Contestaţie la executare. Decizia nr. 885/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 885/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 885/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Noiembrie 2014

Președinte - M. S.

Judecător Doinița T.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 885/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI-BIROUL FISCAL COMUNAL RĂDUCĂNENI și pe intimat ȘCOALA G. DOLHEȘTI - R. DE D., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 03.11.2014 și pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față constată:

Pe rolul Judecătoriei Răducăneni a fost înregistrată la data de 19.06.2013 contestația la executare formulată de contestatoarea Școala G. Dolhești, jud.Iași, reprezentată prin director I. L. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni împotriva titlului executoriu nr. 3152 din 31.05.2013 și a somației nr. 22/_ /5121, emise în cadrul dosarului de executare nr. 321tr./22/_ /5121al ANAF – Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni.

În fapt, motivează contestatoarea cererea arătând că a fost sancționată pentru împrejurarea că nu a depus actul intitulat „Declarația 102” pentru luna iulie 2008 la organul financiar fiscal –Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni, aspect ce nu corespunde realității, întrucât la data de 22.08.2008 a depus actul sus menționat pentru perioada de raportare luna iulie 2008 la organul fiscal competent Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni, fapt confirmat prin exemplarul nr. 2 ce poartă ștampila aplicată de instituția intimată.

Arată contestatoarea că actele atacate sunt netemeinice și nelegale motivat de faptul că actul intitulat declarație nr. 102 pentru perioada iulie 2008 a fost depus de reclamantă la data de 22.08.2008, adică în termenul prevăzut de lege, la organul financiar fiscal, Administrația Finanțelor publice Comunale Răducăneni, și că în mod nejustificat după o perioadă de aproape 5 ani, au fost emise cu încălcarea prevederilor art.44, alin. 2 din OC nr. 92/24.12.2008 așa cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 29 din 31.08.2011.

Arată că potrivit art. 45 alin. 2 din O.G. nr. 92/24.12.2003 așa cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 29 din 31.08.2011: „Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art.44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic”.

Pe fond, consideră contestatoarea că măsurile dispuse de către pârâtă sunt nelegale în condițiile în care prin adresa nr. 96 din data de 05.02.2013 a adus la cunoștința pârâtei că actul a fost depus și a solicitat să se dispună măsuri pentru soluționarea legală a situației.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-719 Cod pr. Civilă.

Prin sentința civilă nr. 42 din 4.02.2014 Judecătoria Răducăneni a respins excepția lipsei capacității de folosință a intimatei.

A admis contestația la executare formulată de contestatoarea ȘCOALA G. DOLHEȘTI, JUD.IAȘI, reprezentată prin director I. L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. COMUNALE RĂDUCĂNENI, cu sediul în ..

A dispus anularea actelor de executare respectiv a titlului executoriu nr. 3152 din 31.05.2013 și a somației nr. 22/_ /5121, emise în cadrul dosarului de executare nr. 321tr/22/_ /5121 al ANAF – Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

A reținut instanța de fond următoarele considerente:

Potrivit Codului de proc. fiscală, intimatul Biroul Fiscal Comunal Răducăneni (fosta Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni) este organul de executare competent să procedeze la executarea silită a contestatoarei, având în vedere împrejurarea că debitoarea are sediul în raza sa teritorială (art.136 și art.33 din Cod). În această calitate, intimatul a înregistrat declarația dată de contestatoare cu privire la obligațiile sale fiscale, iar ulterior a emis titlul executoriu și somația atacate.

Instanța reține că art.174 alin.1 din Codul de proc. fiscală stabilește că la judecarea contestației la executare se va cita și organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit.

Din interpretarea acestui articol, rezultă că pe lângă organul de executare competent care a inițiat executarea silită, vor participa la judecarea contestației și organele de executare în a căror rază teritorială se găsesc bunurile urmărite sau se află sediul sau domiciliul terțului, dacă măsurile de executare silită se efectuează pe raza altor organe de executare decât cel care a demarat procedura executării pe cale silită.

