Fond funciar. Decizia nr. 1963/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1963/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1963/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Septembrie 2013
Președinte - F. E. C.
Judecător – C. C. E.
Judecător -Diuță T. A. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1963
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent V. A. D. M. împotriva sentinței civile nr. 872/04.09.2012 pronunțată de Judecătoria Hîrlău,intimați D. M., C. D., intimat B. V., C. I., M. C., M. Ș. moșt. lui M. G., U. E., V. I. I., P. E., C. C. P. A.. LG.18/1991, C. JUDEȚEANĂ P. A.. LG.18/1991, M. M., P. E., S. R., intimat B. E., U. D., M. V., H. E., Mălăuță I., V. E., P. G., P. V., M. G. moșt. lui M. G., M. C. moșt. lui M. G., M. A. F. moșt. lui M. G., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.09.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.09.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 27.09.2013 . când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 872/04.09.2012 pronunțată de Judecătoria H. s-au dispus următoarele:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu.
Respinge acțiunea promovată de reclamanta V. A. D. M. cu domiciliul în București, .. 8, .. B, ., prin procurator B. P. cu domiciliul în Iași, .. 16, .. B, ., județul Iași și domiciliul ales la Cabinet Avocat S. M. cu sediul în Iași, ., . în contradictoriu cu pârâții C. I. și V. I., ca fiind promovată împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate din oficiu.
Respinge acțiunea promovată de reclamanta V. A. D. M. în contradictoriu cu pârâții D. M. cu domiciliul în ., Mălăuță G. cu domiciliul în . și P. E., prin moștenitorii săi, V. E. cu domiciliul în ., P. G. cu domiciliul în . și P. V. cu domiciliul în mun. Piatra N., ., județul N., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Mălăuță C. cu domiciliul în ., Mălăuță V. cu domiciliul în ., Mălăuță I., citat prin afișare la ușa instanței și H. E. citată prin afișare la ușa instanței, C. Locală Cotnari și C. Județeană Iași de fond funciar.
Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 28.10.2002 cu privire la suprafața de 45,50 mp. teren identificată în planul de situație anexa 1 la raportul de expertiză topografică - fila 190 dosar, delimitată de punctele 16’, 16, 14, 13’, 16’, care se suprapune pe terenul reclamantei.
Respinge acțiunea promovată de reclamantă având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate: nr._ din 22.12.1994 în contradictoriu cu pârâții M. M., citat prin afișare la ușa instanței, P. E., prin moștenitorii ei V. E., cu domiciliul în ., județul Iași, P. G. cu domiciliul în ., județul Iași și P. V., cu domiciliul în Piatra N., ., județul N., S. R., domiciliată în Iași, ., ., județul Iași, B. E. cu domiciliul în Piatra N., . și U. D. citat prin afișare la ușa instanței, C. Locală Cotnari și C. Județeană Iași, a titlului nr._ din 17.07.2003 în contradictoriu cu pârâtul C. I. D. cu domiciliul în ., județul Iași, C. Locală Cotnari și C. Județeană Iași și a titlului nr._ din 06.11.2000 în contradictoriu cu B. V. cu domiciliul în ., județul Iași, C. Locală Cotnari și C. Județeană Iași, ca nefondată.
Obligă pe pârâții Mălăuță C., Mălăuță V., Mălăuță I. și H. E. la plata către reclamantă a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Dă în debit pe reclamantă cu suma de 1000 lei reprezentând diferență onorariu neachitată în contul expertului C. V., sens în care un exemplar de pe hotărâre se va comunica expertului.
Raportul de expertiză și schițele anexă întocmite de expert C. V. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.09.2011.”
P. a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:
„P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2008 sub nr._, reclamanta V. A. D. M. a chemat în judecată pe pârâții D. M., C. D., B. V., Carbune I., Malauti C., Malaute G., U. E., V. V. I., P. E., C. Locală Cotnari și C. Județeană Iași de fond funciar, solicitând constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise pe numele pârâților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autoarele ei, A. S. M. și Tintareanu M. A. au fost proprietarele suprafeței de 2,76 ha teren, conform titlului de proprietate nr._/2001, ea fiind moștenitoarea acestora, alături de V. C., potrivit certificatelor de moștenitor nr. 314/2006 și 213/2006.
