Contestaţie la executare. Decizia nr. 12/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 12/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-01-2012 în dosarul nr. 12/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 06 Ianuarie 2012

PREȘEDINTE – A. C.

JUDECĂTOR – M. M.

JUDECĂTOR – D. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/2012

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea P. L. împotriva sentinței civile nr. 9191/13.095.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul C. L. Al M.. Iași, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, având în vedere că recurenta nu a achitat taxa de timbru pusă în vedere prin rezoluție, deși a fost citată cu această mențiune, din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.9191/13.05.2011 Judecătoria Iasi dispune:

Admite excepția inadmisibilății acțiunii.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea F. L. domiciliată în Iași . . .. 04 în contradictoriu cu consiliul local al municipiului Iași cu sediul în Iași . și Sfânt nr. 45 ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele: Contestatoarea a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor de executare, respectiv a adresei emisă de Municipiul Iași la 15.03.2011 prin care aceasta a solicitat contestatoarei ca în termen de 10 zile de la primirea adresei să elibereze locuința din Iași . .. C parter . plătească debitul stabilit prin hotărâre de 1358 lei.

In drept, conform disp. art. 399 C.proc.civ.: Impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281 ind. 1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.

Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal.

De asemenea, dupa ce a inceput executarea silita, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, data fara indeplinirea conditiilor legale.

In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca în contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.

Reține instanța că actul contestat de către contestatoare reprezintă o adresă emisă de creditoare și nu un act de executare silită.

De asemenea titlul executoriu pe care îl critică contestatoarea este reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus evacuarea sa și obligarea la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, sentință ce poartă mențiunea irevocabilă învestită cu formulă executorie.

Cum în speță nu s-a dovedit declanșarea procedurii executării silite contestatoarea nu are deschisă calea contestației la executare.

De asemenea, deoarece titlu executoriu este reprezentat de o hotarare judecatoreasca, apărările de fond impotriva titlului executoriu sunt inadmisibile iar conform disp art. 399 alin. 2 1 cod proc civilă anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă execitorie poate fi solicitată după începerea executării silite.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea P. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pentru primul termen de judecată din data de 11.11.2011, in baza dispozitiilor art. 114 ind.1 alin.5 C.pr.civ s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 4 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei în conformitate cu art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Având în vedere că recurenta nu s-a conformat obligației legale ce-i revenea, tribunalul face în cauza aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În aceste condiții, constatând recursul netimbrat și având în vedere dispozițiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul il va anula și va mentine ca legală și temeinică sentința civilă pronunțată de Judecătoria Iasi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatoarea P. L. împotriva sentinței civile nr. 9191/13.095.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2012.

Președinte,

C. A.

Judecător,

M. M.

Judecător,

C. D.

Grefier,

G. I.

red.2 ex

AC/AC

9.02.2012

Judecator fond C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 12/2012. Tribunalul IAŞI