața prevăzută în sentința irevocabilă pronuntată în dosarul civil nr._/254/2006 al Judecătoriei Iași”.
Clauza respectivă, inclusiv actul adițional, reprezintă un pact de quota litis sau un aport din afacere, încălcând art.135 din Statut.
În drept, cererea a fost întemeiată pe textul arătat și pe art.112 C.pr.civ..
A fost propusă proba cu înscrisuri și au fost anexate contractul de asistență juridică nr.25/08.06.2007 (f.4), actul adițional din 12.02.2010 (f.5), certificatul de moștenitor nr.109 din 28.09.2011 emis de BNP M. R.-M. (f.6) și certificatul suplimentar de moștenitor nr.121 din 12.10.2011 emis de BNP M. R.-M. (f.7).
Odată cu cererea de preschimbare a termenului, la 11.06.2012, au depus și publicația de vânzare imobiliară nr.263/22.05.2012 (f.10), iar la data de 12.12.2012 a depus un raport de evaluare (f.90 și urm.)
2. Pârâtul Cabinet I. S. V. a depus întâmpinare (fără să o intituleze astfel) la data de 10.10.2012 (f.63), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a solicitat respingerea cererii, arătând următoarele, pe fond:
Acțiunea trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.948 C.Civ., coroborate cu art.135 din Statutul profesiei de avocat, precum și cu dispozițiile art.1250 și 1253 din Noul Cod Civil.
Reclamanții nu au invocat niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de Codul Civil în mod expres și nu au invocat nici vreun prejudiciu produs prin inserarea acelei clauze, în condițiile în care a fost invocat un caz de nulitate virtuală. Chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că sancțiunea care intervine pentru pactul de quota litis este nulitatea, trebuie stabilit dacă aceasta este absolută sau relativă, astfel nelipsit de importanță, dată fiind diferența de regim juridic între cele două.
În speța de față avem de-a face nu cu un act juridic, ci cu un contract juridic, între aceste două categorii de acte existând anumite particularități, care au fost expuse mai sus, iar principala particularitate se referă la încetarea efectelor acestora, care în cazul de față este vorba despre rezoluțiune sau reziliere, nu de nulitate.
Din textul art.135, reies condițiile pentru reținerea existenței unui pact de quota litis: convenția să fie încheiată înainte de soluționarea definitivă a litigiului; convenția să fixeze exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei; plata să se efectueze indiferent de rezultatul judiciar al cauzei.
Contractul de asistență juridică face referire și o sumă fixă de 400 lei, care s-a achitat indiferent de rezultatul cauzei.
În drept, nu a invocat o altă prevedere în afară de cele arătate, solicitând cheltuieli de judecată, în temeiul art.274 C.pr.civ..
În dovedirea celor arătate, nu a propus expres vreo probă, dar a atașat o . înscrisuri.
La ultimul termen, a invocat și excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, ridicată de pârât, pretinzând că există mai mulți moștenitori ai numitei C. M..
II. Aspecte procesuale
Prin încheierea de la termenul din 26.06.2012 (f.13), instanța a preschimbat termenul acordat de Ecris.
Prin încheierea de la termenul din 10.10.2012 (f.60), instanța a respins cererea de ajutor public judiciar a reclamanților, însă valoarea taxei a fost redusă la jumătate ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, prin încheierea din 15.11.2012 (f.76).
Acțiunea a fost legal timbrată, la jumătate.
Prin încheierea de la termenul din 20.11.2012 (f.82), instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și pe cea a lipsei de obiect, invocate de pârât.
Prin încheierea de la termenul din 18.12.2012 (f.99), instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a respins proba cu interogatoriul reclamanților, precum și pe cea cu înscrisurile nedepuse încă de pârât, dată fiind teza probatorie invocată.
III. Situația de fapt
Reclamanții sunt moștenitorii C. M., conform certificatului de moștenitor nr.109 din 28.09.2011 emis de BNP M. R.-M. (f.6) și certificatului suplimentar de moștenitor nr.121 din 12.10.2011 emis de BNP M. R.-M. (f.7).
