Uzucapiune. Decizia nr. 1195/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1195/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 1195/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iulie 2014
Președinte - P. T.
Judecător E.-C. P.
Judecător A. M. C.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1195/2014
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe recurentul M. IAȘI - U. A. T. și pe intimații S. C., C. L. AL M. IAȘI prin P. și INSTITUȚIA P. M. IAȘI, având ca obiect uzucapiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 02.07.2014, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 7319/10 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului L. al M. Iași și a P. M. Iași și s-a respins ca atare acțiunea formulată de reclamantul S. C. în contradictoriu cu acești doi pârâți; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a M. Iași; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. C. în contradictoriu cu pârâtul M. Iași și s-a constatat că reclamantul a dobândit în condițiile prescripției achizitive de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 826 mp, situată în Iași, ., tarlaua 102, parcela A -_/87 (fostă CAT) identificată în planul de amplasament și delimitare a bunului imobil întocmit de către expert P. I. M., plan de amplasament ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.11.2011 sub nr. de dosar_, reclamantul S. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. Iași-prin P. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 814 mp situat pe ., prin efectul uzucapiunii de lungă durată.
În motivarea cererii, s-a arătat că aceasta suprafață a fost ocupata de reclamant din anul 1978, fiind împrejmuită si stăpânită netulburat pana in prezent, la fel cum au procedat si alti vecini. Limitele terenului sunt nemodificate iar din 1989 reclamantul a făcut nenumărate demersuri pentru a se înregistra ca proprietar, demersuri nefinalizate din cauza lipsei de sistematizare a zonei.
Cererea nu a fost întemeiata in drept.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri (filele 04-08).
Legal citat, pârâtul M. Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât reclamantul nu face dovada ca imobilul s-ar afla in patrimoniul M. Iași .
În cadrul cercetării judecătorești, instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Iași cu fondul cauzei si au fost administrate următoarele probe: proba cu înscrisuri, proba testimonială (martorul G. I.), proba cu raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală judiciară întocmit de către domnul expert P. I..
Analizând probele administrate în prezenta cauză prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța de fond a reținut, în fapt și în drept, următoarele:
Asupra excepției ce se impune a fi soluționată cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C.pr.civ instanța de fond a reținut următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul dedus judecății, respectiv în speță, presupune existența unei identități între pârât și proprietarul nediligent față de care urmează să opereze sancțiunea prescripției achizitive. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în procesul civil. Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Uzucapiunea reprezintă unul dintre modurile de dobândire a proprietății bunurilor imobile, față de dispozițiile Codului civil, respectiv art.1837, care definește prescripția ca un mijloc de a dobândi proprietatea și art.645, potrivit căruia proprietatea se dobândește, între altele și prin prescripție. Articolul 1890 C. civ. reglementează posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil dacă se face dovada că cel care invocă uzucapiunea a exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar un interval de timp mai mare de 30 de ani. Așadar, când posesia unui imobil se prelungește în timp pe o anumită perioadă de timp prescrisă, legea o consideră drept izvor al proprietății, iar posesorul va fi considerat proprietar.
Însă, până la împlinirea termenului, în timpul posesiei exercitate de posesorul neproprietar, există numai o aparență de proprietate, în sensul că, în toată perioada, posesorul se află într-o situație incertă, existând permanent posibilitatea ca adevăratul proprietar să facă acte prin care să întrerupă prescripția achizitivă. P. urmare, numai după împlinirea termenului fixat de lege faptul posesiei de până atunci se transformă într-o stare de drept și se consolidează dreptul de proprietate, posesorul devenind proprietar.
P. urmare, uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar. Ca atare, e necesar ca acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, să fie soluționată în contradictoriu cu fostul proprietar.
Adevăratul proprietar este deci singura persoană care ar putea face apărări împotriva posesorului neproprietar, care pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul prescripției achizitive. Astfel, numai adevăratul proprietar ar justifica calitatea pasivă în acest litigiu.
In ce privește calitatea procesuala pasiva a paratei M. Iași prin Primarul Mun. Iași, instanța a reținut ca unitatea administrativ teritoriala poate avea un drept de proprietate asupra imobilului in conformitate cu dispozițiile art. 477 cod civil raportat la art. 25 din Legea nr. 213/1998 și atâta timp cât nu a fost revendicat de persoane fizice sau juridice, aflându-se in posesia reclamantului se prezumă că acesta se afla in patrimoniul privat al unității administrativ teritoriale și pentru aceleași motive a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L., acesta având doar calitatea de administrator al patrimoniului privat cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a P. M. Iași, care este doar reprezentantul unității administrativ teritoriale în instanță. În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Iași și a P. Iasi și a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. Iași prin Primarul Mun. Iași.