A precizat reclamanta că parte din suprafața înscrisă în titlul de proprietate este deținută de pârâți astfel: D. M. - 1297,8 mp., C. D. - 1263,93 mp., B. V. - 1934,30 mp., Carbune D. - 1373,11 mp., Malauta C. și Malaute G. - 3537 mp., V. I. și U. E. - 3131,78 mp. iar P. E. - 2430 mp. teren.
Din relațiile comunicate de comisia locală de fond funciar rezultă că pârâților li s-a emis titlu de proprietate pentru aceste suprafețe de teren însă acestea erau deja reconstituite defunctelor sale autoare prin titlul de proprietate nr._/2001.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. III lit. c din Legea 18/1991, republicată.
În dovedirea cererii, scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art. 42 din Legea 1/2000 modificată prin Legea 247/2005, reclamanta a depus înscrisuri: certificate de moștenitor, titlu de proprietate.
Legal citați, pârâții D. M., C. D., Baeanu V., Carbune I., Malauti C. și Malauti G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, arătând că ei ocupă doar terenurile înscrise în titlurile lor de proprietate care nu se suprapun cu terenul din titlul reclamantei.
Au precizat pârâții că reclamanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri care nu i-au aparținut anterior colectivizării. Aceste terenuri au aparținut Primăriei Cotnari iar aceasta le-a dat cu titlu de locuri de casă unde ei și-au edificat locuințele și anexele gospodărești. Reclamanta i-a dat anterior în judecată pentru revendicare însă acțiunea a fost respinsă.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 115 - 118 Cod procedură civilă.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat încuviințarea și administrarea de probe.
Reprezentantul Comisiei Locale Cotnari a depus înscrisuri: 5 titluri de proprietate, sentința penală nr. 485/2005 a Judecătoriei H., extras de pe dispozitivul deciziilor civile nr. 1827/2006 a Tribunalului Iași și nr. 180/2005 a Curții de Apel Iași, sentința civilă nr. 358/2004 a Judecătoriei H., contract de vânzare-cumpărare, schițe, proces-verbal de punere în posesie.
Reclamanta a precizat, față de înscrisurile depuse, că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților M. M., P. E., S. R., B. E., U. D., Malaute V., H. E. și Malauta I., arătând că U. E., chemată în judecată prin cererea introductivă este decedată anterior introducerii acțiunii și este lipsită de capacitate de folosință iar față de relațiile depuse de comisia locală de fond funciar, solicită că instanța să constate nulitatea absolută a următoarelor titluri de proprietate: nr._/1994 emis pe numele pârâților M. M., Popirda E., S. R., B. E., U. D., nr._/2003 emis pe numele pârâtului C. D., nr._/2002 emis pe numele Malauta C., Malauta V., Malauta I., H. E., nr._/2000 emis pe numele B. M. V. și titlul nr._/2004 emis pe numele Carbune I..
La solicitarea instanței, pârâta C. Județeană Iași a depus documentația care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate contestate.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat părților proba cu efectuarea unei expertize topografice.
A fost depus raportul de expertiză cu privire la care reclamanta a formulat obiecțiuni care au fost respinse de instanță.
P. sentința civilă nr. 89 din 28.01.2010 a Judecătoriei H. acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate doar pentru suprafețele deținute de Malauta G. - 365,50 mp. și 45,50 mp., deținută de Malauta C..
P. decizia civilă nr. 1253/2010 a Tribunalului Iași recursul formulat de reclamantă a fost admis pe motiv ca instanța de fond nu a pus în discuția părților precizările depuse la fila 101 dosar și nici nu a dispus introducerea în cauză a persoanelor indicate în calitate de pârâți iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei H. sub același număr.
Reclamanta a precizat la termenul din 21.09.2010 ca înțelege să se judece în contradictoriu atât cu pârâții chemați inițial în judecată cât și cu persoanele indicate la fila 101 dosar, când a arătat cadrul procesual de desfășurare a litigiului, solicitând radierea de pe citativ a pârâtei U. E., decedată.
Instanța a dispus introducerea în cauză și citarea pârâților indicați la prima judecată - fila 101 dosar.
