Fond funciar. Decizia nr. 1804/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1804/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1804/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 12 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - D. M.

Judecător - E.-C. P.

Judecător - A. M. C.

Grefier - I. A. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1804/2013

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe recurenții P. G. P. prin mandatar R. V. și P. N. prin mandatar R. V. și pe intimații Z. C. - PREȘEDINTE AL C. C. DE F. F. G., C. C. DE F. F. G. și C. J.. DE F. F. I., având ca obiect fond funciar modificare t.p..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2013, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 12.09.2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată la data de 11.10.2011, sub numărul_ pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul Z. C. - PREȘEDINTE AL C. C. DE F. F. G. în contradictoriu cu pârâtele P. G. P., P. N., C. C. DE F. F. G., C. JUDEȚEANĂ DE F. F. I., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/26.10.1994, emis pe numele P. V. C., în prezent decedat, în sensul rectificării următoarelor mențiuni:

- în loc de Tarlaua 44 se va trece corect tarlaua 45 și în loc de . va trece corect . suprafața de 1200 mp Vh, în loc de Tarlaua 44 se va trece corect tarlaua 45 și în loc de . va trece corect . și în loc de tarlaua 44 se va trece corect tarlaua 45 și în loc de . va trece corect 1127/1 terenuri neagricole. Și de adăugat Drum exploatare lângă vecinul de la est Afrasinei C. la toate cele trei parcele mai sus menționate.

- în Tarlaua 49 cu suprafața de 1,9201 ha arabil numărul parcelei în loc de 1302/21 se va trece corect 1308/21.

În motivarea de fapt a cererii de chemare în judecată reclamantul arată că în calitate de președinte al C. C. de F. F. G., se adresează instanței, ca în limita și spiritul legii să fie admisă prezenta acțiune de chemare în judecată a numitelor P. G. P. și P. N., ambele cu domiciliul în mun. V., ., . de F. F. G. și C. Județeană de F. F. Iași, având drept scop modificarea titlului de proprietate nr._/1994 cu suprafața de 3,9272 ha, după cum urmează:

  1. În baza încheierii nr._/16.06.2011 emisă de O.C.P.I. Iași, se va modifica:

- în loc de Tarlaua 44 se va trece Tarlaua 45, în loc de . va trece . loc de . va trece corect 1122/1 și în loc de . va trece corect 1127/1 și de asemenea se va adăuga la vecinul de la est lângă Afrasinei C. și Drum de Exploatare.

  1. În baza încheierii nr._/28.09.2011 emisă de O.C.P.I. Iași, se va modifica:

- în loc de . va trece corect 1308/21;

în activitatea C. C. G. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 s-au strecurat câteva greșeli la întocmirea titlului de proprietate, în ce privește numărul Tarlalei și a Parcelelor, precum și lipsa drumului de acces la parcelă.

Eroarea materială a fost făcută de reprezentanții Comisie Locale de F. F. G., jud. Iași, care la transcrierea datelor înscrise în fișa de punere în posesie, întocmită de C. Locală de F. F. G., s-au înscris numerele de ..

Având în vedere demersurile efectuate pe lângă C. Locală de F. F. G. și C. Județeană Iași de F. F., în urma cărora nu s-a putut soluționa favorabil solicitările moștenitorilor defunctului P. C., acesta solicită instanței să dispună îndreptarea erorii materiale înscrise în titlul de proprietate nr._/26.10.1994, în sensul înscrierii corecte a tarlalei și parcelei.

În urma analizei documentelor depuse de către petent, C. locală de aplicare a legilor fondului funciar este de acord cu modificarea titlului de proprietate nr._/26.10.1994, emis pe numele P. C., în sensul schimbării tarlalei și parcelei și se va scrie corect astfel:

  1. În baza încheierii nr._/16.06.2011 emisă de O.C.P.I. Iași, se va modifica:

- în loc de Tarlaua 44 se va trece Tarlaua 45, în loc de . va trece . loc de . va trece corect 1122/1 și în loc de . va trece corect 1127/1 și de asemenea se va adăuga la vecinul de la est lângă Afrasinei C. și Drum de Exploatare.

  1. În baza încheierii nr._/28.09.2011 emisă de O.C.P.I. Iași, se va modifica:

-în loc de . va trece corect 1308/21.

În drept, sunt invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991.

C. Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar G. nu formulează întâmpinare.

La solicitarea instanței, cu adresa nr._/03.10.2012 C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Iași, înaintează instanței documentația care a stat la baza întocmirii T.P. nr._/26.10.1994, după cum urmează: copii după – Hotărârea nr. 6792/29.07.1991, cerere către Prefectul Județului Iași formulată de către P. V. C., înregistrată sub nr. 51/17.06.1991; declarație dată de M. N. V.; declarație V. H., copie conformă cu originalul – certificat de naștere .. Nr._- G. M.; copie conformă cu originalul certificat de căsătorie .. Nr._ P. C. și G. M.; copie conformă cu originalul certificat de naștere ..I. nr._ – P. C., Tabel nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ la C.A.P. și care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate, Anexa 2 a, Hotărârea nr. 64 din 9 aug. 1991.