Mama reclamanților a încheiat cu pârâtul contractul de asistență juridică nr.25/08.06.2007, având ca obiect reprezentarea în dosarul nr._/245/2006, ce are ca obiect nulitate absolută titlu de proprietate nr._ (f.4).
În acest contract, este inserată o clauză privind onorariul de succes, cu următorul conținut: „în caz de reușită, respectiv obținerea sentinței irevocabile de respingere a acțiunii reclamantei în dosar nr._/254/2006, pârâta C. M. va achita Cabinetului de Avocatură contravaloarea a 400 (patru sute) mp în .. În termen de 3 luni de zile de la obținerea hotărârii irevocabile, pârâta va achita onorariul de succes. Dacă pârâta nu va avea bani, va face o dare în plată. Contravaloarea terenului se va stabili pe cale de expertiză. Suprafața de teren va fi la . de dare în plată”.
În contract se prevede și un onorariu de 400 lei, necondiționat de câștigarea procesului.
Ulterior, la 12.10.2012, părțile au încheiat un act adițional (f.5), cu următorul conținut: „noi, părțile din acest Contract, am convenit să amânăm data executării acestui contract, din partea doamnei C. M., cu un an de zile, incepând cu data de astăzi 12.10.2012 în scopul de a găsi clienți care să cumpere terenul din ., în suprafața prevăzută în sentința irevocabilă pronuntată în dosarul civil nr._/254/2006 al Judecătoriei Iași”.
IV. Analiza excepției
Ținând cont că reclamanții figurează ca fiind singurii moștenitori ai numitei C. M. în două certificate de moștenitor, rezultă că nu poate fi reținută varianta avansată de pârât, potrivit căreia faptul că s-a încheiat un contract de partaj voluntar între mai multe părți cu privire la un teren din ., existând într-adevăr posibilitatea ca actul să fi avut în vedere mai multe calități ale părților.
Prin urmare, instanța va respinge excepția ridicată de pârâtă.
V. Analiza fondului
Având în vedere că se invocă nulitatea absolută a unei clauze dintr-un contract din 2007 și a unui act adițional din 2011, rezultă că este aplicabil vechiul Cod Civil.
Conform art.130 din forma actualizată a Statutului profesiei de avocat, este interzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis. Pactul de quota litis este definit de text drept o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.
În fine, alin.3 prevede că onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt interzise, în acest caz fiind vorba despre o varietate a pactului de quota litis.
Din definiția dată de text, este evident că, pentru a se reține existența unui pact de quota litis, este necesar ca un contract de asistență juridică să nu prevadă posibilitatea plății către avocat decât în cazul câștigării procesului. Or, după cum s-a reținut, în contract se prevede și un onorariu de 400 lei, necondiționat de câștigarea procesului.
Instanța nu consideră că valoarea aceasta este derizorie în sine (mai ales că se pune problema plății doar a acestei sume în caz de pierdere a procesului) și nici nu consideră, cum au sugerat reclamanții, că ar trebui să se raporteze la valoarea onorariului de succes atunci când face această apreciere (nefiind deci utilă depunerea raportului de evaluare).
În ceea ce privește stabilirea obligatorie a onorariului în bani, instanța observă dispozițiile art.31 din legea 51/1995, conform cărora „pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său”, iar alin.2 completează în sensul că „în acest scop, avocatul poate să își deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor și altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia”.
Totodată, art.129 din Statut prevede că „onorariile pot fi stabilite astfel: a) onorarii orare; b) onorarii fixe (forfetare); c) onorarii de succes; d) onorarii formate din combinarea criteriilor prevăzute la lit. a)-c).”, alineatele următoare detaliind și definind aceste tipuri de onorarii.
După cum a remarcat însă chiar apărătorul reclamanților, pactul de quota litis este interzis „indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”, acest text al art.130 alin.2 indicând că onorariul obișnuit ar putea consta și în altfel de prestații decât cele pecuniare.
