Pretenţii. Hotărâre din 02-10-2014, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 683/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Octombrie 2014
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIE Nr. 683/2014
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta P. D. N. împotriva sentinței civile nr. 2705/2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari AB VOINȚA IAȘI P. PREȘEDINTE P. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2705 din 21.02.2014 a Judecătoriei Iași, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune referitor la debite și penalități pretinse de reclamantă pentru perioada decembrie 2009- august 2010, excepție invocată prin întâmpinare și s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la ultimul termen prin concluziile scrise (în privința cuantumului debitelor și penalităților, în baza principiului disponibilității), formulată de reclamanta Asociația de Proprietari AB Voința Iași în contradictoriu cu pârâta P. D. N., obligând pârâta la plata sumei de 4649,37 lei debit aferent perioadei decembrie 2009- mai 2013 ( cu întreruperea termenului de prescripție) și 5732,92 lei penalități aferente aceluiași segment temporal, în total la plata sumei de_,29 lei. S-a luat act că asociația reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
A fost stabilit onorariu definitiv în favoarea expertului contabil desemnat - I. D. la suma de 400 lei, pe care o pune în sarcina pârâtei pentru 384 lei și a reclamantei pentru suma de 16 lei și o constată achitată la data de 7.10.2013, prin chitanța nr._/1, fila 158 dosar – sentința fiind executorie în privința onorariului. A obligat reclamanta la plata sumei de 16 lei cu titlul de cheltuieli de judecată onorariu expert către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la cotele de întreținere și penalitățile aferente perioadei decembrie 2009- august 2010, instanța de fond a reținut că aceasta a fost unită cu fondul cauzei. Având în vedere perioada pentru care au fost solicitate cheltuieli de întreținere și penalități, precum și prevederile NCC referitoare la faptul că prescripția este și rămâne supusă prevederilor ( materiale și procedurale) în vigoare la momentul la care aceasta a început să curgă, instanța de fond a reținut că prescripția este supusă dispozițiilor vechiului cod civil și decretului 167/1958. Astfel, fiind vorba de urmărirea realizării unui drept de creanță, termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani, termen ce începe să curgă de la data scadenței cotelor de întreținere și penalităților. S-a reținut deopotrivă principiul potrivit căruia stingerea prin prescripție a dreptului material la acțiune cu privire la dreptul principal conduce la stingerea într-o modalitate identică a dreptului accesoriu derivat din același raport juridic. Fiind vorba de cote de întreținere aferente unor luni diferite, instanța de fond a reținut că dreptul material la acțiune cu privire la fiecare în parte se naște diferit, la data expirării termenului de plată pentru plata fiecărei cote în parte. Se notează faptul că listele de plată începând cu anul 2009 - 2013 nu conțin o rubrică distinctă „termen de plată”, însă, cu toate acestea mențiunea nu poate fi supusă unui formalism excesiv, instanța fiind ținută să verifice toate elementele listelor depuse la dosar. Astfel, se poate observa că în parte de jos a fiecărei liste figurează zilele de încasare, fiind inserată în fiecare dintre acestea ultima zi de încasare, luna și anul, ceea ce poate prezuma rezonabil fixarea unui termen de plată și poate contribui la stabilirea certă a datei scadenței. Nu poate fi pierdut din vedere faptul că la data de 23.07.2010, ca urmare a notificării sumei restante la acel moment a unei datorii de 3612,05 debit și 4500,04 lei penalizări, pârâta a înscris pe verso-ul notificării scrise o solicitare expresă de eșalonare a sumelor restante, prin plata unei rate lunare de 300 lei, recunoscând expres și fără nici o rezervă debitul total ( cote de întreținere și penalități). Acordul de plată și recunoașterea realizate la 23.07.2010 ( fila 12 dosar) nu au fost contestate sub nici un aspect de pârâta din prezenta acțiune. Una dintre situațiile de întrerupere a termenului prescripției este reprezentată de recunoașterea debitului de persoana în favoarea căreia curge termenul de prescripție, deci de către debitor. Or, recunoașterea sumelor la nivelul datei de 23.07.2010 a întrerupt în mod cert termenul general de 3 ani, determinând curgerea unui termen de aceeași natură și aceeași durată, termen ce nu s-a împlinit la momentul promovării acțiunii ( august 2013). Mai mult decât atât în ceea ce privește sumele datorate pentru perioada 2009- august 2010, astfel cum rezultă din chitanțele atașate la dosarul cauzei și concluziile raportului de expertiză, pârâta a realizat, după semnarea acordului de plată și cererea de eșalonare și plăți parțiale, determinând noi întreruperi ale termenului de prescripție. Pentru totalitatea acestor argumente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive cu privire la debite și penalități pretinse de reclamantă pentru perioada decembrie 2009- august 2010, excepție invocată prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că pârâta face parte din asociația de proprietari ce administrează imobilul de locuințe, în care aceasta beneficiază de proprietatea unui imobil. În calitatea sa de proprietar, pârâta avea obligația legală, stipulată de art. 46 din legea 230/2007 de a plăti cotele de contribuție la cheltuielile generate de punerea la dispoziție ( prin intermediere) a utilităților:” T. proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari”. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 50 din legea 230/2007, „Asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Actiunea asociatiei de proprietari este scutita de taxa de timbru”.
