Contestaţie la executare. Decizia nr. 697/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 697/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Octombrie 2014
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 697/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul T. D. și pe intimata A.N.A.F. -A.F.P. A O. TG.F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin Serviciul Registratură, la data de 24.07.2014, a fost înaintat la dosar răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București la adresa instanței;
- prin Serviciul Registratură, la data de 06.10.2014, apelantul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise;
- apelantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, după care:
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 15.05.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., contestatorul T. D. a formulat, în contradictoriu cu intimata A.- DGFP Iași – Administrația Finanțelor Publice a O. Targu F., contestație la executare si la titlu, solicitând anularea actelor de executare, respectiv titlul executoriu nr._/23.04.2013 si somatia nr._/23.04.2013, precum si anularea titlului de creanta.
În motivare, contestatorul a arătat că executarea si întocmirea actelor fiscale de executare au fost date cu incalcarea legii. Organul fiscal avea obligația daca titlul fiscal i-a fost comunicat si dupa aceea sa pornească la executare executarea silita a fost demarata cu nerespectarea dispozitiilor codului de procedura fiscala, motivat de faptul ca nu au la baza si un titlu de creanata valabil, respectiv amenda judiciara despre care nu are cunostinta. De asemenea, in ceea ce priveste titlul de creanta, contestatorul a aratat ca acesta nu i-a fost comunicat personal sub semnatura de primire. In absenta dovezii comunicarii actelor, este rezonabil de prezumat ca persoanele in cauza nu au cunostinta despre cele care urmau a fi comunicate, caz in care nu isi pot formula aparararea sau punctul de vedere raportat la cele comunicate.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că a început executarea silită împotriva contestatoarei în urma adresei cu nr._/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucuresti. Prin adresa menționată s-a comunicat extras din dispozitivul ordonanței nr._/P/2012 din 18.02.2013, prin care contestatorul a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli amenzi judiciare, conform art. 198 alin. 2 Cod proc. pen. Privitor la capatul de cerere avand ca obiect anulare titlu de creanta, intimata a invocat exceptia inadmisibilitatii pe calea contestatiei la executare si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, avand in vedere ca ordonanța nr._/P/2012a fost emisa de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucuresti.
Prin sentința civilă nr. 2248/2013 Judecătoria P. a respins contestația reținând următoarele argumente:
,,Prin Ordonanța nr._/P/2012 din 18.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, contestatorul din prezenta cauză a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de amenda cu caracter administrativ, dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru fapta prevăzuta de art. 180 alin. 1 Cod penal, fata de contestatorul de prezenta cauza.
Prin adresa nr._/P/2012, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București (fila 38 dosar) a solicitat intimatei executarea silită a acesteia, în condițiile stabilite de codul de procedură fiscală, astfel că, au fost emise ca și acte de executare somația nr._/23.04.2013 și titlul executoriu nr._/23.04.2013.
Articolul 632 alin. 1 si 2 din Noul Cod procedură civilă prevede că: „Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.” Iar, potrivit art. 711 alin 1 Noul Cod procedură civilă, impotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Potrivit art. 141 alin 1 și 2 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală „(1) Executarea silita a creanțelor fiscale se efectuează in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent in a cărui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.(2) Titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.”
În speță, instanța constată că executarea s-a efectuat cu respectarea normelor fiscale, expres prevăzute de lege, pentru următoarele considerente :
Cu privire la executare, intimata a procedat la executarea silită a creanței conform dispozițiilor reglementate prin Codul de Procedură Fiscală, respectiv după ce titlul de creanță a devenit titlu executoriu - dupa comunicarea catre contestator a ordonantei si necontestarea potrivit dispozitiilor art. 198 alin. 2 Cod procedură penală.
În aceste condiții, executarea poate continua, iar actele de executare sunt legale, atât timp cât au la bază un titlu executoriu ( pentru somații) sau un titlu de creanță care să devină titlu executoriu. De asemenea, instanța constată că actele de executare au fost comunicate contestatorului, cu respectarea întocmai a procedurii de executare fiscală .
Cu privire la titlul executoriu, prin Ordonanta nr._/P/2012 din 18.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a fost dispusă amendarea contestatorului cu suma de 1000 lei, dispunându-se neinceperea urmăririi penale pentru fapta prevazuta de art. 180 alin. 1 Cod penal. Contestatorul nu a uzat de procedura reglementată de art. 199 alin. 2 Cod procedură penală, solicitând scutirea ori reducerea amenzii judiciare sus menționată. În conformitate cu prevederile art. 442 Cod procedură penală, organul judiciar – P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a înaintat titlul executoriu - ordonanța nr. 1824/P/2010 din 21.07.2010, spre competență executare A.F.P. Targu-F., conform art. 141 alin. 6 Cod procedură fiscală. Potrivit art. 442 Cod procedura penala, amenda judiciară se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o. Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală. Executarea amenzilor judiciare se face de organul arătat în alineatul precedent. Potrivit art. 443 Cod procedura penala, dispoziția din hotărârea penală privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 442 alin. 2, când obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanță, punerea în executare se face de procuror, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 442 alin. 2. Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, execută amenda penală.
