Fond funciar. Decizia nr. 101/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Februarie 2014
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 101/2014
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta C. L. DE F. F. D. P. PRIMARUL COMUNEI D. - P. D. împotriva sentinței civile nr. 861/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în contradictoriu cu intimat C. I. C., intimat C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI, având ca obiect fond funciar anulare T.p..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C. I. C. personal, lipsă fiind reprezentanții convenționali ai apelantei și intimatei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că au fost înaintate la dosar, prin serviciul de Registratură al instanței, concluzii scrise din partea intimatului C..
Instanța se declară competentă general,material și teritorial în soluționarea prezentei cauze .
Apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, este motivat, semnat și este scutit de plata taxei de timbru.
Este legitimat intimatul C. I. C. care prezintă cartea de identitate C.I. . nr._.
Instanța acordă cuvântul la probe:
Intimatul C. I. C., în contradovadă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar copie cerere reconstituire drept de proprietate într-un singur exemplar.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți și constată că înscrisul astăzi depus la dosar de către intimat are număr de înregistrare la Consiliul Local D. și apreciază că nu este necesară comunicarea .
Intimatul prezent precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Intimatul C. I. C. solicită respingerea apelului.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 861 din 10.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău s-a respins cererea formulată de reclamantul Primarul comunei D.,în calitate de președinte al Comisiei Locale D. de fond funciar în contradictoriu cu pârâții C. I.C. și C. Județeană Iași de fond funciar,ca nefondată.
Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut următoarele aspecte: la data de 20.03.2013,pârâtul C. I.C. s-a adresat comisiei Locale de fond funciar D., județul Iași prin cererea înregistrată sub nr.2540, solicitând eliberarea titlului de proprietate emis pe numele său pentru suprafața de 0,87 ha teren.
Cererea pârâtului a fost analizată în ședința Comisiei Locale D. de fond funciar din data de 3.04.2013, reținându-se în procesul-verbal încheiat-fila 7, că din documentația aferentă nu rezultă cărei persoane i-a fost emis acest titlu deoarece pe raza comunei sunt mai multe persoane care poartă acest nume și că nu există validare la vreuna dintre legile fondului funciar, motiv pentru care s-a aprobat promovarea unei acțiuni în justiție în vederea anulării titlului.
P. precizările depuse de către reclamant, acesta a susținut că pârâtul C. I.C. nu figurează cu teren în proprietate anterior colectivizării, conform registrului agricol, în anexele de validare pârâtul nu este înregistrat cu vreo suprafață de teren și nu figurează cu adeverință de proprietate eliberată în baza validărilor.
Verificând documentația depusă la dosar de către comisia județeană, înscrisurile și susținerile reclamantului și ale pârâtului C. I.C., instanța de fond a reținut că acestuia din urmă i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 0,87 ha teren pe raza comunei D., județul Iași prin hotărârea Comisiei Județene Iași 39 din 9.08.1991 și i s-a emis adeverința de proprietate nr.395 din 11.08.1991,pârâtul fiind validat în anexa 2b la nr.14.
În baza adeverinței de proprietate menționate anterior, pârâtului i s-a emis titlul de proprietate_ din 24.03.2002,în care s-a precizat că s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,8700 ha teren.
Documentația depusă de comisia județeană conține o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de o altă persoană - C. I. C-tin pentru suprafața de 0,52 ha teren-fila 26 însă fișa suprafețelor primite în proprietate depusă la fila 27 corespunde cu datele înscrise în adeverința de proprietate nr.395/1991 precum și cu numele pârâtului din această cauză.
Anexa de validare depusă la fila 28 se referă la C. Alx.C. iar în continuare-filele 29-32 s-a depus o cerere de reconstituire pe numele altei persoane-C. M.M. care poartă ștersături ale prenumelui,trecându-se „Al.C.” însă suprafața de teren solicitată este de 92,65 ha,fiind evident că este vorba de o altă persoană,cu un nume asemănător cu al pârâtului din această cauză.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în documentația comisiei județene dar și din procesul-verbal al comisiei locale din 3.04.2013,în . multe persoane care au același nume sau unul asemănător însă faptul că nu s-a reușit de către autoritățile locale identificarea precisă a persoanelor care au formulat cereri de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate la legile fondului funciar nu conduce automat la concluzia anulării titlurilor de proprietate.