Ulterior, reclamanta a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ și a depus noi precizări în care a menționat următoarele: pârâtul D. M. nu deține titlu de proprietate dar deține teren din proprietatea reclamantei, C. D. deține un titlu în care este inclusă o suprafață din terenul în litigiu, titlu ce a fost emis nelegal în timpul judecării în procesul de revendicare și doar o suprafață de 1504 mp. este trecută în T.20, P.714/2, aceasta fiind atribuită nelegal pârâtului deoarece nu reprezintă vechiul sau amplasament.
De asemenea, a subliniat reclamanta că B. V. se numește de fapt B. V. V. și este fiul lui Baeanu V. ce figurează pe titlul de proprietate nr._/2000, între cei doi intervenind un contract de vânzare-cumpărare în anul 2002 având ca obiect tocmai suprafața de 1836 mp. teren din T.20, P.714/3 iar Carbune V. este decedat, din eroare fiind menționat ca pârât, impunându-se introducerea în cauză a lui Carbune D., fiul defunctului.
Cât privește pe pârâții Malauta G. și Malauta C., aceștia dețin titlul de proprietate nr._ din 28.10.2002 și două suprafețe de teren din proprietatea reclamantei - 1794 mp. în P.714/5 și 1743 mp. în P.714/6, teren la care nu erau îndreptățiți iar pârâtul V. I. deține din terenul reclamantei 2241 mp. însă nu cunoaște actul de proprietate al acestuia. Acest pârât este decedat în prezent.
A mai arătat reclamanta că pârâții M. M., P. E., S. R., B. E. și U. D. sunt moștenitorii defunctei U. E. iar pe numele lor a fost emis titlu de proprietate în anul 1994, în acest titlu figurând suprafața de 2200 mp. în P.714/2. În prezent, P. E. și E. sunt decedați.
Reclamanta a depus înscrisuri: raport de expertiză, schița.
Cauza a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă în perioada 19.10._11, fiind depusă copia deciziei civile nr. 338/2011 prin care a fost soluționat irevocabil dosarul nr. 1870/2009.
La termenul din data de 04.10.2011, reclamanta prin apărător a declarat că înțelege să renunțe la judecată în contradictoriu cu pârâții Carbune I., P. E., care sunt decedați, M. M., S. R., B. E., U. D. și H. E., moștentorii defunctei U. E., al cărui titlu de proprietate nu îi afectează dreptul de proprietate, lucru valabil și pentru primii doi pârâți.
Reclamanta a depus certificat de deces pentru Carbune I..
Instanța a pus în vedere reclamantei să se prezinte personal în fața instanței pentru a renunța la judecată în contradictoriu cu pârâții indicați anterior sau să prezinte o procură specială în acest sens și a înaintat adresa la Primăria comunei Cotnari pentru a se comunica extras de uz oficial de pe actele de deces ale pârâților P. E., V. I. și P. E.. În același timp, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. M., V. I., Malauta G. și P. E. precum și lipsa capacității de folosință a pârâtului Carbune I..
Reclamanta a depus răspuns la excepțiile invocate de instanță iar Primăria comunei Cotnari a depus extras de uz oficial de pe actele de deces ale pârâților P. E., P. E. și V. I.. Față de acestea,instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului V. I. iar pentru pârâții decedați P. E., decedat în anul 2010 și P. E. decedată în anul 2011, a pus în vedere reclamantei să indice moștenitorii.
P. adresa nr. 2937 din 24.04.2012, au fost indicați moștenitorii defuncților P. E. și P. E. și anume: V. E., P. G. și P. V., fii, depunându-se și anexa 24.
Analizând actele dosarului, instanța reține că reclamanta este moștenitoarea defunctelor Tantareanu M.-A. și A. S.-M., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 314/2006 și certificatului suplimentar de moștenitor nr. 213/2006 - filele 7 - 8 dosar. Acestor două defuncte li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 2,76 ha teren situată pe raza comunei Cotnari, județul Iași, .> Reclamanta a susținut prin acțiunea introductivă că pârâții îi ocupă parte din terenul înscris în titlul de proprietate al autoarei sale și că acestora le-au fost emise în mod nelegal și titluri de proprietate, invocând dispozițiile art. III lit. c din Legea 169/1997.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate și anume lipsa capacității procesuale de folosință a pârâților V. I. și Carbune I. și lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. M., Malauta G. și P. E., prin moștenitorii săi.