Executarea silită vizând o creanță fiscală, contestația la executare este guvernată de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Instanța urmează a constata că titlul executoriu nr._/23.04.2013 si somatia nr._/23.04.2013 îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală, titlul executoriu va cuprinde :” pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”. Titlul executoriu nr._/23.04.2013 cuprinde elementele cerute pe lângă cele vizate de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală (partea dreaptă sus), iar mențiunile din art. 43 alin.2 Cod procedură fiscală sunt întrunite în cadrul ordonanței nr._/P/2012 din 21.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, comunicată debitorului, care face parte integrantă practic din titlul executoriu.
Mai mult, conform art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce constituie titlu executoriu în baza art. 141 alin.3 Cod pr. fisc. este nul doar pentru :” lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)”, iar în speță înscrisul denumit titlu executoriu cuprinde aceste elemente obligatorii vizate de art. 46. Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii sub sancțiunea nulității, rezultă ca lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă care nu poate fi admisă decât în condițiile în care debitorul ar dovedi o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare (art.105 alin.2 cod procedură civilă).
Raportat la conținutul titlului executoriu înaintat debitorului contestator, instanța constată că acesta este identic cu prevederile Ordonantei ce stă la baza inițierii formelor de executare silite contestate, astfel încît nu există indicii nici din acest punct de vedere asupra nelegalității și netemeiniciei întocmirii titlului executoriu nr._/23.04.2013.
Pentru valabilitatea somației, codul de procedură fiscală prevede expres mențiunile ce trebuiesc inserate :” numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia”, toate acestea regăsindu-se în somația contestată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul T. D. a arătat că titlul de creanță (ordonanța nr._/P/2012 a Parchetului de pe lângă judecătoria Sector 1 București) nu a devenit niciodată titlul executoriu întrucât această ordonanță nu i-a fost comunicată.
Abia după declanșarea executării silite a aflat despre existența acestei ordonanțe, după care a formulat plângere împotriva ordonanței la procurorul ierarhic superior. Această ordonanță trebuia comunicată cu confirmare de primire, or în cauza de față această confirmare nu există.
Prin întâmpinare DGRFP Iași a arătat că titlul executoriu i-a fost comunicat contestatorului, atât titlul executoriu cât și somația îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de lege, executarea amenzii nu este prescrisă.
În cursul judecării apelului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele motive:
Așa cum în mod corect a arătat contestatorul executarea nu poate avea la bază decât un titlu de creanță, devenit titlu executoriu prin neatacarea lui în termenul și cu calea de atac prevăzută de lege.
Acest lucru presupune în primul rând, așa cum prevede Codul de procedură fiscală, comunicarea către debitor a titlului de creanță prin care acesta să fie înștiințat de existența debitului, a posibilității de contestare și a transformării sale în titlu executoriu.
În cauza de față titlul de creanță îl reprezintă ordonanța_/P/2012 din 18.02.2013 a Parchetului de pe lângă judecătoria Sector 1 București.
În ciuda numeroaselor insistențe ale instanței, P. de pe lângă judecătoria Sector 1 București nu a reușit să comunice instanței dovada comunicării acestei ordonanțe către contestator. Comunicările la care face referire P. de pe lângă judecătoria Sector 1 București și pe care le-a transmis instanței nu pot reprezenta decât cel mult dovada unei expedieri a unui astfel de act, dar în nici un caz nu întrunesc exigențele stabilite de Codul de procedură fiscală, respectiv nu fac dovada confirmării de primire. Deși instanța a pus în vedere Parchetului de pe lângă judecătoria Sector 1 București să depună la dosar formularul proces verbal de înmânare/afișare a acestei ordonanțe către contestator, acesta nu s-a conformat, ceea ce îndreptățește instanța să își formeze convingerea că această comunicare nu există.
Acesta este și motivul pentru care contestatorul a atacat ordonanța cu plângere la procurorul ierarhic superior conform Codului de procedură penală imediat ce a aflata de existența ordonanței (fiind înștiințat de executarea silită) iar această plângere nu a fost respinsă de procuror ca tardivă, ci a fost soluționată pe fond, plângerea fiind în prezent în faza judecății în instanță. Soluționarea pe fond a plângerii de către procuror însemnează că această plângere a fost formulată în termenul legal (termenul de 20 zile curgând de la comunicarea ordonanței), ceea ce contravine susținerilor organului de executare referitoare la data comunicării ordonanței către contestator. C. dacă ordonanța i-ar fi fost comunicată contestatorului potrivit datei susținute de organul de executare atunci plângerea ar fi fost respinsă ca tardivă de procurorul ierarhic superior. Nefiind respinsă ca tardivă rezultă că plângerea a fost formulată în termen iar această cale de atac a împiedicat titlul de creanță să devină titlu executoriu.
În consecință contestația la executare va fi admisă, actele de executare anulate iar intimata obligată la cheltuieli de judecată către contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de T. D. împotriva sentinței civile nr. 2248/10.09.2013 a Judecătoriei P. pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite contestația la executare formulată de reclamantul T. D. în contradictoriu cu pârâta A.-DGRFP Iași-A. Târgu F..
Anulează actele de executare titlul executoriu nr._/23.04.2013 și somația nr._/23.04.2013 emise de pârâtă.
Obligă intimata A.-DGRFP Iași-A. Târgu F. la plata către apelant a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.10.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. / Tehnored.: M.D./S.O.
4 ex. /27.11.2014
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1195/2014. Tribunalul IAŞI | Succesiune. Decizia nr. 1292/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