S-au reținut deopotrivă prevederile art. 49 din același act normativ potrivit cărora: Asociatia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizari pentru orice suma cu titlu de restanta, afisata pe lista de plata. Penalizarile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere si se vor aplica numai dupa o perioada de 30 de zile care depaseste termenul stabilit pentru plata, fara ca suma penalizarilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat. Termenul de plata a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afisate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice ( cu excepția situației în care prin acordul adunării se stabilește un alt termen mai scurt, ce figurează pe liste). Sumele rezultate din aplicarea penalitatilor de intarziere vor face obiectul fondului de penalitati al asociatiei de proprietari si se vor utiliza numai pentru plata penalizarilor impuse asociatiei de proprietari de catre terti si pentru cheltuieli cu reparatiile asupra proprietatii comune sau alte cheltuieli de natura administrativa.
În considerarea obligației legale a proprietarului imobilului de achitare a cotelor legale și a asociației de percepere a acestora, se poate observa că asociația a afișat lunar listele de plată, în care a inserat cotele aferente apartamentului nr. 7, aparținând pârâtei.
Cu privire la concluziile primului raport de expertiză, expertul a individualizat debitul aferent perioadei decembrie 2009- mai 2013 ca fiind în sumă de 6058,27 lei, iar pentru septembrie 2010- mai 2013 ( fixat ca obiectiv distinct) 4261,89. De asemenea, cu privire la penalități expertul a luat în considerare procentul de 0,1% fixat de asociație, iar ca dată a scadenței debitului ultima zi de plată menționată în listele, la care a adiționat, potrivit legii termenul de 30 zile, rezultând pentru perioada decembrie 2009 - mai 2013 suma de 5732,92 lei, iar pentru septembrie 2010 - mai 2013 suma de 5432,45 lei.
Instanța de fond a avut în vedere argumentele expuse anterior în secțiunea destinată analizei excepției prescripției extinctive referitoare la data scadenței cotelor de întreținere. Astfel, legiuitorul stabilește un termen maxim de 20 zile, care poate fi diminuat de asociație, aceasta având libertatea de a stabili ca termen de scadență de la 1-20 zile. Astfel sunt nereale susținerile pârâtei referitoare la obligația adiționării la prima zi de plată ( menționată în liste, pe care o admite a fi echivalentă datei afișării) a unui număr maxim și fix de 20 de zile pentru determinarea termenului de scadență de plată și ulterior a unui alt număr de 30 zile pentru începerea calculului penalităților. Nerespectarea regulilor referitoare la inserarea ca formulă standard a „termenului de scadență/plată” poate atrage sancțiuni de altă natură ( astfel cum a precizat și adresa Primăriei Iași, care face trimitere la răspunderea contravențională). Pe de altă parte, potrivit argumentației anterioare, instanța va aprecia că pentru stabilirea termenului de scadență a cotelor și de început calcul penalități elementele conținute de liste sunt suficiente pentru a determina certitudinea acestor sume. Astfel, prin acordul comun al părților data afișării e data primei zile de încasare, iar data plății este date ultimei zile de afișare, de la care se poate începe calcularea termenului de 30 zile pentru calculul penalităților.