Instanța constată că pârâtul Carbune I. a decedat la data de 10.08.2006, conform certificatului de deces depus la fila 372 dosar iar pârâtul V. I. a decedat la data de 15.04.2007 conform certificatului de deces depus la fila 385 dosar, ambii fiind decedați anterior promovării acțiunii, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a acestora, având în vedere dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, care prevede: “capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează la moartea acesteia”.
În consecință, instanța va respinge acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa capacității de folosință a acestora.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. M., Malauta G. și P. E., prin moștenitorii săi, V. E., P. G. și P. V., instanța reține următoarele: niciunul dintre acești pârâți nu este înscris în titlurile de proprietate a căror nulitate se solicită a fi constată, așa cum a fost precizată cererea de chemare în judecată la fila 101 dosar.
Una dintre condițiile ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală, care trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Cât privește calitatea procesuală pasivă, s-a impus concepția potrivit căreia trebuie să existe identitate între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, reclamantului revenindu-i sarcina de a justifica îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât, în temeiul art. 112 Cod procedură civilă.
Atât timp cât niciunul dintre pârâții indicați nu sunt înscriși în calitate de titulari pe titlurile de proprietate a căror anulare se solicită, instanța consideră că nu există identitate între acești pârâți și cei obligați în raportul juridic de drept material supus judecății, motiv pentru care va admite excepția și va respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâții D. M., Malauta G. și P. E., prin moștenitorii săi.
Pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a următoarelor titluri de proprietate, potrivit precizărilor depuse la fila 101 dosar: nr._/1994 emis pe numele pârâților M. M., P. E., S. R., B. E. și U. D., titlul nr._/2003 emis pe numele pârâtului C. D., titlul nr._/2002 emis pe numele Malauta C., Malauta V., Malauta I. și H. E., titlul nr._/2000 emis pe numele lui Baeanu M. V..
Chiar și prin precizările depuse la dosar, reclamanta nu a precizat suprafețele de teren pentru care solicita anularea titlurilor de proprietate sau amplasamentul acestora, menționând în acțiune doar faptul că pârâții dețin aceste suprafețe deși nu sunt îndreptățiți.
Parte dintre pârâți și anume C. D., Baeanu V., Malauti C. au precizat în întâmpinare - fila 65 dosar că terenul reclamantei se învecinează cu terenurile lor, pentru care dețin titluri de proprietate emise legal, ca aceste terenuri au aparținut Primăriei Cotnari care le-a dat în acest amplasament locuri de casa unde ei și-au edificat construcții.
Din cauza faptului că reclamanta nu a precizat amplasamentul fiecărei suprafețe de teren deținute de pârâți pentru care solicită constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate, instanța a procedat la verificarea suprafețelor de teren cuprinse în titlurile de proprietate ale părților și a constatat că singura . părțile au teren înscris în titluri este T.20 din intravilan Horodiștea, .. Astfel, reclamanta are înscrisă în T.20, P.714/2 suprafața de 2500 mp. și singurul titlu în care se mai regăsește teren în acest amplasament este cel emis pe numele pârâtului C. I D. (titlul nr._/2003 - fila 61 dosar), în care este înscrisă suprafața de 1504 mp.
În celelalte titluri situația este următoarea: în titlul nr._/1994 - fila 59, figurează înscrisă suprafața de 2200 mp. teren în T.20, P.714/7/2 dar nu în intravilan Horodiștea ci Cîrjoaia, în titlul nr._/2002 - fila 62, figurează înscrise două suprafețe de teren în intravilan Horodiștea însă în T.19, P.714/5 și 714/6 iar în titlul nr._/2000 - fila 63, este înscrisă suprafața de 1836 mp. teren în T.20, P.714/3 însă în intravilan Cîrjoaia și nu în . află terenul reclamantei.
P. urmare, singura suprapunere care rezultă din compararea titlurilor de proprietate ale părților este cea din T.20, P.714/2 din intravilan Horodiștea în care și C. D. are înscrisă suprafața de 1504 mp. teren.
Din raportul de expertiză efectuat la primă judecată a cauzei rezultă însă că doar suprafața de 2500 mp. teren din T.20, P.714/2 din titlul reclamantei este înscrisă în intravilan, restul terenului fiind în extravilan însă este trecut greșit numărul tarlalei, expertul constatând înscrierea amplasamentului din intravilan și în titlul emis lui C. D..