Or, organul de executare care a inițiat procedura execuțională împotriva contestatoarei este Biroul Fiscal Comunal Răducăneni, iar în această calitate și în temeiul art.174 alin.1 Cod proc.fiscală, biroul are aptitudinea de a dobândi drepturi și obligații pe plan procesual în cauzele în care se contestă măsurile de executare silită dispuse de acesta. În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei capacității de folosință a Biroului Fiscal Comunal Răducăneni (fosta Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni).

Pe fondul cauzei instanța reține faptul că Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni, în temeiul dispozițiilor art. 145 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a emis titlul executoriu nr. 3152/31.05.2013 și somația nr. 22/_ /3152 fiind începută astfel executarea declanșată împotriva contestatoarei, urmărindu-se stingerea creanței intimatei în valoare de 23.096 lei, ca urmare a sancționării acesteia pentru nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plată la Bugetul de Stat (D100) și Bugetul Asigurărilor Sociale și Fondurilor Speciale de Stat (D 102) pentru luna iulie 2008 la Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni, competentă a primi această declarație.

Instanța reține că contestatoarea a procedat la depunerea declarației la data de 22 august 2008 la Administrația Finanțelor P. Iași, fapt confirmat prin duplicatul cu confirmare al acestei instituții. Împrejurarea că în baza de date a intimatei nu s-a operat demersul făcut de contestatoare privind depunerea Declarației 102, deși se recunoaște autenticitatea înscrisului doveditor (adresa nr. 3630/27.09.2013 ), nu poate fi imputabil decât intimatei.

Față de aceste considerente instanța va admite contestația la executare formulată de contestatoare Școala G. Dolhești, jud. Iași, reprezentată de director I. L. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a finanțelor P. Iași și Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni, în consecință vor fi desființate actele de executare contestate.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. COMUNALE RĂDUCĂNENI, formulând următoarele critici:

S-a reținut greșit că Administrația Finanțelor P. Comunale Răducăneni a impus spre plată suma de_ lei pentru luna iulie 2008. Datoriile în sumă de_ lei au luat naștere în urma depunerii de către Școala G. Dolhești a Declarației nr. 1061-2013 din data de 23.05.2013 ( perioada de raportare fiind aprilie 2013), având termen legal de plată la data de 25.05.2013. Debitoarea contestatoare se află in eroare cu privire la motivul emiterii actelor contestate. Somația și titlul executoriu nu au fost emise pentru că debitoarea nu și-ar fi depus declarația nr.102 pentru luna iulie 2008,potrivit art. 296 indice 18, ci pentru faptul că sumele evidențiate în declarația nr. 1061-2013 din data de 23.05.2013 (perioadă de raportare aprilie 2013) având termen legal de plată la data de 25.05.2013 și datorate de angajator nu au fost achitate integral până la scadență.

Potrivit art. 296 indice 18 Cod fiscal contestatoarea avea obligația de a depune declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și de a le vira până la data de 25.05.2013. La data de 25.05.2013 declarația înregistrată sub nr. 1061/23.05.2013 a devenit titlu executoriu pentru toate contribuțiile datorate de contestatoare, fiind emis titlul executoriu și somația contestată in cauză.

Declarația nr. 1061-2013 din data de 23.05.2013 a fost completată de către contestatore, prin urmare nu există obligația comunicării lui către contribuabil, legea stabilind această obligație numai in cazul deciziilor emise de organul fiscal.

Sentința este nelegală pentru că nu au fost indicate neregularitățile comise cu prilejul executării silite, contestația este nefondată.

Solicită admiterea apelului, cu judecata cauzei in lipsă.