Titlul emis pârâtului în anul 2002 are la bază adeverința de proprietate nr.395 din 11.08.1991 iar aceasta din urmă are la bază cererea de constituire a dreptului de proprietate formulată de pârât la . Legii 18/1991,așa cum el însuși a susținut,cerere care nu se regăsește în documentația depusă de comisia județeană din cauze independente de voința pârâtului.
Potrivit art.III din Legea 169/1997,sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și Legii 1/2000 enumerate limitativ la literele a)-h),situații în care acțiunea poate fi introdusă și de Primar,conform art.III alin.2 din lege.
În cauza de față,reclamantul nu a indicat expres pe care dintre cazurile enumerate limitativ în art.III lit.a)-h) își întemeiază cererea iar din lecturarea acestora, instanța de fond neputând încadra motivele de fapt invocate în vreunul dintre aceste cazuri,în condițiile în care pârâtul a depus adeverință de proprietate emisă pe numele său și titlu de proprietate care corespunde datelor din adeverință. Faptul că în anexa de validare la poziția 14 figurează C. Alx.C.,fiind eronată inițială tatălui (de observat însă că mama pârâtului se numește A.,conform certificatului de naștere depus la primul termen de judecată) dar în condițiile în care chiar în referatul Comisiei Locale D. din 3.04.2013 se menționează că în localitate există mai multe persoane ce au același nume,nu poate conduce la anularea titlului de proprietate emis pârâtului deoarece numele,prenumele și suprafața validată corespund realității.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termen legal, reclamanta C. L. de F. F. D. din cadrul U.A.T. D., prin Președintele comisiei, criticând-o pentru următoarele motive:
Din probatoriul administrat la fond a reieșit faptul că titlul de proprietate cu nr._/24.03.2002 eliberat pe numele intimatului C. I C. pentru suprafața de 0,87 ha a fost emis din eroare fără respectarea prevederilor de fond funciar. Solicită apelanta ca intimatul să depună originalul adeverinței de proprietate nr. 395 din 11.08.1991 în original, copia prezentată nefiind eliberată de apelantă iar la nivel de comisie neexistând o copie conformă cu originalul.
Pentru adeverința de proprietate înscrisă în anexa 2b, nr.14 este proprietar C. Al. C. și nu intimatul, aspect ce reiese din copia adeverinței de validare și anexa acesteia ce poartă ștampila Instituției Prefectului Județului Iași, anexă de validare a satului D. și nu a satului Poiana cum pretinde pârâtul intimat. Apelanta are în vedere și domiciliul stabil al acestuia în .> Pentru terenul validat în adeverința de validare pentru care eronat s-a emis acest titlu este eliberat T.P._/15.09.1999 corect.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței de la fond, admiterea acțiunii cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 286-298 Cod pr.civilă și 274 C.pr.civ., lg. 18/1991, Lg. 169/1997 și lg. 247/2005. În dovedire s-a solicitat proba cu acte, acestea fiind anexate cererii de apel.
Intimatul C. a formulat, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului raportat la faptul că a urmat pașii prevăzuți de legile fondului funciar. Se mai arată faptul că pe mama sa o cheamă A.. În . multe persoane cu acest nume iar faptul că autoritățile locale nu au reușit o identificare exactă a acestora (persoane ce au formulat cerere) nu poate atrage anularea titlului său de proprietate. Titlul său de proprietate a fost emis în anul 2002 conform adeverinței de proprietate ce are la bază cererea sa formulată conform legii 18/1991.
S-a depus răspuns la întâmpinare de către apelantă, solicitându-se judecata cauzei și în lipsă.
În apel s-a administrat proba cu acte.