În urma măsurătorilor efectuate de expertul topograf a rezultat că între suprafețele de teren înscrise în titlul reclamantei și celelalte titluri emise pârâților există numai două suprapuneri și anume pentru suprafața de 365,50 mp. deținută de Malauta G., persoana față de care instanța a reținut lipsa calității procesuale pasive și suprafața de 45,50 mp. deținută de Malauta C., delimitată de punctele 16’.16,14,13’,16’, care se suprapune pe terenul reclamantei. Această situație rezultă și din schița întocmită de expert la fila 190 dosar din care reiese amplasamentul terenului înscris în titlul reclamantei și amplasamentul terenului înscris în titlurile pârâților, suprafețele delimitate cu culoare roșie reprezentând suprapunerile pe terenul reclamantei.
P. decizia civilă nr. 338/2011 a Tribunalului Iași, irevocabilă, s-a reținut că singurul act valid care consemnează punerea în posesie a autoarelor reclamantei este procesul-verbal nr. 45 din 08.12.1994 care a fost însușit prin semnătură procuratorului autoarelor reclamantei iar delimitarea terenului din acesta se regăsește și în titlul de proprietate eliberat ulterior, nr._/2001, motiv pentru care a fost respinsă cererea reclamantei de modificare a titlului său de proprietate.
Pornind de la motivarea tribunalului, instanța apreciază că amplasamentul terenului înscris în titlul de proprietate al reclamantei este cel acceptat de autoarele acesteia, terenul fiind identificat în planul de situație Anexa 1 la raportul de expertiză topografică și este marcat cu culoare albastră. Conform lucrării de specialitate depusă de expertul topograf, singura suprapunere pe terenul reclamantei este cea privind suprafața de 45,50 mp. înscrisă în titlul de proprietate nr._ din 28.10.2002 emis pe numele pârâților Malauta C., Malauta V., Malauta I. și H. E. - fila 62 dosar, motiv pentru care instanța va admite în parte acțiunea și va dispune anularea parțială a acestui titlu de proprietate în contradictoriu cu persoanele înscrise în calitate de titulare și cu comisiile de fond funciar.
Cât privește celelalte susțineri ale reclamantei vizând și alte suprafețe de teren care ar fi înscrise în titlurile altor pârâți, instanța le va respinge ca neîntemeiate având în vedere constatările expertului și modul în care instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâții Malauta C., Malauta I., Malauta V. și H. E. la plata către reclamantă a sumei de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată și anume: onorariu expert și onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
Dă în debit pe reclamantă cu suma de 1000 lei reprezentând diferența onorariu neachitată în contul expertului C. V..”
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta V. A. D. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare s-a arătat că prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost formulată și precizată a solicitat constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise pe numele pârâtilor, in temeiul art. III pct.c din Legea nr. 18/1991 republicată și modificată. S-a arătat că reclamanta este moștenitoarea defunctelor Tantareanu Aari-A. – bunica maternă, decedata la 27.08.1998 și A. S. M., mama reclamantei, decedată la 27.11.2006, conform certificatelor de moștenitor nr. 207/26.07.1999, nr. 213/27.09.2006 și nr. 314/15.12.2006.
Pe numele celor două defuncte a fost eliberat titlul de proprietate nr._/30.04.2001 pentru suprafata de teren de 2,76 ha, teren pe care defunctele nu au fost puse niciodată în posesie efectivă, întrucât de la data formulării cererii de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 și până la eliberarea titlului, terenul a fost ocupat fără drept de către pârâti, în toată această perioadă fiind eliberate și o parte din titlurile de proprietate ale pârâtilor, desi acestia nu deținuseră, anterior, teren pe acest amplasament.
La data de 13.09.1993, C. C. Cotnari de aplicare a Legii nr. 18/1991 întocmeste „procesul verbal de punere în posesie partiala” în care se arată că s-a procedat la măsurarea suprafetei de 3 ha, din care s-a scăzut diminuarea de 8% rămânând in fizic teren de 2,76 ha, situat în satul Hodoristea avand vecinătăți: N-drum sătesc, E-teren biserica Hodoristea, Boboulene E., S-Timpau I. și Boboulene E., V-drum sătesc și D. V., conform schita.
