Contestaţie la executare. Decizia nr. 274/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 274/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Februarie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 274/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către A.- Administrația Finanțelor P. A M. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 13.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind B. D. G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 14 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 21 februarie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr._/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis contestația la executare formulată de către contestatorul B. D.-G. în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI, s-a anulat titlul executoriu nr. 5007/21.12.2010, titlu executoriu nr._/02.09.2011 și titlu executoriu nr. 191/13.02.2013, precum și actele de executare ulterioare emise în baza acestora în dosarul de executare nr._/2010 și a fost obligată intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI să plătească contestatorului B. D.-G. suma de 197 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 04 februarie 2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul de dosar_ /2012, contestatorul B. D. G., în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI, a solicitat instanței de judecată anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare_ și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a contestației la executare, s-a arătat că la data de 24 ianuarie 2013 i s-a comunicat înștiințarea de poprire nr._ din 18 ianuarie 2013, în dosarul de executare_ având la bază titlurile executorii – 5007/21.02.2010 în cuantum de 7.406 lei, titlu executoriu din 13.02.2012 în cuantum de 1373 lei și titlul executoriu_/02.09.2011, în cuantum de 1732 lei.
Contestatorul a arătat că până în prezent nu i s-au comunicat de către intimată nici un fel de adrese referitoare la debitele acesteia, nici decizia de calcul accesorii și nici decizia inițială în baza căreia au fost calculate accesoriile. În ceea ce privește titlu executoriu nr. 5007/21.02.2010 emis de Casa de Asigurări de Sănătate Iași, a precizat că acesta este nelegal, între contestator și CAS Iași neexistând nici un contract încheiat, nefiind posibilă plata unei contribuții de asigurări de sănătate, atât timp cât nu a beneficiat de nici o asigurare în sensul arătat de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Prin serviciul Registratură, la data de 12 martie 2013, intimata a formulat și depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, învederând instanței că numitul B. D. G. figurează cu obligații fiscale neachitate la bugetul consolidat al statului, motiv pentru care s-a procedat la începerea executării silite pentru recuperarea debitelor, emițându-se somații de plată comunicate contestatoarei. S-a invocat excepția inadmisibilității contestație, raportat la dispozițiile art. 172 alin. 3 OG 92/2003. Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 141 și art. 172 Codului de procedură fiscală. În baza dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției intimate.
La solicitarea instanței, intimatul a depus la dosar în copie certificată conformă cu originalul dosarul de executare - decizia de impunere nr. 527/11.10.2010, anunțul colectiv din 11 .10.2010, procesul verbal nr._/28.11.2012 și anunțul colectiv din 28.11.2012, adresa nr._/12.09.2013, dovada comunicării somației (fia 73), somația din 21.12.2010 în valoare de 7406 lei, titlu executoriu nr. 5007/21.12.2010 în valoare de 7406 lei, dovada comunicării titlului executoriu, decizia referitoare la obligațiile de plată și calcul accesorii nr._/02.09.2011 în valoare de 1732,46 lei, somația aferentă, titlu executoriu nr._/02.09.2011, dovada comunicări acestuia, titlu executoriu nr. 191/13.02.2012 și dovada comunicării acestuia, precum și înștiințarea de poprire și dovada comunicării acesteia.
La solicitarea instanței intimata a arătat că decizia de impunere nr. 527/11.10.2010 a fost publicată pe site-ul CAS Iași, dublată de anunț în presa locală, în conformitate cu dispozițiile art. 44 OG 92/2003.
În ședința publică din data de 10 aprilie 2013, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității, dispunând respingerea acesteia.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Instanța a reținut că la data de 21.12.2010, 02.09.2011 respectiv, 13.02.2012 intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI a emis titlurile executorii contestate in prezenta cauza iar la data de 18 ianuarie 2013 adresa de înființare poprire, prin care contestatoarei i se pune in vedere să plătească suma de_ lei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri și contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independent .
În fapt, în data de 11 octombrie 2011, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 527 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005– octombrie 2010. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 3576 lei, cu titlu de contribuție datorată, 3298 lei, cu titlu de dobânzi, 532 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, nu a fost comunicată contestatoarei. În acest sens, instanța notează că intimata, care avea sarcina probării acestui fapt, nu a dovedit că a comunicat contestatoarei titlul de creanță în discuție.
