Fond funciar. Decizia nr. 2064/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2064/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 2064/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 04 Octombrie 2013
PREȘEDINTE – T. P.
JUDECĂTOR – M. M.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2064/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de către reclamantul M. P. și de către pârâta C. L. M., P. P., intimați fiind P. C. M., C. J.. Iași P. S. D. De Prop. Privată Asupra Terenurilor, având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 20 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, la solicitarea apărătorilor aleși ai părților, s-a amânat pronunțarea pentru 27 septembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a mânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr. 6338/22.03.2012, Judecătoria Iași a dispus următoarele:
„Respinge excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond admite în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul M. P., împotriva pârâților P. C. M., C. locală de Fond Funciar M., prin P. și C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și în consecință:
Obligă pe pârâta C. L. de Fond Funciar M. să-l pună în posesie pe reclamant cu suprafața de teren de 106 m.p., situată în intravilanul satului Ciurbești, ., delimitată de punctele 131, 103, 114, 116, 117, 119, 104, 132 și 104, în anexa nr. 1, la raportul de expertiză întocmit în cauză, aflată la fila 54 dosar, anexă ce urmează să facă parte integrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pe pârâta C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să emită pe numele reclamantului titlu de proprietate pentru suprafața de teren menționată mai sus.
Obligă pârâții să plătească fiecare reclamantului câte o sumă de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.”
P. a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii:
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâții P. C. M., C. L. de Fond Funciar M.- prin P. și C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietatea privată asupra terenurilor, solicitând obligarea pârâtei C. L. de Fond Funciar M. la punerea în posesie a reclamantului cu suprafața de teren de 0,18 ha, pe vechiul amplasament, situat în intravilanul satului Ciorbești, . și obligarea celeilalte Comisii pârâte la emiterea titlului de proprietate, pentru aceeași suprafață de teren, pe numele reclamantului.
În motivarea acțiunii se arată că, deși prin decizia civilă nr. 2375/17.11.2010 a Tribunalului Iași, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate a reclamantului din acțiunea de față, pentru suprafața de teren de 0,18 ham situată pe raza comunei M., județul Iași, el solicită ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren să se facă pe vechiul amplasament, potrivit disp. art. 2 alin. 1 din legea nr. 1/2000, deoarece există această posibilitate.
Legal fiind citați pârâții au fost depus la dosar întâmpinări:
P. întâmpinare depusă la fila 13 dosar, cea de-a doua comisie pârâtă, prin reprezentantul legal, a solicitat a se avea în vedere că titlurile de proprietate se emit în baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale de fond funciar, astfel că acțiunea de față este prematur introdusă.
P. întâmpinarea depusă la fila 18 dosar de către ceilalți doi pârâți din cauza de față, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca prematur introdusă, deoarece ei și-au îndeplinit obligațiile stabilite de HG 890/2005 și au doar obligația de a pune în aplicare hotărârea comisiei județene și a deciziei civile, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului, pentru suprafața de teren de 0,18 ha, pe raza comunei M., având libertatea de a stabili amplasamente libere și care nu au fost retrocedate altor persoane.
Instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția prematurității formulării acțiunii și a dispus unirea ei cu fondul cauzei, cu care are o strânsă legătură.
În probațiune s-au depus la dosar acte și înscrisuri și s-a efectuat o expertiză tehnică topometrică.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că excepția prematurității formulării acțiunii a rămas fără obiect după emiterea Hotărârii nr. 1549/0706.2011, aflată la fila 24 dosar, prin care s-a luat act de decizia civilă nr. 2375/17.11.2010, irevocabilă, a Tribunalului Iași și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului pentru suprafață de teren de 0,18 ha, pe raza comunei M., conform prevederilor respectivei decizii.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că din totalul suprafeței de teren de 0,18 ha la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului, i se poate atribui pe vechiul amplasament doar suprafața de teren de 106 m.p., care nu este afectată de acumularea Ciurbești, nu aparține domeniului public și nu este afectată de detalii de sistematizare .
Față de aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 14 din Legea 18/1991 republicată, conform cărora atribuirea efectivă a terenurilor se face, de regulă, pe vechile amplasamente, instanța va respinge excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fond va admite în parte acțiunea, doar cu privire la suprafața de teren de 106 m.p.,
Vazând și dispoziția art. 276 Cod procedură civilă,
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs reclamantul M. P. și pârâta C. L. de Fond Funciar M..
Recurentul M. P. a precizat că, după efectuarea expertizei topocadastrale, a fost identificată suprafața solicitată pe vechiul amplasament, suprafață necontestată de către pârâtă. Deși întreaga suprafață a fost identificată ca existentă, instanța de fond a dispus atribuirea doar pentru 106 m.p. P. diferența de teren, instanța de fond nu a oferit nici un fel de motiv de imposibilitate de acordare. Deși nu au fost identificate motive reale de nepunere în posesie, instanța de fond a lăsat nesoluționată cererea pentru punerea în posesie.
Recurenta C. L. de fond funciar M. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Precizează recurenta că reclamantul M. P. a dat dovadă de rea credință în formularea cererii, întrucât C. județeană nici nu a emis o hotărâre prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul reclamantului.
Acțiunea principală a fost introdusă la data de 14.04.2011, în timp ce C. Județeană Iași a emis Hotărârea nr. 1549 la 7.06.2011.
În ceea ce privește fondul pricinii, recurenta a susținut în esență că reclamantul nu s-a prezentat la comisia locală de fond funciar pentru punerea în posesie.
