Contestaţie la executare. Decizia nr. 569/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 569/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-02-2012 în dosarul nr. 569/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 27 Februarie 2012

PREȘEDINTE - M. M.

Judecător S. C.

Judecător -M. M.

Grefier - M. Getuța

Decizia civilă Nr. 569

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul M. IAȘI - D. împotriva sentinței civile nr._/15.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată B. S. E., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 24.02.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțare pentru astăzi 27.02.2012 când,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:

Prin sentința civilă nr._/2011 Judecătoria Iași a dispus în sensul că:

„Admite contestația la executare formulată de contestatoarea B. S. E., cu domiciliul ales la cabinet av. S. B. din Iași, Șoseaua Bârnova nr. 104 A, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul M. IAȘI – DIRECȚIA ECONOMICĂ ȘI FINANȚE PUBLICE LOCALE IAȘI, cu sediul în Iași, bld. Ș. cel M. și Sfânt nr. 11-15, jud. Iași.

Anulează titlul executoriu nr._/2011 emis în dosarul de executare nr. 73852A/2010 al intimatei, precum și toate actele de executare silită efectuate în dosarul respectiv.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 425,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.”

Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

„Constată că la data de 11.05.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_ contestația promovată de contestatoarea B. S. E. împotriva executării silite inițiate de intimatul M. IAȘI – DIRECȚIA ECONOMICĂ ȘI FINANȚE PUBLICE LOCALE IAȘI, în dosarul de executare nr. 73852A/2010, solicitând anularea titlului executoriu și a întregii executări.

În fapt motivează contestatoarea că, în data de 27 aprilie 2011 a fost somată să achite suma de 360 Ron, reprezentând amenzi auto, somație la care a fost atașat titlul executoriu emis de același D. Iași și având trecută aceeași mențiune la rubrica denumirea creanței bugetare.

Sustine ca acest titlu executoriu este nul deoarece unitatea administrativ –teritorială nu are competența să emită titluri executorii pentru amenzi auto, acestea fiind executate potrivit art. 37 din OG 2/2001, în baza procesului – verbal de contravenție necontestat sau a hotărârii judecătorești de respingere a plângerii. În titlul atacat nu există identificarea amenzii datorate, ceea ce nu permite verificarea unor aspecte importante ținând de dreptul de apărare al contestatoarei - dacă procesul – verbal i-a fost comunicat în prealabil încât să poată fi atacat (art. 31 OG 2/2001), dacă a fost comunicat în timp încât să nu fie prescrisă executarea sancțiunii (art. 25 al.1) etc. Pe de altă parte prin această procedură a emiterii unui titlu suplimentar se ocolesc și dispozițiile art. 141 al. 7 teza 1 Cod procedură fiscală, care reglementează un caz de nulitate a titlului executoriu dacă nu a fost comunicat în intervalul de 90 de zile de la emitere.

Precizeaza ca emiterea unui titlu în vederea executării este nelegală și prin prisma reglementărilor procedurii fiscale – art. 110 al. 3 Cod procedură fiscală, care prevede „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, iar potrivit al. 2 „colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz”. Art. 31 al. 1 vine și definește titlul de creanță „creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal”. În sfârșit art. 141 al. 1 stabilește că „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu, emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul”.

A fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.

Contestația, formulată în termen legal și timbrată cu taxă de timbru de 34 lei și timbru judiciar de 1,35 lei a fost însoțită de copia somației emise la data de 27.04.2011.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației .

Susține că în fapt, în sarcina contestatoarei figurează obligații fiscale neachitate în sumă de 360 lei, constând în amendă auto. Întrucât contestatoarea nu și-a achitat de bună voie cuantumul amenzii stabilite în sarcina sa, în temeiul prevederilor art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a procedat la declanșarea modalităților de executare silită.

Având în vedere că ne aflăm într-un raport juridic execuțional, consideră intimata că nu pot fi primite susținerile contestatoarei referitoare la titlul de creanță care, în speță este un proces – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Solicită instanței să constate legalitatea și temeinicia actelor de executare .

În drept au fost invocate dispozitiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

A fost solicitată judecata în lipsă.

A fost depusă copia dosarului de executare.

În dovedirea contestației formulate s-a încuviințat contestatoarei administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând susținerile părților și înscrisurile de la dosar, instanța reține:

Prin somația nr._/27.04.2011 73852A/01.03.2010 emisă de M. Iași Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, în dosarul de executare nr. 73852A/01.03.2010, contestatoarea a fost somată să achite suma de 360 lei reprezentând creanță bugetară provenită din amenda auto, în baza titlului executoriu - p.v. CC nr._/07.09.2010.