Prin întâmpinare intimata Școala G. Dolhești a solicitat respingerea apelului. Greșit a respins instanța de fond excepția de lipsă capacitate procesuală pasivă reținându-se că Biroul Fiscal comunal Răducăneni are capacitate de folosință. Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași nu a fost chemată in judecată și nu se poate erija într-o entitate subordonată, eventual, potrivit legii, o poate reprezenta. S-a procedat la emiterea actelor contestate fără a se ține seama că suma consemnată în Declarația 1061/23.05.2013 era achitată. Aceasta deși intimata a fost înștiințată de mai multe ori că au fost stinse toate creanțele datorate. Pe rolul instanțelor au existat mai multe litigii . Sentința civilă nr. 42 din 4.02.2014 a judecătoriei Răducăneni este foarte bine motivată, temeinică și legală, instanța a reținut corect că Declarația 102 pentru perioada de raportare iulie 2008 a fost depusă în termen legal, dovada aplicarea ștampilei pe exemplarul 2 al acestuia. Nici la fond și nici in apel A.F.P:C. Răducăneni nu justifică motivul pentru care solicită să i se plătească incă o dată suma de_ lei.

A solicitat judecata in lipsă.

Apelul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 478 Cod pr.civilă limitele devoluțiunii in apel sunt date de limitele investirii instanței de fond.

Prin contestația la executare Școala G. Dolhești contestă actele de executare și titlul executoriu nr. 3152 emise in dosarul de executare nr. 3210 din 31.05.2013, susținând că actul intitulat declarație nr. 102 pentru perioada iulie 2007 a fost depus la data de 22.08.2008, iar actul administrativ fiscal emis nu i-a fost comunicat comunicat, prin urmare nu-i este opozabil.

Titlul executoriu contestat are in vedere, insă, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate – formular 112, depusă de către contestatoare la data de 23 mai 2013 cu nr. 1061 și are in vedere perioada de referință- luna aprilie 2013(fila 64 dosar fond). Declarația a fost depusă de către contestatoare, semnată de către aceasta, iar creanța fiscală a fost calculată in temeiul său, prin urmare nu se impunea a fi comunicată. Această declarație constituie titlul de creanță, care, odată cu expirarea termenului de plată a creanței fiscale, a devenit titlu executoriu. De altfel, titlul executoriu contestat înscrie in cuprinsul său titlul de creanță in baza căruia a fost emis( nr. 1061/2013). Prin urmare toate motivele contestației relative la depunerea declarației nr. 102 sunt nerelevante, pentru că acestea nu au nicio legătură cu creanța in privința căreia s-au emis titlul executoriu și actele de executare contestate in speță, contrar celor reținute de instanța de fond in considerentele sentinței apelate.

Pentru aceste motive, constatând că motivele contestării titlului executoriu sunt străine de temeiurile emiterii sale, precum și faptul că titlul de creanță contestat nu impunea comunicarea sa, acesta fiind dat de declarația completată și semnată de către contestatoare, tribunalul, in temeiul art. 480 Cod pr.civilă, va admite apelul, va schimba in tot sentința, va respinge contestația la executare ca nefondată.

Aspectele invocate prin întâmpinare de către intimată cu referire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei nu vor fi primite câtă vreme contestatoarea nu a formulat apel, singura cale ce ar fi putut conduce la reformarea sentinței sub acest aspect. Câtă vreme dispoziția instanței in privința excepției nu este criticată pe calea apelului de către niciuna dintre părți, aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat. Invocarea acestei excepții prin întâmpinare in apel nu constituie motiv de cercetare a legalității sentinței, pentru că in această ipoteză s-ar ajunge la situația in care sentința ar putea fi reformată in privința unui aspect care nu a constituit obiect al apelului, contrar disp. Art. 477 Cod pr.civilă care determină limitele devoluțiunii in raport de ceea ce s-a apelat.

Prin urmare soluția dispusă asupra excepției va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de intimata DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. COMUNALE RĂDUCĂNENI împotriva sentinței civile nr. 42/04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ȘCOALA G. DOLHEȘTI, JUD. IAȘI în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. COMUNALE RĂDUCĂNENI.

Păstrează dispozițiile sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii referitoare la soluționarea excepției.

Definitivă.

Pronunțata astăzi, 10.11.2014, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte,

M. S.

Judecător,

Doinița T.

Grefier,

A. M.

Red. și tehn./T.D./23.02.2015./4 EX

JUDECĂTORIA RĂDUCĂNENI:A. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 885/2014. Tribunalul IAŞI