Un alt considerent, legat de vechiul amplasament, reiese din concluziile expertizei, potrivit căreia din suprafața de 1800 m.p. reprezentând vechiul amplasament suprafața de 27 m.p. se află sub luciul de apă, suprafața de 1667 m.p. este cuprinsă în luciul de apă existent iar suprafața de 106 m.p. reprezintă drumul de exploatare DE 3689.
P. urmare, vechiul amplasament al reclamantei este afectat de datorii de sistematizare. În această situație, conform dispozițiilor art. 10 alin. 1 din H.G. 890/2005, reclamantului i se va oferi un alt amplasament.
Intimata C. Județeană de fond funciar a precizat în întâmpinare, în principal, că atribuțiile privind punerea în posesie revin exclusiv în sarcina comisiilor locale astfel încât în lipsa efectuării acestei operațiuni, cât și în lipsa întocmirii și înaintării documentației prealabile, C. Județeană de Fond Funciar Iași nu a putut emite titlul de proprietate pentru suprafața de 0,18 ha.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri și s-au solicitat expertului topocadastral V. V. B., lămuriri suplimentare privind eventuala suprapunere a suprafeței de 106 m.p. din terenul solicitat de reclamantul M. P. cu drumul de exploatare DE 3689. În răspunsul său (fila 54) expertul a precizat (raportat la planul parcelar), că din suprafața de 106 m.p. identificată în raportul de expertiză inițial, suprafața de 69 m.p. este afectată de drumul rezultat în urma întocmirii planului parcelar, iar suprafața de 10 m.p. este ocupată de teren proprietate particulară.
În consecință, expertul a concluzionat că din cei 106 m.p., două suprafețe – una de 7 m.p. și una de 20 m.p. – identificate cu schiță – sunt libere, dar, din cauza dimensiunilor, aceste suprafețe nu pot fi utilizate.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constată fondat recursul promovat de către Comisia comunală de fond funciar M., urmând a respinge recursul declarat de reclamantul M. P., pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul M. P. îl constituie obligarea Comisiei locale de fond funciar M. la punerea în posesie pe vechiul amplasament pentru suprafața de 0,18 ha teren cât și obligarea Comisiei județene de fond funciar Iași să emită titlu de proprietate pentru această suprafață de teren.
Deși la data promovării acțiunii 14.04.2011, reclamantul nu avea reconstituit dreptul de proprietate printr-o hotărâre a Comisiei județene de fond funciar Iași, așa cum prevede procedura reglementată de Legea nr. 18/1991 și H.G. nr. 890/2005, totuși, pe parcursul judecății, respectiv la data de 7.06.2011, C. județeană de fond funciar Iași a emis Hotărârea nr. 1549 prin care s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,18 ha pe raza comunei M., cu înscrierea în Anexa 1. Față de acest aspect, în mod corect a respins instanța de fond, excepția prematurității formulării acțiunii și motivul de recurs invocat de C. locală de fond funciar M. este neîntemeiată.
Instanța însă urmează a aprecia ca fondat motivul de recurs privitor la faptul că suprafața de 106 m.p. este afectată de detalii de sistematizare.
Astfel potrivit lămuririlor date în recurs de către expertul care a efectuat expertiza la judecata în fond, din suprafața de 106 m.p. dispusă a fi restituită de către prima instanță pe vechiul amplasament, 79 m.p. sunt afectați de detalii de sistematizare iar restul suprafeței de 27 m.p. este fracționat în două suprafețe una de 7 m.p. și alta de 20 m.p., c are (potrivit schiței din Anexa 2 – fila 56 dosar), sunt situate separat una de cealaltă.
Expertul a concluzionat că, din cauza dimensiunilor reduse, aceste 2 suprafețe de teren nu pot fi utilizate,concluzie care urmează a fi însușită și de către instanță.
P. urmare față de toate probele administrate pe parcursul celor două faze procesuale, tribunalul constată că punerea în posesie a reclamantului pe vechiul amplasament nu este probată din motivele mai sus arătate.
Nu poate fi reținută critica din recurs a reclamantului M. P., că instanța de fond nu a soluționat punerea în posesie și pentru terenul afectat de detalii de sistematizare, în condițiile în care nu s-a formulat o cerere expresă în acest sens, iar în cazul în care vechiul amplasament este ocupat, comisia locală a invocat ca fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005 privind punerea în posesie pe alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va admite recursul promovat de către C. locală de fond funciar M., va respinge cererea reclamantului M. P. privind punerea în posesie pe vechiul amplasament și obligarea Comisiei județene la emiterea titlului de proprietate pe acest amplasament precum, cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, de asemenea, Tribunalul va respinge recursul promovat de M. P. împotriva sentinței.
Întrucât în faza procesuală a recursului recurenta C. locală de fond funciar M. nu a făcut dovada cu act fiscal a cheltuielilor de judecată suportate, Tribunalul va respinge această cerere.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C. L. de fond funciar M. împotriva sentinței civile nr. 6338 din 22.03.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâții P. comunei M., C. L. de fond funciar M. și C. Județeana Iași .
Menține dispozițiile care nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea recurentei C. L. de fond funciar M. privind plata cheltuielilor de judecată.
Respinge recursul declarat de reclamantul M. P. împotriva sentinței civile nr. 6338 din 22.03.2012 a Judecătoriei Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.10.2013.
Președinte, P. T. | Judecător, M. M. | Judecător, C. A. |
Grefier, G. I. |
Red: M.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/16.01.2014
Judecător fond: M. O.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2019/2013. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 2072/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








