Contestaţie la executare. Decizia nr. 153/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 153/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05 Februarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte - E.-C. P.
Judecător -A. M. C.
Judecător - P. T.
Grefier - I. A. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 153/2014
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe recurenta D. E. și pe intimatul M. IAȘI - D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar intimatul a formulat întâmpinare, în 2 exemplare, după care,
Constatând că recurentul a fost legal citat, la domiciliul indicat, cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de recurs.
Având în vedere cererea de judecare a cauzei și în lipsa părților, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate la acest termen de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.6214/18.04.2013, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Respinge contestația formulată de contestatoarea D. E. în contradictoriu cu intimatul M. Iași – DAPP.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentințele civile nr._/2011 și nr. 4246/2012 ale Judecătoriei Iași, s-a dispus evacuarea contestatoarei din imobilul situat în Iași, . B, ., jud. Iași și obligarea la plata sumei de 1804 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei 01.11._11.
Sentințele, investite cu formulă executorie, au fost puse în executare, executarea silită formând obiectul dosarului de executare nr. 1567/2012 al B. M. I. și M. L..
Potrivit art. 399 C. proc. civ., "împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Prin alineatul 2 al aceluiași articol se dispune în sensul că "nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal".
Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.
Prin intermediul contestației la executare se poate contesta executarea silită însăși precum și orice act de executare, fără însă a se putea cere anularea titlului executoriu.
Instanța constată că debitoarea contestatoare contestă măsura evacuării dispusă prin titlul executoriu, pe motiv că nu s-a putut prezenta la proces.
Analizând actele din dosarul de executare, instanța apreciază că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, iar măsura dispusă prin titlul executoriu, respectiv de evacuare din locuință nu mai poate fi pusă în discuție, problema fiind tranșată odată cu soluționarea irevocabilă a cauzei.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va respinge contestația.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea D. E..
Aceasta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciara de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.
Până la termenul acordat în acest sens, 05.02.2014, recurenta nu a făcut dovada că și-a îndeplinit această obligație legală.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează ,potrivit disp. art. 20 alin 3 din Legea 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii.
Cum în speță recurenta nu a achitat taxa de timbru pusă în vedere, recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatoarea D. E. împotriva sentinței civile nr. 614/18.05.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P.C. C.A.M T.P. GREFIER,
G.I.A.
Red: T.P.
T.P./ex.2
03.03.2014
Jud.fond: A. M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatoarea D. E. împotriva sentinței civile nr. 614/18.05.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2014.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, A. M. C. | Judecător, P. T. |
Grefier, I. A. G. |
I.G. 10 Februarie 2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 92/2014. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