O altă critică ce va fi înlăturată este cea potrivit căreia penalitățile percepute de asociație trebuie să fie identice cu cele percepute de furnizori. Acest lucru s-ar putea aplica doar în contextul în care prin proces verbal asociația nu stabilește nici un procent de penalitate, potrivit dispozițiilor legale. Cu toate acestea, penalitățile percepute de asociație pot avea și o altă destinație și de asemenea un alt cuantum față de cel aferent facturilor plătite cu întârziere către furnizori.
Referitor la contestarea cuantumului retribuției inserată în listele de plată, instanța de fon a reținut că pârâta nu a contestat sub nici un aspect hotărârile adunării generale a asociației de proprietari, singurele care pot stabili, în baza contractului de mandat acordat președintelui, cenzorilor, sumele datorate acestora ( art. 32 și 33 din legea 230/2007) .
Instanța de fond a mai reținut că în privința debitului principal s-a respins excepția prescripției, astfel încât perioada avută în vedere va fi decembrie 2009- mai 2013. Observa instanța de fond că asociația și-a restrâns pretențiile la suma precizată în obiecțiunile la raportul inițial de expertiză, realizate de pârâtă, fiind de acord cu maniera de calcul expusă de aceasta și solicitând doar suma de 4649,37 lei debit aferent perioadei decembrie 2009- mai 2013. Luând în considerare principiul disponibilității, instanța de fond a admis acest capăt de cerere astfel cum a fost precizat la ultimul termen de judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 4649,37 lei debit aferent perioadei decembrie 2009- mai 2013.
Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța de fond a reținut că ele au fost corect calculate în primul raport de expertiză depus la dosarul cauzei, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate, expertul menținând răspunsul la obiectivul numărul 2. Astfel cuantumul acestora, calculat în maniera mai sus expusă (procent aplicat, data de la care au fost calculate) este de 5732,92 lei penalități aferente aceluiași segment temporal, fără ca pârâta să probeze stingerea acestor sume prin plată sau altă modalitate.
Instanța de fond a notat că toate chitanțele depuse la dosarul cauzei au fost luate în calcul la efectuarea expertizei atât în privința debitelor cât și a penalităților.
Instanța de fon a admis în parte acțiunea precizată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 4649,37 lei debit aferent perioadei decembrie 2009- mai 2013 ( cu întreruperea termenului de prescripție) și 5732,92 lei penalități aferente aceluiași segment temporal, în total la plata sumei de_,29 lei.
S-a luat act că asociația reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În contextul admiterii în parte ( doar în sensul cenzurării sumelor de bani cu titlul de debit și penalități și nu a nedatorării lor) a acțiunii, instanța de fond a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat. Situația este distinctă în privința onorariului expertului. Astfel, instanța de fond a stabilit cu titlul de onorariu definitiv în favoarea expertului contabil desemnat - I. D. suma de 400 lei ( apreciată ca fiind proporțională cu activitatea efectiv prestată de expert, complexitatea și noutatea obiectivelor, numărul documentelor studiate și amploarea explicațiilor oferite, criterii expuse de OG 2/2000 și ținând cont de faptul că expertul nu a depus un decont cu alte cheltuieli suplimentare), pe care a pus-o în sarcina pârâtei pentru 384 lei și a reclamantei pentru suma de 16 lei și o constată achitată la data de 7.10.2013, prin chitanța nr._/1, fila 158 dosar. Având în vedere soluția de admitere în parte ( în sensul cuantumului) și solicitarea expresă a cheltuielilor de judecată de către pârâtă, instanța de fond a obligat asociația la plata sumei de 16 lei cu titlul de cheltuieli de judecată onorariu expert către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta P. D. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se solicită de către apelanta pârâtă admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune referitor la debitele și penalitățile aferente perioadei decembrie 2009 - august 2010, obligării apelantei doar la plata sumei de 2852,99 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2010 - mai 2013 și respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata penalităților de întreținere ca fiind nedovedite obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert proporțional cu suma admisă din totalul solicitat inițial prin cererea de chemare în judecată. Solicită, în temeiul dispozițiilor art. 453 NCPC, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei căi de atac.
Solicită, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, judecata in lipsă.
