Obligaţie de a face. Decizia nr. 1281/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1281/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 1281/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Octombrie 2014

PREȘEDINTE – M. M.

JUDECĂTOR – T. P.

JUDECĂTOR – A. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1281/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către A. V. împotriva sentinței civile nr. 9694 din 25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind C. L. De F. F. Voinești, P. C. Voinești - Președinte Al C. L. De F. F., având ca obiect fond funciar obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18 septembrie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 25 septembrie 2014 și apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 9694/25.06.2013, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:

S-a respins cererea formulată de reclamanta A. V., în contradictoriu cu pârâții C. L. Voinești de F. F. și P. C. Voinești;

S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Cu valoare de considerente de jure:

Potrivit dispozițiilor art. 13-14 Legea nr. 18/1991 restabilirea dreptului de proprietate se face, în principiu, pe vechiul amplasament, instanța având dreptul de a cenzura de ce beneficiarul dreptului de proprietate nu a fost pus în posesie pe fostul amplasament.

Pentru ca titularul dreptului să justifice acel interes legitim pentru a solicita anularea titlului de proprietate prin care i s-a reconstituit dreptul pe alt amplasament, acesta trebuie să facă dovada contestării actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate.

- Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. i din Regulamentul comisiilor locale de fond funciar, punerea în posesie prin delimitare în teren persoanele îndreptățite completează aceste fișe și după validare de către comisia județeană, iar comisia județeană - potrivit art. 6 lit. f - emite titlul de proprietate pentru cererile validate.

b) Cu valoare de considerente de facto:

În speță, prin sentința civilă irevocabilă nr. 5252/2012 a fost admisă cererea formulată de autorul reclamantei - bunicul - B. C. V. – și s-a dispus obligarea pârâților – C. L. și P. C. Voinești – la punerea în posesie cu privire la suprafața de 6160 mp - în extravilan și 1000 mp – în intravilan.

Această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat (potrivit art. 1200 – 1201 Cod civil) – constituie un veritabil impediment de jure cu valoare de considerente decizorii în ceea ce privește identificarea terenului prin raportul de expertiză efectuat de expertul E. D. (dosar_/245/2011) care (așa cum arată considerentele sentinței civile 5252/2012 „are forță probantă deplină în cauză” și dovedește că terenul este amplasat în T 9 ./1 – învecinată cu T 10 p. A 253/1/3 - înscrisă în titlul de proprietate nr._/1996 emis pentru M. Stelica, fără a se suprapune cu aceasta.

Dacă aceasta era situația juridică în 2012, reținută cu valoare de adevăr judiciar, este imposibil a se constata că moștenitoarea autoarei M. Gh. P., A. V. - actuala reclamantă - justifică interesul legitim și actual, în condițiile:

a) emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2,67 ha în anul 1996 pe numele moștenitorului (titlul de proprietate nr._/1996);

b) validării dreptului pentru suprafața de 3,32 ha în favoarea lui B. M. din suprafața de 3,69 ha solicitată (acesta fiind tatăl reclamantei), iar B. M. este fiu al autorului B. V. V.;

c) în care dispozițiile art. 13 Regulament prevăd expres că titlul se emite pe numele persoanelor îndreptățite – solicitante - în viață, la momentul respectiv – iar pentru cei decedați pe numele moștenitorilor (art. 8 Legea nr. 18/1991).

Aspectele invocate de reclamantă nu se dovedesc a fi relevate prin raportul de expertiză extrajudiciară (fila 38 și următoarele dosar) acestea având un conținut ambiguu și nerelevant din perspectiva îndreptățirii la proprietatea parcelei solicitată de către prezenta reclamantă, expertul arătând că: „această suprafață de teren de 6160 mp se suprapune în tot peste documentația de carte funciară a numitului M. Stelică, documentație care însumează greșit două suprafețe de teren aflate în titlul de proprietate nr._/1996 în tarlale și parcele diferite, iar în ceea ce privește suprafața de 3240 mp, situată în locul „Hindichi” - „conform procesului-verbal întocmit de C. L., reclamanta A. V. figurează pe acest amplasament cu 7200 mp, expertul poziționând diferența dintre suprafața înscrisă - 7.200 mp și cea măsurată de 3.240 mp în .. „

Compararea celor două rapoarte de expertiză – unul care prezumă adevărul judiciar și altul efectuat de reclamantă pe care expertizei extrajudiciare - conduce la concluzia neechivocă că s-a emis titlu de proprietate pentru unul dintre moștenitori (M.) - în condițiile în care Legea nr. 18/1991 și Regulamentul obliga la emiterea titlului pentru persoana solicitantă în viață – respectiv pentru autorul moștenitorilor, urmând ca, pe calea dreptului comun, moștenitorii să procedeze potrivit dreptului comun.

