Evacuare. Sentința nr. 1/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 21/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Ianuarie 2014
Președinte - F. S.
Judecător – M. D.
Judecător – M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 21
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul S. A. împotriva sentinței civile nr. 1395/24.04.2013 a Judecătoriei P., intimați S. A., B. C., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat T. A. C. pentru intimații, lipsă fiind recurentul.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat de către recurent prin serviciul de registratură la data de 07.01.2014 cerere de amânare prin care solicită acordarea unui termen motivat de faptul că este bolnav, fie suspendarea acesteia ca urmare a decesului uneia dintre părți.
Instanța acordă cuvântul pe cererea de amânare formulată.
Apărătorul intimaților având cuvântul arată că cererea de amânare formulată nu este justificată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.
Verificând înscrisul atașat cererii de amânare intitulat certificat de deces instanța constată că acesta nu privește nicio parte din prezenta cauză, motiv pentru care o respinge.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul.
Apărătorul intimaților având cuvântul solicită respingerea recursului, să se constate că hotărârea atacată este temeinică și legal, să se observe că recurentul a fost tolerat de intimații să locuiască cu ei dar având în vedere caracterul acestuia au fost nevoiți să-l evacueze. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1395/24.04.2013, Judecătoria P. a dispus următoarele:
„Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanții S. A. și B. C., cu domiciliul în .. Iași în contradictoriu cu pârâtul S. A., cu același domiciliu.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în . Mogoșești-Siret, . și 2A, înscris în cartea funciara nr._ a comunei Mogoșești Siret, jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamanților suma de 508,3 lei cu titlu cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria P. a reținut în considerentele sentinței:
„Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264 din 17.01.2011 de către Biroul Notarial Public Z. C. M. și Z. E., fila 5, dosar_, reclamanții S. A. și B. C. au cumpărat de la mai mulți vânzători, printre care și pârâtul S. A., cota indiviză de 16/18 din dreptul de proprietate asupra terenului de 1800 mp situat în . și 2A și asupra unei case de locuit, C1, amplasată pe acest teren, restul cotei indivize de 2/18 fiind proprietatea reclamantei S. A., conform certificatului de moștenitor nr. 345/25.08.1987 emis în dosarul succesoral nr. 41 din 1987 al notariatului de Stat P. și nr. 164 și nr. 165 din data de 08.10.2010 din dosarele nr. 199/2010 și 204/2010 al aceluiași birou notarial.
Conform art. 555 Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 în vigoare de la data de 01.10.2011, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege, iar potrivit art. 480 Codul civil adoptat în anul 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele delimitate de lege.
Conform art. 1560 din Codul civil adoptat în anul 1864, comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia. Comodatul este esențial gratuit. Împrumutătorul rămâne proprietarul lucrului dat în împrumut.
Instanța constată că pârâtul este fratele reclamantei S. A., calitate în care i s-a acordat, la începutul anului 2011, de către reclamanți folosința gratuită a unei părți din imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264 din 17.01.2011 de către Biroul Notarial Public Z. C. M. și Z. E., intervenind astfel între aceștia un contract de comodat, așa cum acest act juridic este reglementat de art. 1560 Codul civil adoptat în anul 1864, incident în această chestiune conform art. 6 din Legea nr. 287/2009 republicată privind Codul civil.
Referitor la apărările pârâtului, în sensul că acțiunea în evacuarea pârâtului nu poate fi primită datorită lipsei unui raport locativ între părți, reclamanții având la dispoziție doar acțiunea în revendicare, instanța constată că aceste apărări nu sunt pertinente tocmai față de cele arătate mai sus, respectiv existența unui raport locativ sub forma contractului de comodat.
În virtutea acestui contract unilateral real, pârâtul a primit folosința unei părți din imobilul proprietatea reclamanților, fiind un simplu detentor precar, obligat la înapoierea lucrului. Principala obligație a comodatarului este de a restitui la scadență lucrul împrumutat în natura sa specifică, comodantul neputând cere restituirea lucrului înainte de împlinirea termenului stipulat sau, dacă nu s-a prevăzut un termen, înainte de a se fi îndestulat trebuința comodatarului ce s-a avut în vedere la încheierea contractului, conform art. 1572 Codul civil.
Potrivit art. 1573 Codul civil, dacă comodantul ar cădea într-o trebuință mare și neprevăzută poate, după împrejurări, să-l oblige pe comodatar la restituirea lucrului chiar înainte de expirare termenului stipulat sau înainte de satisfacerea trebuințelor sale.
Reclamanții susțin că a fost încheiat contractul de comodat pentru a-i asigura locuința pârâtului în timpul realizării tratamentului medical din acea perioadă, însă din analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri și declarații testimoniale, instanța nu poate reține prevederea unui anumit termen pentru restituirea lucrului, prin urmare se vor avea în vedere celelalte dispoziții privitoare la obligația de restituire.