În motivarea apelului se arată faptul că sentința este nelegală întrucât instanța de fond s-a pronunțat cu privire la o . pretenții neaduse la cunoștința apelantei - chiar daca acestea reprezintă o restrângere a sumelor inițiale, nu înseamnă că sunt și dovedite, sub aspectul cuantumului. Potrivit principiului contradictorialitătii și al respectării dreptului la apărare, instanța era obligată să comunice această situație nouă a sumelor solicitate, mai ales că acțiunea introductivă nu cuprindea în mod expres perioada aferentă penalităților solicitate.
În ceea ce privește excepția prescripției se arată faptul că, pornind de la premisa reală că fiind vorba de cote de intretinere aferente unor luni diferite, dreptul material la acțiune cu privire la fiecare în parte se naște diferit la data expirării termenului de plată pentru fiecare cotă de întreținere în parte, dar și luând în considerare inscrisul de la pagina 12 dosar (constând în recunoașterea unor sume de plată făcută sub semnătură de către apelantă la data de 23.07.2010, sume care proveneau din perioade anterioare acestei date) prima instanță emite următorul rationament: atât timp cat apelanta a efectuat plăți parțiale cu privire la sumele recunoscute în 23.07.2010, a început să curgă un nou termen de prescripție, astfel că în luna august 2013 când a fost promovată acțiunea din prezenta cauza, nu era împlinită prescripția, (pag 3 paragraful 1 din sentința apelata).
Practic instanța de fond, privește inițial în mod corect prescrierea cotelor de întreținere lună pe lună, dar după momentul 23.07.2010 le privește drept o suma globală care prin plăți eșalonate nu poate fi considerată prescrisa in luna august 2013 când a fost depusă acțiunea. Raționamentul corect potrivit premisei de la care a pornit instanta prin raportare la recunoașterea unor sume și apoi plata eșalonată parțiala a acestora, ar fi trebuit fie în senul că plățile parțiale după momentul 23.07.2010 au stins cotele de întreținere cele mai vechi, anterioare acestei date, și ar fi trebuit să verifice care dintre acestea au fost stinse astfel încât să fie posibilă verificarea în concret a acelora dintre ele ce ar putea fi supuse sancțiunii prescripției. Este absolut relevantă aceasta verificare, pe care experta contabilă nici măcar nu a atins-o, întrucât acele sume cu titlu de cheltuieli de întreținere rămase neachitate din cele recunoscute la data de 23.07.2010 și pentru care curgeau diferite termene de prescripție funcție de scadenta fiecăreia, s-au prescris la data de 23.07.2013, drept urmare fiind nelegală solicitarea lor prin acțiune în luna august 2013 când a fost investită Judecătoria Iași.
În mod evident și cu privire la penalitățile de intârziere ar trebui să existe același raționament, diferența constând în aceea că sunt calculate pe zile de întârziere, astfel că se sting prin prescripție zi pe zi în loc de luna pe lună cum se întâmplă la cotele de intretinere.
Astfel, suma de 2852,99 lei reprezentând cheltuieli de intretinere restante aferente perioadei septembrie 2010 - mai 2013 este singura sumă pe care ar putea fi obligată să o achite către reclamantă, sumă care de altfel a fost identificată și de către expertă. Restul sumelor aferente perioadei decembrie 2009 - august 2010, reprezentând cheltuieli restante și neachitate s-au prescris la data 23.07.2013, anterior promovării acțiunii în prezenta cauză.
In privința penalităților, apelanta indică cele două argumente care determină respingerea în totalitate a acestora: unul a vizat în mod expres prescripția dreptului material la acțiune pentru acele sume care proveneau din perioada anterioară lunii august 2010, iar cel de al doilea se referea strict la nelegalitatea întocmirii listelor de plată din punctul de vedere al nemenționării exprese a datei afișării și a termenului de plată în cuprinsul acestora, aspect ce atrage netemeinicia solicitării acestora întrucât nu există date de identificare și calcul suficiente pentru a putea fi verificată mai întâi legalitatea aplicării acestora și apoi corectitudinea calculării lor.
În pofida solicitării exprese din partea instantei de a fi identificate în mod concret și defalcat funcție de plățile pe care apelanta le-a efectuat, experta nu a clarificat aceste aspecte, prin urmare instanța nu a avut suficiente elemente ca sa aprecieze asupra cuantumului sumelor prescrise, asupra corectitudinii si legalitătii lor.