Asupra fondului cauzei, in fapt, instanța a reținut ca reclamantul ocupă în prezent imobilul teren în suprafață totală de 826 mp la adresa din . din Iași.
Instanța a reținut ca cererea de constatare a dreptului de proprietate privește o posesie de lunga durata, de 30 de ani.
De altfel, situația actuala a acestui teren a fost reținuta de instanța atât din raportul de expertiza întocmit in cauza, cat si din declarația martorului audiat care a arătat ca suprafata de 826 mp nu a suferit modificari in teren, expertul identificând in anexa 1 suprafață de 826 mp.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1890 din vechiul Cod civil (1865), toate acțiunile, atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune reaua-credință.
Prescripția constituie, conform prevederilor art. 1837 din vechiul Cod civil, un mijloc de a dobândi proprietatea, fiind fondată pe faptul posesiunii (art.1846 alin. (1) din vechiul Cod civil).
În prezenta cauza, instanța a reținut că reclamantul a stăpânit suprafața de teren în discuție mai bine de 30 de ani în urmă și a exercitat, de la acel moment, o posesie utilă, și anume: publică, netulburată, continuă și sub nume de proprietar astfel cum a declarat martorul audiat in cauza.
Discontinuitatea posesiei presupune exercitarea acesteia de către posesor în mod neregulat, respectiv cu intermitente anormale (art. 1848 din vechiul Cod civil), iar însușirea posesiei de a fi neîntreruptă nu este o calitate propriu-zisa a acesteia, ci o condiție care ține de curgerea termenului de prescripție. Potrivit art. 1850 din vechiul Cod civil, continuitatea și neîntreruperea posesiei sunt dispensate de proba din partea celui care invocă prescripția achizitivă, în sensul că posesorul actual care dovedește că a posedat la un moment dat mai înainte este presupus că a posedat în tot timpul intermediar.
În cauza, martorul audiaț a confirmat că reclamantul nu a fost tulburat de nimeni în exercitarea posesiei, astfel încât se reține și îndeplinirea cerinței ca posesia să nu fie fondată ori conservată pe acte de violență în contra sau din partea adversarului (art. 1851 din vechiul Cod civil).
Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea și ă constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață totală de 826 mp, situată în Iași, ., identificat în planul de amplasament și delimitare a bunului imobil întocmit de către ing. expert P. I., plan de amplasament care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, recurentul a susținut că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesual pasive a M. Iași, prin P.. În speță, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al M. lași, nu a depus nici un înscris din care să reiasă acest aspect. Simplul fapt că imobilul este situat pe raza unității administrativ teritoriale nu este suficient pentru a demonstra dreptul de proprietate al M. lași. Având în vedere obiectul acțiunii, respectiv uzucapiune, calitate procesuală nu poate avea decât proprietarul nediligent ori, M. lași, nu este proprietarul nediligent împotriva căruia ar trebui să se îndrepte reclamantul S. C.. Uzucapiunea este reglementată de Codul Civil ca fiind o sancțiune ce operează numai împotriva proprietarului nediligent, care prin atitudinea sa pasivă a permis posesorului să stăpânească imobilul sub nume de proprietar. S-a constatat ca asupra suprafeței de teren de 826 mp pentru care se invoca executarea unei posesii îndelungate nu exista nici o persoana care sa invoce un drept de proprietate si in evidentele cadastrale si fiscale nu a putut fi identificat un titular al dreptului de proprietate, astfel încât instanța de judecata a considerat ca M. lași este adevăratul proprietar nediligent care poate sta in judecată. Judecătoria lași a reținut ca singura persoana care ar putea face apărări împotriva posesorului neproprietar este unitatea administrativ teritoriala prin efectul art. 477, 646 Cod Civil. O asemenea încadrare juridica nu poate avea aplicare in prezenta speța motivat de faptul ca potrivit art. 85 din Legea 36/1995 „in lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea este vacanta, eliberând certificat de vacanta succesorala, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii". Rezultă că în absența unui astfel de certificat, statului sau unității administrativ teritoriale nu-i poate fi justificata prezenta . proces. În susținerea acestei apărări, invocă si Decizia nr.2 din 2 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - complet competent sa judece recursul in interesul legii - prin care s-a decis ca „Statului sau unităților administrativ teritoriale nu le poate fi legitimata poziția procesuala de parat doar daca pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanta succesorala. In absenta unui astfel de certificat, nu exista conflict intre părți pe poziții de contrarietate juridica si deci statului nu i se poate opune, in calitate de parat, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri fata de care statul este terț." Apreciază ca, atât timp cât potrivit registrului posesorilor din anul 1990 terenul identificat prin .-3678/1/87(fosta CAT) in suprafața totala de 826 mp din totalul de 5,6717 mp figurează in administrarea Consiliului L. lași - posesor Primărie terenuri CAT, nu sunt îndeplinite condițiile întrunite cumulativ pentru împlinirea prescripției de 30 de ani. Astfel, exercitarea posesiei sub nume de proprietar, precum si caracterul public al posesiei implica si afirmarea calității de proprietar prin înregistrarea terenului aflat in posesie in evidentele fiscale si plata impozitului pentru acel teren, condiție ce nu este îndeplinită de reclamant. Raportat la probele invocate de către reclamant (martor, raport de expertiza) apreciază ca nu s-a făcut dovada exercitării unei posesii utile, timp de peste de 30 de ani asupra suprafeței de 826 mp.