De altfel, chiar dacă modalitatea de reglementare și definire a prestațiilor ce pot reprezenta onorarii pare să facă referire doar la plata unor sume de bani, nu pot fi exccluse de principiu orice alte prestații. Or, în condițiile în care legiuitorul a făcut referire în mod indirect la posibilitatea de a percepe un altfel de onorariu (concluzie la care se poate ajunge pe baza argumentului de interpretare „per a contrario” a dispoziției anterior amintite), cu atât mai mult nu poate fi exclusă modalitatea de stabilire a unui onorariu care să constea în alt tip de prestație.
În ceea ce privește argumentarea subsidiară a reclamanților, art.130 alin.3 din Statut prevede că onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt interzise.
Sub acest aspect, instanța observă caracterul insuficient de precis al textului în discuție, el nefiind urmat de o definiție a aportului din afaceri, cum se întâmplă în cazul pactului de quota litis, iar paranteza fiind de natură să sporească mai mult confuzia decât să o lămurească. Cu toate acestea, a respinge acțiunea pe acest motiv ar constitui practic o denegare de dreptate, instanței revenindu-i obligația să interpreteze legea în astfel de situații.
În speță, instanța poate face apel la Codul deontologic al avocatului din Uniunea Europeană, care se aplică în România ca fiind și Codul deontologic al avocatului român, începând de la data de 1 ianuarie 2007, în temeiul Deciziei nr.1486 adoptate de Comisia Permanentă a U.N.B.R. în ședința din 27 octombrie 2007.
Conform art.3.3.1 din acesta, avocatul nu poate să-și fixeze onorariile pe baza unui pact "de quota litis", punctul următor definind, la fel ca și statutul, această noțiune, ca fiind „o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze de interes pentru respectivul client, convenție prin care clientul se angajează să îi verse avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceasta constă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare.”.
Această definiție, ușor diferită față de cea din statut, face practic referire la aportul din afacere, iar art.3.3.3 menționează că „nu constituie un astfel de pact convenția care prevede stabilirea onorariului în funcție de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când această valoare este corespunzătoare unui tarif oficial sau dacă ea este autorizată de autoritatea competentă de care depinde avocatul.”.
Ceea ce au susținut reclamanții din prezenta cauză a fost că respectiva clauză stabilește dobândirea unui aport din afaceri, de vreme ce avocatul urma să dobândească o parte din terenul ce făcea obiectul judecății în cadrul căreia se realiza activitatea de asistență juridică.
Or, în speță, onorariul de succes a fost practic stabilit tot în bani, prin raportare la valoarea unui teren din . înseamnă de fapt că textul prevede stabilirea onorariului în funcție de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, o astfel de clauză nefiind deci interzisă, în condițiile în care valoarea respectivă poate fi determinată prin expertiză evaluatorie (cum au și stabilit părțile) ori pe baza Raportului Camerei Notarilor Publici sau în altă manieră de evaluare a proprietății imobiliare.
Faptul că s-a prevăzut o modalitate de dare în plată care, prin ea însăși, ar putea fi interpretată ca un aport din afaceri, nu schimbă situația, mai ales în condițiile în care modalitatea deficitară de redactare a acesteia face dificil de prevăzut cum s-ar putea ajunge vreodată la o astfel de dare în plată. Mai exact, pe de o parte, sintagma „dacă pârâta nu va avea bani, va face o dare în plată” nu este suficient de clară pentru a putea fi interpretată în sensul că se referă la lipsa de bani lichizi sau disponibil în cont. Pe de altă parte, atât timp cât partea ar deține o suprafață de teren în . care este posibilă vânzarea sau executarea silită a acestuia și, subsecvent, obținerea de bani), nu se poate considera că „nu are bani”, ceea ce înseamnă că executarea clauzei privind darea în plată este cvasiimposibilă din punct de vedere logic.
Pentru aceste motive, instanța reține că respectiva clauză din convenție nu constituie un pact de quota litis, sub niciun aspect.
