Contestaţie la executare. Decizia nr. 22/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-01-2012 în dosarul nr. 22/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - S. C.
Judecător FilipeanuElena C.
Grefier - M. Getuța
Decizia civilă Nr. 22
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. -C. DE A. DE S. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 7259/14.04.2011 a Judecătoriei Iași, intimată A. A.-M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL ,
Asupra recursului civil de față, constată:
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 7259 din 14.04.2011, admite contestația la executare formulată de către contestatoarea A. A.-M., domiciliată în IAȘI, ., ., ., jud Iași în contradictoriu cu intimata CNAS- C. DE ASIGURARI DE SANATATE IASI, cu sediul în IASI, .. 18-20, J. IAȘI.
Anulează actele de executare întocmite în ds 4614/2010.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20 ianuarie 2011 sub nr._, contestatoarea A. A.-M. a formulat în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. IAȘI contestație la executare silită împotriva somației de plată și a titlului executoriu nr. 4814/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
În motivarea cererii, a invocat nulitatea actelor de executare motivat de faptul ca nu știe modul de calcul al sumelor imputate, modul de calcul al penalităților si dobânzilor, precizând și că societatea familială a fost radiată, astfel încât după data de 06.03.2009 nu a mai depus declarații privind veniturile realizate.
Cererea a fost motivată în drept pe prev Codului de proc civilă.
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus înscrisuri (filele 3-12 ds).
Legal citată, intimata C. DE A. DE S. IAȘI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și reiterând motivele de fapt și de drept care au condus la întocmirea actelor de executare contestate.
La solicitarea instanței a fost anexată fotocopia dosarului de executare, certificată pentru conformitate cu originalul.
În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile administrate ca probă în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în 11 octombrie 2010, intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 318 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei, obligația de plată a următoarelor sume: 499 lei, cu titlu de contribuție datorată, 809 lei, cu titlu de dobânzi, 83 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatoarei contribuabil.
În baza deciziei de impunere nr. 318 din 11 octombrie 2010 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr. 4814/21.12.2010, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 318din 11 octombrie 2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea. Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu nr. 4814/21.12.2010.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care admite contestația și anulează somația de plată și titlul executoriu nr. 4814/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei, respectiv toate actele de executare întocmite în ds 4614/2010.
În temeiul principiului disponibilității, instanța ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, socotind-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, partea arată că În motivarea recursului, partea arată că O.G. nr. 92/2003 în forma în care a fost publicată în mod inițial, precum și în forma republicată în anul 2004, prevedea la art. 39 alin. 2 faptul că actul administrativ fiscal se comunică „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, iar data comunicării va fi dovedită prin semnătura destinatarului”. Tot la art. 39, dar la alin. 3 era prevăzut faptul că „În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunțului”.
Forma art. 39 a fost modificată integral odată cu republicarea din anul 2005, acest articol primind un nou conținut și fiind renumerotat, devenind astfel art. 44 al O.G. 92/2003. Forma și conținutul art. 44 a fost menținută și după republicarea din 2007 a Codului de procedură fiscală.
Conform art. 44 al O.G. 92/2003 republicată comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului alin. 3 al art. 39 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o mai amănunțit, înserând prevederea specială de la alin. 3 a art. 44 referitoare la faptul că „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de Internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Nu se poate asimila actul administrativ fiscal cu un act de executare propriu-zis, cele două noțiuni fiind distincte și supuse unor proceduri și căi de atac distincte
Modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile codului de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative fiscale sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea. Atunci când a avut în vedere întregirea dispozițiilor fiscale cu cele de drept comun, legiuitorul s-a referit la anumite modalități efective de comunicare și mai amănunțit descrise de Codul de procedură civilă, cum ar fi de exemplu: cine ar trebui să semneze o eventuală confirmare de primire pentru ca actul procedural să fie considerat valabil; imposibilitatea îndeplinirii actelor de procedură în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice; obligativitatea comunicării schimbării domiciliului.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale, cu respectarea tuturor principiilor înscrise în aceste norme imperative, C.A.S. Iași a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile alin. 3 al art. 44 din O.G. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a C.A.S. Iași a unui anunț colectiv cu nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, concomitent cu publicarea pe site-ul instituției, în „Ziarul de Iași” din data de 13 octombrie 2010 C. de A. de S. Iași a publicat un anunț în atenția persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente (liber profesioniști, membri în întreprinderi familiale, titulari întreprinderi individuale) prin care li se aducea la cunoștință emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv nr._/11.10.2010.
Aspectele de legalitate ale comunicării deciziei de impunere sunt evidențiate și prin emiterea Deciziei nr. XIV/05.02.2007 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M.O. nr. 733/30.10.2007, în conformitate cu care „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.” Pe de altă parte, conform art. 110 alin. 2 Cod procedură fiscală „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală…”, în speță fiind vorba despre Decizia de impunere. Din coroborarea acestor prevederi, rezultă că atâta timp cât nu a fost contestat vreun aspect privind decizia de impunere în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent și, în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței investite cu judecarea prezentei contestații la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală. Prin urmare, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de fond și formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță. Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul al datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată conform art. 205, 207 Cod procedură fiscală împotriva deciziei de impunere, respectiv Tribunalul Iași.