La somație a fost anexat titlul executoriu emis în același dosar, sub nr._/27.04.2011 de către M. Iași Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, pentru suma de 360 lei.

Creanța pusă în executare reprezintă amenda aplicată contestatoarei prin procesul - verbal . nr._/07.09.2010, întocmit de I.P.J Iași-Serviciul Rutier.

Acest proces - verbal a devenit titlu executoriu prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Conform art. 37 din O.G. nr. 2/ 2001, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor constituie titlu executoriu, prin urmare, pentru punerea în executare a creanței provenite din amendă nu era necesară emiterea unui alt titlu executoriu astfel cum în mod nelegal a procedat organul de executare fiscală, în speța de față. De altfel, deși în cuprinsul somației se face referire la procesul - verbal de contravenție, ca fiind titlul executoriu în baza căruia s-a inițiat executarea silită, în realitate a fost emis un alt titlu executoriu –_/27.04.2011.

Așadar, instanța, în baza art. 172, art. 174 cod procedură fiscală, urmează să admită prezenta contestația la executare și să desființeze titlul executoriu nr._/27.04.2011 și executarea silită efectuată în temeiul acestuia în dosarul de executare nr. 73852A/01.03.2010 al Direcției Economice și Finanțe Publice Locale – M. Iași.

Față de dispozițiile art. 274 alin.1 cod procedură civilă, instanța va obliga intimatul la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 425,35 lei, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. Iași - D. Iași, criticând-o pentru următoarele motive: în cauză fiind vorba de un raport juridic execuțional, nu puteau fi primite în contestație motive cu privire la titlul de creanță, în plus, nesolicitându-se anularea procesului-verbal, actele emise de organul de executare sunt legale și nu pot fi anulate, neputând fi reținută nici culpa procesuală a D. Iași în derularea prezentului litigiu, implicit nici obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Solicită, în consecință, admiterea recursului.

Intimata nu a formulat intampinare.

Analizand cererea de recurs din prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza Tribunalul retine cele ce urmeaza:

In fapt, contestatoarea B. S. E. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție B.- Serviciul Poliției Rutiere la data de 07.09.2010, iar ulterior a formulat plângere împotriva procesului verbal, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_/245/2010, care prin sentința civilă nr. 3157/14.02.2011 a fost declinată spre competentă soluționare Judecătoriei B.

Anterior solutionarii irevocabile a plangerii la procesul-verbal, anume la data de 27.04.2011, în cadrul dosarului de executare silită nr. 73852A/2010 al intimatei M. IAȘI – DIRECȚIA ECONOMICĂ ȘI FINANȚE PUBLICE LOCALE IAȘI, pe numele contestatoarei a fost emis titlul executoriu nr._/27.04.2011 și somația nr._/27.04.2011.

Potrivit disp. art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar potrivit disp. art. 32 alin 3 din acelasi act normativ plangerea suspenda executarea.

Rezulta asadar din aceste dispozitii:

- in primul rand ca nu se putea demara executarea silita a unei asemenea creante cata vreme executarea era suspendata de drept conform art. 32 alin 3 OG 2/2001 ca urmare a formulării contestației la procesul-verbal;

- in al doilea rand ca in acest caz emiterea unui titlu executoriu nu are temei legal, un asemenea titlu urma sa fie hotărârea judecătorească irevocabilă prin care urma sa se soluționeze plângerea de către Judecătoria B., în favoarea căreia fusese declinată competența.

A invocat recurentul în sustinerea recursului că procesul-verbal nu fusese atacat în instanță, susținere care va fi înlăturată față de cele anterior reținute (a se vedea sentința civilă nr. 3157/14.02.2011 a Judecătoriei Iași - f. 44 fond), cum va fi înlăturată și apărarea vizând lipsa culpei procesuale în demararea procesului de față, având în vedere că executarea silită pornită a încălcat dispoziții legale imperative care stabileau că executarea este suspendată de drept pe perioada soluționării plângerii la procesul-verbal.

În consecință, Tribunalul va respinge recursul formulat, va menține sentința atacată, inclusiv obligația de plată a cheltuielilor de judecată de la fond, iar în baza disp. art. 274 cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata către intimata B. S. E. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge recursul declarat de M. Iași - D. Iași împotriva sentinței civile nr._/15.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Obligă recurentul la plata către intimata B. S. E. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică azi, 27.02.2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.M. S.C. M.M. M.G.

Red./Tehnored. M.M.

2 ex/18.04.2012

Jud. fond A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 569/2012. Tribunalul IAŞI