Apelul a fost formulat în termen legal, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea titlului de proprietate nr._/24.03.2002 emis pe numele pârâtului intimat C. I. C., act de pus la fila 3 fond; titlul este emis pentru 0,87 ha pe raza .>
La fila 27 dosar fond este depusă fișa de punere în posesie în baza adeverinței nr. 395, anexa 2b, poziția nr. 14, fișă avizată de O.C.P.I. Iași. Din anexa de validare depusă, în copie, la fila 28 dosar (avizată de Instituția Prefectului Iași) la poziția 14 apare C. Alx. C. validat cu 0,87 ha. În cererea invocată de apelantă și depusă la fond la fila 29 dosar este menționată ca și persoană ce formulează cererea de reconstituire la 5.03.1991 C. M. M., fiind tăiat prenumele și trecut Al. C.; semnătura de pe cerere este lizibilă, putându-se citi, în clar, M. M.. La fila 30 fond este depusă declarația (în copie) dată de C. A.. M. pentru fiul său C. – la 23.03.1991 pentru 0,92 ha. La fila 41 fond este depusă adeverința de proprietate nr. 395/11.08.1991 emisă de C. comunală D. în temeiul legii 18/1991 pentru C. I. C. pentru 0,87 ha conform HCJ 39/09.08.1991 depusă la dosar, în copie, anexa 2b, poziția 14. Adeverința este semnată de președinte și de secretar. Din extrasele depuse la filele 43-47 apelanta reclamantă indică mai multe persoane cu acest nume pentru a arăta eventualele confuzii.
Reține tribunalul două aspecte motivat de care urmează a fi respins apelul: la baza emiterii titlului de proprietate emis intimatului pârât se află adeverința de proprietate nr. 395/11.08.1991 emisă de C. comunală D. în temeiul legii 18/1991 pentru C. I. C. pentru 0,87 ha conform HCJ 39/09.08.1991 depusă la dosar, în copie, anexa 2b, poziția 14, acte ce sunt valabile, producătoare de efecte juridice, acte emise de cele două comisii de fond funciar. În nici un moment apelanta nu s-a înscris în fals împotriva acestei adeverințe ce are valoarea unui act autentic (ca și celelalte acte menționate). Acea adeverință depusă de apelantă în calea de atac la fila 16 este un act fără valoare juridică, nesemnat, ce cuprinde o . mențiuni ce ar trebui eventual completate pe un formular, lipsind acel formular tip.
Al doilea motiv avut în vedere de tribunal este principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans conform căruia nimeni nu poate invoca in sustinerea intereselor sale propria sa culpa (adagiu latin potrivit caruia nimeni nu poate sa obtina foloase invocand propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificand un asemenea temei).
Or, apelanta își invocă propria culpă prin aceea că titlul a fost emis greșit intimatului pârât, acesta nu a depus o copie a adeverinței de proprietate sau originalul acesteia întrucât comisia nu deține o copie conformă cu originalul după acest act, deși actul respectiv este emis de apelantă, eroarea ce derivă din faptul că sunt mai multe persoane în . nume, eroare ce reiese din faptul că există (chiar la dosar) trei cereri de reconstituire formulate de către C. – fila 14 dosar nr. 2540/20.03.2013,, fila 26 fond nr. 129/7.03.1991 purtând și nr. de înregistrare 4715/15.03.1991, fila 29 dosar nr. 3071/5.03.1991, în apel 4034/5.05.2011.
Astfel, cu toate că prin consacrarea principiilor fundamentale ale aplicării dispozițiilor procedurale administrative în ceea ce privește emiterea titlului de proprietate, Legea nr. 18/1991 nu precizează sancțiunea nerespectării acestora, prin neinserarea expresă a motivului de nulitate invocat de către apelantă (fără a indica și un text de lege aplicabil, de altfel) O eventuală nulitate virtuală este incidentă în cazul încălcării unor reguli esențiale ale procedurii de restituire, al căror scop este de a apăra interesele generale vizând, soluționarea justă a cererii de reconstituire și, deopotrivă, interesele foștilor proprietari .
Față de aceste considerente, neconsacrarea unor nulități exprese în cazul nerespectării dispozițiilor legale redate anterior – cu privire la obligativitatea operației de validare -, nu induc în sarcina părții care invocă nulitatea pentru aceste motive, obligația de a proba vătămarea, deoarece, în această situație, se constată existența unei prezumții simple care decurge din însăși natura normelor legale încălcate, vătămarea presupunându-se ca și în cazul nulităților exprese.
În sprijinul prezentei opinii, instanța invocă și o decizie de speță, respectiv, decizia nr. 1216 din 23 februarie 2005 - Î.C.C.J., secția comercială.