Având în vedere că, din declarațiile martorilor L. M., fila 48, și C. I., fila 59, pârâtul a locuit în imobilul ce a devenit proprietatea reclamanților, dintotdeauna, instanța reține că prin măsura evacuării pârâtului din acest imobil, fără ca pârâtul să mai dețină o altă locuință, i s-ar aduce atingere acestuia dreptului la domiciliului, drept garantat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Convenția, ce face parte integrantă din dreptul românesc. Totodată prin menținerea situației relevate de către reclamanți, li s-ar aduce atingere acestora la dreptul la respectarea proprietății, la protejarea vieții de familie și private. Prin urmare, în prezenta cauză este necesară și analizarea acestor drepturi din prisma legislației europene.
Dreptul de proprietate este protejat prin Legea fundamentală a României, art. 44 din Constituție, prin art. 555 din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, cât și prin Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale art. 1, iar art. 8 din Convenție garantează dreptul la respectarea vieții sale private și de familie și la domiciliu. Atât drepturile reclamanților cât și dreptul pârâtului la domiciliu nu sunt drepturi absolute, ci acestea suporta unele limitări. Astfel de limitări trebuie să fie prevăzute de lege, proporționale și necesare pentru atingerea scopului avut în vedere prin instituirea lor.
Conform art. 8 din Convenție, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și, dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În regulă generală, jurisprudența europeană în materie a fost în sensul că litigiile dintre particulari privitoare la dreptul de proprietate pot pune probleme sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, nu și cu privire la respectarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1. Însă, jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului a arătat că aceste dispoziții sunt aplicabile și în astfel de cauze, de exemplu în cauza Mellacher și alții contra Austriei.
De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauza Cosic c. Croatiei (cererea nr._/06, hotarârea din 15 ianuarie 2009) analizând o situatie în care, cu respectarea dreptului intern, s-a dispus evacuarea unei persoane, a retinut ca hotarârile instantelor nationale au fost întemeiate exclusiv pe constatarea ca persoana a carei evacuare s-a dispus nu avea niciun drept pentru a ocupa apartamentul potrivit legislatiei interne în vigoare. Curtea Europeană, facând trimitere la jurisprudenta sa anterioara (McCann c. Regatului Unit, nr._/04, par. 50, 13 mai 2008), a aratat ca pierderea locuintei de catre o persoana este o forma extrema a ingerintei în dreptul la respectarea domiciliului. Oricarei persoane care risca o restrângere atât de grava, arata Curtea Europeană, trebuie sa i se dea posibilitatea ca o instanta de judecata sa analizeze si sa stabileasca proportionalitatea si rezonabilitatea masurii prin prisma art. 8 din Conventie, chiar daca, potrivit dreptului intern, dreptul sau de a ocupa un imobil s-a stins (paragr. 21-23).
Conform art. 555 Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 în vigoare de la data de 01.10.2011, dreptul de proprietate este un drept absolut si exclusiv, conferind proprietarului toate cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia, asupra bunului sau, toate celelalte persoane fiind obligate sa nu faca nimic de natura sa aduca atingere acestui drept, cu exceptia situatiei in care sunt titularele vreunui drept statuat prin lege sau consimtit de proprietar. In litigiul supus analizei, paratul nu detine niciun drept locativ asupra imobilului proprietatea reclamantei, in care locuiește in virtutea calitatii de detentor precar.
Însă, instanta trebuie sa analizeze proportionalitatea si rezonalibilitatea masurii evacuarii pârâtului din imobilul în care locuieste împreuna cu reclamanții, prin prisma art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce include în sfera sa de protectie atât dreptul oricarei persoane la domiciliu, cât si dreptul la viata de familie existenta, raportat la dispozitiile art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventie, ce garanteaza dreptul de proprietate de care orice persoana trebuie sa se bucure asupra bunului sau.
Fiind audiat, martorul C. I., fila 59, declară că nu are o legătură apropiată cu părțile și că ceea ce știe despre părți a cunoscut din zvonul public, în casa reclamanților intrând pentru ultima oară înainte ca reclamanții să se mute. Acesta a mai arătat că, trecând pe lângă imobilul în discuții, a auzit certuri între reclamanți.
Martorul L. M., care arată că locuiește la o distanță de aproximativ 500 metri de casa reclamanților și că părțile nu se înțeleg, existând certuri între aceștia aproape zilnic înaintea demarării prezentei cauze. Martorul arată că nu cunoaște motivul exact pentru care există aceste neînțelegeri.
Totodată și martorul P. A. declară că are o legătură apropiată cu reclamanta, și aceasta i-a împărtășit temerea pe care comportamentul pârâtului i-o provoacă. Acesta a declarat că, din relatările reclamantei, este de părere că pârâtul, prin comportamentul său, pune în pericol viața reclamanților.
Din declarațiile celor trei martori audiați, instanța reține existența cu certitudine a unei stări tensionate între părți, stare determinată de prezența pârâtului în locuința reclamanților. Din interogatoriul administrat, instanța constată că pârâtul contribuie la aceste neînțelegeri și la crearea unei tensiuni în viața de familie a reclamanților, a se vedea în acest sens răspunsul la întrebarea nr. 5.
Din analiza înscrisurilor medicale, filele 28, 29, instanța constată că starea de sănătate a reclamantei S. A. necesită un stil de viață liniștit, netulburat, aceasta suferind de depresie și hipertensiune.