În baza deciziei de impunere nr. 527 din 11 octombrie 2011 au fost emise în sarcina contestatorului somația și titlul executoriu nr. 5007/21.12.2010, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 527 din 11 octombrie 2011 reprezintă titlu de creanță. Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând actele dosarului instanța a reținut că decizia de impunere nr. 527 din 11 octombrie 2011 a fost comunicată contestatorului, doar prin publicitate pe site-ul CAS Iași, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr._/11.10.2010 – fila 66, iar deciziile de calcul accesorii nr._/02.09.2011, respectiv 191 din 13.02.2012 și somațiile aferente aferentă nu au fost comunicate contestatorului.
Analizând actele de executare prin prisma modului, în care intimata a înțeles să comunice contestatorului decizia de impunere, respectiv deciziile de calcul accesorii, în baza cărora au fost emise actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acestea nu respectă prevederile legale incidente.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin dispozițiile alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, se reține că, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Este adevărat, comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Redând în esență textul art. 92 din Codul de procedură civilă, rezultă că, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. În lipsa persoanelor arătate în alineatul precedent ori nu voiesc ori nu pot să semneze „adeverința de primire”, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale sus citate în materia ce reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, este de reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, este adevărat, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, însă, trimiterea expresă la dispozițiile dreptului comun „Codul de procedură civilă” pe segmentul comunicării actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, stabilește ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. și numai în subsidiar dacă nu s-a realizat comunicarea actului,se poate apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A accepta că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una din modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un singur mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Potrivit deciziei 536/2011 a Curții Constituționale, procedând la o interpretare teleologica a acestor dispoziții legale ( art. 44 Cod procedură fiscală), Curtea observa că enumerarea pe care o conțin nu este întâmplătoare, ci modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate . prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c), comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se menționează comunicarea prin publicitate. Intenția legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a)–d), obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. (2).
Instanța a apreciat că necomunicarea titlului de creanță fiscală către contestator atrage nulitatea executării silite demarate împotriva acestuia, motiv pentru care va admite contestația și va anula titlu executoriu nr. 5007/21.12.2010, titlu executoriu nr._/02.09.2011 și titlu executoriu nr. 191/13.02.2013, precum și actele de executare ulterioare emise în baza acestora în dosarul de executare nr._/2010.
Reținând culpa procesuală a intimatei în declanșarea și derularea prezentului proces, instanța, față de cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, dat fiind faptul că în prezenta acțiune contestatorul a dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 197 lei (reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar), instanța a obligat intimata la plata către contestator a acestei sume, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Direcția Regională a Finanțelor P. Iași – Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași.
Recurenta a arătat că art.44 alin.2 C.pr.fiscală a fost modificat de OUG nr.29/2011 astfel încât la momentul emiterii deciziei de impunere nu se mai prevedea nici o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale. Consideră recurenta că acest motiv trebuia invocat de contestatorul intimat în termenul de contestație la executare raportat la data primirii somației și nu ulterior.
Pe fond, a solicitat a se reține că intimata datorează sumele prevăzute în titlurile executorii și a solicitat admiterea recursului, respingerea contestației și a cererii privind plata cheltuielilor de judecată.
Legal citată intimata a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu s-au administrat noi probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art.304 ind.1 C.pr.civ., Tribunalul constată recursul neîntemeiat.
OUG nr.29/2011 a modificat art.44 al.2 C.pr.fiscală în sensul că a stabilit că actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. A introdus două aliniate (21 și 22) referitoare la alte modalități de comunicare permise în cazul în care nu s-a putut realiza comunicarea în forma redată mai sus. S-a stabilit astfel că, în ultimul rând, comunicarea se poate face prin publicitate.
La art.45, s-a introdus un nou aliniat prin care s-a prevăzut că actul administrativ fiscal necomunicat conform art.44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.
Rațiunea comunicării deciziei de impunere personal contribuabilului și în ultimă instanță prin publicitate a fost analizată prin decizia nr.563/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că decizia de impunere și decizia privind accesoriile nu au fost comunicate contestatorului fiind încălcate prevederile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Se reține astfel că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile și a pronunțat o sentință legală și temeinică ce va fi menținută.
Apreciind asupra acestor aspecte, Tribunalul nu va analiza și restul motivelor de recurs referitoare la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 13.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 28.02.2014.
Președinte Judecător, Judecător, Grefier
T.D. D.I. D.C. I.G.
Red. DC
Tehnored/RR
--ex/17.04.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 271/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