În aceste condiții, în ceea ce privește o eventuală lipsă a documentației de specialitate sau o eventuală eroare la emiterea titlului, împrejurare analizată ca și motiv de nulitate, instanța de control judiciar reține că nu se poate constata nulitatea titlului de proprietate, deoarece, legiuitorul a înțeles să instituie obligația existenței acestei documentații la data validării dreptului de proprietate, ori, a existat o validare implicită a comisiei județene, prin emiterea titlului de proprietate. Astfel, fiind emis titlul de proprietate se prezumă operațiunea de validare, actele ce au stat la baza acesteia bucurându-se de autenticitate .
În al treilea rând, instanța de control judiciar reține faptul că, în mod temeinic și legal, prima instanță s-a raportat și la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul securității raporturilor juridice, având în vedere că titlul de proprietate a cărui nulitate a fost invocată este emis în anul 2002, intrând în circuitul civil și producând efecte juridice, astfel că, raportat la principiului securității actelor juridice, instanța nu putea dispune anularea acestuia fără a avea în vedere și alte consecințe colaterale .
Din acest punct de vedere, susținerile apelantei sunt evident nefondate, pe de o parte deoarece intimatul este titularul unui drept de proprietate recunoscut prin emiterea titlului de proprietate iar pe de altă parte trebuie avut în vedere principiul securității raporturilor juridice .
În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Pe de altă parte, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisa numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată), în cauză nefiind întrunite elementele menționate care să permită anularea titlului de proprietate al intimatului, fără ruperea justului echilibru, în condițiile în care, pe de o parte, titlul de proprietate intrat în circuitul civil fără a fi contestat de către apelantă, producând efecte juridice în ceea ce privește părțile și raporturile acestora cu terții iar pe de altă parte că, acesta a fost emis în baza unor acte autentice ce se bucură de autenticitate .
Totodată s-a reținut că, atunci când se solicită anularea titlurilor de proprietate pentru motive întemeiate exclusiv pe fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubile echitabilă sau un teren echivalent, Curtea a statuat că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului .
In același sens este și hotãrârea datã în cauza Jones c. României, Curtea, în conformitate cu aceeași practică, a aratat cã atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate, nu se poate reține nici o culpă, anularea acestui act, fãrã a se oferi o despãgubire echitabilã beneficiarului, pe motiv cã autoritãțile administrative au descoperit ulterior emiterii actului cã nu erau îndeplinite cerințele legale pentru emiterea actului, constituie o privare de proprietate nejustificatã (obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor anterior emiterii actului, fiind încãlcatã de autoritãți, motivația în sensul cã ulterior s-ar fi descoperit cã nu erau îndeplinite cerințele legale, neconstituind în accepțiunea Curții o motivație pertinentã și suficientã).
Mai mult decât atât, în aceeași materie a fondului funciar Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat din nou România, în cauzele V. c. României, Faimblat c. României și Katz c. Românei, remarcând cã procedurile administrative pe care le au la dispoziție persoanele îndreptãțite la restituirea proprietãților, nu sunt eficiente, din cauzele ajunse în fața Curții putându-se concluziona, printre altele, cã existã o practicã larg rãspânditã în cadrul autorităților administrative de a nu răspunde în termenele legale sau, cel puțin, într-un termen rezonabil conform jurisprudenței Curții, cererilor de restituire a imobilelor iar instanțele nu analizeazã și nu sancționeazã activitatea organelor adimistrative constituite special pentru punerea în aplicare a legilor de restituire a proprietãților (a se vedea în acest sens, spre exemplu, alineatele 33 și 49 din hotãrârea datã în cauza Faimblat c. României, din data de 13 ianuarie 2009).
De asemenea,instanța reține și hotărârea curții europene dată în cauza I. c. României, în care s-a reținut că autoritățile cărora le revin atribuții în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care, prin acțiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Această concluzie, se impune cu atât mai mult în situațiile în care autoritățile administrative locale și județene creează și întrețin situații litigioase neîndeplinindu-și obligațiile de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate (a se vedea alineatele 49-50 din hotărârea mai sus citată).
Pentru considerentele expuse tribunalul va respinge - în baza art. 480 C.pr.civ. - apelul declarat de reclamanta C. L. de F. F. D., prin Președintele comisiei împotriva sentinței civile nr. 861/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta C. L. de F. F. D., P. Președintele comisiei împotriva sentinței civile nr. 861/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 7.02.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED - D.I./D.I.
5 EX – 03.03.2014
JUD. F. - L. V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 141/2014. Tribunalul IAŞI | Întoarcere executare. Decizia nr. 165/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