Cercetarea argumentelor invocate de reclamantă, în raport cu probele administrate, conduce la ideea imposibilității efective de admitere a cererii de punere în posesie a reclamantei, pentru suprafața solicitată, în condițiile în care această suprafață face obiectul unui titlu de proprietate emis în favoarea altei persoane, ceea ce blochează acest demers procesual, dar deschide reclamantei o altă cale de soluționare a contrarietăților anterior evocate.

Pentru aceste considerente, prezenta acțiune, fiind lipsită de interesul legitim și actual cerut de legiuitor, rămâne o acțiune ineficace din punct de vedere al efectelor sale juridice, și, va fi respinsă ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. V., considerând-o nelegală și netemeinică, susținând că a reținut următoarele situații străine de cauză:

S-a reținut în considerente faptul că există sentința civilă nr. 5252/2012 care ar fi „ intrat în puterea lucrului judecat „ deși această sentință privește o altă persoană și face referire la o altă suprafață de teren decât aceea pentru care a solicitat punerea în posesie;

S-a reținut faptul că prin acea sentință s-a admis cererea formulată de bunicul reclamantei B. C. V. și a fost obligată comisia la punerea în posesie pentru 6160 mp în extravilan și 1000 mp în intravilan.

Se reține că s-a discutat la punctul a fila 4 din sentință despre existența titlului de proprietate_/1996 pentru 2,67 ha- suprafață de teren și titlu care nu au nici o legătura cu reclamanta, titlul_/1996 fiind emis în favoarea numitei M. Stelica pentru terenul proprietatea acesteia și la punctul b din fila 5 despre validarea dreptului în favoarea lui B. M. pentru 3,32 ha pretinzându-se că acesta ar fi tatăl reclamantei, situație cu totul nereală.

Se mai reține, în aceeași filă a hotărârii, faptul că termenul pentru care a solicitat punerea în posesie ar fi inclus într-un alt titlu de proprietate nr._/1996, când dintr-o simplă lectură a acestui titlu cu verificarea parcelelor și a expertizei extrajudiciară depusă în cauză și necontestată, rezult foarte clar faptul că suprafața de teren dobândită de autoarea M. Gh. P. prin testamentul încheiat de B. C. V. la data de 12.12.1957 nu este inclus în titlul de proprietate emis în favoarea numitei M. Stelica .

Arată recurenta că a depus la dosar o expertiză extrajudiciară întocmită în prezența reprezentanților pârâților, expertiză care individualizează terenul de 6160 mp cuvenit în tarlaua 10, parcelele A 246/3/1 și A 253/1/3/1, iar cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv adeverința tip Legea nr. 18/1991- nr. 848 din 10.09.1991, testamentul încheiat de bunicul meu în anul 1957, hotărârea C. Județene de fond funciar nr. 2 din 9.08.1991 ( poz.27) și rolul agricol, a dovedit faptul că i s-a reconstituit dreptul de proprietate ce i se cuvenea după mama, defuncta P. M. - dar acest drept nu s-a finalizat prin emiterea titlului de proprietate dat fiind poziția pârâtei care nu a întocmit fișa de punere în posesie și documentația necesară și nu a înaintat această documentație la C. Județeană.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs, s-a solicitat depunerea Hotărârii C. Județene Iași, nr. 2/9.08.1991 și a anexei nr. 3 din această hotărâre.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit disp. art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 71/9.08.1991 a Comisie Județene de fond funciar Iași, s-a hotărât validarea propunerilor formulate de Comisia comunală de fond funciar Voinești privind reconstituirea dreptului de proprietate. În anexa 3 figurează moștenitoarea defuncților P. G. și M., reclamanta A. V. cu suprafața de 0,94 teren extravilan pe raza comunei Voinești.

Reclamanta a solicitat obligarea comisiei locale de fond funciar Voinești la punerea în posesie pe suprafața de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, respectiv: 6160 mp în extravilanul comunei Voinești în locul denumit „B.”, în tarlaua 10 și 3240 mp în locul denumit „Hindichi”.

Conform disp. art. 5 lit. c din HG. 850/2005, comisiile comunale, orasenesti sau municipale stabilesc mărimea si amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente si consemnează in scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea in posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit in mod legal altor persoane.