Pe fondul cauzei, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Un prim aspect de nelegalitate. îl vizează pronunțarea asupra unor aspecte care nu au fost deduse judecății astfel la pag 4 paragrafele 2 și 3, instanța înlătură critici presupus a fi făcute de către apelantă, în condițiile în care nu a făcut trimiterea la aceste aspecte.
Referitor la motivele de netemeinicie ale sentinței apelate, se critică raționamentul și maniera în care instanța de fond a retinut ca fiind legal solicitate si calculate penalitățile de întârziere în prezenta cauză.
Instanta consideră că menționarea pe listele de plata a termenului de plată reprezintă „un formalism excesiv" (pag 2 paragraf ultim din sentință) și apreciază că indicarea în liste a „zilelor de încasare" este suficientă pentru determinarea penalităților. Este neindoielnic faptul că această argumentare este în esență o încalcarea flagrantă a dispozițiilor legale privind aplicarea și perceperea penalităților, respectiv art 25 alin. 1 din HG 1588/2007.
In subsidiar, se invocă faptul că motivarea primei instante este contradictorie în privința faptului că, odată ce retine în mod neechivoc faptul că sumele cu acest titlu nu pot depăși sumele la care s-au aplicat, admite fară nici un fel de rezervă, doar pentru ca a existat restrângerea pretențiilor efectuată de reclamantă prin concluziile scrise, suma de 4649.37 lei cu titlu de debit aferent perioadei decembrie 2009 - mai 2013 si 5732.92 lei penalități aferente aceluiași „segment temporal". Această situație atrage atât netemeinicia hotărârii apelate, cât si nelegalitatea sa.
Se arată faptul că sunt eronate calculele făcute de experta desemnată în cauză, aspecte care au fost invocate și în fața instanței de fond, dar pe care aceasta nu le-a luat in considerare.
Pentru 13 luni (octombrie 2008 până în noiembrie 2009), experta calculează penalități fără a fi cerute prin obiectivele expertizei chiar dacă arată în PRECIZĂRI „expertul calculează sumele datorate cu titlul de penalități de întârziere, doar pentru perioada cerută de către instanță", situație ce reprezintă extinderea expertizei peste perioada decembrie 2009 - mai 2013, pe care o realizeaza din proprie inițiativă. Acest exces de zel al expertei poate fi înțeles ca o favorizare a asociației reclamante.
Expertizele judiciare nu au valoare absoluta pentru a fi luate în considerare, fără a fi apreciate prin coroborare cu celelalte probatorii administrate de către instanță. Or, din întreaga practicauă a hotărârii apelate rezultă că, fară vreun argument pertinent și legal instanța a înlăturat calculele apelantei, nefăcând trimitere la acestea în nici un mod.
Mai mult, suma de 5898 lei solicitata prin cererea de chemare in judecată de către reclamantă cu titlu de penalități nu este identică cu suma ce rezulta pentru aceeași perioada din cuprinsul listelor de plată lunar, liste pe care instanta de fond le-a apreciat ca fiind corect si legal intocmite și care au stat la baza pronunțării hotărârii apelate.
Cuantumul penalităților, conform listelor de plată de care reclamanta intelege sa se foloseasca, rezultă ca diferență între suma înscrisă în lista de plată pentru luna mai 2013 și suma înscrisă în lista de plată pentru luna decembrie 2009, calcul realizat în octombrie 2013, si nu este identic cu suma cu același titlu din cuprinsul centralizatorului anexat cererii de chemare in judecată, si in nici un caz cu suma calculata de expertă.
Un alt aspect care ar putea să evidențieze reaua credință a reprezentanților reclamantei este și acela că, în momentul introducerii cererii de chemare in judecată asociația nu avea restanțe la furnizorii de utilități, practic era cu plata facturilor la zi la Apavital Salubns, E-on energie, E-on Gaz, CET SA și mai ales remunerațiile administratorului, președintelui și femeia de serviciu (față de care se invocă o eventuală îmbogățire fără justă cauză).
Se mai arată faptul că trebuiau reduse cheltuielile de judecată.
Apelul a fost formulat în termen legal, motivat, semnat, fiind timbrat legal.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat arătând faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea restrânsă la ultimul termen de judecată, conform principiului disponibilității.
