Contestaţie la executare. Decizia nr. 21/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-01-2012 în dosarul nr. 21/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - S. C.
Judecător F. E. C.
Grefier - M. Getuța
Decizia civilă Nr. 21
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurena C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. - C. DE A. DE S. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 8851/10.05.2011 a Judecătoriei Iași, intimată D. T. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru ,că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr.8851/10.05.2011 Judecătoria Iași a dispus în sensul că:
„Admite contestația la executare promovată de D. T. A. domiciliată în ., jud. Iași, în contradictor cu C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. - C. DE A. DE S. IAȘI, cu sediul în Iași, .. 18-20.
Dispune anularea somației și a titlului executor 6638 din 21.12.2010.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin contestația la executare promovată la această instanță, înregistrată sub nr. 654 din 10,01,2011 D. T. A. solicită în contradictor cu C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. - C. DE A. DE S. IAȘI anularea somației nr._/21.12.2010 și a titlului executor 6038 din 21.12.2010.
Motivând-o în fapt arată contestatoarea că nu a fost înștiințată de obligația de plată a contribuției la asigurările de sănătate și în mod nelegal au fost calculate dobânzi și penalități.
La 11.03.2011 intimata C. DE A. DE S. IAȘI formulează întâmpinare solicitând respingerea ca nelegală a contestației.
Susține intimata că a ales potrivit art. 44 al. 3 procedura prin publicitate cu afișare la sediul instituției ei și pe pagina de internet, încât contestatoarea nu se poate prevala de nelegala citare.
Susține intimata că numita D. T. A. avea obligația să-și declare veniturile, s-a sustras de la această îndatorire legală și nu-și poate invoca propria turpitudine.
În dovedirea cererii se anexează copie somație_/2010, copie titlu executor 6038 din 21.12.2010.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Prin contestația la executare promovată de această instanță D. T. A. solicită în contradictor cu C. Națională de A. de S. - C. DE A. DE S. IAȘI anularea somației_ din 21.12.2010 și a titlului executor 6038 din 21.12.2010 prin care a fost obligată la plata sumei de 16,37 lei contribuții de asigurări de sănătate, suma de 1601 lei cu titlu de dobânzi și suma de 254 lei penalități de întârziere.
Astfel potrivit disp. art. 44 al. 3 din OG 92/2003 intimata avea obligația să realizeze comunicarea prin poștă, cu scrisoare recomandată și doar după parcurgerea acestei modalități, în lipsa domiciliului contestatoarei, se putea realiza comunicarea prin publicitate. Se poate reține că intimata a procedat la comunicare cu disprețul dispozițiilor art. 44 al. 3 din OG 92/2003 și a recurs la comunicarea prin publicitate, ignorând celelalte etape legale.
Mai mult chiar între contestatoare și intimată nu au existat raporturi contractuale pentru dovedirea calității de asigurat, intimata neavând calitatea de organ fiscal competent să emită acte administrativ fiscale, având doar calitatea de administrator al fondurilor de asigurări de sănătate și colector al acestora. Sub toate aspectele invocate, contestația se dovedește întemeiată și se va admite dispunând anularea somației și a titlului executor.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs CNAS -C. de A. de S. Iași solicitând modificarea în tot a sentinței și respingerea contestației la executare. Motivează recursul prin aceea că prima instanță a motivat sentința pe alte aspecte decât cele invocate de contestatoare, încălcând astfel principiul disponibilității. În plus, nu se poate asimila actul administrativ fiscal cu un act de executare silită propriu zisă, cele două noțiuni fiind distincte și supuse unor proceduri și căi de atac distincte.
Dispozițiile din codul de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale sunt dispoziții speciale față de cele ale codului de procedură civilă, iar prin faptul că a ales să comunice actul administrativ fiscal prin publicitate a respectat disp. art. 44 alin 3 din OG 92/2003 conform cărora comunicarea prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, devenind o modalitate alternativă și valabilă, care nu contravine principiilor generale din Codul de procedură Civilă.
Invocă recurenta și disp. Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 a ÎCCJ cu privire la necompetența Judecătoriei de a analiza aspectele de legalitate ale comunicării deciziei de impunere.
C. de A. de S. are potrivit disp. Legii 95/2006 și a Ordinului 617/2007 competența în stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate către FNUASS în cazul contribuabililor persoane fizice altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
De asemenea, arată recurenta că în mod eronat a reținut Judecătoria că nu s-a făcut dovada unui contract de asigurare cu intimata, conform legii fiind asigurați toți cetățenii români.
Solicită, în consecință, admiterea recursului.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:
Comunicarea prin publicitate a actelor administrative fiscale reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art.44 alin.(2) lit.a)-d) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. Textul de lege menționat enumera aceste modalități fără să conțină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite. Însă, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia 536/2011 enumerarea pe care o conțin nu este întâmplătoare, ci modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor.
Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit.a), constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit.b), și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit.c), comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit.d) se menționează comunicarea prin publicitate, a cărei descriere se găsește în textul de lege menționat.
În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit.a)- d), obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art.44 alin.(2).
De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr.667 din 30 aprilie 2009 și de Decizia nr.891 din 6 iulie 2010, Curtea Constituțională a reținut, în mod judicios, că prevederile art.44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Curtea a observat, cu acele prilejuri, că este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
Reține Tribunalul astfel că prima instanță a statuat corect asupra modului greșit de comunicare, reținând că art.44 alin.(4) din aceeași ordonanță prevede că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător și în materia comunicării actelor administrative fiscale, ceea ce înseamnă că este incident art.95 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că, în cazul comunicării cu rea-credință prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele săvârșite ulterior acestui moment.
Cum Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o lege specială, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalități care să asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unor obligații fiscale în sarcina sa.
Așa fiind, legiuitorul a prevăzut că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate și în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, trebuie ca, anterior recurgerii la această modalitate, să fi fost respectată cu strictețe ordinea prevăzută în art.44 alin.(2) lit.a)-c) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară, după cum a remarcat și Curtea Constituțională în jurisprudența mai sus citată, constatând prin Decizia 536/2011 că dispozițiile art.44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art.44 alin.(2) lit.a)-d) din aceeași ordonanță.
Nu poate fi reținut nici faptul că prima instanța a încălcat principiul disponibilității avându-se în vedere faptul că contestatoarea a invocat în motivele contestației faptul necomunicării legale a obligației sale de plată, aspect pe care prima instanță l-a apreciat ca relevant și care a impus soluția de anulare a actelor de executare, celelalte aspecte reținute în sentința recurată nefiind de natură să determine o altă soluție decât cea expusă de prima instanță.
Pentru aceste considerente, apreciind că în mod corect a fost soluționată cauza de prima instanță, urmează ca Tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin 1 cod procedură civilă, să respingă recursul declarat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile 8851/10.05.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge recursul formulat de C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr. 8851/10.05.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. S.C. F.E.C. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/02.02.2012
Jud. fond Acrâșmăriței C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 22/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 49/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