Dacă se trece peste aspectele de succesiune ale legii în timp, dar și peste cele ale recursului în interesul legii mai sus reiterate, trebuie avut în vedere faptul că spre deosebire de Ordinul nr. 94/2006 al Ministerului Finanțelor Publice prin care se arată expres că pentru comunicarea actelor administrativ fiscale emise de ANAF procedura de comunicare prin publicitate va fi subsidiară primelor trei variante. Ordinul nr. 617/2007 emis de C.N.A.S. (care dă dreptul acestei instituții de a stabili cuantumul sumelor datorate cu titlu de contribuții la sănătate și de a executa silit contribuabilii în mod direct), nu mai distinge în mod expres asupra modalității de comunicare a acestor acte. Având în vedere faptul că legea specială se aplică doar în cazurile limitative pe care le vizează, iar codurile sunt de generală aplicare, instanța va putea lesne constata că în cazul comunicării deciziilor de impunere emise de C.A.S. Iași conform Ordinului nr. 617/2007 nu se aplică prevederile speciale ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice întrucât în cadrul acestuia se arată fără echivoc care sunt instituțiile care trebuie să îl aplice (art. 4), enumerare limitativă din care nu face parte și C.N.A.S. sau C.A.S.
Prin memoriu separat, recurenta invocă excepția de tardivitate a formulării contestației în fond, arătând în motivarea ei că titlul executoriu și somația au fost comunicate petentei la data de 21.12.2010, că aceasta a depus la instanță contestația la data de 20.01.2011, cu depășirea termenului de 15 zile prescris de art. 173 Cod procedură fiscală și art. 401 Cod procedură civilă.
Alăturat memoriului, recurenta depune copia unei confirmări de primire din data de 31.12.2010, având ca destinatar pe intimată.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
În privința excepției tardivității contestației, partea arată că actul depus la dosar de recurentă nu dovedește că titlul executoriu și somația au fost primite la domiciliu la data precizată și recurenta nu are temei legal să invoce excepția tardivității contestației.
Comunicarea oricărui act de procedură se face potrivit art. 92Cod procedură civilă.
Potrivit acestei dispoziții, titlul executoriu și somația trebuiau primite la domiciliu, fie de intimată, fie de un membru al familiei. După cum se poate vede pe confirmarea de primire data primirii nu este aceea indicată de recurentă și nu este precizată calitatea primitorului.
Recurenta nu a folosit o confirmare de primire folosită de C.N. Poșta Română, tipizat care poate fi ridicat gratuit de la oficiile poștale sau se poate descărca de pe site –ul CN Poșta Română.
Recurenta enumeră mai multe articole de lege și mai multe date la care s-a făcut comunicarea somației și a titlului executoriu, dar nu precizează o dată exactă și modul în care s-a făcut comunicare.
Pe fondul contestației, recurenta nu a răspuns nici unuia dintre motivele invocate în contestație.
Tribunalul, examinând cauza din prisma criticelor formulate și potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse.
Motivele de recurs vizează, pe de o parte, modul în care pricina a fost dezlegată în fond, iar pe de altă parte o excepție de procedură peremptorie – tardivitatea formulării contestației.
Cercetând, mai întâi, potrivit art. 137 Cod procedură civilă, excepția de tardivitate, tribunalul reține asupra aspectului cele ce urmează:
Potrivit art. 173 alin.(1) lit. a Cod procedură fiscală, contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.
Termenul prescris de text este unul imperativ, norma care îl prevede este și ea imperativă, câtă vreme sancțiunea prescrisă este decăderea, iar aspectul este unul de ordine publică.
Confirmarea de primire depusă de recurentă este întocmită pe un formular tipizat, are completate toate rubricile formularului, inclusiv numele și adresa destinatarului – ale contestatoarei, semnătura destinatarului, data primirii – 31.12.2010, identitatea și adresa expeditorului, oficiantul poștal.
Contestația la executare este formulată la data de 18.01.2011 (data poștei), după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Prin urmare, excepția tardivității formulării contestației este întemeiată și se cuvine admisă.
Această soluție face de prisos analiza celorlalte motive de recurs.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin.3 cod procedură civilă, va fi respins recursul de față și va fi modificată sentința civilă 7529/2011 a Judecătoriei Iași, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr. 7259/14.04.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o casează integral.
Admite excepția de tardivitate a formulării contestației, invocată de recurentă.
Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatoarea A. A.-M. în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.M. S.C. F.E.C.
GREFIER,
M.G.
Red. S.C.
Tehn. S.C. + A.G.
2 ex./12.08.2013
Jud. fond: H. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1037/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 21/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