În consecință, instanța va respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța va obliga reclamanții la plata către pârât a sumei de 2000, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat parțial.
Sub acest aspect, instanța a constatat că s-a solicitat un onorariu de 6000 lei, dar este necesară aplicarea art.274 alin.3 C.pr.civ., în condițiile în care o mare parte a activității apărătorului pârâtului a constat în ridicarea de excepții neîntemeiate (unele în mod vădit), în tentativa de a tergiversa judecarea cauzei, iar instanța nu a reținut aproape niciunul din argumentele invocate de acesta în considerentele pentru respingerea acțiunii pe fond.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. V., prin care a susținut că sentința este partial netemeinică și nelegală.
Arată recurentul că instanța de fond a respins acțiunea reclamantilor și i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată, constând in onorariu de avocat, doar în cuantumul sumei de 2.000 lei, în condițiile in care el a achitat onorariul de avocat de 6000 lei.
Dispozițiile art. 274 alin. 2 C.proc. civ. Prevăd că judecatorii nu pot micșora cheltuielile … oricare ar fi ele, pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut.
Este adevărat că dispozițiile alin. 3 prevăd ca judecatorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tablourile minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită.
Sustine recurentul că judecătorul fondului nu a motivat reducerea onorariului conform dispozițiilor acestui text legal, ci a invocat motive care nu au nicio relevanță juridică și care nu sunt prevăzute in textul de lege indicat.
Consideră recurentul că instanța de judecată trebuia să motiveze această reducere doar pe dispozitiile legale, potrivit carora onorariul se poate reduce numai atunci când se constată că onorariul este prea mare, în raport de valoarea pricinii sau cu activitatea depusă.
Recurentul învederează faptul că el contestă hotărârea judecatorească doar pentru cheltuielile de judecată pe care instanța de fond i le-a redus, prejudiciindu-l cu suma de 4000 lei.
În sustinerea recursului formulat, recurentul depune s.c. nr._/01.06.2012 a Judecătoriei Iasi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu conform art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul neîntemeiat.
Recursul formulat de pârâtul S. V. vizează modul de soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată pe care i le-a acordat instanța de fond prin sentința atacată.
Tribunalul reține faptul că, potrivit chitanței nr. 43 din 19.11.2012, onorariul apărătorului ales de către pârât este în sumă de 6.000 lei, iar instanța de fond a obligat reclamantii la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând in onorariu de avocat parțial.
Conform dispozițiilor art.274 alin. 1 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Conform alin.3 al aceluiași articol, judecatorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a textului de lege mai sus citat.
Conform normelor legale enunțate, partea care a câștigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli în temeiul art. 274 C.proc.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Potrivit art. 132 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor facute în interesul clientului său.
În ceea ce privește onorariile, în doctrina de specialitate se arată că acestea se stabilesc în raport de anumite elemente, precum: timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit, natura, noutatea si dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, notorietatea, titlurile, experiența, reputația și specializarea avocatului, conlucrarea cu experti sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului, avantajele și rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat, situatia financiară a clientului.
Instanța de fond a făcut o justă aplicare a criteriilor mai sus enunțate, apreciind în mod corect că suma de 2.000 lei acoperă munca depusă de către avocatul pârâtului în cauza de față. Motivele reținute de judecatorul fondului pentru reducerea onorariului de avocat se circumscriu dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ. și vizează conduita profesională a apărătorului pârâtului care a invocat argumente și a ridicat excepții neîntemeiate, urmărind tergiversarea judecării cauzei.
Prin urmare, Tribunalul constată că sentința civilă este legală și temenică și va respinge recursul promovat de pârâtul S. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul S. V. împotriva sentinței civile nr. 2490/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F.E.C. C.C.E. D.T.A.M. M.G.
Red./Tehnored. D.T.A.M.
2 ex/ 02.05.2014
Jud. fond. Z.L.F.M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2544/2013. Tribunalul IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 638/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