Atribuirea terenurilor catre pârâti este făcută nelegal de catre C. Locală de Fond Funciar Cotnari, aspect constatat și de către Prefectura Judetului Iasi, prin adresa nr. 1475/24.04.1996.
Se mai arată că în cadrul dosarului s-a efectuat o expertiză prin care s-a constatat că în titlul de proprietate emis pe numele autoarelor reclamantei s-a schimbat nelegal amplasamentul initial stabilit prin procesul verbal de punere în posesie din 13.09.1993 întocmit de C. C. Cotnari de aplicare a Legii 18/1991, fiind eliberat titlul pe un alt amplasament.
Mai mult, titlul are mentiuni gresite și, desi pe acesta apare că terenul este intravilan, în realitate, mare parte din acesta este extravilan.
Recurenta susține că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond nu motivează soluția dată și nu analizează argumentele invocate de catre reclamantă prin actiune, câtă vreme nu retine faptul că terenul pe care sunt eliberate titlurile de proprietate ale pârâtilor reprezintă vechiul amplasament al terenului cuvenit reclamantei, revendicat de autoarele sale, aspect confirmat de probele administrate în cauză și expertiza efectuată.
Aceasta în conditiile în care, pe lângă titlul eliberat, există și sentința civilă nr. 5183/25.08.1992 a Judecătoriei P. prin care s-a dispus ca pârâtele C. Locală Cotnari de aplicare a Legii 18/1991 și C. Judeteană de fond funciar să pună în posesie pe autoarele reclamantei pe un teren determinat, această decizie nefiind executată ad litteram de către aceste Comisii, care au atribuit nelegal terenul altor persoane, iar, în final, la eliberarea titlului, schimbă nelegal și abuziv amplasamentul initial individualizat prin procesul verbal de punere în posesie, încalcând grav dreptul de proprietate asupra terenului ce i se cuvenea.
Reclamanta învederează că raportat la concluziile raportului de expertiză actiunea trebuia admisă în totalitate. Astfel, desi instanta de fond retine că reclamanta are înscrisă în T20, P714/2 suprafata de 2500 mp și singurul titlu în care se mai regăseste teren în acest amplasament este cel emis pe numele paratului C. I D., nu dispune constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate al acestui parat. De asemenea, desi instanta retine ca exista suprapunere de terenuri si pentru suprafata de 365,50 mp detinuta de Malauta G., instanta nu determina actul juridic in baza caruia acesta detine acest teren (titlul de proprietate) și nu dispune cu privire la acest act de proprietate, retinand ca acest parat nu are calitate procesuală pasivă.
In ce priveste obligarea reclamantei la plata onorariului de expert, recurenta arată că această dispozitie este total gresita și fara temei fata de actele existente la dosarul cauzei în privinta diferentei de onorariu de expert.
Se mai arata ca nici cheltuielile de judecata nu au fost acordate integral, desi sunt acte doveditoare la dosar.
Recurenta solicita încuviintarea probei cu acte.
În drept, cererea este întemeiată pe disp. Art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
Intimata C. Judeteana de Fond Funciar a formulat intampinare prin care a invedereat faptul ca din expertiza efectuata in cauza rezulta ca pe vechiul amplasament solicitat de reclamanta s-au emis mai multe titluri de prorprietate in mod bnelegal, care nu fac obiectul acestei actiuni.
Potrivit art. 36 coroborat cu art. 5 din HG nr.890/2005, competenta privind punerea in posesie si intocmirea documentatiei prealabile emiterii titlului de proprietate revine Comisiei Locale de Fond Funciar.
Pozitia Comiiei Locale de Fond Funciar Cotnari de recunoastere a culpei in stabilirea amplasamentului in beneficiul altei persoane decat cea indreptatita nu poate fi imputata comisiei judectene.
D. urmare, intimata C. Judeteana de Fond Funciar solicita stabilirea cheltuielilor de judecata in raport de culpa in exercitarea atributiilor legale.
Avand in vedere decesul intimatului Malauta G., survenit la data de 22.07.2012, recurenta a solicitat introducerea in cauza a mostenitorilor acestuia, Malauti S. - sotie supravietuitoare, Malauti G. - fiica, Malauti C. - fiu si Malauti A. F. - fiu, depunand in acest sens Anexa nr. 24 (f.116 dosar recurs).