În ceea ce privește excepția prescripției se arată faptul că, fiind vorba de cote de întreținere aferente unor luni diferite, dreptul material la acțiune cu privire la fiecare în parte se naște diferit, la data expirării termenului de plată pentru plata fiecărei cote în parte. Se mai invocă recunoașterea făcută de apelantă și necontestată, ce a întrerupt determinat curgerea unui nou termen, termen ce nu a fost împlinit la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Mai mult, din sumele achitate de pârâtă pentru perioada 2009-august 2010 se desprinde ideea unor noi întreruperi a termenului de prescripție.
Pe fond se invocă faptul că a fost avut în vedere întreg probatoriul administrat. În ceea ce privește cheltuielile de judecată se arată, de asemenea, că au fost calculate corect.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către pârâta P. D. N. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul cauzei de față în constituie cererea în pretenții formulată de Asociația de Proprietari privind plata cheltuielilor de întreținere restante precum și a penalităților de întârziere de 0,1%.
În ceea ce privește precizările formulate de reclamantă la ultimul termen de judecată (atât oral cât și în scris – în cuprinsul concluziilor scrise) instanța de apel reține faptul că nu a fost încălcat principiul contradictorialității, acestea fiind dezbătute în ședința de judecată, apărătorul pârâtei apelante putând formula la acel moment apărări. Astfel, au fost respectate dispozițiile art. 204 al.2 C.pr.civ. ce arată faptul că nu se acordă termen (fiind doar trecute în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță) atunci când reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii – situația de față. În ceea ce privește cuantumul pretențiilor, astfel cum a fost precizat, nu se poate reține o nedovedire motivat de întregul probatoriu administrat și avut în vedere de către instanța de fond. Faptul că aceste pretenții au fost micșorate nu atrăgea necesitatea unui nou probatoriu de administrat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța de apel reține faptul că, în mod corect, s-au avut în vedere mențiunile de pe listele de plată cu privire la termenul de plată în vederea calculării scadenței (de altfel, prin recunoașterea efectuată de pârâtă și prin cererea de eșalonare a debitelor pârâta apelantă recunoaște implicit listele de plată cu mențiunile cuprinse de acestea). Tribunalul are în vedere atât faptul că aceste liste nu au fost contestate de pârâtă precum și adresa depusă la filele 116-119 fond ce face vorbire de eventualele sancțiuni ce pot fi aplicate pentru nerespectarea modului de întocmire a listelor de plată precum și de posibilitățile puse la îndemâna proprietarilor în cazul în care există nemulțumiri în modalitatea de desfășurare a activității asociației (ce se coroborează cu dispozițiile art. 32 și 33 Lg. 230 din 2007).
Tribunalul reține faptul că au fost avute în vedere de către instanța de fond două aspecte: recunoașterea și angajamentul de plată NECONTESTAT (privind eșalonarea plăților) dat de pârâtă la data de 23.07.2010 precum și principiul conform căruia stingerea prin prescripție a dreptului material la acțiune cu privire la dreptul principal conduce la stingerea într-o modalitate directă a dreptului accesoriu derivat din același raport juridic.
În ceea ce privește recunoașterea dată de pârâta apelantă prin angajamentul de eșalonare din iulie 2010 tribunalul reține aplicabilitatea art. 16 din Decretul 167 din 1958, în cauză fiind vorba de o recunoaștere tacită prin aceea că pârâta a solicitat eșalonarea debitelor restante, reținând cuantumul pretențiilor restante la acel moment. Întreruperea termenului de prescripție a condus la ștergerea prescripției extinctive scurse anterior momentului apariției cauzei de întrerupere și curgerea unei noi prescripții extinctive de același fel cu cea înlăturată, deci tot o prescripție a așa-zisului „drept la acțiune în sens material”. Pornind calculul noului termen de prescripție în mod corect instanța de fond a reținut neîmplinirea termenului de 3 ani la momentul sesizării instanței de fond, raționament logic (cât se poate de clar, de legal); al doilea aspect avut în vedere de instanța de fond nu a fost contestat.
Pe fondul cauzei tribunalul constată faptul că cele reținute de instanța de fond referitor la eventualele apărări aduse de pârâtă (pagina 4 din sentința civilă, paragrafele 2 și 3) nu produc efecte juridice asupra soluției date; astfel, faptul că instanța de fond a răspuns unor aspecte invocate de pârâtă sau a reținut o anumită situație ca fiind aplicabilă în cauză nu atrage vreo modificare a soluției.