Pârâta C. Județeană Iași de F. F. nu depune întâmpinare.

În probațiune s-a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză topo-cadastrală întocmită de inginer expert P. I. M. (fila 62 dosar) și răspuns la obiecțiuni (fila 122 dosar).

P. sentința civilă nr. 6757/26.04.2013 a Judecătoriei Iași s-a admis acțiunea și s-a dispus rectificarea (modificarea) titlului de proprietate nr._ din 26.10.1994 eliberat pe numele P. V. C., pentru suprafața de 3 ha+9272 mp teren situate in satul Valea Satului, . după cum urmează:

- terenul în suprafață de 970 mp va fi trecut ca fiind in extravilanul comunei G., județul Iași, ./1/150, vie, cu următoarele vecinătăți: la Nord - B. A; la Est - Drum de exploatare DE; la Sud - B. M.; la Vest - moștenitori P. C;

- terenul în suprafață de 4224 mp va fi trecut ca fiind în extravilanul ., ./1/151- fâneață -, cu următoarele vecinătăți: la Nord - Biîrlădeanu A, la Est-moștenitori P. C;la Sud - B. M.;la Vest - moștenitori P. C;

- terenul în suprafață de 2406 mp va fi trecut ca fiind în extravilanul ., ./1/152- pădure tânără -, cu următoarele vecinătăți: la Nord - B. A, la Est - moștenitori P. C; la Sud - B. M.; la Vest - B. M.;

toate alcătuind un trup comun, in suprafață totala de 7600 mp și nu situate in extravilan, Tarlaua 44, parcelele 1080/150;1080/151;1080/152, . mod eronat s-a menționat in titlul de proprietate arătat.

- terenul in suprafață de_ m.p. va fi trecut ca fiind in extravilanul ., ./1/1/21- arabil -, cu următoarele vecinătăți: la Nord - A. D, la Est-moștenitori P. C; la Sud - B. C.;la Vest - Drum DJ 1046;

- terenul in suprafață de 2517 mp va fi trecut ca fiind in extravilanul ., ./1/21- fâneață -, cu următoarele vecinătăți: la Nord - A. D, la Est-moștenitori P. C; la Sud-B. C.;la Vest - moștenitori P. C;

Restul mențiunilor din titlu de proprietate rămânând aceleași.

În motivarea acestei soluții prima instanță a reținut următoarele argumente:

,,Din ansamblul înscrisurilor administrate ca probă în cauză, respectiv T.P. și acte de stare civilă și expertiza topo-cadastrală, instanța reține că solicitarea reclamantului este întemeiată.’’

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intimatele P. G. P. și P. N. susținând că eroarea constă de fapt în numărul de parcelă și vecinii la terenul de 2517 mp din tarlaua 49 ./21 cum figurează în raportul de expertiză și nu . cum eronat figurează în sentință; de asemenea vecinul de la est în tarlaua 49 ./21 este P. 1305 iar nu moștenitorii lui P. C-tin cum eronat figurează și în raportul de expertiză și sentință.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, sentința urmând a fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare pentru următoarele motive:

După efectuarea expertizei topo cadastrale prima instanță a pus în vedere expertului să depună la dosar raportul de expertiză avizat de către OCPI potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 1882/C din 12.09.2011.

Ulterior instanța a pronunțat cauza fără a primi acest raport avizat și fără a exista o revenire motivată și justificată asupra acestei dispoziții. Or această avizare se impunea având în vedere numeroasele modificări pe care expertiza le impune titlului de proprietate, caracterul lor complex și predominant tehnic neputând fi verificat decât prin avizarea de către organul de specialitate, respectiv OCPI. Această verificare se impunea cu atât mai mult cu cât pe baza acestei expertize urma a fi făcută întabularea dreptului de proprietate rezultat din titlu și cu cât titularii acestui drept contestă o parte din mențiunile din raportul de expertiză.

În vederea avizării raportului de expertiză de către OCPI, a lămuririi aspectelor contestate referitoare la expertiză, instanța urmează a admite recursul și a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de P. G. P., P. N., împotriva sentinței civile nr. 6757/26.04.2013 Judecătoriei Iași, pe care o casează.

Trimite cauza Judecătoriei Iași pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.

Președinte,

D. M.

Judecător,

E.-C. P.

Judecător,

A. M. C.

Grefier,

I. A. G.

Red/Tehnored: MD/GIA

2 ex/08.10.2013

Judecător F.: G. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1804/2013. Tribunalul IAŞI