Contestaţie la executare. Decizia nr. 628/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 628/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-03-2012 în dosarul nr. 628/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05 Martie 2012
PREȘEDINTE - I. D.
Judecător M. S.
Judecător C. P.
Grefier D. C.
DECIZIA NR. 628/2012
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta M. M. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE A. DE S., intimat C. DE A. DE S. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, personal, lipsă fiind reprezentanții legali al intimatelor.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurenta depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar puse în vedere de către instanță .
Instanța constată legal timbrat recursul și acordă cuvântul la probe:
Intimata arată că nu mai are alte probe de solicitat în afara înscrisurilor deja depuse și că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecând cauza să anuleze formele de executare.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 18.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CNAS și a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatoarea M. M. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași și CNAS București.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că: 1. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CNAS este neîntemeiată și instanța o va respinge, participarea sa în proces fiind necesară pentru opozabilitatea hotărârii și având în vedere art. 209 al. 3 din Lg. 95/2006 și prev. art. 36 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 referitoare la faptul că CNAS prin CAS procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru colectarea se realizează de ANAF și în considerarea faptului că fondul de asigurări sociale de sănătate este unic și este la nivel național FNUASS. Pe de altă parte asigurările de sănătate funcționează ca un sistem unitar (212 din Lg. 95/2006).
2. Prezenta contestație este neîntemeiată pentru motivele care vor fi expuse mai jos.
Conform art. 44 alin. 2 din OG nr.92/203 decizia de impunere a fost comunicată prin publicitate. Nu se probează reaua credință pentru citarea prin publicitate deoarece aceasta s-a făcut din lipsa resurselor financiare (fapt notoriu) art. 95 (4) C.pr.civ. Trebuie avute în vedere, de asemenea și prevederile OUG nr.150/2002.
Nici până la data pronunțării sentinței din acest dosar nu s-a făcut dovada contestării deciziei de impunere ce a stat la baza emiterii actelor de executare contestate.
Conform art. 207 OUG 92/2003, acest act reprezintă titlu de creanță.
Sumele din decizie, titlu, somație și calcul coincid, majorările și calculele sunt în baza art. 216 di Lg. 95/2006 (contribuția este 1380 lei, dobânzile sunt de 1221 lei, iar majorări de 215 lei).
Prin urmare, actele de executare sunt legale.
Legea nr. 95/2006 prevede obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate, conform art. 25 al. 3.
Obligativitatea persoanelor care desfășoară activități independente de a depune declarațiile privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor nerespectate de contestatoare este prevăzută de Lg. 95/2006 art. 215 și OG 92/2003 – art 81. Calitatea de asigurat îi este recunoscută prin lege contestatoarei, neavând relevanță lipsa uni contract. C. de A. de S. are competență în emitere titluri de creanță și accesorii conf. Lg. 95/2006 și OG 92/2003.
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF (fisă necontestată de petiționară care deși desfășoară activitate independentă).
Fiind vorba de o creanță bugetară se calculează și accesorii, conf, art. 88 lit c, art. 120 alin 7 și 120 ind. 1 din OG 92/203.
Termenul de prescripție este de 5 ani și pentru această perioadă s-a aplicat OUG 150/2002.
Lg. 469/2002 a fost abrogată.
Față de toate aceste consecințe, respectiv că executarea silită s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale în materie (Cod de procedură civilă, Cod procedură fiscală și Lg. 95/2006). Titlul executoriu și somația sunt legale și reflectă obligațiile contestatoarei față de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatorul B. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul susține că în mod greșit s-a reținut că nu a făcut dovada contestării deciziei de impunere ce cuprinde creanța din moment ce aceasta nu i-a fost comunicată. Mai susține recurenta că în ceea ce privește sumele cuprinse în decizia de impunere acestea au fost greșit calculate. Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.95/2006.Precizează intimata că asigurării sociale de sănătate nu îi poate fi aplicat regimul general al unui contract de drept comun de asigurare, fiind instituită prezumția legală a faptului că orice cetățean român este asigurat. În recurs nu au fost administrate probe noi. Analizând actele și lucrările dosarului cauzei prin prisma susținerilor recurentei și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
La data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 2776 din 11.10.2010 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că recurenta datorează suma totală de 2816 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, intimata a ales doar procedura publicității.
În baza deciziei de impunere nr. 2776 din 11.10.2010, au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 7035/21.12.2010 pentru suma de 2816 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale,rezultă că decizia de impunere nr. 2776/11.10.2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat intimata a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată recurentei, instanța de fond în mod greșit a respins contestația la executare. Pentru motivele mai sus arătate rezultă că executarea silită are loc în lipsa unui titlul executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care se impune admiterea contestației la executare cu consecința anulării tuturor actelor și formelor de executare.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatoarea M. M. împotriva sentinței civile nr._/18.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea M. M. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași și în consecință:
Dispune anularea actelor de executare din dosarul de executare 6835 constând în titlu executoriu nr. 7035/21.12.2010 și somația emisă la data de 21.12.2010. Menține restul dispozițiilor ce nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D.I. S.M. P.C.
GREFIER,
C.D.
Red. P.C.
Tehn. A.G.
2 ex./16.05.2012
Jud. fond: P. D.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 526/2012.... | Fond funciar. Decizia nr. 38/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