In drept, invocă art.304 ind.8 si 9 Cod pr. Civilă.
P. întâmpinarea formulată, intimatul S. C. a solicitat respingerea recursului. În motivarea acestei poziții procesuale intimatul a arătat că în scopul dovedirii pretențiilor reclamantului, Judecătoria lași a administrat un vast material probator, efectuând o expertiză care să individualizeze suprafața solicitată și dispunând audierea de martori care să confirme existența unei posesii utile, necontestate și sub nume de proprietar a lui. Urmare a administrării probatoriilor încuviințate, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că s-a probat împrejurarea că, începând cu anul 1978 a stăpânit suprafața de teren în litigiu, că după anul 1989 a inițiat mai multe demersuri (nefinalizate din culpa recurentelor-pârâte) privind . privire la drepturile lui, sens în care a dispus admiterea acțiunii cu privire la suprafața de 826 mp teren, identificată prin raportul de expertiză realizat în cauză. Recursul promovat de M. lași vizează exclusiv pretinsa soluționare nelegală a excepției lipsei calității procesual pasive a acestei persoane juridice. Se invocă drept temei al admiterii recursului dispozițiile art.85 din Legea 36/1995, precum și principiile statuate prin Decizia ICCJ 2/2011, prin care se pretinde de către recurente că s-a recunoscut calitatea procesual pasivă statului, prin unitățile administrativ teritoriale doar în situația existenței unui certificat de vacanță succesorală. Situația juridică invocată de recurentă nu este aplicabilă în prezenta cauză, motivat de următoarele împrejurări: demersul reclamantului nu a pornit de la premisa faptului că S. C. a stăpânit vreme de 30 de ani un teren ce ar fi aparținut unei alte persoane fizice, decedată fără moștenitori, situație în care urma a se verifica existența vacanței succesorale. Așa cum s-a probat în dosarul cauzei, terenul cu privire la care s-a solicitat constatarea intervenim prescripției achizitive a fost în permanență al unității administrativ teritoriale, ce justifică drept de proprietate în baza Legii 215/2001 și a dispozițiilor art.477 Cod civil (în vigoare la data nașterii raportului juridic). Acesta a fost și scopul pentru care instanța a efectuat demersuri care să confirme împrejurarea că acest teren nu a fost revendicat de alte persoane fizice sau juridice, concretizându-se astfel ideea că suprafața solicită aparține unității administrativ teritoriale. De altfel, recurenta însăși, prin cererea de recurs confirmă faptul că, începând cu anul 1990 (probabil anul de întocmire al unei astfel de evidențe) terenul deținut de S. C. sub nume de proprietar figurează „în administrarea C. L. lași - posesor Primărie" . Chiar dacă exprimarea acestei evidențe nu este corectă din punctul de vedere al Legii administrației publice locale („primăria"" nu este o entitate în sens administrativ), ea certifică lipsit de echivoc persoana juridică ce are calitatea de proprietar al terenului stăpânit de reclamantul-intimat, justificând pe deplin calitatea procesual pasivă reținută de instanța de fond instituției M. lași - U. administrativ – teritorială.
În această fază procesuală nu au fost administrate probe.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată întemeiat recursul formulat.