Potrivit disp. art. 34 alin. 1 din HG. 850/2005, punerea în posesie cu terenuri agricole a persoanelor îndreptățite, pe bază de măsurători topografice, se va efectua în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către specialiști în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare și cadastru general. În situația în care volumul lucrărilor depășește posibilitățile de lucru ale comisiei, acestea se pot executa prin prestări de servicii de către specialiști în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare și cadastru general ai agenților economici.

În ceea ce privește amplasamentul terenului pentru care urmează a elibera titlul de proprietate, tribunalul reține că potrivit disp. art. 5 lit. c din H.G. 890/2005, comisiile locale stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane.

În speță, reclamanta a făcut dovada reconstituirii dreptului de proprietate prin Hotărârea nr. 71/1991 și că este indreptățită a solicita punerea în posesie cu teren în suprafata de 0,94 mp pe raza comunei Voinești și eliberarea unui titlu de proprietate pe numele sau pentru aceeași suprafată.

În mod incorect a reținut prima instanță că prin sentința civilă nr. 5252/2012 a fost admisă cererea formulată de bunicul reclamantei, Bleciug C. V. . prin această sentință a Judecătoriei Iași a fost admisă cererea formulată de B. V. M., fiind obligați pârâții C. L. Voinești și P. C. Voinești să întocmească documentația de punere în posesie a reclamantei cu suprafața de 6160 mp în intravilanul comunei Voinești și 1000 mp teren intravilan.

Dispozitivul sentinței civile nr. 5252/7.03.2012 a Judecătoriei Iași a fost lămurit în sensul că suprafața de 6160 mp pentru care a fost instituită obligația pârâților la punerea în posesie este cea din T9, ./1 extravilan Voinești.

Titlul de proprietate nr._/10.01.1996 a fost emis pe numele M. Stelica pentru suprafața de 2 ha și 6700 mp teren, din care teren arabil extravilan situat în tarlaua 9, . 10 ..

În ceea ce privește amplasamentul pe care solicită a fi pusă în posesie reclamanta, respectiv T10 parcelele A 246/3/1 și A 253/1/3/1 ( 6160 mp ) și în T 77 . (3240 mp), tribunalul reține că expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosar, care identifică aceste suprafețe de teren, nu a fost avizată de către OCPI.

Se mai reține că d-nul expert D. E. concluzionează că terenul solicitat în locul denumit popular „ B.”, în tarlaua 10 nu este inclus în titlul de proprietate nr._/10.01.1996 emis pe numele M. Stelica, dar este inclus în mod eronat, în documentația cadastrală.

Cu toate că se impunea a se cunoaște dacă terenul ce face obiectul acțiunii este liber, din actele dosarului nu rezultă acest aspect. Faptul că acest teren nu este inclus într-un anumit titlu de proprietate nu exclude posibilitatea ca să fie emise alte acte de reconstituire pentru aceste suprafețe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 304 pct și 312 Cod proc civila va admite recursul declarat de reclamanta A. V. împotriva sentinței civile nr. 9694/25.06.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot, va admite acțiunea civila formulata in contradictoriu cu parații C. locala de fond funciar Voinești, jud. Iași și P. comunei Voinești, dispunând obligarea pârâților să pună în posesie pe reclamantă cu suprafața de teren de 0,94 ha teren în ., pe vechiul amplasament, în măsura în care acesta este liber, să elibereze reclamantei procesului – verbal de punere în posesie cu schițele aferente pentru suprafețele de teren puse în posesie și să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru această suprafața de teren și să înainteze aceste documentații la C. Județeană de fond funciar în vederea emiterii titlului de proprietate.

În temeiul disp. art. 274 Cod proc civla, va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 3720 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta A. V. împotriva sentinței civile nr. 9694/25.06.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:

Admite acțiunea civila formulata de reclamanta A. V. in contradictoriu cu parații C. locala de fond funciar Voinești, jud. Iași și P. comunei Voinești.

Obligă pârâții să pună în posesie pe reclamantă cu suprafața de teren de 0,94 ha teren în ., pe vechiul amplasament, în măsura în care acesta este liber.

Obligă pârâții să elibereze reclamantei procesului – verbal de punere în posesie cu schițele aferente pentru suprafețele de teren puse în posesie.

Obligă pârâții să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru această suprafața de teren și să înainteze aceste documentații la C. Județeană de fond funciar în vederea emiterii titlului de proprietate.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 3720 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02.10.2014.

Președinte,

M. M.

Judecător,

P. T.

Judecător,

C. A.

Grefier,

G. I.

Red. T.P.E. / TEHNORED. B.E.D.

2 EX. /21.01.2015

JUD. F. Ș. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1281/2014. Tribunalul IAŞI