În ceea ce privește încălcarea art. 25 HG 1588 din 2007 al. 1, tribunalul reține faptul că acesta prevede: „(1) Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, dupã caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișãrii listei de platã, datã care trebuie sã fie înscrisã în lista de platã respectivã. În vederea respectãrii termenelor legale de platã a facturilor cãtre furnizorii de utilitãți, administratorii au obligația de a afișa lista de platã în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștã, certificatã prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmãrii de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizãri de întârziere pentru suma neachitatã, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depãși suma cotei restante la care s-a aplicat”.
În cauza de față, legiuitorul nu a prevăzut vreo sancțiune pentru lipsa acestei mențiuni. Raționamentul instanței de fond este corect, fiind avute în vedere – raportat la dispozițiile enunțate – elemente ce pot duce la identificarea momentul scadenței.
Faptul că penalitățile sunt într-un cuantum mai mare decât debitul principal nu poate fi avut în vedere de tribunal motivat de faptul că restrângerea debitului principal nu poate avea drept consecință micșorarea implicită a cuantumului penalităților de întârziere.
Astfel, în cauză, au fost calculate restanțele pârâtei fiind cuprinse aceste debite în raportul de expertiză contabilă. Din calculul efectuat a reieșit faptul că debitul aferent perioadei decembrie 2009- mai 2013 este de 6058,27 lei, iar pentru septembrie 2010- mai 2013 ( fixat ca obiectiv distinct) 4261,89. De asemenea, cu privire la penalități expertul a indicat pentru perioada decembrie 2009 - mai 2013 suma de 5732,92 lei, iar pentru septembrie 2010 - mai 2013 suma de 5432,45 lei.
Reiese, astfel, faptul că nu ne aflăm în situația încălcării art. 49 din Lg. 230 din 2007.
Raportat la faptul că nu ar fi corecte calculele efectuate de expert, tribunalul reține faptul că apelanta avea posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize contabile în apel, dar nu a înțeles să se folosească de această probă. Reține tribunalul faptul că expertiza efectuată la fond lămurește debitul datorat de pârâtă pe perioada supusă atenției, calculele efectuate de pârâta apelantă în cererea de apel neformând o altă convingere instanței. P. concluziile expertului se aduc la cunoștința organului judiciar împrejurările de fapt și aspecte care lămuresc cauza.
Este adevărat faptul că instanța de judecată nu este ținută de concluziile raportului de expertiză, acestea fiind lăsate la libera sa apreciere însă, instanța de fond a indicat cu claritate motivele pentru care a avut în vedere concluziile formulate de expert.
Eventualul „exces de zel” manifestat de expert nu a neîndreptățit partea în niciun fel, instanța de judecată pronunțându-se pe ceea ce s-a solicitat (pe cererea de chemare în judecată precizată, cu soluționarea căreia a fost investită).
În ceea ce privește eventuala îmbogățire fără justă cauză invocată de apelantă tribunalul reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 46 din legea nr. 230 din 2007 conform căruia toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari (articol ce trebuie analizat împreună cu dispozițiile art. 49 ce prevede posibilitatea asociației de a stabili un sistem propriu de penalizări), față de care nu se poate reține ideea nerespectării dispozițiilor legale; o eventuală îmbogățire fără justă cauză nu face obiectul prezentului dosar.
În ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată se reține de către tribunalul că instanța de fond a reținut că reclamanta nu a cerut cheltuieli de judecată, onorariul de expert fiind singura sumă pusă în sarcina pârâtei apelante cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce nu poate fi considerată disproporționată față de munca efectuată de expert (de reținut că nu s-a criticat decât faptul că nu s-au redus cheltuielile de judecată).
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de pârâta P. D. N. împotriva sentinței civile nr. 2705/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
În temeiul art. 452 C.pr.civ. va respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, dovada acestora nefiind depusă până la momentul închiderii dezbaterilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta P. D. N. împotriva sentinței civile nr. 2705/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2.10.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
2 EX – 31.10.2014
JUD. FOND – I. I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1281/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 885/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