Instanța constată că probele administrate sunt de natura sa demonstreze o conduita ilicita a pârâtului care justifică îndepărtarea sa din imobilul care constituie domiciliul său. Instanța reține ca situația tensionată dintre părți poate fi văzută ca o faptă antisocială susceptibilă a aduce o atingere considerabila calității vieții și integrității psihice a reclamantei, justificându-se astfel înfrângerea interesului pârâtului de a avea un domiciliu. Se constată și faptul că starea tensionată dintre cele două părți nu poate fi stinsă prin separarea gospodăriilor celor două părți, în sensul locuirii pârâtului în mod separat de către reclamanți, imobilul în discuție nepermițând o astfel de soluție, a se vedea declarația martorului C. I..
De asemenea, instanța reține că, până la stabilirea printr-o hotărâre judecătorească în alt sens, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264 din 17.01.2011 de către Biroul Notarial Public Z. C. M. și Z. E., pârâtul este cel care a decis să vândă cota-parte din dreptul său de proprietate asupra imobilului în discuție, reclamanții achitând prețul către acesta, pentru ca ulterior, aceștia din urmă, să realizeze lucrări de îmbunătățire a acestui imobil, astfel cum martorii audiați au declarat.
Totodată, instanța reține că pârâtul avea obligația de a respecta dreptul de proprietate al reclamanților și de a nu interveni decât în limite minime în exercitarea firească a atributelor acestui drept, prin păstrarea unui echilibru în exercitarea dreptului pârâtului de a avea un domiciliu și al dreptului de proprietate al reclamanților, prin prisma relațiilor ce caracterizează raportul dintre părți. Acest echilibru însă nu mai poate fi atins în prezenta cauză, din interogatoriul administrat pârâtului în prezenta cauză și din declarațiile testimoniale rezultând imposibilitatea continuării conviețuirii părților în același imobil.
Pentru aceste considerente, constatând că măsura solicitată de către reclamanți este atât necesară cât și proporțională pentru apărarea dreptului de proprietate și la respectarea calității vieții private și de familie a reclamanților, aceștia aflându-se astfel într-o trebuință mai mare și neprevăzută putând să-l oblige pe comodatar la restituirea lucrului, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în . Mogoșești-Siret, . și 2A, înscris în cartea funciara nr._ a comunei Mogoșești Siret, jud. Iași.
Conform art. 274 Codul de procedura civila, instanța va obliga pârâtul să achite reclamanților suma de 508,3 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru, timbru judiciar.”
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs S. A., criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie.
A precizat recurentul, în esență, că niciodată nu a înțeles să renunț e la casa sa, că procura ar fi dat-o de fapt pentru a fi reprezentat la dezbaterea moștenirii de la părinții săi, că are o stare gravă a sănătății și că situația sa actuală este foarte grea, ajungând practic un caz social.
Recurentul a formulat critici cu privire la evacuarea sa din locuință, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Intimații S. A. și B. C. au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constată nefondat recursul promovat în cauză.
Prin sentința civilă nr. 3304/05.12.2012, Judecătoria P. a admis excepția lipsei coparticipării procesuale pasive în cererea reconvențională având ca obiect nulitatea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 264/17.01.2011, cerere formulată de către S. A. în contradictoriu cu pârâții S. A. și B. C..
Prin urmare, în cauza de față, apare ca deplin valid titlul de proprietate pe care reclamanții își legitimează acțiunea - respectiv contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 264//17.01.2011 la BNP Z. E., orice alte critici formulate în recurs privind nevalabilitatea actului neputând fi analizate de către instanță.
În ceea ce privește temeinicia măsurii de evacuare din locuință, Tribunalul apreciază, raportat la tot materialul probator administrat în cauză, că Judecătoria P. a dispus în mod corect asupra acesteia. În scrisurile și martorii audiați în cauză relevă o stare de tensiune existentă între părți care nu mai face posibilă o conviețuire armonioasă.
În contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 264/17.01.2011 nu se prevede vreo sarcină a imobilului sau vreo obligație a cumpărătorului în ceea ce-l privește pe S. A., care, așa cum au arătat și reclamanții, are doar calitatea de tolerat în imobilul proprietatea acestora. Întrucât, potrivit dispozițiilor legale care reglementează proprietatea (art. 480 Vechiul Cod de procedură civilă și art. 555 Noul Cod de procedură civilă), titularul dreptului de proprietate are dreptul de a se folosi în mod liber de bunul său, Tribunalul constată că măsura evacuării pârâtului, în contextul de mai sus, este întemeiată.
Față de aceste considerente, Tribunalul va respinge recursul ca nefundat, menținând sentința Judecătoriei P..
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. A. împotriva sentinței civile nr. 1395/24.04.2013 a Judecătoriei P., pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către intimații S. A. și B. C. a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabila.
Pronunțată in ședința publică, azi 10.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. F. D. M. M. M.
Grefier,
Getuța M.
Red. M.M.
Tehnored.M.M.D.
2 ex./14.05.2014
Judecător fond I. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 756/2013. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 13-01-2014,... → |
|---|