In sedinta publica din 14 iunie 2013, intimata C. Locala de Fond Funciar Cotnari a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a mostenitorilor defunctului Malaute sau Malauti G., motivat de faptul ca recurenta nu a depus la dosar niciun act care sa legitimeze procesual pasiv pe cei indicati drept mostenitori.
Analizand cu prioritate, in lumina dispozitiilor art. 137 C.proc.civ., exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a mostenitorilor defunctului Malauti G., instanta de recurs constata ca exceptia este neintemeiata pentru urmatoarele motive:
Malauti G. figureaza in cererea introductiva de instanta fiind chemat in judecata in calitate de parat. In cursul judecarii procesului, respectiv in data de 22 iulie 2012, survine decesul paratului. Conform Anexei nr. 24(f.116 dosar recurs) si fisei de evidenta a persoanei eliberata de D.E.P.A.B.D., mostenitorii paratului Malauti G. sunt sotia supravietuitoare si copiii defunctului, respectiv Malauti S. - sotie supravietuitoare, Malauti G. - fiica, Malauti C. - fiu si Malauti A. F. - fiu.
Întrucât, potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință încetează odată cu moartea persoanei fizice, aceasta nu are nici calitatea de a fi parte într-un proces în sensul reglementat prin art. 41 și urm. C.pr.civ., calitatea procesula fiind preluata de catre mostenitori.
P. urmare, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a mostenitorilor defunctului Malauti G. este in mod vadit neintemeiata, urmanad a fi respinsa.
Analizand recursul declarat de catre reclamanta V. A. D. M., Tribunalul constata:
Reclamanta solicită in speta ca instanța să constate nulitatea absolută a următoarelor titluri de proprietate: nr._/1994 emis pe numele pârâților M. M., Popirda E., S. R., B. E., U. D., nr._/2003 emis pe numele pârâtului C. D., nr._/2002 emis pe numele Malauta C., Malauta V., Malauta I., H. E., nr._/2000 emis pe numele B. M. V. și titlul nr._/2004 emis pe numele Carbune I., motivat in esenta de faptul ca terenul pe care sunt eliberate titlurile de proprietate ale pârâtilor reprezintă vechiul amplasament al terenului cuvenit reclamantei, revendicat de autoarele sale.
Proba relevanta administrata in cauza o constituie expertiza topo cadastrala efectuata de catre expert C. V.. Conform raportului de exepertiza, intre suprafetele de teren inscrise in titlul de proprietate nr._/2001 si titlurile de proprietate analizate de catre expert exista doua suprapuneri, si anume:
- suprafata de 365.50 mp detinuta de Malauti G., persoana față de care instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive,
- suprafata de 45.50 mp detinuta de Malauta C. delimitata de punctele 16’, 16, 14, 13’, 16’, pentru care instanta a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 28.10.2002 cu privire la aceasta suprafața.
Critica recurentei privind omisiunea instantei de fond de a determina actul juridic in baza caruia Malauti G. detine suprafata de 365.50 mp teren (titlul de proprietate) și de a dispune cu privire la acest act de proprietate, retinand ca in mod eronat ca acest parat nu are calitate procesuală pasivă, este neintemeiata.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii consacrat de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, in conformitate cu care instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost învestite prin cererea de chemare în judecată și prin eventualele cereri reconvenționale sau de intervenție.
C. procesual, atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin pronuntarea asupra unor aspecte care nu au facut obiectul litigiului.
Ca atare, soluția preconizată de recurenta, în sensul identificarii de catre instanta de judecată, din oficiu, a titlului de proprietate in baza caruia paratul Malauti G. detine suprafata de 365.50 mp si de a constata, tot din oficiu, nulitatea acestui titlu de proprietate, nu-și găsește corespondent în nici una din prevederile Codului de procedură civilă.
In conditiile in care paratul Malauti G. nu este înscris în niciunul din titlurile de proprietate a căror nulitate se solicită a fi constată, solutia instantei de fond de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestui parat este legala.
Neintemeiata este si solicitarea recurentei privind constatarea nulitatii absolute a titului de proprietate emis pe numele paratului C. I D., motivat de faptul ca suprafata de 2500 mp amplasata in T 20 P 714/2 se regaseste si in titlul de proprietate emis pe numele paratului C. I D..