P. demersul judiciar inițiat, reclamantul urmărește constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, în suprafață de 814 mp situat în Iași, . cu M. Iași.
Potrivit art. 477 Cod civil „ toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public”. Textul menționat este explicitat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora „ în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public cuprinsă în art. 477 Cod civil, se înțelege domeniul privat al statului sal al unităților administrativ teritoriale după caz”.
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar, care,prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesie altei persoane ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.
Efectele uzucapiunii nu operează de drept, ci trebuie constatate pe cale judiciară, conform art. 1841 Cod civil.
Având în vedere că mecanismul constatării dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii are două consecințe la fel de importante, respectiv nașterea unui drept de proprietate în favoarea posesorului care îndeplinește condițiile impuse de art. 1837, 1846 și 1890 Cod civil, cât și susținerea dreptului de proprietate al fostului proprietar, doctrina și practica au statuat în această constatare nu se poate face decât în contradictoriu cu adevăratul proprietar.
Problema apare atunci când, asupra imobilului pentru care se invocă executarea unei posesii îndelungate, nu există nici o persoană care să invoce un drept de proprietate, iar în evidențele cadastrale și fiscale nu poate fi identificat un titular al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.
Din actele depuse la instanța de fond rezultă că terenul în litigiu figurează în registrul parcelelor din 1990 ca fiind în administrarea Consiliului L. al M. Iași-posesor fiind Primăria Mun. IAȘI ( adeverință fila 28 dosar fond ) ;anterior anului 1990, nu s-a probat existența vreunei alte evidențe care să ateste o situație juridică diferită a imobilului în litigiu . Chiar dacă bunul a, aparținut până la momentul menționat unei persoane fizice, fie că aceasta a decedat fără moștenitori, fie că aceștia au existat însă nu și-au exercitat drepturile ce decurgeau din această calitate și au abandonat bunul,acesta a intrat în proprietatea unității administrativ teritoriale prin efectul dispozițiilor art. 464, 477 Cod civil, în virtutea aptitudinii generale conferite de prevederile legale menționate de a dobândi bunurile fără stăpân. Faptul că unitatea administrativ teritorială nu a efectuat formalitățile necesare pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu înlătură calitatea de proprietar a pârâtei, dobândită prin efectul dispozițiilor Codului civil, condiții în care se reține că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Iași, criticile aduse de recurent sentinței primei instanțe sub acest aspect neputând fi primite. Mai trebuie menționat legat de acest aspect că în cauză nu are incidență Decizia nr.2 din 2 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în recurs în interesul legii întrucât dispozițiile ei se referă la calitatea procesuala pasiva a Statului in acțiunile in constatarea calității de unic moștenitor cu privire la o masă succesorală,ipoteză care nu se regăsește în cauză.
În ce privește fondul litigios, probatoriul administrat în cauză nu este convingător pentru admiterea cererii reclamantului. Astfel, expertiza topo-cadastrală dispusă în cauză în vederea corectei identificări a imobilului a primit două rezoluții de respingere la O.C.P.I, din care prima (procesul verbal de recepție 932/25.10.201 -fila 100 dosar fond ) pe considerente legate de modul de identificare a imobilului ;deși expertul a refăcut lucrarea conform indicațiilor O.C.P.I., aceasta nu a fost prezentată și instanței ,cererea de avizare a expertizei fiind din nou respinsă prin procesul verbal de recepție nr.755/16.04.2013 (fila 109 dosar fond ).În aceste condiții ,se impunea fie refacerea expertizei de către același expert ,cu respectarea cerințelor impuse de O.C.P.I. pentru înscrierea imobilului în cartea funciară, fie efectuarea unei noi expertize. În mod nejustificat instanța de fond a revenit asupra dispoziției de avizare tehnică a raportului de expertiză, valorificând concluziile acesteia în ciuda neconcordanțelor ce vizează chiar modul de identificare a imobilului, neconcordanțe semnalate de O.C.P.I. în cele două procese verbale de respingere a cererii de avizare. În condițiile date,nu se poate reține decât lipsa de valoare probantă a expertizei judiciare întocmită de expert P. I. M. pe care instanța de fond și-a fundamentat în mare parte soluția de admitere a cererii reclamantului .Tribunalul reține de asemenea, ca fiind irelevantă sub aspectul condițiilor necesare pentru a uzucapa, depoziția martorului G. Ifim care relatează despre situația imobilului începând cu anul 1990 insuficient în a aprecia asupra uzucapiunii de 30 de ani ce constituie temeiul cererii reclamantului. Concluzionând, tribunalul notează că soluția primei instanțe apare ca neîntemeiată din perspectiva celor expuse și constată fondată critica recurentului ce vizează maniera de dezlegare a fondului litigios. Reținând totodată că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât pentru verificarea pretențiilor reclamantului sunt necesare probe noi a căror administrare nu e posibilă în această fază procesuală raportat la art. 305 Cod proced. civilă ,tribunalul, în baza art 304 ind.1 ,312 alin.1-4 Cod proced. civilă, va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și va reține cauza spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului. Totodată, va menține dispozițiile sentinței recurate relative la respingerea acțiunii in contradictoriu cu C. L. Iași și Primarul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul M. Iași prin P. împotriva sentinței civile nr. 7319/10.05.2013 pronunțate Judecătoria Iași, sentință pe care o casează în parte, în sensul că:
Reține cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu M. Iași prin P. spre rejudecare în fond pentru suplimentarea probatoriului și acordă termen la 22.10.2014.