Conform constatarilor realizate de catre expert (fila 3 raport), . 2500 mp este inscrisa si in TP nr._/2003 emis pe numele lui C. i. D.. Aceasta constatare nu este insa sustinuta de probele de la dosar. Astfel, conform titlului de proprietate emis pe numele autoarelor reclamantei, suprafata de 2500 mp este amplasata in intravilan Horodistea in ./2, avand ca vecini la Nord - Cc 708, la Est - A. S., la Sud - DS 523 si la Vest - D. Ghe. V.
Ori, in TP nr._/2003 emis pe numele lui C. i. D., in intravilan Horodistea in . inscrisa suprafata de 1504 mp teren avand ca vecini la Nord D. M., la Est - A. S., la Sud - B. V. si la Vest DS 523.
P. urmare, amplasamentul celor doua suprafete de teren este diferit, intre ele neexistand suprapunere. Aceasta concluzie se desprinde cu ususinta si din schitele anexa la raportul de expertiza, respectiv anexele 1 si 2 la raport.
In acelasi sens sunt si concluziile pe care le desprinde expertul din care rezulta ca intre suprafetele de teren incluse in TP emis pe numele autoarelor reclamantei si terenurile incluse in celelalte TP sunt numai doua suprapuneri, ce au fost deja analizate de catre instanta, si intre care nu se regaseste si terenul inscris in TP al paratului C. D..
P. urmare, toate criticile invocate de catre recurenta ce vizeaza solutia instantei de fond cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulitatii absolute a titlurilor de proprietate nr._/1994 emis pe numele pârâților M. M., Popirda E., S. R., B. E., U. D., nr._/2003 emis pe numele pârâtului C. D., nr._/2000 emis pe numele B. M. V. și titlul nr._/2004 emis pe numele Carbune I., sunt neintemeiate.
Cat priveste TP nr._/2002 emis pe numele Malauta C., Malauta V., Malauta I., H. E., instanta de control judiciar retine faptul ca parata H. E. a decedat la data de 01.01.1993, Act de decs nr. 236/1993 emis de Mun. H., jud. V. (f. 72 dosar recurs).
Asa cum s-a mai aratat de catre instanta, potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință încetează odată cu moartea persoanei fizice, astfel incat aceasta nu are nici calitatea de a fi parte într-un proces în sensul reglementat prin art. 41 și urm. C.pr.civ..
P. urmare, intrucat parata H. Elen era decedata la data introducerii actiunii, se impune casarea in parte a sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare exclusiv in ce priveste cererea privind constatarea nulitatii titlului de proprietate nr._/28.10.2002, instanta de fond urmand a avea in vedere la stabilirea cadrului procesual momentul survenirii decesului paratei H. E. raportat la data introducerii actiunii.
Critica recurentei privind obligarea sa la plata diferentei de onorariu de expert este neintemeiata, avand in vedere solutia de respingere a cererii privind constatarea nulitatii absolute a TP nr._/1994 emis pe numele pârâților M. M., Popirda E., S. R., B. E., U. D., nr._/2003 emis pe numele pârâtului C. D., nr._/2000 emis pe numele B. M. V. și titlul nr._/2004 emis pe numele Carbune I., cat si dispozitiile art. 274 C.proc.civ., in conformitate cu care partea care cade in pretentii suporta cheltuielile ocazionate de desfasurarea procesului.
In concluzie, in temeiul art. 312 C.proc.civ., Tribunalul va admite recursul, va casa in parte s.c. nr. 872/04.09.2012 pronuntata de Judecatoria H. si va trimite spre rejudecare cererea privind constatarea nulitatii titlului de proprietate nr._/28.10.2002.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale a intimaților M. Ș., M. G., M. C. A. F., în calitate de moștenitori ai defunctului M. G..
Admite recursul formulat de către reclamanta V. A. D. M. împotriva sentinței civile nr. 872/04.09.2012 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o casează în parte.
Trimite spre rejudecare la Judecătoria Hîrlău cererea privind constatarea nulității titlului de proprietate nr._/28.10.2002.
Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F.E.C. C.C.E. D.T.A.M. M.G.
. Red./Tehnored. D.T.A.M.
2 ex/ 22.01.2014
Jud. fond. V. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1822/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1016/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