Menține dispozițiile sentinței recurate relative la respingerea acțiunii in contradictoriu cu C. L. Iași și Primarul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
P. T. E.-C. PredaAlice M. C.
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței și respingerii acțiunii formulata de reclamant in contradictoriu cu pârâtul M. Iași prin P..
Grefier,
D. Ș.
Red. C.A.M.
Tehnored. C.A.M./D.Ș./M.M.D.
2 ex./20.10.2014
Judecător fond C. D. B.
Opinie separată formulată de judecător T. P.
Uzucapiunea reprezintă un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate prin exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra bunului imobil, în condițiile prevăzute de art. 1847 și 1890 Cod civil. Această modalitate de dobândire a dreptului real de proprietate constituie o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent.
P. urmare, calitate procesuală pasivă într-o cauză având ca obiect uzucapiune are vechiul proprietar.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul M. Iași, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, calitatea de proprietar cu privire la bunurile aflate în domeniul public sau privat o poate avea doar unitatea administrativ-teritorială, respectiv, ., care, conform art. 21 alin.(1) din Legea nr. 215/2001 republicată, este persoană juridică de drept public.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat, iar bunurile fără stăpân intră, potrivit art. 477 C.civ. coroborat cu art. 25 din Legea nr. 213/1998, în domeniul privat al statului sau unității administrativ-teritoriale.
În cauză se mai reține și disp. art. 26 din Legea 18/1991 conform cărora terenurile din intravilanul localităților ce au aparținut unor persoane ce au decedat fără moștenitori trec în proprietatea comunei, orașului sau municipiului. În acest sens, anexa 24 din Ordinul 2052/2006 care conține informații despre masa succesorală și despre numărul și calitatea moștenitorilor sunt eliberate de către serviciul de stare civilă al localității în raza căreia defunctul a avut ultimul domiciliu.
Pentru a opera dobândirea proprietății prin uzucapiune, conform disp. art 1846-1847 Cod civil, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să existe o posesie de 30 de ani și posesia să fie utilă. Posesia este utilă dacă este continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar.
În speță, reclamantul S. C. a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 826 mp teren situat în Iași, ..
Cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru a uzucapa, se reține că reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C.civil, data de la care
reclamantul ar fi exercitat o posesie asupra imobilului. Pe lângă considerentele redate anterior, instanța reține că reclamantul nu a probat nici faptul că au exercitat asupra terenului în suprafața de 826 mp o posesie utila timp de 30 ani.
Astfel, în cererea de chemare în judecata s-a pretins ca terenul este posedat de reclamant pe o perioada mai mare de 40 de ani, dar nu s-au depus dovezi din care să rezulte plata unui impozit pentru terenul în suprafață de 826 mp începând cu anul din care se pretinde că a preluat posesia terenului.
P. urmare, din probele administrate, nu rezultă, că termenul uzucapiunii de 30 de ani ar fi fost împlinit și nici că posesia exercitată ar fi fost utilă.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul disp. art. 312 din Codul de procedură civilă, opinez că se impunea admiterea recursului formulat de pârâtul M. Iași prin P. împotriva sentinței civile nr. 7319/10.05.2013 pronunțate Judecătoria Iași, sentință ce trebuia modificată în parte și respinsă actiunea formulată de reclamatul S. C. în contradictoriu cu pârâtul M. Iași prin P..
Judecător, T. P.
Red/ tehnored. T.P.
2 ex/13.10.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1075/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 697/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
